Acţiune în anulare h.c.l. privind aprobarea normelor privind lucrările tehnico - edilitare care se execută pe domeniul public a permisului de spargere/intervenţie şi a Procesului - verbal de predare - primire.

Decizie 1585/R din 20.09.2011


Acţiune în anulare H.C.L. privind aprobarea normelor privind lucrările tehnico - edilitare care se execută pe domeniul public a permisului de spargere/intervenţie şi a Procesului - verbal de predare - primire.

Instituirea obligaţiei aducerii la starea initiala a terenului (prin operaţii de reparare, curăţare şi depajare) în sarcina persoanei fizice sau juridice care a efectuat lucrări asupra acestuia, reglementarea unor condiţii speciale de compactare a terenului, operaţiuni de securizare a zonei etc. sunt în mod expres reglementate prin acte normative, astfel că ele nu pot fi stabilite în mod arbitrar.

Prin Sentinţa nr. 98/28.01.2011 a Tribunalului Mureş s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta E.O.G.D. S.A. Tg. Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Reşiţa, şi s-a anulat în parte H.C.L. Reşiţa nr. 443/15.12.2009, mai concret dispoziţiile cap. 1 pct. d, cap. 2 pct. b şi pct. c şi cap. 3 pct. a alin. 3 şi alin. 4 din Anexa I la această hotărâre.

În considerentele hotărârii atacate s-au reţinut următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la  această instanţă la  data  de  08 aprilie 2010, reclamanta E.O.G. România  solicitat în contradictoriu cu pârâtul  Consiliul Local al municipiului Reşiţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună :

 -anularea în parte a Hotărârii nr. 443/2000 a Consiliului Local, respectiv a cap. 1 pct. d, cap. 2 pct b şi pct. c, cap. 3 pct. a alin. 3 şi alin. 4 din Anexa I la hotărâre

 -anularea  Hotărârii nr. 53/23.02.2010 privind respingerea plângerii prealabile.

În motivarea acţiunii, reclamanta susţine că la emiterea hotărârilor atacate, Consiliul Local Reşiţa nu a ţinut cont de faptul că acestea au un caracter de subordonare faţă de legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern şi nu pot să contravină acestor reglementări şi nici Constituţiei României.

Cu privire la Hotărârea nr. 443/2009 s-a susţinut că ea contravine Legii nr. 50/1991, prevederilor din Legea nr.351/2004, ale art. 36 alin. 6 din Legea nr. 215/2001 şi HG nr. 925/2006.

Instanţa de fond a reţinut că împotriva HCL nr. 443/15.12.2009 a fost formulată plângere prealabilă de către reclamanta E.O.G.D. SA Târgu Mureş, respinsă prin Hotărârea nr. 53/23.10.2010.

În raport de starea de fapt, s-a apreciat că acţiunea este întemeiată şi că, obligaţiile speciale instituie în sarcina reclamantei adaugă la lege, pentru următoarele motive:

Pentru a se executa asemenea lucrări de reparaţii au trebuit avute în vedere prevederile Legii nr. 50/1991, în care este reglementată procedura de emitere a autorizaţiei de construire, numai un astfel de act administrativ fiind de natură să conţină drepturile şi obligaţiile părţilor. Această lege are reglementări şi cu privire la aducerea terenului afectat de lucrări de reparaţii la starea iniţială, obligaţie care neîndeplinită fiind, este sancţionată contravenţional, considerent pentru care refacerea trotuarelor la modul indicat la litera d din cap. I adaugă la art. 26 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 50/1991. Aceasta deoarece, pretinde realizarea umpluturii cu nisip şi balast, ceea ce nu presupune că astfel era realizat şi înainte de lucrare, deci nici nu se poate stabili exact că terenul se aduce în acest mod la starea iniţială. Aceste consideraţii sunt valabile şi în contextul în care prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 5/2009, este prevăzută acoperirea conductelor având în vedere specificul activităţii reclamantei, de distribuţie a gazelor naturale.

De asemenea, obligaţia de a se executa remedierea avariilor în termen de 72 de ore, reprezintă o constrângere care nu ar putea fi imputată reclamantei, dar remedieri care în mod imperios trebuie realizate în conformitate cu art. 35 lit. i) din Legea nr. 351/2004. Aşadar, acest termen apare impus arbitrar, fără a avea în vedere că intervenţia unei societăţi de distribuţie a gazelor naturale şi finalizarea acesteia nu este doar la latitudinea acesteia, câtă vreme se impun respectate condiţii de securitate.

S-a constatat că la Capitolul 2 pct. c) din normele care constituie anexa I al HCL nr. 443/2009 a municipiului Reşiţa s-au stabilit aceleaşi obligaţii ca şi la Capitolul 1 pct. d) şi din aceleaşi considerente expuse, apar nelegale.

Referitor la îndatoririle din capitolul 3 pct. a) alin. 3 şi alin. 4, instanţa a constatat că acestea aduc din nou completări la lege. Dacă s-ar admite legalitatea acestor norme, ar presupune să se admită nu strict aducerea terenului la starea iniţială, ci refacerea trotuarelor în modalitatea dispusă de Consiliul Local Reşiţa. Ori, şi anterior s-a constatat că prin Legea nr. 50/1991 este instituită obligaţia aducerii terenului la starea iniţială, deci este nelegală această modalitate de refacere impusă. Aşa cum arată reclamanta, şi în acest caz există norme specifice, astfel că refacerea carosabilului va trebui executată de reclamantă potrivit cu NTPEE 2008.

Împotriva aceste sentinţe a declarat recurs, în termenul legale, pârâta Consiliul local al municipiului Reşiţa, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă  următoarele:

Măsurile impuse prin HCL nr. 443/2009 sunt aprobate în virtutea atribuţiilor Consiliului Local conferite de prevederile normative în vigoare : art. 36 alin. 1 , alin. 2 lit. d) coroborat cu alin. 6 , lit. a), pct. 7, 9, 10, 11, 13, 14, 18 din Legea nr. 215/2001; art. 2, 3 şi 4 din O.U.G. nr. 21/2002.

Având în vedere aceste prevederi legale, Consiliul Local al Municipiului Reşiţa a adoptat HCL nr. 443/2009 privind aprobarea: „Normelor privind lucrările tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public”, a „Permisului de spargere/intervenţie” şi a „Procesului verbal de predare-primire amplasament pentru spargere”, hotărâre pe care o consideră  legală.

Prevederile art. 26 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 50/1991 statuează faptul că reprezintă contravenţie „neaducerea terenului la starea iniţială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, odată cu începerea lucrărilor de bază”.

Mai mult decât atât, refacerea drumurilor se face ţinând cont şi respectând studiile tehnice realizate odată cu proiectarea şi executarea drumului în cauză, studii întocmite de către specialişti şi avizate de autorităţi abilitate în acest sens.

De observat este faptul că, dacă gradul de compactare nu este realizat conform normativelor, şi doar se acoperă săpătura prin punerea la loc a pământului  extras peste care  apoi se pune stratul de uzură, nu se asigură aducerea terenului la starea iniţială, deoarece compactarea „portanţei” nu se realizează la nivelul avut iniţial.

Pârâta mai arată că prin măsura stabilită, Consiliul local nu modifică obligaţiile reclamantei în ceea ce priveşte punerea în aplicare a normelor privind proiectarea, executarea, exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 5/2009, întrucât măsurile luate de Consiliul Local privesc terenul afectat, respectiv „străzi cu îmbrăcăminte rutieră permanent㔺i nu însăşi instalaţia de gaz.

Prin măsurile luate, Consiliul Local a dorit sensibilitatea responsabilităţii investitorilor care realizează astfel de lucrări, la respectarea reglementărilor existente în vigoare.

Mai arată că nu doar în Municipiul Reşiţa este impusă o astfel de măsură, ci şi alte municipii au adoptat-o (de ex., municipiul Timişoara).

Pârâta Consiliul Local învederează faptul că art. 3 lit. e din Legea nr. 50/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu face diferenţiere între persoanele care trebuie să aducă „terenul la forma iniţială”, astfel constituie contravenţie, conform art. 26 alin. 1 lit. e), „lucrările de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căile de comunicaţie de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de  artă, reţelele şi dotările  tehnico-edilitare, branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătăţiri funciare, lucrările de instalaţii de infrastructură, lucrările pentru noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi/sau termice, precum şi  de reabilitare şi retehnologizare a celor existente”.

Măsurile impuse la Capitolul 2 pct. c) din Anexa I la HCL nr. 443/2009, nu fac altceva decât să stabilească în sarcina executantului lucrării de intervenţie, în caz de avarie, măsuri pentru asigurarea curăţirii terenului şi asigurarea igienizării zonei, iar pentru străzi cu îmbrăcăminţi rutiere, pe lângă curăţire şi igienizare, se realizează şi fluidizarea traficului.

Cât priveşte anularea Capitolului 3 pct. a) alin. 3 şi 4, precizează că pentru lucrările prevăzute în acest capitol, trebuie imperativ respectate Normele privind proiectarea, construirea şi modernizarea  drumurilor aprobate prin Ordine de către Ministerele de resort, în aceeaşi măsură în care trebuie respectate normele şi ordinele ANRE, cu privire la Stasurile impuse pentru executarea sistemului de transport şi distribuţie gaze, respectiv NTPEE 2008.

Prin întâmpinare, reclamanta E.O.G.D. SA a solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:

Nu se justifică emiterea de către reclamantă a hotărârii, doar motivat de faptul că aceasta a dorit să sensibilizeze responsabilitatea investitorilor care realizează lucrări de investiţii (astfel cum susţine la pag. 3 alin. 6 din cererea de recurs), la respectarea reglementărilor  existente.

De asemenea, consideră pur formală afirmaţia că în cazul în care refacerea carosabilului nu se realizează conform prevederilor HCL, drumurile şi trotuarele din Reşiţa vor deveni adevărate trasee pentru autoturisme de teren.

În plus, apreciază fără relevanţă juridică invocarea de către recurentă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 21/2002, deoarece buna gospodărire a domeniului administrat sau asigurarea ordinii, curăţeniei ori fluidizării traficului sunt atribuţii distincte ale autorităţii administrative locale, de cele de efectuare de lucrări de investiţii, reparaţii şi apoi refacerea domeniului public.

În altă ordine de idei, astfel cum s-a arăta şi prin cererea introductivă,  în faţa instanţei de fond, nu pot fi stabilite prin HCL-uri alte obligaţii în ceea ce priveşte  efectuarea săpăturilor în cazul investiţiilor sau cu privire la modalitatea  de refacere atâta timp cât legiuitorul român, prin legi speciale aplicabile la nivel  naţional a reglementat acest lucru, şi nici nu pot fi majorate sau schimbate aceste obligaţii prin voinţa subiectivă a autorităţii locale.

Apreciază că prin instituirea unor astfel de obligaţii în sarcina deţinătorilor de utilităţi, Consiliul Local Reşiţa nu a făcut altceva  decât să încerce să transfere responsabilitatea amenajării domeniului publică către deţinătorii de utilităţi şi pe cheltuiala acestora deşi această obligaţie revine Consiliului Local, conform prev. art. 36 din Legea nr. 215/2001. Astfel,  doar în municipiul Reşiţa este impusă o altă modalitate de refacere a suprafeţei afectate de lucrările edilitare, cu toate că Consiliul Local Reşiţa are obligaţia, conform  prev. art. 36 alin. 6 pct. 14, 19 din Legea nr. 215/2001 să asigure cadrul necesar  pentru furnizarea serviciilor de interes local, respectiv serviciilor comunitare apă, gaz, canal etc. precum şi alte servicii publice stabilite prin lege şi nicidecum să impună deţinătorilor  unor astfel de servicii obligaţii ce extind  cadrului legal.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:

Potrivit Capitolului I lit. d din actul normativ atacat, „pentru străzi cu îmbrăcăminte rutieră permanentă, umplutura se va executa numai cu nisip şi balast, la gradul de compactare, conform normativelor în vigoare, iar sistemul rutier se execută similar cu cel existent”

În raport de aceste dispoziţii, este de observa aplicabilitatea prev. art. 26 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora  neaducerea terenului la starea iniţială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, odată cu încheierea lucrărilor de bază. A fost aşadar instituită obligaţia aducerii la starea iniţială a terenului (prin operaţii de reparare, curăţare şi degajare), în sarcina  persoanei fizice sau juridice care a efectuat lucrări asupra acestuia.

Pe de altă parte, în cuprinsul noţiunii de investitor, aşa cum este definită de textul  legal precitat, este inclusă, potrivit art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 50/1991, şi societatea  reclamantă, dată fiind natura şi specificul obiectului de activitate al acesteia, respectiv distribuţia de gaze naturale, care presupune branşamente şi racorduri la reţele de utilităţi.

Mai mult, potrivit art. 10 pct. 7 alin. 3 din Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 5/2009, umplutura folosită pentru străzi cu îmbrăcăminte rutieră permanentă, se va realiza ca urmare a efectuării de lucrări la conductele subterane, doar în condiţiile şi cu  materialele prevăzute în acest articol, care impune, aşadar,  condiţii speciale de compactare a terenului.

În raport de aceste considerente, este certă aplicabilitatea textelor legale precitate, astfel că, dată fiind instituirea sancţiunii în cuprinsul Legii nr. 50/1991 pentru nerespectarea obligaţiei de aducerea terenului în starea iniţială, prev. de art. 26 alin. 1 lit. e), Curtea apreciază că prevederile Capitolului I lit. d), partea  I din actul normativ atacat, sunt legale, nefiind în contradicţie cu dispoziţiile legale instituite în materie.

Referitor la partea a II-a a aceluiaşi Capitol I lit. d) (pentru străzi cu îmbrăcăminte rutieră… similar cu cel existent), Curtea a apreciat că prevederile  instituite în cuprinsul acesteia sunt nelegale, dată fiind existenţa actului normativ specific pentru refacerea terenului aşa cum acesta a fost identificat mai sus, şi pe cale de consecinţă, se impune anularea acestor prevederi, ca nefiind în conformitate cu dispoziţiile precitate.

Referitor la Capitolul II pct. b) din acelaşi act normativ atacat, Curtea a constat că, instituirea  unui termen de 72 ore pentru remedierea avariilor şi a deranjamentelor apărute la reţelele proprii, excede cadrului legal, aşa cum acesta este reprezentant de art. 35 lit. i)  din Legea nr. 351/2004, respectiv să se asigure condiţiile de securitate în alimentarea cu gaze naturale.

Aceasta înseamnă că securizarea zonei cu avarie sau deranjament, presupune efectuarea procedurilor specifice condiţiilor de muncă în zone unde există gaze naturale, această operaţiune de securizare putând fi exercitată doar în condiţiile speciale prevăzute de normativele instituite în acest sens.

Prin prisma acestor motive, stabilirea arbitrară a unui termen de 72 de ore apare ca neadaptat condiţiile specifice de lucru în domeniul utilităţilor (alimentare cu apă, agent termic, curent electric, gaze naturale), astfel că, se impune anularea şi acestor dispoziţii din HCL nr. 443/2009.

Referitor la Capitolul II pct. c din acelaşi act normativ atacat, este de observat că în cauză se impune a fi aplicate dispoziţiile legale avute în vedere la Capitolul I lit. d), şi pe cale de consecinţă, partea finală (pentru străzi cu îmbrăcăminţi rutiere… similar cu cel existent) se impune a fi anulată, ca nefiind legală.

În ceea ce priveşte Capitolul III lit. a) alin. 2 pct. 3 şi 4 din acelaşi act normativ, care stabileşte lăţimea şi lungimea stratului de uzură ce se impune a fi refăcut pe lăţimea, respectiv lungimea unei benzi de circulaţie, în raport de suprafaţa afectată, Curtea constată că şi aceste dispoziţii sunt nelegale, pentru cele ce urmează:

Stabilirea suprafeţelor minime ce se impun a fi refăcute la carosabilul existent, Curtea apreciază că acestea sunt instituite, în mod analog duratei de 72 de ore de la Capitolul II pct. b) din HCL nr. 443/2009, în mod arbitrar, neavând la bază un criteriu real obiectiv, care să fundamenteze această dispoziţie.

Mai mult, instituirea în cuprinsul Legii nr. 50/1991, prin art. 26 alin. 1 lit. e), a obligaţiei investitorului de a aduce terenul la starea iniţială, conduce la concluzia că nu se pot impune, sau fixa, suprafeţe prestabilite care trebuie aduse la starea iniţială; legiuitorul limitându-se a stabili, la nivel principial, doar obligaţia readucerii terenului în stare iniţială. Cazul contrar, presupunând aşadar orice reparaţie neconformă, urmează a fi sancţionat, tocmai prin  intermediul autorităţii administrative, care are posibilitatea de a aplica amenzi în cuantumul pe care îl consideră necesar, potrivit prev. art. 27 alin. 2 din Legea nr. 50/1991.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că recursului promovat în cauză este întemeiat, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, şi hotărârea atacată este, în limitele de mai sus, nelegală, urmând aşadar, ca prin admiterea recursului, sentinţa să fie reformată în limitele de mai sus.

Pentru că nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea integrală a hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă,  celelalte dispoziţii vor fi păstrate ca legale şi temeinice.