Practică relevantă civil aprilie

Practică civilă relevantă trimiestrul I 2008

1. La data de 28 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Buftea a fost înregistrată sub nr. 7709/94/2007 contestaţia în anulare promovată de NE împotriva intimatei MM prin care aceasta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună desfiinţarea încheierii nr. 485 pronunţată la data de 24 octombrie 2007 de către Judecătoria Buftea în baza art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă, încheiere pronunţată în urma cererii lui NE prin care aceasta a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 760/ 21 martie 2007.

Contestatoarea a arătat că prin sentinţa civilă nr. 760 intimata MM a fost obligată să desfiinţeze pe cheltuiala ei fântâna construită abuziv pe un drum de servitute, contestatoarea punând în executare silită hotărârea mai sus arătată la BEJ DOC.

Ulterior, întrucât intimata, în opinia contestatoarei, nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin dispozitivul sentinţei civile nr. 760 a promovat o cerere, ce a făcut obiectul cauzei 5960/94/2007 al Judecătoriei Buftea, prin care a solicitat să fie autorizată să îndeplinească dispozitivul sentinţei civile nr. 760 pe cheltuiala intimatei MM. Prin încheierea 485 /24 octombrie 2007 a fost respinsă cererea lui NE. Împotriva acestei ultime încheieri NE a promovat prezenta contestaţie în anulare.

Cererea a fost întemeiată în drept pe art. 317 şi 318 din Codul de procedură civilă, a fost legal timbrată şi însoţită de copia sentinţei civile nr. 760/21 februarie 2007, a încheierii nr. 485.

Intimata a depus întâmpinare în care solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca fiind inadmisibilă întrucât încheierea atacată nu este supusă recursului, fiind pronunţată în baza art. 5802 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere înscrisurile de la dosar instanţa a apreciat că cererea este inadmisibilă.

Ca situaţie de fapt instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr. 760/21 februarie 2007 intimata a fost obligată să desfiinţeze un puţ aflat pe un drum de servitute. Întrucât intimata, în opinia contestatoarei, nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin dispozitivul sentinţei civile nr. 760 a promovat o cerere, ce a făcut obiectul cauzei 5960/94/2007 al Judecătoriei Buftea, prin care a solicitat, în temeiul art. 5802 din Codul de procedură civilă, să fie autorizată să îndeplinească dispozitivul sentinţei civile nr. 760 pe cheltuiala intimatei MM. Prin încheierea irevocabilă 485 /24 octombrie 2007 a fost respinsă cererea lui NE. Împotriva acestei ultime încheieri NE a promovat prezenta contestaţie în anulare.

Instanţa apreciază că prezenta cerere nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art. 317 şi art. 318 din Codul de procedură civilă.

Astfel art. 317 prevede că „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:” ori încheierea nr. 485 este una irevocabilă dar nu ca urmare a exercitării căi de atac a apelului şi recursului ci una fără cale de atac. Mai mult de atât, nici unul din motivele prevăzute de punctele 1 şi 2 ale art. 317 nu sunt îndeplinite în cauza supusă atenţiei noastre.

Nici prevederile art.  318 nu-şi regăseşte aplicarea în cauza de faţă întrucât „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”. Încheierea atacată nu este una pronunţată în recurs.

Prin urmare, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă

2. La data de 25 ianuarie 2008 pe rolul Judecătoriei Buftea a fost înregistrată sub nr. 733/94/2008 cererea de asigurare de dovezi a reclamantei CNAIHC în contradictoriu cu asocierea formată din 5 pârâţii, întemeiată pe art. 235 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

In fapt, reclamanta arată că intre Companie si Asocierea indicata anterior s-a încheiat la data de 06.02.2007, Contractul de Execuţie de Lucrări nr. 57/C. Potrivit acestui Contract, Asocierea urma sa efectueze lucrările de reparaţii curente la Pista de Decolare-Aterizare nr. 2 a reclamantei. Lucrările de reparaţii curente au fost in mod expres stabilite si etapizate prin Contractul semnat de părţi si prin documentele de atribuire a contractului de achiziţie publica care fac parte din Contractul de Execuţie de Lucrări.

Termenul de finalizare a lucrărilor contractate stabilit iniţial nu a putut fi respectat ca urmare a intervenirii in derularea contractului a mai multor factori. Având in vedere intervenţia factorilor specifici sezonului rece asupra lucrărilor deja efectuate, precum si evoluţia ulterioara a acestor lucrări, reclamanta a apreciat că se impune identificarea acestor lucrări si starea in care ele se afla, pentru a înlătura cu anticipaţie posibilele divergente dintre cele doua părţi contractante.

In drept, s-a invocat art. 235 - 237 C.Pr.Civ.

Judecarea cauzei s-a făcut fără citarea părţilor.

Faţă de înscrisurile de la dosar instanţa reţine către între reclamantă şi o asociere de 5 firme au încheiat, la data de 6 februarie 2007, un contract de antrepriză privind repararea curentă la pista de decolare aterizare nr. 2 de la Aeroportul Henri Coandă din Otopeni. Deşi durata de executare a lucrărilor era de circa 8 luni, aceasta a fost depăşită fără ca lucrarea să se finalizeze. Din cauza iernii lucrările au fost oprite.

Întrucât există riscul ca lucrările efectuate până la întreruperea lor să fie deteriorate datorită condiţiilor vremii şi să fie acoperite de cele care urmează a se efectua, conform proiectului de execuţie, şi având în vedere importanţa lucrărilor care se efectuează şi bunul ce se repară (pistă de decolare aterizare), situaţie care poate afecta chiar siguranţa operaţiunilor de decolare aterizare, instanţa apreciază că se impune efectuarea unei expertize tehnice construcţii ce va avea obiectivele solicitate de reclamantă.

3. La data de 14 decembrie 2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrată sub nr. 4820/2005 acţiunea reclamantei MNF împotriva pârâţilor Comisia Locala V de aplicare a Legii 18/1991, S.C. AgroIndustriala M S.A., Oficiul Cadastru si Publicitate Imobiliara Ilfov, Prefectura jud. Ilfov, Ministerul Agriculturii Pădurilor si Dezvoltării prin care aceasta a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să sa se constate nulitatea oricăror acte emise pentru terenul său in suprafaţa de 4,5 ha, situate in com. V, sa anuleze orice menţiuni cadastrale efectuate pe terenul reclamantei, să i se elibereze Titlul de Proprietate pentru terenul mai sus menţionat din com. V.

In fapt, reclamanta arată că este moştenitoarea mamei sale BM care  a deţinut din 1926, ca dota din partea părinţilor săi un teren de 5 ha, situat in perimetrul oraşului V, conform schiţei anexate şi a trei declaraţii manuscrise înregistrate la Primăria comunei V, înregistrate sub nr. 34869/20.11.2002.

Din aceasta suprafaţa conform Legii 18/1991, i s-a atribuit conform Titlului de Proprietate nr. 28141 din 18.03.1996, doar o suprafaţa de 5000 mp.

Pentru restul de 4,5 ha. i s-au dat acţiuni la AI M S.A., conform Deciziei nr. 1215 din 28.09.2003.

În evidentele acestei societăţi devenita ulterior SCAI M S.A., reclamanta susţine că a figurat in calitate de "locator" pentru suprafaţa de 4,5 ha conform adeverinţei 647/20.06.1997.

Întrucât dorea să primească titlul de proprietate şi pentru acest teren, reclamanta arată că a făcut numeroase demersuri prin care a solicitat emiterea acestui act.

În urma demersurilor repetate primăria V i-a răspuns că (adresa nr. 17574/7 aprilie 2004) că „cererea pentru punerea în posesie a suprafeţei de 4,5 ha în curs de rezolvare şi că suprafaţa a fost validată pe anexa 32, poziţia 03”.

In drept, s-au invocat disp. Legii 18/1991 si ort. 8 si urm. , Leg. 1/2000 cu modificările ulterioare, art. 36Leg. 204/2004, art. 48 OG. 1120/2005.

Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 com. V a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că reclamanta solicită reconstituirea pe vechiul amplasament, iar această reconstituire nu este posibilă întrucât aceste teren nu este şi nu s-a aflat niciodată la dispoziţia comisiei locale şi că reclamanta a fost invitată să fie pusă în posesie pe un alt amplasament. Ultima ofertă în acest sens i s-a făcut prin adresa nr. 48317/16 decembrie 2005 (fila 46, dosar Curtea de Apel Bucureşti), ofertă ce a fost refuzată de reclamantă prin adresa 17841/12 ianuarie 2006.

La data de, 30 octombrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 210 a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei Judecătoriei Buftea.

După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Buftea a depus întâmpinare şi OCPI care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

La termenul din data de 18 aprilie 2006 instanţa a dispus scoaterea din cauză a Prefecturii jud. Ilfov, şi introducerea în cauză a Comisiei judeţene de aplicare a Legii 18/1991 jud. Ilfov.

Prin adresa 26461/9 mai 2006 Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 com. V a adus la cunoştinţa instanţei că reclamanta este înscrisă în anexele la Legea 1/2000 şi că nu a fost pusă în posesie întrucât revendică vechiul amplasament.

La data de 16 august 2006 reclamantei i s-au încuviinţat proba cu înscrisuri şi expertiză topo ce a fost efectuată de Diaconescu Mihail Dănuţ şi a avut ca obiective identificarea terenului de 4,5 ha şi stabilirea situaţiei juridice a acestuia. În acest sens, expertul a arătat că în cazul în care nu s-au făcut alte înstrăinări, terenul respectiv figurează la primăria V ca fiind în proprietatea lui TS şi face parte dintr-un teren mai mare de circa 16 ha.

La dosar s-a depus un contract de schimb de terenuri, nr. 2443/ 27 noiembrie 1998, încheiat între SCAI M şi TS.

Faţă de această situaţie reclamanta a arătat la termenul din data de 27 februarie 2007 că înţelege să se judece şi cu TS solicitând introducerea acestuia în cauză pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de schimb încheiat între aceasta şi pârâta SCAI M.

La data de 22 martie 2007 pârâtul Ministerul Agriculturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

În cadrul dezbaterilor instanţa i-a pus în vedere reclamantei să-şi precizeze capătul 2 de cerere în sensul de a indica ce acte solicită să fie constate nule absolut, aceasta indicând contractul de schimb.

Tot în cadrul dezbaterilor instanţa a considerat necesar să pună în discuţie calitatea procesuală pasivă a Ministerului Agriculturii şi OCPI pe toate capetele de cerere, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor TS şi SCAI M SA pe capetele de cerere 2 şi 3, privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu privire la care reclamanta a solicitat respingerea acestor excepţii.

Faţă de înscrisurile de la dosar instanţa reţine că în urma aplicării dispoziţiilor legilor fondului funciar reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5000 mp, eliberându-i-se titlu de proprietate în acest sens, pentru diferenţa de 4,5 ha pe care mama sa i le-a dat ca dotă, i s-au dat acţiuni la SCAI M S.A., conform Deciziei nr. 1215 din 28.09.2003. În urma unui protocol încheiat între SCAI M S.A. şi Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 com. V, aceasta din urmă a primit o suprafaţă de teren, mai mare, din care i-a oferit şi petentei pentru a fi pusă în posesie o suprafaţa de 4,5 ha. Petenta a refuzat amplasamentul terenului oferit de Comisia locală, insistând să primească terenul pe vechiul amplasament, care se  pare că este pe drumul de centură al capitalei. Acest vechi amplasament nu s-a aflat niciodată la dispoziţia Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 com. V şi a făcut obiectul unui schimb între SCAI M S.A. şi TS, contract de schimb în privinţa căruia reclamanta cere să se constate ca fiind nul absolut, prin prezenta acţiune.

Având în vedere această situaţie de fapt instanţa apreciază că excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Agriculturii şi OCPI pe ansamblul acţiunii este întemeiată. Cei doi pârâţi nu sunt părţi în contractul de schimb şi nu au atribuţiuni în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor.

De asemenea, instanţa mai apreciază că nici TS şi SCAI M S.A. nu au calitate procesuală pasivă în ce priveşte capetele de cerere privind anularea oricăror menţiuni cadastrale efectuate în privinţa terenului reclamantei şi pe capătul 3 de cerere privind eliberarea titlului de proprietate pentru terenul de 4,5 ha situat în com. V.

În ce priveşte fondul cererii reclamantei, în ansamblu, instanţa îl găseşte neîntemeiat.

Reclamanta nu a arătat ce cauze de nulitate loveşte contractul de schimb dintre SCAI M S.A şi TS. În aprecierea reclamantei simplu fapt că terenul respectiv s-a aflat la SCAI M S.A. care l-a schimbat cu TS constituie un motiv de nulitate. Este adevărat că SCAI M S.A. a transmis către Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 com. V circa 110 ha pe care aceasta le-a restituit celor îndreptăţiţi, dar în această suprafaţă nu se include şi fostul amplasament al terenului primit de mama reclamantei ca dotă.

Pe lângă faptul că reclamanta nu a invocat şi nu a dovedit nici un motiv de nulitate absolută în privinţa contractului atacat, chiar dacă această nulitate a contractului de schimb ar fi constatată, această constatare nu ar avea nici o finalitate, nici un interes, în privinţa reclamantei, întrucât terenul s-ar întoarce la SCAI M S.A. care oricum nu l-a predat Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 com. V pentru a fi pusă în posesie reclamanta. Cu alte cuvinte demersul reclamantei este lipsit de interes. Aceasta înseamnă că ulterior acestei constatări reclamanta va trebui să pornească o nou acţiune împotriva SCAI M S.A. pentru ca aceasta să fie obligată să predea terenul Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 com. V pentru a o pune în posesie pe vechiul amplasament.

Şi în ce priveşte capătul de cerere privind obligarea Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 com. V şi a celei judeţene pentru a-i elibera titlul de proprietate reclamatei pe vechiul amplasament este neîntemeiat.

Pârâta Comisia locală a arătat, iar reclamanta a recunoscut, că i-a făcut o ofertă, reiterată de mai multe ori, de punere în posesie pe un alt amplasament, dar reclamata a refuzat acest amplasament. Instanţa nu poate obliga Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 com. V să o pună în posesie pe reclamantă pe un teren care nu se află la dispoziţia acesteia, mai bine zis care se află în proprietatea unui terţ. Numai terenurile de care dispune Comisia locală pot fi restituite celor îndreptăţiţi. Pe de altă parte, comisia locală nu poate face proba negativă că nu a avut terenul la dispoziţie, dar reclamanta poate face proba pozitivă că terenul în litigiu ar fi, sau a fost, la dispoziţia comisiei locale.

De altfel, din adresa de la fila 27 (dosar Curtea de Apel Bucureşti) se arată că din terenul din tarlaua 4, Comisia locală a preluat doar 14,30 ha în care nu se află vechiul amplasament al terenului revendicat de reclamantă.

Ca o consecinţă a respingeri capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de schimb şi a obligării celor două comisii de a elibera titlu de proprietate reclamantei, instanţa va respinge, ca neîntemeiat şi cererea privind anularea oricăror menţiuni cadastrale efectuate pe terenul de 4,5 ha situat în com. V.

4. La data de 22 ianuarie 2008 pe rolul Judecătoriei Buftea a fost înregistrată sub nr. 645/94/2008 contestaţia la executare a debitoarei IML în contradictoriu cu creditoarea SCA CSAîmpotriva executării silite din Dosarul de executare nr. 141/2007 format de BEJ DC, executare silita având ca obiect vânzarea la licitaţie publica a unui număr de 63.412 acţiuni nominative pe care contestatoarea le deţine la SC F SA, licitaţie ce urma să aibă loc pe data de 24.01.2008 ora 14 la sediul SC F SA din Voluntari, precum şi suspendarea executării pana la soluţionarea contestaţiei la executare în temeiul art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

In fapt, debitoarea arată că la data de 21.01.2008 a luat la cunoştinţa despre înscrisul intitulat „Publicaţie de vânzare mobiliara, publicitate si condiţii de licitaţie" prin care era înştiinţată ca pe data de 24.01.2007 ora 14 va avea loc la sediul SC F SA, vânzarea la licitaţie publica a unui număr de 63.412 acţiuni nominative având valoarea de 2,5 RON fiecare, aparţinând debitoarei, preţul de începere a licitaţiei este de 250.000 RON fiind determinat prin evaluare de către executorul judecătoresc cu acordul creditorului prin procesul - verbal de sechestru nr 141/ 21.12.2007.

Astfel, prin publicaţia de vânzare mobiliara din data de 21.01.2008 a stabilit data tinerii licitaţiei doar 3 zile mai târziu aplicând in mod eronat prevederile art. 437 C.p.c care precizează un termen de cel puţin 3 zile inainte de tinerea licitaţiei doar pentru întocmirea efectiva si afişarea publicaţiei de vânzare.

De asemenea, contestă debitoarea şi modul în care a fost efectuat raportul de expertiza contabila in cauză privind evaluarea acţiunilor nominative deţinute la SC F SA de către debitoare aceasta a fost stabilita printr-un raporta de expertiza contabila efectuat fără a consulta debitoarea.

La dosar s-a ataşat şi dosarul de executare silită nr. 141/2007 al BEJ DC.

Intimata a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, ce a fost respinsă motivat de faptul că aceasta a fost promovat în data de 22 ianuarie 2008 împotriva publicaţiei de vânzare emisă la data de 21 ianuarie 2001.

Contestatoarea a mai solicitat introducerea in cauza a AVAS, cerere respinsă de instanţă întrucât aceasta nu are nici o calitate în cauză da faţă.

Întrucât contestatoarea a arătat că renunţă la cererea de suspendare, deşi depusese cauţiunea stabilită de instanţă prin rezoluţie, instanţa a luat act de această renunţare.

Faţă de actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că la data de 6 iulie 2006 între IML şi SCA CSA s-a încheiat un contract de asistenţă juridică pentru reprezentarea într-o cauză care ulterior a fost completat cu un act adiţional încheiat la data de 25 octombrie 2007 prin care cele două părţi au stabilit un onorariu de 67.000 lei noi – RON. În acest ultim act adiţional s-a convenit şi clauza ca în cazul admiterii recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie achitat şi un onorariu de succes de 450.000 euro în termen de 7 zile.

Întrucât clientul SCA CSA, debitoarea, nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de asistenţă juridică acesta a fost pus în executare silită, executare ce face obiectul dosarului 141/2007 pe rolul BEJ DC.

După efectuarea formalităţilor premergătoare executării (somaţie, proces verbal de sechestru) BEJ DC dispune în data de 17 ianuarie 2008 efectuarea unei expertize contabile a celor 63.412 acţiuni nominative deţinute de debitoare in cadrul SC F SA ce urmau a fi executare silit, raport care este depus la dosarul de executare, a doua zi, 18 ianuarie 2008. La data de 21 ianuarie 2008 BEJ DC emite publicaţia de vânzare ce anunţă, din eroare, licitaţie publică pentru vânzarea acţiunilor la data de 24 ianuarie 2007. Fără îndoială că este vorba de 24 ianuarie 2008 şi instanţa va ţine seama, în continuare, de această ultimă dată.

Având în vedere această situaţie de fapt instanţa apreciază că prezenta contestaţie este întemeiat numai în ce priveşte raportul expertiză contabilă ce a evaluat cele 63.412 acţiuni nominative deţinute de debitoare in cadrul SC F SA, precum şi publicaţia de vânzare din data de 21 ianuarie 2008, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Un expert contabil nu poate evalua real valoarea unor acţiunii nominative emise de o societate comercială.

Astfel, în expertiza contabilă se reţine, la fila 4, că „în vederea stabilirii valorii reale a unei acţiuni nominative, se calculează valoarea activului net contabil.” fără a indica pe ce considerent se aplică această metodă. Se ştie că dacă două persoane (fizice sau juridice) atunci când tranzacţionează un număr de acţiuni nominative ale unei societăţi comerciale pe acţiuni au în vedere mai multe elemente, nu numai pe cele contabile. Între aceste elemente sunt, pe lângă activul net contabil, cu toate componentele sale, surprinse de expert la fila 4-5 ale raportului, şi elemente care nu sunt evaluate contabil cum ar fi: cota de piaţă în segmentul în operează societatea respectivă, vadul comercial, număr de clienţi, număr de angajaţi şi nivelul lor de calificare, brevete de invenţii sau drepturi de autor care se află la dispoziţia societăţii, etc. Nici unul din elementele extracontabile pe care le-ar putea avea SC F SA nu sunt surprinse în această evaluare.

Stabilirea valorii acţiunilor SC F SA înseamnă, practic evaluarea întregii societăţi comerciale (a întreprinderii respective), iar evaluarea unei întreprinderi, conform standardelor de evaluare internaţionale valabile şi în ţara noastră din 2003, se poate face prin mai multe abordări: abordarea bazată pe active (patrimonială), abordarea pe bază de venit, abordarea prin comparaţia de piaţă. De exemplu, abordarea pe bază de venit este definită (conform „Standardului de evaluare – SEV 5” – Evaluarea întreprinderii - din iunie 2000 elaborat de ANEVAR – IROVAL - pag. 3) ca fiind o cale de determinare a valori întreprinderii, participaţiilor proprietarilor sau acţiunilor prin utilizarea uneia sau mai multor metode, prin care valoarea este determinată prin convertirea beneficiilor (câştigurilor) anticipate. Pe de altă parte, „Cunoaşterea pieţei curente şi a tendinţelor principale ale dezvoltării economice este esenţială pentru efectuarea de evaluări competente de întreprinderi” („Standardului de evaluare – SEV 5” din iunie 2000 – pagina 10). Sau, „Documentele [societăţii] pot stipula că dreptul care este transferat trebuie să fie evaluat ca o cotă parte din valoarea totală a acţiunilor emise, chiar dacă dreptul care este transferat reprezintă o participaţie minoritară” (idem pag. 12). 

Mai mult decât atât, toate aceste elemente, abordări, metode, implică o analiză laborioasă, complexă pentru a putea surprinde toate componentele care determină valoarea acţiunilor, precum şi relaţiile dintre ele, analiză care nu se poate face într-o singură zi, cât a durat întocmirea raportului de expertiză pus în discuţie.

Cu privire la publicaţia de vânzare din data de 21 ianuarie 2008 se apreciază că aceasta nu îndeplineşte condiţiile stipulate de art. 437 din Codul de procedură civilă care arată:” Cu cel puţin 3 zile înainte de ţinerea licitaţiei executorul judecătoresc va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare la locul licitaţiei, la sediul organului de executare, al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi al instanţei de executare, iar atunci când apreciază că este necesar, vânzarea la licitaţie va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie.” Ori, în lumina art. 101 alin. 1 din Codul de procedură civilă, între data de 21 ianuarie 2008, data întocmirii şi afişării publicaţiei de vânzare şi data de 24 ianuarie 2008, data licitaţiei, sunt doar două zile libere (22 şi 23) şi nu trei cum prevede art. 437 din Codul de procedură civilă. Prin urmare publicaţia de vânzare a fost întocmită şi afişată cu nerespectarea art. 437 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În concluzie, va fi admisă în parte contestaţia la executare a debitoarei IML în contradictoriu cu SCA CSA, vor fi anulate raportul de expertiză contabilă, precum şi publicaţia de vânzare întocmită la data de 21 ianuarie 2008 în dosarul de executare nr. 141/2007 şi, pe cale de consecinţă, actele de executare silită subsecvente, efectuate după data de 21 ianuarie 2008 în dosarul de executare nr. 141/2007.

5. Prin cererea formulată, reclamanţii S.C. P SRL OH, OM, OMA  au chemat în judecată pe pârâţii DI şi BEJ DOC solicitând instanţei ca, prin încheierea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestaţiei la executare înregistrate pe rolul Judecătoriei Buftea sub numărul 1241/94/2008.

În motivarea cererii, reclamanţii arată că executarea în acest moment le-ar pricinui pagube importante.

Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa reţine că împotriva debitoarei  SC P SRL, la cererea creditorului DI, s-a început executarea silită în temeiul sentinţei civile nr.212/2008 a Judecătoriei Buftea.

În temeiul titlului executoriu s-a constata rezolvit contractul de închiriere nr.130/2007 şi s-a dispus evacuarea reclamantei din prezenta cauză din imobilul proprietatea pârâtului DI.

Faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 280 Cod procedură Civilă, instanţa constată că prezenta cerere tinde la obţinerea suspendării execuţiei vremelnice, or, potrivit art. 280 alin. 3 Cod procedură civilă – „Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel.(…)”

Aşa fiind,în baza art.280 alin.3 rap.la art.159 punctul 2 Cod procedură Civilă instanţa va admite excepţia invocată din oficiu şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

6. Prin acţiunea civilă formulată, reclamantul GN a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Judeţeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se desfiinţeze hotărârea nr.1763/2006 a Comisiei Juideţene Ilfov, să fie obligate pârâtele să efectueze formalităţile prealabile,să pună în posesie şi să elibereze reclamantului titlul de proprietate pentru suprafaţa de 0,75 ha teren.

În motivarea acţiunii,reclamantul a arătat că,deşi a solicitat în repetate rânduri reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de pe urma fratelui său, TI, cele două pârâte  i-au respins în mod nelegal  aceste cereri.

Pârâta Comisia Locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare  şi a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.  Se arată că reclamantului i s-a reconstituit deja dreptul de proprietate în nume propriu, că reclamantul nu dovedeşte continuitatea dreptului de proprietate şi nici modul de preluare pentru alte suprafeţe de teren, că nu dovedeşte legătura de rudenie cu defunctul.

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză instanţa reţine că reclamantul a făcut dovada că autorul său a deţinut în proprietate suprafaţa totală de 0,75 ha teren situat în comuna Ş.

Cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei şi cu cererea de reconstituire adresată comisiei reclamantul a dovedit,de asemenea,că are calitate de moştenitor îndreptăţit la reconstituire potrivit dispoziţiilor legilor proprietăţii.

Cererea reclamantului a fost respinsă cu motivarea că nu ar fi probat continuitatea dreptului de proprietate şi nici modul de preluare de stat ori CAP:

Argumentele prezentate de pârâtă în întâmpinare nu pot fi reţinute: reclamantului îi revine, într-adevăr, sarcina probei cu privire la aspectele anterior prezentate referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită. Împrejurarea că terenul a fost preluat sau nu de CAP trebuie dovedită tot potrivit regulii generale în materie de probe, adică de cel care o invocă, aşadar nu neapărat de către reclamantă. Adagiul care exprimă această regulă este „actor incumbit onus probandi”. Interpretarea că regula ar fi în sensul că sarcina probei cade întotdeauna în sarcina reclamantei este cu totul neîntemeiată şi lipsită de suport legal; este adevărat că,în regulă generală,”cel care face o propunere înaintea judecăţii” este, îndeobşte, reclamantul, dar poate fi şi pârâtul atunci când susţine existenţa unor împrejurări care ar putea conduce la respingerea acţiunii. A da o altă interpretare ar conduce la concluzia că reclamantului îi revine sarcina de a aduce dovezi atât pentru el cât şi pentru pârât, ceea ce este, evident, absurd.

În al doilea rând, nicio prevedere legală actuală nu condiţionează restituirea proprietăţii de dovezi privind continuitatea dreptului de proprietate. Aceasta este o noţiune dincolo de lege, care conduce la concluzia că reclamantul ar trebui să facă dovada unui fapt negativ, cel al neînstrăinării.

Legiuitorul nostru a prevăzut, de altfel, expres în art.6 alin.1/4 Legea 1/2000  „Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, tăgăduind dreptul de proprietate”.

În speţă,reclamantul a produs dovezi privind dreptul de proprietate, cu actele depuse la dosarul cauzei. Potrivit textului citat anterior, pârâtele s-ar fi cuvenit să depună înscrisuri în contra actului pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile. Or, pârâtele doar au formulat simple susţineri, lipsite de suport probatoriu.

Instanţa mai reţine un argument de text pentru care, adesea, mulţi dintre cei care solicită reconstituirea dreptului de proprietate nu pot dovedi că le-ar fi fost preluat terenul de către stat. Aşa cum se va vedea în textul ce urmează, în epoca acestor preluări de terenuri nu se întocmeau evidenţe; mai mult, persoanelor considerate „chiaburi” nici nu li se permitea să formuleze cereri de predare a terenului.

Astfel, potrivit art.8 Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.308/1953 „Nu se vor primi cereri de trecere a pământului în proprietatea statului din partea chiaburilor. Tendinţele chiaburilor de a renunţa la terenurile lor agricole trebuiesc considerate ca încercări de sabotare a producţiei agricole şi de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor pe care le au faţă de stat”.

Nu întâmplător, acest text nu a fost niciodată publicat, conţinutul său putând fi consultat în extras doar în diferite lucrări de specialitate („Viaţa rurală românească pe lungul drum dintre Flămânzi şi Uniunea Europeană”,academician Păun Ion Otiman).

Este evident, aşadar, că a solicita petenţilor dovezi privind modul de preluare ar conduce la golirea de conţinut a unor legi care s-au dorit reparatorii.

Nu există nici un argument de practică judiciară care să conducă la concluzia că, într-o acţiunea în revendicare, reclamantului i s-ar fi cerut să facă dovada cu acte că i s-a ocupat terenul sau să facă dovada „continuităţii dreptului de proprietate”, refuzându-i-se eventual cererea pe motiv că „actul este prea vechi”.

Actele de proprietate nu sunt supuse niciunui termen de „valabilitate”.

Cu atât mai puternic cuvânt nu poate fi reţinută sarcina unor astfel de dovezi în aplicarea unor legi speciale edictate în favoarea, iar nu împotriva foştilor proprietari.

În fine, instanţa constată că reclamantul a dovedit – cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei – împrejurarea că este fratele defunctului de pe urma căruia solicită reconstituirea dreptului de proprietate.

Pentru toate considerentele expuse,instanţa va admite acţiunea aşa cum a fost formulată.

Domenii speta

Spete similare