Schimbare încadrare juridică

Decizie din 15.04.2008


Recurs. Schimbare de încadrare juridica.

Conform art. 180 alin 2 C.pen „ constituie infracţiunea de lovire sau alte violente, fapta de lovire sau actele de violenta care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, iar conform alin 2/1 al aceluiaşi articol, fapta este mai gravă dacă este săvârşită asupra membrilor familiei, iar conform art 149/1 C.pen prin membru de familiei se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă acesta din urmă locuieşte şi se gospodăreşte împreună cu făptuitorul.

Judecătoria Craiova prin sentinţa penală nr 4398/12.10.2006 a dispus în baza art 180 alin 2/1 C.pen condamnarea inculpatului T.G.M la pedeapsa amenzii penale ( parte vătămată S.L ) iar în baza art 180 alin 2 C.pen condamnarea aceluiaşi inculapat la pedeapsa amenzii penale ( parte vătămată S.E ), pedepse care au fost contopite conform art 33 lit a, 34 lit c C.pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul susţinând că că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Recursul este fondat.

Potrivit art 149/1 C.pen „ prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă acesta din urmă locuieşte şi se gospodăreşte împreună cu făptuitorul."

În cauza dedusă judecăţii se constată că partea vătămată S.L este rudă cu inculpatul, fiind fratele mamei inculpatului, locuieşte în acelaşi imobil, dar aşa cum rezultă din însăşi declaraţia părţii vătămate, nu se gospodăresc împreună, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art 149/1 C.pen

În consecinţă, în baza art 385/15 pct 2 lit d C.p.p, tribunalul a admis recursul inculpatului, a casat sentinţa pe latură penală şi conform art 334 C.p.p a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul T.G.M. din infracţiunea prev de art 180 alin 2/1 C.pen în infracţiunea prev de art 180 alin 2 C.pen, pentru care a fost condamnat.