Infracţiuni privind legea drepturilor de autor. Plângere prealabilă. Lipsa acesteia.

Sentinţă penală 87 din 03.04.2008


Infracţiuni privind legea drepturilor de autor. Plângere prealabilă. Lipsa acesteia.

SENTINŢA PENALĂ NR.87/2007

Prin rechizitoriul nr. 23/P /2006 din 6 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului R.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.1396 al.  2, 3, 4 şi 5  din Legea nr. 8/1996, art. 140 lit. a din Legea nr. 8/1996  şi art.325 Cod penal.

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare al instanţei că inculpatul R.L. a desfăşurat o activitate de reproducere, distribuire, deţinere în scopul distribuirii şi în scop comercial de mărfuri pirat  constând în opere muzicale şi filmografice prin utilizarea anunţurilor publice, precum şi reproducerea operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe fără a deţine autorizarea sau consimţământul titularilor

A mai reţinut procurorul că acelaşi inculpat a deţinut şi a răspândit materiale cu caracter obscen (filme pornografice)

În cursul judecăţii, a fost audiat inculpatul R.L., care şi-a menţinut în parte depoziţiile din  cursul urmăririi penale, precizând că a vândut trei DVD-uri ce conţineau filme unei persoane pe nume D. şi a mai împrumutat spre vizionare alte câteva filme unor vecini.

Totodată au fost audiaţi martorii F.I.B. şi M.D.G..

La termenul din 26 februarie 2008 aflându-se în imposibilitate de a proceda la audierea martorilor D. C.M. şi M.I.C., în baza 327 al. 3 Cod pr. penală instanţa a dat  citire declaraţilor acestora date în cursul urmăririi penale.

La acelaşi termen a fost respinsă cererea inculpatului formulată prin apărător de efectuare a unei expertize contabile care să evalueze prejudiciul creat, ca nefiind utilă cauzei, raportat la modalitatea de săvârşire a faptelor şi specificul infracţiunilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare întocmite de IPJ Tulcea - SIF, declaraţiile martorilor D. C.M., M.I.C., M.D.G. şi F.I.B. precum şi depoziţiile inculpatului date în ambele faze procesuale, coroborate cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 4730 din 19.06.2006 întocmit de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, instanţa reţine următoare situaţie de fapt.

Începând cu anul 2003 inculpatul R.L. a comandat prin internet CD - uri şi DVD - uri cu muzică şi filme pe care le audia sau le viziona la domiciliul său.

În toamna anului 2005, mama inculpatului a cumpărat în rate un calculator de care fiul acesteia s-a folosit, în sensul că prin intermediul lui a multiplicat la domiciliu DVD – uri şi CD – uri comandate prin  poştă, pe care ulterior le închiria sau le vindea contra sumei de aproximativ 6 lei bucata.

În  luna ianuarie 2006,  inculpatul a solicitat publicarea unui anunţ la rubrica „Mica publicitate” din ziarele „D.” şi „O.”, timp de 3 săptămâni la rând, prin  care făcea  public faptul că oferă spre vânzare la preţul de 6 lei bucata, filme noi apărute în perioada 2005 - 2006 lăsând şi un număr de telefon mobil la care putea fi contactat de către presupuşii clienţi.

La data de 2 februarie 2006 şi respectiv 4 februarie 2006, organele de cercetare penală i-au identificat pe martorii M.D.G. şi respectiv M.I.C., care au cumpărat de la inculpat trei filme dintre care două pe suport DVD, contra sumei de 6 lei bucata. Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul în staţia de autobuz, urmare anunţului de la „Mica publicitate” ce apăruse în ziar. De asemenea, fiecare dintre aceştia au primit de la inculpat şi câte o listă cuprinzând filmele pe care acesta le deţinea la domiciliu pentru a-şi putea alege filmele dorite. Lucrătorii de poliţie au ridicat de la numiţii M.D.G. şi respectiv M.I.C. cele  3 DVD- uri conţinând filme achiziţionate de la inculpat.

În urma celor constatate, la data de 9.02.2006, lucrătorii de poliţie au realizat o pândă în zona staţiei de autobuz ocazie cu care l-au surprins  în flagrant pe inculpat, imediat după ce acesta îi vânduse trei filme pe suport DVD numitului D. C.M., contra sumei totale de 18 lei.

Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului R.L. a fost identificată şi ridicată suna de 18 lei, pe care o primise anterior de la numitul D. C.M.. La solicitarea organelor de poliţie, acesta din urmă a predat cele trei DVD – uri cumpărate, din care  unul era un film pornografic românesc, precum şi o listă cuprinzând mai multe titluri de filme pe care le primise anterior de la  inculpat.

Referitor la filmele pornografice care au fost identificate în hard disk-ul unităţii centrale, inculpatul a fost cel care le-a multiplicat din reţeaua internet – tim net – acesta fiind conectat la internet din primăvara anului 2005.

La data de 9.02.2006, a fost efectuată o percheziţie la domiciliul inculpatului, ocazie în care au fost identificate şi ridicate,  în vederea cercetărilor, o unitate centrală  de calculator prevăzută cu două unităţi optice de inscripţionare DVD, 45 coperte de prezentare a filmelor, 4 liste conţinând titluri de filme, 135 bucăţi CD-uri inscripţionate cu filme, muzică şi jocuri, DVD - uri inscripţionate cu filme, toate produse pirat, 63 bucăţi avize pentru ridicarea coletelor poştale, avându-l ca destinatar pe învinuitul R.L., 2 bucăţi agende conţinând titluri de filme.

Din verificarea celor 63 bucăţi avize poştale identificate la domiciliul inculpatului, s-a stabilit că acesta a cumpărat DVD - uri pirat de la mai multe persoane din ţară, faţă de care s-a făcut declinarea competenţei în cursul urmăririi penale către unităţile de parchet din raza unde acestea îşi au domiciliul, în vederea cercetării, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute art. 139 şi 140 din Legea nr. 8/1996.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 4730/19.06.2006 al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, s-a concluzionat urmare a verificării unui număr de 400 produse de tip CD şi DVD că 297 videograme tip CD sunt de tip înregistrabil, procurate din comerţ, pe care ulterior au fost reproduse opere audiovizuale, CD-urile în cauză prezintă doar codul fabricii, nefiind inscripţionate cu codul producătorului şi cu celelalte coduri şi serii obligatori produselor originale, CD-urile  nu sunt tampografiate cu menţiunile privind titlul filmului, marca producătorului, zona geografică de difuzare, marca distribuitorului, nu conţin data publicării şi titlul acestora, 55 videograme tip CD şi DVD conţin opere cu caracter erotic-pornografic,  242 videograme  tip CD şi DVD conţin opere audiovizuale; 3 videograme tip DVD conţin video clipuri muzicale.

Acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţific a mai concluzionat că sunt produse pirat un număr de 297 videograme tip compact disc, 20 produse soft tip compact disc şi 24 fonograme tip compact disc – dintre cele accesate, iar un număr de 21 CD-uri sunt defecte, fără posibilitate de accesare; 3 CD-uri  conţin fişiere (fotografii  care nu constituie dreptul de autor şi a drepturilor conexe).

După ce au fost supuse constatării tehnico – ştiinţifice, unitatea centrală a calculatorului, precum şi CD-urile şi DVD- urile ridicate de la inculpat cu ocazia percheziţiei domiciliare şi a flagrantului, au fost depuse la camera de corpuri delicte.

Instanţa reţine că martorii M.D.G., M.I.C. şi D.  C.M. care au cumpărat DVD - uri cu filme piratate de la inculpat precum şi F.I.B. care a închiriat asemenea produse, nu cunoşteau că inculpatul desfăşoară o activitate ilicită prin vânzarea sau închirierea  către public a acestor produse.

În cursul urmăririi penale s-au constituit părţi civile în cauză următoarele :

-  UCMR – ADA – organ de gestiune colectivă a dreptului de autor  în domeniul muzical pentru prejudiciul  în valoare de 3.864 lei;

-RO – ACT – reprezentând interesele MCFA pentru prejudiciul de 4.552 lei;

-UPFR– reprezentând  şi producătorii M.N. şi A.A. – pentru  prejudiciul de 7791,72 lei;

-Cabinetul de avocatură  pentru un prejudiciu de 1247,43 lei;

-Cabinetul de avocatură P.M.D. pentru M.C. cu prejudiciul de 1.057 lei;

-CREDIDAM cu suma de 1.000 lei, reprezentând daune morale ale artiştilor interpreţi, ale căror prestaţii au fost încălcate  de inculpatul R.L. prin difuzarea ilegală a muzicii de pe produse pirat.

Referitor la acţiunea penală, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul oferea spre comercializare 10-12 DVD - uri pe săptămână, întrucât acesta a retractat declaraţiile de la urmărire penală, iar aspectul reţinut de procuror prin rechizitoriu nu este confirmat de alte probe administrate  în cauză.

Tribunalul constată că au fost comercializate în mod cert doar DVD - urile oferite martorilor M.D., M.I.C., şi D. C.M..

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 140 al .1 lit. a din Legea nr. 8/1996, de reproducere a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, instanţa reţine că infracţiunea a fost comisă până în ianuarie 2006, moment la care erau în vigoare prevederile art. 144 din Legea 8/1996, potrivit cărora,în cazul infracţiunilor prevăzute de  art. 1399,  art. 140 şi  art. 141 din aceeaşi lege, acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate .

Ulterior, prin legea nr. 329/14.07.2006 a fost modificată Legea 8/1996 în sensul că prevederile art. 144 din acest act normativ au fost abrogate.

În  aceste condiţii, instanţa reţine că de la săvârşirea faptei până în prezent au intervenit mai multe legi, din care cea mai favorabilă este legea de la momentul comiterii infracţiunii care pentru fapta de reproducere a operelor sau produselor putătoare de drepturi conexe, condiţiona punerea  în mişcare a acţiuni penale de introducerea plângerii prealabile de către părţile vătămate.

La termenul din 25 martie 2008, instanţa a pus în discuţie schimbarea  încadrării juridice a infracţiunii prevăzută de art. 140 al. 1 lit. a din Legea 8/1996 în infracţiunea prevăzută de art. 140 al. 1 lit. a din Legea 8/1996 cu aplicarea art.13 Cod penal.

Întrucât au intervenit mai multe modificări ale legii între momentul comiterii faptei şi pronunţarea hotărârii, urmează ca în baza art. 334 Cod pr.  penală să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe din infracţiunea prevăzută de art. 140 alin. 1 lit. ”a” din Legea nr. 8 /1996 în infracţiunea prevăzută de art.140 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 Cod penal.

Întrucât părţile vătămate nu au formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului, urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. ”b” raportat la art.10 lit. „f” Cod pr. penală să înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatului R.L. pentru infracţiunea prevăzută  de art. 140 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 13 Cod penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 1396 alin. 2, 3, 4 şi 5 din Legea nr. 8/1996, instanţa constată că faptele există în sensul că inculpatul a deţinut în scopul distribuirii mărfuri pirat constând în opere muzicale, filmografice şi jocuri video, o parte din ele oferindu-le spre închiriere inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice ori prezentarea listelor sau cataloagelor de produse, iar 6 filme le-a şi comercializat.

Inculpatul nu a negat reproducerea şi deţinerea acestor opere, care de altfel au şi fost descoperite la domiciliul său cu ocazia efectuării percheziţiei, operele fiind expertizate de ORDA, R.L. făcând precizări doar cu privire la numărul  filmelor vândute efectiv.

În favoarea inculpatului va  fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art.  74 lit. a Cod penal în sensul că a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii, relevată de lipsa antecedentelor penale.

Văzând şi criteriile generale de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72 Cod penal, urmează ca în baza art. 139 6 al. 2 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „d” Cod penal, să îl condamne pe inculpatul R.L. la pedeapsa de 1 lună închisoare, pentru oferirea, distribuirea şi  deţinerea în scopul distribuirii de mărfuri pirat.

În baza art. 139 6 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi  art. 76 lit. „c” Cod penal,  va fi condamnat  acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni  închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi distribuire în scop comercial de mărfuri pirat.

În baza art. 139 6 alin 4 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „c” Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru  săvârşirea infracţiunii de  închiriere sau oferire spre închiriere de mărfuri pirat.

În baza art. 139 6 alin. 5 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „e”  Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 15 zile închisoare pentru promovarea de mărfuri pirat prin orice mijloc, inclusiv prin utilizarea anunţurilor publice.

Referitor la infracţiunea de răspândire de materiale obscene, tribunalul retine că aceasta constă în fapta de a vinde sau răspândi precum şi de a confecţiona sau deţine în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani  sau amendă.

Întrucât oferirea pe suport DVD a unui film pornografic se încadrează ca element al laturii obiective a infracţiunii la categoria „ alte materiale cu caracter obscen”, urmează ca, în baza art. 325 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. „a” şi art. 76 lit. „e” Cod penal, să-l condamne pe inculpatul R.L. la pedeapsa de 15 zile închisoare.

Fiind  aplicabile normele privind concursul de in fracţiuni, în baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal vor fi contopite pedepsele de o lună, 3 luni, 3 luni, 15 zile şi 15 zile închisoare în cea mai grea de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal va fi aplicată inculpatului R.L. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal , respectiv dreptul de  a fi ales şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Întrucât scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, urmează ca în baza art. 81 Cod penal să fie suspendată condiţionat executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, calculat în condiţiile art. 82 Cod penal.

Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal va fi suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

Fiind întrunite condiţiile confiscării speciale, urmează ca în baza art. 118 lit. „e” Cod penal să se dispună confiscarea produselor tip CD şi DVD conform dovezilor deoarece, bunurile au fost dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de  legea penală.

Referitor la acţiunea civilă, tribunalul reţine că UCMR-ADA, organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.864 lei reprezentând contravaloarea operelor muzicale găsite la domiciliul inculpatului.

De asemenea, UPFR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.791,72 lei.

Cabinetul de Avocatură P.D.M, în calitate de reprezentant al M.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.057 lei, reprezentând , contravaloarea programului de calculator Windows XP instalat în computerul folosit de inculpatul R.L..

Cabinetul de Avocatură B.A. în calitate de reprezentant al VUG s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.247, 43  lei reprezentând contravaloarea jocurilor video  găsite la domiciliul inculpatului.

CREDIDAM s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei reprezentând daune morale ale artiştilor interpreţi pentru muzica reprodusă de inculpat.

RO –ACT în calitate de reprezentant al MCFA s-a constituit parte civilă cu suma de 4.552 lei reprezentând prejudiciul pentru 135 din filmele reproduse de  inculpat şi găsite cu ocazia percheziţiei.

- În  ceea ce priveşte acţiunile civile formulate de UCMR ADA ,UPFR, CREDIDAM şi Cabinetul de Avocatură BA. tribunalul consideră că acestea se pot circumscrie doar infracţiunii de reproducere a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, prevăzută de art. 140 al. 1 lit. a din Legea nr. 8/1996, având în vedere că pentru operele muzicale şi jocurile video nu s-a făcut dovada că au fost  deţinute în scopul comercializării sau oferirii publicului.

În condiţiile în care pentru infracţiunea de reproducere a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe se va dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f Cod pr penală, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a persoanelor vătămate, urmează ca în baza art. 346 alin. 4 Cod pr. penală, să fie lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile UCMR – ADA, UPFR, Cabinetul de Avocatură BA. şi  Credidam .

- Referitor  la acţiunea civilă formulată de Cabinetul de Avocatură P.D.M.,  în calitate de reprezentant al M.C., care a solicitat să fie despăgubită cu suma de 1.057 lei urmare a identificării pe unitatea centrală a calculatorului folosit de inculpat a programului Windows XP, instalat în mod nelegal, instanţa constată că aceasta se putea circumscrie eventual infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 care constă în reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare din următoarele modalităţi : instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere  în reţea.

Cu toate acestea inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, iar fapta de instalare a unui program de calculator nefiind supusă judecăţii în prezentul dosar, tribunalul constată că nu există legătură de cauzalitate între faptul ilicit reprezentat de infracţiunile pentru care a fost sesizată instanţa şi prejudiciul cauzat M.C.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă acţiunea civilă formulată de Cabinetul de Avocatură P.M.D. în calitate de reprezentant al M.C. , ca nefondată.

- În ceea ce priveşte pretenţiile formulate de RO – ACT în calitate de reprezentant al „Marilor case de film americane”, se observă că aceasta a solicitat să fie despăgubită cu suma de 4.552 lei reprezentând  contravaloarea  operelor ilegal copiate şi distribuite , respectiv cele 135 de filme  americane produse de societăţile reprezentate de RO- ACT.  Tribunalul constată că acţiunea civilă poate fi analizată  doar în ceea ce priveşte  filmele comercializate de inculpat pentru care s-a făcut dovada vânzării, având în vedere că pentru fapta de reproducere a filmelor nu a existat plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În aceste condiţii,  va fi analizat  prejudiciul cauzat ca urmare a vânzării DVD -urilor către martorii M.D.G., M.I.C. şi D. C.M. din care 5 filme erau produse de „Marile Case de filme Americane” reprezentate de RO - ACT , iar cel de al şaselea era un film pornografic românesc.

Întrucât prin adresa transmisă în cursul urmăririi penale s-a comunicat că valoarea unui film se ridică la suma de 12 USD, tribunalul constată că prejudiciul dovedit este de 60 USD, reprezentând contravaloarea celor 5 filme produse în S.U.A.

Pentru aceste considerente urmează să fie admisă în parte acţiunea civilă formulată de RO – ACT şi în baza art. 14 Cod pr. penală şi art. 998 şi următoarele Cod civil, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 60 dolari U.S.A., echivalent lei, cu titlu de  despăgubiri materiale, la cursul BNR  din ziua plăţii.

Văzând şi dispoziţiile art. 191 Cod pr. penală, va fi obligat inculpatul R.L. la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli  judiciare avansate de stat.