Soluţionarea unei cauze se poate face numai dacă partea a fost legal
citată. În cazul în care cauza s-a soluţionat cu lipsă de procedură sau cu
procedura viciată, hotărârea este nulă întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 88 şi
105 Cod procedură civilă.
Recurentul L.V. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr.
1114 din 21.10.2003 pronunţată de Judecătoria Huşi prin care s-a respins plângerea formulată
împotriva procesului-verbal de contravenţie încheiat de Direcţia Regională Vamală Iaşi – Biroul Albiţa.
Recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, arătând că a fost soluţionată cauza cu procedura
de citare viciată.
Verificând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare,
Tribunalul a constatat că procedura a fost viciată cu petentul recurent întrucât
aceasta a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor art. 88 pct. 4 Cod procedură
civilă, adresa la care a fost citat recurentul fiind incompletă.
În raport de dispoziţia înscrisă în art. 312 alin. 5 Cod procedură
civilă, hotărârea a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare ( decizia civilă
nr. 21 din 16 ianuarie 2004 ).
Judecătoria Pitești
Pentru a consulta jurisprudenţa instanţei, accesaţi site-ul http://www.justitie-ag.ro/jud%5Fpit/practica_instanta.asp
Tribunalul Dolj
Potrivit art. 87 pct.5 C.pr.civ. cei supuşi procedurii reorganizării judiciare si a falimentului vor fi citaţi prin administratorul judiciar, ori, după caz, prin lichidatorul judiciar
Tribunalul București
Neprezentarea materialului de urmărire penală. Trimitere în judecată în lipsă. Arestarea inculpatului la data întocmirii rechizitoriului. Consecinţe
Curtea de Apel Galați
Judecata. Citaţia şi comunicarea actelor de procedură. Absenţa destinatarului de la domiciliu. Înmânarea citaţiei unei persoane din familie.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Încadrarea art. 85, necitarea Primarului în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale.