Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 272/2004 "copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament", iar, potrivit aliniatului 3 a...

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 272/2004 "copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament", iar, potrivit aliniatului 3 al aceluiaşi articol, "părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".

Prin sentinţa civilă nr 1241/07.11.2007 pronunţată de Judecătoria Băileşti s-a admis  acţiunea , aşa cum a fost precizată, formulată de  reclamanţii C.E. şi C.Ş. împotriva pârâtei L.C.

A fost obligată pârâta să permită bunicilor paterni, să aibă legături personale cu minorul, nepotul lor, C.M.C, în a doua şi a 4-a sâmbătă din lună, de la orele 10,00 la orele 16,00, două zile de Sfintele Paşti şi două săptămâni în vacanţa de vară, urmând ca minorul să fie luat de la domiciliul pârâtei de către reclamanţi şi să fie restituit de aceştia tot la domiciliul pârâtei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 19.08.1998, s-a născut minorul C.M.C., care, de la naştere a rămas în întreţinerea bunicilor şi a tatălui, mama, pârâta, părăsindu-l ca urmare a despărţirii de tatăl acestuia, cu care întreţinuse relaţii de concubinaj.

In anul 2004, a decedat tatăl minorului, astfel că, acesta a rămas în continuare, până în 2006, în domiciliul bunicilor paterni, dată de la care a fost luat de pârâtă, ca urmare a respingerii cererii de plasament familial, formulată de bunici.

Incredinţarea minorului mamei s-a făcut pe considerentul că, aceasta doreşte  să-şi crească minorul, dispunând şi de condiţii materiale.

Respingerea cererii de plasament familial, formulată de bunici nu este o sancţiune, ci este urmarea faptului că s-a dat prioritate părintelui în viaţă să îşi crească minorul.

De asemenea, instanţa a constatat că până în anul 2006, bunicii paterni au manifestat interes faţă de dezvoltarea minorului, dovadă în acest sens fiind caracterizarea minorului de către învăţătoarea la care a fost înscris, caracterizare ce este confirmată prin semnătură de directorul  şcolii. Din cuprinsul acesteia, rezultă că minorul locuieşte împreună cu bunicii paterni, fiind supravegheat permanent de aceştia. Minorul dispune  de toate rechizitele şcolare specifice anului de studiu, este dezvoltat normal din punct de vedere  fizic, psihic, afectiv, emoţional, este foarte receptiv, echilibrat,  în general are trăsături de caracter pozitive şi rezultate bune la învăţătură.

Această caracterizare se referea la minor în perioada în care se afla în întreţinerea bunicilor paterni.

Este adevărat că în legislaţia naţională nu există dispoziţii legale care să permită  bunicilor să aibă legături personale cu minorul - nepot  de fiu, însă legislaţia naţională trebuie armonizată cu legislaţia europeană, privind viaţa de familie, aşa cum este reglementată de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, confirmată  de mai multe decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, cum ar fi cauza nr. 16580/90 sau 58194/00.

Potrivit practicii CEDO , există o viaţă de familie între nepot - unchi, mătuşă-nepot, bunici-nepot, atunci când există între aceştia o legătură reală efectivă.

 In cauza de faţă, este evident că între minor şi bunicii săi au existat contacte directe, permanente, legături afective puternice, aceştia locuind împreună timp de 7 ani, aşa cum s-a arătat mai sus. Este în interesul minorului să păstreze legătura cu bunicii paterni, care manifestă interes afectiv şi material faţă de minor, aşa cum a făcut-o şi în cei 7 ani cât acesta a locuit la bunici.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a constatat că art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care a aderat şi România, este aplicabil  şi în cauza de faţă, deoarece între bunicii – reclamanţi şi nepotul  lor există o viaţă de familie în sensul acestui articol.

Împotriva sentinţei a declarat recurs (calificat de instanţă ca fiind apel) pârâta L.C.

În motivarea apelului, s-a arătat că actiunea reclamanţilor nu are temei legal, asa cum se arata si in sentinţa civila atacata,in legislaţia naţionala nu exista dispoziţii care sa permită bunicilor sa aibă legaturi personale cu minorul - nepot de fiu.

Art.43 alin.3 C.fam se refera doar la părintele divorţat, căruia nu i s-a incredintat minorul si care păstrează dreptul la legaturi personale cu minorul. In nici un caz, alte persoane, cum ar fi bunicii sau alte rude ,nu pot avea dreptul de a avea lagaturi pesonale cu minorul.

In cauza de fata nu se poate constata ca este aplicabil art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului intitulat Dreptul la respectarea vietii private si de familie si care se refera la faptul ca " orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale ".

 Pe de altă parte, instanţa de judecata a acordat mai mult decât s-a cerut de către reclamanţi prin acţiunea formulata de aceştia si precizata ulterior.

Astfel reclamanţii au solicitat sa li se permită sa viziteze minorul la domiciliul mamei sale sau la scoală de 2 ori pe luna cite 2-3 ore, sa poată merge in acest timp cu minorul in oraş pentru a-i cumpăra cele necesare, fără ca minorul sa fie luat din domiciliul mamei si dus in domiciliul lor, astfel ca instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. Mai mult, nu este in interesul minorului ca acesta o data la doua săptămâni sa fie luat de bunici in domiciliul lor, având in vedere ca aceştia locuiesc la o distanta mare de mun. Bailesti, in comuna Vartop si nu este mijloc de transport direct intre cele doua localităţi.

De asemenea, în sentinţa civila pronunţata de Judecătoria Bailesti, nu se precizează data exacta din vacanţe in care minorul sa fie luat de reclamanţi in domiciliul lor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul, prin decizia civilă nr. 30/12 Februarie 2008 a constatat următoarele:

Critica apelantei, cum că acţiunea reclamanţilor nu are temei legal întrucât in legislaţia naţionala nu exista dispoziţii care sa permită bunicilor sa aibă legături personale cu minorul - nepot de fiu, iar art. 8 din CEDO nu se referă la astfel de legături, ci la faptul ca " orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale ", este neîntemeiată.

Aceasta, deoarece, pe plan naţional există legislaţie în acest sens, respectiv Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,  care în art. 14 alin. 1 prevede că "copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament".

Mai mult, potrivit aliniatului 3 al aceluiaşi articol, "părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".

De altfel, aceste dispoziţii din legea naţională sunt în concordanţă şi cu practica CEDO, care în mai multe cazuri, cum ar fi şi cazurile Scozzari şi Giunta c. Italiei, Marchx c. Belgiei sau Ticli şi Mancuso c. Italiei, a arătat că "pentru un părinte şi copilul său, a fi împreună este un element esenţial al vieţii de familie, acest lucru este însă valabil şi pentru relaţiile dintre un copil şi membrii familiei părintelui său".

Ori, în atare situaţie, s-a constatat că în mod corect s-a admis acţiunea reclamanţilor, cu atât mai mult, cu cât nu s-a dovedit că aceste relaţii dintre bunici şi nepotul lor ar primejdui în vreun fel dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, ci dimpotrivă s-a făcut dovada că între copil şi bunici există un ataşament puternic de vreme ce acesta a fost crescut de bunici de la naştere (anul 1998) şi până în anul 2006, când, în urma decesului tatălui minorului, acesta a fost luat de mamă spre creştere şi educare.

Cu privire la critica, că s-ar fi dat mai mult decât s-a cerut, s-a constatat că şi aceasta este neîntemeiată întrucât instanţa de fond nu a stabilit ca vizitele din week-end să se realizeze la domiciliul reclamanţilor, cum se susţine, ci a dispus doar ca minorul să fie luat de la domiciliul pârâtei de către reclamanţi la orele 10,00 şi restituit de aceştia la orele 16,00, tot la domiciliul pârâtei. Ori, acest lucru nu înseamnă neapărat ducerea minorului în domiciliul reclamanţilor, cu atât mai mult cu cât acest lucru ar fi şi greu de realizat în condiţiile în care bunicii locuiesc în altă localitate şi astfel nu ar fi în interesul acestora să piardă cea mai mare parte din cele 6 ore de vizită cu transportul minorului la domiciliul lor şi înapoi.

Apelul pârâtei este însă întemeiat cu privire la cealaltă critică, referitoare la programul de vizită pentru vacanţe.

Astfel, tribunalul a considerat că trebuiau stabilite expres care sunt aceste perioade, neputând fi lăsate la latitudinea reclamanţilor, pentru că în acest fel s-ar putea ajunge la unele atitudini şicanatorii, care ar putea perturba unele activităţi planificate pentru aceste vacanţe, ceea ce nu ar fi în interesul minorului.

Ori, în atare situaţie, tribunalul a stabilit ca perioada de vizită din vacanţa de vară să fie cea cuprinsă în intervalul 01-14 august, iar în perioada vacanţei de Paşte, reclamanţii să-l ia pe minor în primele 2 zile ale acestei vacanţe, neputându-se stabili exact care sunt aceste 2 zile întrucât Paştele este singura sărbătoare a cărei dată diferă de la un an la altul.

Ca urmare a tuturor celor arătate mai sus, în baza art. 296 C.p.civ., tribunalul  a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit ca programul  de vizitare din vacanţa de Paşte şi din vacanţa de vară să fie următorul: în primele 2 zile din vacanţa de Paşte şi în perioada 01-14 august, menţinându-se celelalte  dispoziţii ale sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare