Stabilire program vizitare minor. Necesitatea stabilirii unui program de vizita care sa corespunda interesului minorului si posibilitatea mentinerii legaturilor cu parintele caruia nu i-a fost încredintat

Stabilire program vizitare minor. Necesitatea stabilirii unui program de vizita care sa corespunda interesului minorului si posibilitatea mentinerii legaturilor cu parintele caruia nu i-a fost încredintat

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR. 10885/300/2008 - DECIZIA CIVILA NR.1729 /14.12.2009)

Prin sentinta civila nr.1673 din 24 februarie 2009, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis în parte actiunea principala formulata de reclamanta - pârâta M.S., în contradictoriu cu pârâtul - reclamant M.P.I. si cu Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei sectorului 2 Bucuresti; a admis în parte cererea reconventionala; a desfacut casatoria încheiata de parti, la data de 04 februarie 2006 si înregistrata în Registrul de stare civila al Consiliului Local Sectorul 1 la nr. 314, din culpa comuna a sotilor; reclamanta - pârâta a revenit la numele purtat anterior casatoriei; a încredintat spre crestere si educare, pe minorul M.L., nascut la data de 26 mai 2006, reclamantei - pârâte; a obligat pe pârâtul - reclamant, la plata sumei în cuantum de 800 lei lunar, cu titlu de contributie la cheltuielile de crestere si educare privind minorul, cu începere de la data înregistrarii cererii, respectiv 30 septembrie 2008 si pâna la majoratul copilului; a încuviintat ca exercitarea dreptului pârâtului reclamant de a pastra legaturi personale cu minorul, sa se realizeze prin vizitarea copilului în primul si al treilea week-end în fiecare luna, sâmbata între orele 1700 - 2000, la domiciliul copilului.

Referitor la programul de vizitare al minorului, instanta a retinut ca singurul criteriu ce trebuie avut în vedere este interesul superior al copilului, criteriu care prevaleaza în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, motiv pentru care instanta a stabilit un program de vizitare fara a minimaliza rolul figurii paterne în viata minorului.

Analizând sentinta apelata si motivele de apel invocate, în raport de materialul probator administrat în cauza si art. 295 Cod de procedura civila, tribunalul a retinut urmatoarele:

Masura dispusa de catre o instanta, prin intermediul unei ordonante presedintiale, are caracter vremelnic pâna la solutionarea pe fond a cauzei, neavând putere de lucru judecat raportat la masura dispusa cu ocazia validarii fondului cauzei.

Totusi potrivit dispozitiilor art.43 alin.3 Codul familiei coroborat cu dispozitiile art.14 si 15 din Legea nr.272/2004, minorul M.L. are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti.

În aceasta situatie, tribunalul a apreciat ca prin stabilirea programului de vizitare, astfel cum a fost precizat de catre prima instanta, nu se poate realiza un contact suficient între tata si copil, în vederea realizarii legaturilor personale.

Prin acordarea a numai sase ore pe luna, pentru a-l vizita pe minor, tribunalul a apreciat ca relatiile personale ale apelantului - pârât - reclamant cu minorul nu pot fi realizate, fiind în contradictie cu dispozitiile legale mai sus mentionate.

Ca urmare, având în vedere situatia de fapt mai sus mentionata, tribunalul a stabilit programul de vizitare, dupa cum urmeaza: în prima si a treia saptamâna din fiecare luna, sâmbata de la orele 1000 la orele 1900, la domiciliul pârâtului - reclamant, nefiind necesara prezenta mamei si doua saptamâni în vacanta de vara.

Fata de cele expuse, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentinta apelata, în sensul ca a modificat programul de vizitare astfel: în prima si a treia saptamâna din fiecare luna, între orele 1000 si orele 1900, la domiciliul pârâtului - reclamant, nefiind necesara prezenta mamei si doua saptamâni în vacanta de vara si a mentinut restul dispozitiilor, prin decizia civila nr.923 A din 15.10.2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila.

Recurentul a sustinut ca a formulat calea de atac a recursului, doar în ceea ce priveste programul stabilit, de vizitare a minorului M.L..

Tribunalul Bucuresti prin hotarârea pronuntata, a stabilit ca relatiile cu minorul sa se desfasoare în prima si a treia sâmbata din luna de la ora 1000 la 2000 si doua saptamâni în vacanta de vara, fara a mentiona perioada.

Cu toate ca acest program a reprezentat un pas înainte, data fiind relatia foarte strânsa a recurentului cu minorul L., recurentul a considerat ca totusi, acest program încalca drepturile parintesti firesti garantate prin lege.

În conditiile în care drepturile egale ale parintilor sunt legiferate, faptul ca din 365 zile/an x 24ore/zi=8.760 ore dintr-un an, recurentul poate sa se bucure de prezenta copilului sau, doar 216 ore în zilele de sâmbata si 336 ore în vacanta de vara, adica în total 552 ore, adica 6,3% din numarul de ore calculat pe an, recurentul considera ca s-a produs o încalcare a legii.

Pentru solicitarea perioadei de vacanta în timpul verii, recurentul a avut în vedere faptul ca minorul este înscris la o gradinita privata, iar programul de frecventare a gradinitei, este pâna la 01 august. Alt program cu minorul ar împiedica derularea normala a programului de gradinita, cât si a concediului, în conditii normale.

Recurentul a solicitat un program mai larg de vizitare, în limite legale, având în vedere dorinta de a crea un program mai variat pentru minor si în alt anturaj decât cel al bunicilor materni cu care îsi petrece cea mai mare parte din timp, în afara programului de gradinita.

Recurentul a apreciat ca prin programul restrâns, stabilit inclusiv de instanta de apel, nu se pot crea relatii firesti între acesta si minor ce, conform legii, nu ar trebui sa fie afectat peste masura din cauza divortului dintre parinti.

Recurentul a considerat ca divortul nu trebuie sa afecteze relatiile normale dintre minor si vreunul dintre parinti, chiar daca relatiile dintre acestia sunt iremediabil degradate, din vina acestora.

Constrângerea printr-un program limitat si extrem de restrictiv, nu este de natura a facilita dezvoltarea armonioasa a minorului, care este deja capabil sa înteleaga multe lucruri legate de parinti, sesizând deja ca în marea majoritate a timpului, este îngrijit doar de bunica materna, fara prezenta vreunui parinte.

De asemenea, recurentul a considerat ca si bunica paterna are dreptul sa beneficieze de relatii personale cu minorul, fapt ce nu ar fi posibil decât eventual, în cele doua saptamâni vara, dupa programul stabilit prin decizia atacata, ceea ce nu este îndestulator si nici în interesul minorului.

În decursul petrecerii vacantei de vara de doua saptamâni din acest an cu reclamantul, minorul M.L. nu a avut dificultati de adaptare, nu se plângea de lipsa persoanelor cu care si-a petrecut majoritatea timpului înainte de vacanta, din contra, acesta a fost extrem de fericit în prezenta acestuia si într-un anturaj nou, plin de copii de aceeasi vârsta.

Acest fapt a fost sesizat de multe persoane si rude cu care minorul M.L. a intrat în contact. De asemenea, în aceste luni, datorita programului de vizitare stabilite prin sentinta civila nr.4536 din 21 mai 2009 a Judecatoriei Sector 2 Bucuresti, s-a restabilit relatia fireasca dintre cei doi,  dar neîndestulatoare nici pentru minor, nici pentru recurent.

Recurentul a considerat ca un program precum cel descris în partea introductiva a motivelor de recurs, ar fi pe deplin justificat, mai corespunzator si intereselor minorului M.L., nefiind exagerat si corespunzând prevederilor legale în vigoare si practicii judiciare.

Un astfel de program de vizitare ar fi de natura a nu aduce atingere prevederilor art.1 alin.4, art.43 alin.3 din Codul familiei coroborat cu art.14 si art.15 din Legea nr.272/2004.

Recurentul a solicitat instantei, sa admita prezentul recurs, în primul rând în interesul minorului, ale carui interese primeaza si în baza dispozitiilor art.304 pct.9 si art.312 alin.2 Cod de procedura civila, sa se modifice hotarârea atacata, în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorului M.L., dupa cum urmeaza: în prima si a treia saptamâna din luna, de vineri seara, ora 1800 pâna duminica, ora 1800 sau în a doua si a patra saptamâna din luna, în ziua de vineri seara, ora 1800 pâna duminica, ora 1800, trei vacante pe an: una vara, de trei saptamâni, de la începutul lunii august, una iarna - o saptamâna, una primavara - o saptamâna, iar în sarbatorile legale - Pastele catolic, Craciun sau Anul Nou, câte o saptamâna.

A timbrat în mod corespunzator recursul promovat, conform art.3 si art.11 din Legea nr.146/1997 si art.3 din O.G. nr.32/1995.

Intimata-reclamanta-pârâta M.S. nu a formulat întâmpinare, desi potrivit art.308 alin.2 Cod procedura civila, avea aceasta obligatie, formulând însa, note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deoarece minorul este puternic atasat de mama si bunicii materni, deoarece recurentul nu i-a mai platit pensia de întretinere copilulului, din septembrie, deoarece pe perioada aflarii la domiciliul recurentului, copilul sta mai mult cu prietena recurentului, fapt de natura a îl dezorienta si deoarece conditiile de igiena de la recurent, sunt precare. Programul de gradinita al copilului ar fi afectat prin acordarea celor trei intervale mai îndelungate, din an, solicitate. Nu mai putin, luarea copilului la sfârsitul a doua saptamâni, l-ar destabiliza psihic, prin schimbarea locului de odihna si ar fi chiar periculos, atât timp cât tatal consuma alcool, conducând apoi autoturismul în care se afla si copilul. Copilul nu are stabilita o relatie de afectiune cu bunica paterna ce de altfel, este batrâna, consuma alcool si nu vorbeste bine limba româna.

În cauza, s-a administrat de catre intimata, proba cu înscrisuri anexate întâmpinarii, conform art. 305 Cod de procedura civila:

În cauza, s-a administrat de catre intimata, proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 Cod de procedura civila: extrase conturi Banca Transilvania, contract de scolarizare a copilului nr. 106/10.07.2009.

Curtea de Apel Bucuresti  s-a constatat legal sesizata si competenta material sa solutioneze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 si art. 299 Cod de procedura civila.

Examinând în continuare, decizia recurata, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedura civila în referire la art. 295 din acelasi act normativ, Curtea apreciaza recursul promovat, ca fiind fondat, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.304 pct.9 Cod procedura civila: "Modificarea sau casarea unor hotarâri se poate cere în urmatoarele situatii, numai pentru motive de nelegalitate:... 9.când hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii".

Cel de-al noualea motiv de recurs enuntat cuprinde doua ipoteze:

A. când hotarârea atacata este lipsita de temei legal - În acest  caz, solutia nu este juridica, pentru ca nu se poate determina din modul cum este redactata hotarârea, daca legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotarârii nu permit sa se constate daca elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicarii legii, se gasesc în cauza. Tot aici, s-ar încadra si situatia în care instanta se "rataceste" într-un domeniu al dreptului cu totul strain cauzei, în loc sa aplice normele de drept substantial potrivite.

B. încalcarea sau aplicarea gresita a legii - Se refera la situatiile în care instanta recurge la textele de lege aplicabile spetei, dar fie le încalca în litera sau spiritul lor, fie le aplica gresit, interpretarea pe care le-o da fiind prea întinsa sau prea restrânsa ori cu totul eronata. Si de aceasta data, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substantial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încalcarea sau aplicarea gresita a legii, sa se reflecte în dispozitivul hotarârii atacate. Notiunea de lege trebuie înteleasa în sens larg, incluzând si actele normative subordonate.

În literatura si practica judiciara, s-a aratat ca ipoteza secunda poate viza si nesocotirea legii procesuale, pentru acele situatii care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizarii instantei, depunerea cererii de apel la o alta instanta decât cea care a pronuntat hotarârea atacata (în acest sens, Boroi, Gabriel; Radescu, Dumitru - "Codul de Procedura Civila Comentat si Adnotat", Editia a II-a revizuita si adaugita, Editura All, Bucuresti, 1996, pag. 487-488).

Instanta de recurs apreciaza ca pot fi subsumate acestui motiv de recurs, prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, criticile recurentului privind stabilirea programului de vizita, cu respectarea cerintelor privind pe de o parte, protejarea interesului superior al copilului, principiu consacrat pe plan intern, de art.2 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si pe de alta parte, prezervarea principiului egalitatii parintilor în exercitarea autoritatii parentale, conform art. 97 din Codul Familiei: "Ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati. Ei exercita drepturile lor parintesti numai în interesul copiilor", conform art. 98 al. 1 din Codul Familiei si art. 31 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului: "Ambii parinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor", cu referire speciala la dreptul de a avea, mentine si dezvolta relatii personale cu minorul ce nu i-a fost încredintat, conform dispozitiilor art. 14-15 din Legea 272/2004 evocata.

1. Sub un prim aspect, Curtea constata ca potrivit art. 8 din Conventia Europeana cu privire la Drepturilor Omului si Libertatile sale Fundamentale: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie. 2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui drept decât în masura în care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

Hotarârile Curtii Europene a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale  de la Strasbourg, trateaza într-un spirit luminat, deosebit de delicat, problematica drepturilor copilului. Interesul superior al copilului, mentinerea relatiilor acestuia cu parintii sai, reprezinta concepte de baza în evaluarea respectarii drepturilor sale fundamentale.

În lumina acestei conceptii moderne, Comisia a stabilit pentru prima oara, în principiu, ca relatiile personale ale copilului cu fiecare dintre parinti se pastreaza dupa separarea acestora din urma. Acela dintre fostii soti care nu locuieste cu copilul, trebuie sa beneficieze de un drept de vizita adecvat, cu exceptia cazului în care interesul copilului se opune.

Asadar, ca principiu, relatiile personale ale copilului cu fiecare dintre parintii sai, trebuie pastrate si protejate si dupa separarea în fapt a acestora din urma. Legaturile personale cu minorul au ca scop, mentinerea sau dupa caz, consolidarea raporturilor afective, specifice relatiilor de familie, dintre parintele caruia nu i-a fost încredintat copilul si acesta din urma.

Curtea europeana a remarcat în mod repetat, ca interzicerea drepturilor parintesti constituie o ingerinta în dreptul unei persoane, la respectarea vietii sale familiale. În aceasta directie, Curtea de la Strasbourg a reamintit deseori,  ca în cauzele de acest fel, "examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului, este întotdeauna de o importanta fundamentala"  (Johansen împotriva Norvegiei, hotarârea din 7 august 1996, Culegerea 1996-III, paragraful 64), "ca interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial si ca doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoana sa fie privata de drepturile sale parintesti, în interesul superior al copilului" (Hotarârea Gnahore împotriva Frantei nr. 40.031/98, paragraful 59, CEDO 2000-IX, si Johansen, anterior citata, paragraful 78).

Tot astfel, conform art. 9 din Conventia cu privire la drepturile copilului, conventie ratificata de România, prin Legea 18/1990, "1. Statele parti vor veghea ca nici un copil sa nu fie separat de parintii sai împotriva vointei acestora, exceptând situatia în care autoritatile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor si a procedurilor aplicabile, ca aceasta separare este în interesul suprem al copilului. (...)

3. Statele parti vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre ei de a întretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti ai sai, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului".

Asadar, chiar si în situatia în care parintii sunt divortati, iar copiii au fost încredintati unuia dintre acestia, trebuie asigurata posibilitatea unui contact direct între minori si celalalt parinte, exceptând cazul când aceasta ar contraveni interesului copilului. Limitarea exercitarii acestui drept se poate realiza asadar, daca exista motive temeinice, de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, posibilitate conferita si pe plan intern, de dispozitiile interne ale art. 16 al. 2 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

2. Sub un al doilea aspect, Curtea constata ca potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile si demersurile care privesc copilul.

Interesul superior al copilului poate fi definit ca nevoia copilului de dragoste, interesul si preocuparea din partea parintilor, disciplina corespunzatoare si continuitatea si consistenta în continuitatea interesului pentru copil. Stabilitatea economica e importanta, dar nu esentiala. Educatia nu e esentiala, dar o educatie mai buna a unuia dintre parinti, poate fi o garantie pentru cresterea copiilor.

Sunt esentiale: modul în care copilul interactioneaza cu parintii, modalitatile în care parintii interactioneaza cu copii, inclusiv modalitatile în care comunica cu acestia, ceea ce include si împartasirea emotiilor.

Cel mai important factor este maturitatea parintelui si abilitatea acestuia de a arata cât de mult îsi iubeste copilul.

Indiferent de problemele existente între parinti, copiii trebuie sa creasca într-un climat armonios, propice dezvoltarii si securitatii psihice si morale, climat care sa le dea încredere în viata, în posibilitatile de afirmare sociala în viitor, care sa confere speranta si bucurie, lucruri atât de simple, dar atât de mari si de importante pentru succesul unei persoane în viata.

Acest fapt este de natura sa garanteze o educatie echilibrata, corespunzatoare minorului, ce trebuie ferit de sentimente atât de agresive asupra psihicului unui copil, ca: ura, aversiunea, stresul, culpabilizarea unuia dintre parinti.

Un copil traumatizat de neîntelegerile dintre parinti, un astfel de copil angoasat, poate fi afectat ireversibil, cu consecinte grave asupra dezvoltarii sale armonioase, indiferent ca vina unuia dintre parinti este mai mare sau mai mica.

Indiferent de relatiile dintre parinti, acestia trebuie sa se comporte între ei, fata de copil, de o maniera civilizata si concilianta, întrucât exemplul pe care îl dau, va fi preluat de copil si va fi perpetuat de acesta, în propriile sale relatii sociale.

Impunerea voluntara a lipsei de contact cu celalalt parinte, lipsirea astfel a copilului, de afectiunea unuia dintre parinti, nu va determina decât o frustrare afectiva a minorului, cu consecinte ireparabile asupra caracterului si persoanei sale.

Exteriorizarea fata de copil, a lipsei de apreciere a unui parinte fata de celalalt,  va determina dezechilibrul copilului, psihicul sau, la aceasta vârsta fiind foarte vulnerabil. Punctele de reper ale copilului, la aceasta vârsta (parintii si legatura de afectiune fata de acestia) se vor clatina, iar copilul va fi singur, nesigur, lipsindu-i un pol important al securitatii sale (afectiunea unuia dintre parinti), indiferent cât de mult si-ar dori celalalt parinte (din compasiune pentru copilul sau sau din razbunare fata de fostul sot) sa umple acest gol. Indiferent cât de rau ar fi un sot, el poate fi un parinte bun pentru copil si trebuie lasat sa aiba contact cât mai des cu copilul, tocmai pentru protejarea copilului, a universului sau si pentru mentinerea inocentei acestui univers.

3. Sub un al treilea aspect, Curtea constata ca criteriile de apreciere a interesului superior al minorului, constând în: vârsta copilului, posibilitatile parintilor de a-i asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul acestora fata de minor si al minorului fata de fiecare dintre parinti, grija manifestata de parinti, implicarea personala a parintilor în diverse etape de evolutie a minorului, opinia copilului etc., formeaza un ansamblu compatibil  cu principiul egalitatii între parinti, principiu dedus din întreaga conceptie moderna evidentiata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale  de la Strasbourg, prin hotarârile sale si regasit pe plan intern, prin dispozitiile art. 31 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, ale art. 97 din Codul Familiei: "Ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati. Ei exercita drepturile lor parintesti numai în interesul copiilor" si ale art. 98 al. 1 din Codul Familiei: "Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord".

În aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul din criteriile enuntate, instantele urmând a le evalua în ansamblul lor.

4. Sub un al patrulea aspect, Curtea retine faptul ca programul de vizitare al unui copil, nu poate fi circumscris unor tipare rigide, data fiind complexitatea si dinamica relatiilor de familie, în contextul unei societati aflate într-o dinamica accentuata. Programul de relatii personale se impune a fi stabilit într-o modalitate care, raspunzând interesului superior al copilului, sa favorizeze dezvoltarea în continuare, a vietii de familie a copilului, cu ambii parinti în mod egal.

Or, viata de familie presupune si posibilitatea celor în cauza de a se bucura cât mai mult timp posibil, unul de prezenta celuilalt. Lipsit pe viitor, de prezenta cotidiana a ambilor sai parinti, copilul va avea nevoie acuta de a mentine un contact constant si des, într-o maniera echilibrata si civilizata, cu parintele la care nu are stabilita resedinta sa. Mentinerea în mod consistent, în viata copilului, a ambilor parinti, reprezinta o necesitate si o garantie a unei cresteri echilibrate si armonioase, din punct de vedere social-afectiv.

5. Toate aceste considerente anterior enuntate se constituie în argumente prevalente, conforme sustinerilor recurentului din motivele de recurs, dar contradictorii celor mentionate de intimata, prin concluziile scrise si verbale, ele conducând complementar, la concluzia ca este în interesul superior al copilului M.L., sa aiba un program elaborat de vizita, la recurent. Principiul interesului superior al copilului, anterior enuntat si  detaliat, impune asadar, o revizuire a programului stabilit de tribunal, atât sub aspectul programului lunar de vizita, dar si sub aspectul celui din vacanta de vara si din perioada vacantelor de sarbatori.

Astfel, în conditiile în care tatal a realizat dovada detinerii unei locuinte (fila 70 dosar fond), precum si pe aceea a obtinerii unor venituri îndestulatoare, iar din cuprinsul probelor administrate în cadrul procesului, au rezultat posibilitatile sale de a-i asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul sau fata de minor, singurul sau copil, de altfel, precum si conduita corespunzatoare a sa fata de baietel, Curtea apreciaza ca programul de vizitare care se impune a fi stabilit, trebuie sa fie unul larg, fiind benefic ca minorul sa-si "descopere" în preajma sa, parintele cu care nu locuieste, înca de la o vârsta frageda.

Astfel, raportat si la posibilitatile actuale de transport (de exemplu, deplasarea cu avionul pâna la Baia-Mare nu presupune mai mult de circa o ora), Curtea apreciaza ca stabilirea unui program de vizita lunar în sensul luarii copilului la sfârsitul a doua saptamâni, de vineri ora 1800, pâna duminica ora 1800, respectând bineînteles, programul de gradinita al copilului, cu luarea copilului la domiciliul sau si cu impunerea obligatiei de a-l readuce la locuinta copilului, nu este de natura a-l perturba sau obosi pe minor, în pofida vârstei mici a copilului, chiar daca relatiile personale s-ar desfasura în municipiul judetului Maramures si nu în Bucuresti, unde recurentul detine de altfel, o societate comerciala si unde a avut si resedinta (fila 31 dosar apel).

Nu mai putin, considerentele anterioare determina de asemenea, marirea perioadei din vacanta de vara, la trei saptamâni în luna iulie în anii pari, respectiv în luna august în anii impari. În ceea ce priveste anii pari, tatal va asigura bineînteles, pe perioada sederii de trei saptamâni, a copilului la dumnealui, urmarea cursurilor de gradinita, de catre copil, pâna la terminarea lor, masura fiind menita a îl antrena activ pe tata în viata de prescolar, a copilului sau, inclusiv sub aspectul obligatiilor si responsabilitatilor parintesti, care decurg din acest statut al minorului L.. Cu alte cuvinte, daca copilul va intra în vacanta de-abia la data de 1 august, atunci în anii pari, în cele trei saptamâni din luna iulie, cât copilul L. se va afla la tata, acesta din urma va asigura urmarea cursurilor de gradinita, de catre minor.

Programul de vizita adecvat pentru cei doi, impune în evocarea acelorasi consideratii enuntate anterior, ca minorul sa poata petrece alaturi de tata si sarbatorile religioase anuale, într-o modalitate care sa fie echitabila pentru ambii parinti. Astfel, în vacanta de Paste, copilul va petrece o saptamâna, în anii pari, alaturi de tata, ceea ce presupune ca în anii impari, aceasta sarbatoare religioasa va fi petrecuta alaturi de mama, iar în vacanta de Craciun, copilul se va afla o saptamâna, în anii impari, cu tatal, iar în anii pari, va ramâne cu mama, aceasta alternanta fiind adecvata interesului superior al copilului, precum si rezonabila, echitabila, pentru ambii parinti.

În referire la aceste argumente expuse, Curtea constata ca solicitarea recurentului din cererea sa reconventionala, de a alege perioada din an, a vacantelor, este nefondata, acelasi caracter avându-l si critica intimatei referitoare la existenta unui program de gradinita, pentru ca în perioada sarbatorilor religioase, copiii beneficiaza de vacante de minim o saptamâna.

Nu mai putin, Curtea a avut în vedere cele doua vacante din perioada sarbatorilor religioase, sub aspectul celorlalte doua vacante din an, solicitate prin cererea reconventionala, pe lânga cea de vara, si nu ca fiind vacante religioase, solicitate astfel, prin motivele de recurs, suplimentar celor trei învederate în cererea reconventionala. Curtea a procedat astfel, deoarece limitele învestirii sale sunt determinate de continutul cererii reconventionale, neoperând în fata primei instante de judecata, nici o modificare a obiectului sau.

Criticile intimatei privind lipsa tatalui de lânga copil si acompanierea sa de catre prietena recurentului, pe perioada aflarii copilului la tata, cele privind lipsa conditiilor de igiena de la locuinta tatalui, cu consecinta îmbolnavirii copilului, privind consumul de alcool, de catre tata si conducerea autoturismului, în aceasta stare, cu copilul alaturi, privind consumul de alcool de catre bunica paterna ce nu ar cunoaste bine limba româna, sunt nefondate, nefiind, asadar, de natura sa înlature concluziile anterior trase, întrucât în cadrul situatiei de fapt stabilite în mod definitiv, de catre instanta de apel, nu s-au retinut de catre tribunal, astfel de aspecte si nici în cursul judecarii recursului, recurenta nu a administrat vreo proba noua care sa dovedeasca aceste sustineri.

De asemenea, nu sunt determinante criticile privind atasamentul minorului fata de mama si bunica materna si privind inoportunitatea schimbarii locului de odihna, întrucât asa cum aratam, este benefic ca minorul sa-si "descopere" în preajma sa, parintele cu care nu locuieste, precum si familia extinsa a acestuia (inclusiv bunica paterna), înca de la o vârsta frageda. Nu mai putin, tatal va fi preocupat în egala masura ca si mama, pe perioada sederii copilului la dumnealui, sa îi asigure un loc de odihna corespunzator, Curtea având încredere în capacitatea copilului Luca, de a se adapta si la tata.

Împrejurarea invocata, a neplatii timp de doua luni, a pensiei de întretinere pentru minor, nu constituie "un comportament deosebit de nedemn" care sa "determine ca o persoana sa fie privata de drepturile sale parintesti", în sensul celor statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale  de la Strasbourg, prin hotarârile sale, expuse la punctul 1 al prezentelor considerente. Astfel, chiar daca aceasta omisiune este blamabila din punct de vedere moral, iar instanta de recurs prezenta atrage atentia recurentului, asupra acestui aspect, totusi Curtea constata ca ea nu poate fi cenzurata prin sanctionarea recurentului, în sensul diminuarii programului de vizita, legiuitorul punând la dispozitie, instrumente juridice speciale, inclusiv penale, pentru corectarea si prevenirea repetarii unei astfel de atitudini omisive.

Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciaza ca modalitatea de stabilire a programului de vizitare a copilului, de catre tribunal, prin limitarea dreptului tatalui de a avea legaturi personale firesti cu minorul, în sensul dispus, a determinat doar o aplicare formala a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, precum si aplicarea gresita a prevederilor evocate: art. 97 din Codul Familiei, art. 14 si 16 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, impunându-se revizuirea programului de vizitare în sensul aratat.

6. Nu în ultimul rând, Curtea constata faptul ca în cadrul operatiunii de modificare a programului de vizita stabilit de tribunal, Curtea a respectat limitele învestirii sale, prin cererea reconventionala formulata de catre pârâtul-reclamant, prin care a solicitat: "un program cu minorul foarte larg, cu posibilitatea de a-l vizita în mod neîngradit oricând, de a-l lua la domiciliu sau în alte locatii, cel putin o zi întreaga pe saptamâna sau în week-end, cel putin trei vacante pe an de câte minim 2 saptamâni" (pagina 24 dosar fond), independent de celelalte modificari ulterioare ale programului solicitat, modificari lipsite de finalitate juridica, în conditiile opozitiei reclamantei-pârâte, fata de variantele de program de vizita solicitate, raportat la prevederile art. 132 în referire la art. 134 Cod de procedura civila, art. 294 si art. 316 din acelasi act normativ. Asa cum am aratat anterior, pe parcursul judecatii, nu a intervenit nici o modificare a obiectului cererii reconventionale.

Revenind, Curtea constata ca limitele largi ale programului de vizitare solicitat, au fost respectate, acordându-se un program de vizita mai restrâns chiar, decât cel solicitat: doua zile la doua saptamâni, o vacanta de trei saptamâni si doua alternativ anual, de doar o saptamâna, fapt care de altfel, a determinat si mentinerea dispozitiei anterioare referitoare la admiterea în parte, a cererii reconventionale.

Nu mai putin, Curtea a reliefat la punctul 5, de ce cererea pârâtului-reclamant, de alegere a perioadei celor trei vacante solicitate, pe an, nu este întemeiata si de ce se impune a stabili instanta, perioadele acestora. Consideratiile au fost subsumate necesitatii respectarii dreptului corelativ si al mamei, de a se bucura de prezenta copilului sau, pe perioada vacantelor, aceasta admitere în parte neputând fi echivalata cu o solutionare minus petita, extra petita sau plus petita.

Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va modifica în parte, decizia civila recurata, în sensul ca programul de vizitare va fi urmatorul:

- în primul si al treilea sfârsit de saptamâna, în fiecare luna, de vineri ora 1800, pâna duminica ora 1800, respectând programul de gradinita al copilului;

- în vacanta de vara, trei saptamâni în luna iulie, în anii pari, respectiv trei saptamâni în luna august, în anii impari;

- în vacanta de Pasti, o saptamâna, în anii pari;

- în vacanta de Craciun, o saptamâna, în anii impari.

Va mentine celelalte dispozitii ale deciziei.

Va lua act în temeiul art.274 Cod procedura civila, ca recurentul nu solicita cheltuieli de judecata si va respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecata, ca nefondata, având în vedere culpa procesuala a acesteia, raportat la solutia de admitere a recursului.

Domenii speta

Spete similare