Apel. Ucidere din culpă. Achitare greşită pe considerentul lipsei vinovăţiei sub forma culpei. Aprecierea incorectă a probelor.

Apel. Ucidere din culpă. Achitare greşită pe considerentul lipsei vinovăţiei sub forma culpei. Aprecierea incorectă a probelor.

Decizia penală nr.16/2008

Referitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva sentinţei penale nr. 1702 din 17 octombrie 2006 a Judecătoriei Tulcea, tribunalul reţine următoarele :

Prin rechizitoriul nr. 719/P/2004 din 22.11.2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea  s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea  în judecată a inculpatului S.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, de ucidere din culpă.

S-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul a condus un autoturism pe drumul public şi nu a adaptat viteza în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată  efectua  manevra în condiţii de siguranţă,  ceea ce a condus la impactul autoturismului cu o căruţă, rezultând decesul numitului P.G..

Pe rolul Judecătoriei Tulcea s-a format iniţial dosarul  nr. 7065/2004.

Prin sentinţa penală nr. 1765 din 3.10.2005 a Judecătoriei Tulcea, inculpatul S.F. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni  închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c şi 76 lit. c Cod penal;  în temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni şi a fost atrasă atenţia  inculpatului asupra consecinţelor  nerespectării dispoziţiilor art. 83 Cod penal; a fost  admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Pelivan Maria şi a fost  obligat inculpatul la plata sumei de 20.000.000 ROL, către partea civilă cu titlu de daune materiale şi la suna de 50.000.000 ROL către aceeaşi parte civilă, cu titlu de daune morale;  în temeiul  art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat  inculpatul S.F. la plata sumei de 3.000.000 ROL către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin decizia penală nr. 18 din 31.01.2006 a Tribunalului Tulcea a fost respins apelul declarat de inculpatul S.F. şi a fost menţinută  sentinţa penală nr.1765 din 3.10.2005 a Judecătoriei Tulcea ca legală şi temeinică.

Prin decizia penal nr.192/P din 10.04.2006 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru  cauze penale cu minori şi familie a fost admis ca fondat recursul penal declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei  penale nr. 18 din 31.01.2006 a Tribunalului  Tulcea şi a sentinţei penale nr. 1765 din 3.10.2005 a Judecătoriei Tulcea, au fost casate sentinţa penală şi  decizia penală şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Judecătoria Tulcea în vederea soluţionării fondului.

S-a reţinut că, în mod constant, inculpatul s-a apărat susţinând că cel care se face vinovat de producerea accidentului este căruţaşul P.P., care a pătruns pe partea carosabilă, iar inculpatul – conducător auto – avea vizibilitatea limitată de soarele strălucitor la asfinţit. S-a mai reţinut că susţinerea inculpatului se confirmă cu raportul de expertiză  tehnică judiciară auto şi suplimentul la acest raport efectuat în cursul urmăririi penale şi că, în aceste condiţii, concluzia la care ajuns instanţa de fond şi apel că atelajul se afla pe carosabil încă dinaintea impactului şi că  impactul a fost unul faţă-spate, într-un unghi ascuţit al axelor longitudinale ale autovehiculelor, nu se bazează pe probele administrate  atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti care să aducă în cele din urmă la înlăturarea oricărui dubiu care vizează vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.

Prin sentinţa penală nr. 1702 din 17 octombrie 2006, Judecătoria Tulcea a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod pr. penală, achitarea inculpatului S.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin 2 Cod penal.

Totodată fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă P.M., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele :

La data de 5.10.2003, inculpatul S.F. şi fratele său, martorul S.D., s-au hotărât să meargă în satul B. Călătoria a fost programată a se face cu două maşini. În prima maşină se aflau M.M., M.C., S.D. şi S.M..  În cea de-a doua maşină, o autoutilitară cu două locuri se aflau inculpatul şi martora S.G.  Plecarea din municipiu a avut loc în jurul orelor 1730, iar cele două maşini au ajuns în comuna N. în jurul orelor 1800 . Din această localitate, cele două vehicule au urmat drumul  judeţean 277 spre localitatea I. După parcurgerea câtorva kilometri dinspre N. spre I., drumul judeţean virează către stânga, în direcţia de mers către comuna I. A mai reţinut instanţa că, în momentul în care a armat drumul şi a virat stânga, inculpatul S.F. a fost orbit de razele soarelui. La orele 1800 – 1815 soarele apunea şi lumina cădea perpendicular pe parbrizul vehiculului, cu atât mai mult cu cât drumul era în uşoară pantă. Din acest motiv, inculpatul a folosit parasolarul din dotarea vehiculului fără însă a reduce viteza de deplasare. Din cauza soarelui, partea carosabilă  a drumului era vizibilă întrucât asfaltul strălucea,  însă nu acelaşi  lucru se întâmpla şi cu acostamentul, ce nu era vizibil tocmai din cauza razelor soarelui şi, pentru că  vegetaţia nu are proprietatea de a „străluci”, inculpatul S.F., aflat la volanul autoutilitarei, se ghida după partea strălucitoare a drumului şi după maşina din faţa sa, condusă de martorul M.M. şi aflată la circa 400 m mai în faţă. În aceste condiţii de vizibilitate, inculpatul a intrat în coliziune cu o căruţă  în care se aflau P.G. şi  P.P., primul dintre ei decedând ca  urmare  a accidentului.

A mai reţinut Judecătoria Tulcea că, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară auto, întocmit în cauză, s-a apreciat că accidentul de circulaţie din data de 5.10.2003, orele 1830, produs pe drumul judeţean 227 la km 10 + 400 m între localităţile N. şi I., a avut loc datorită neasigurării căruţaşului P.P. la pătrunderea pe partea carosabilă, pe care circula autoizoterma Dacia nr.1304 cu nr. de înmatriculare X., condus de  S.F., care avea vizibilitatea limitată de soarele strălucitor la sfinţit, iar prin folosirea parasolarelor inculpatul nu putea observa în bune condiţii decât traficul de pe partea carosabilă, astfel încât a fost surprins înăuntrul timpului de reacţie de apariţia atelajului în traiectoria sa de deplasare, iar accidentul nu a mai putu fi evitat.

Potrivit concluziilor suplimentului la raportul de expertiză tehnică judiciară auto întocmit  în cauză, s-a apreciat că, în raport de probele administrate  la dosar, cea mai posibilă teorie este aceea că accidentul de circulaţie din data de 5.10.2003 orele 1830, produs pe drumul judeţean 227 la km 10 + 400 m, între localităţile N şi I., a avut loc din cauza neasigurării căruţaşului P.P. la pătrunderea pe partea carosabilă, pe care circula autoizoterma Dacia 1304 cu nr. de înmatriculare X, condusă de S.F., care avea vizibilitatea limitată de soarele strălucitor la asfinţit, iar  prin folosirea parasolarelor inculpatul nu putea observa  în bune condiţii decât traficul de pe partea carosabilă, astfel încât a fost surprins înăuntrul timpului de reacţie de apariţia atelajului în traiectoria sa de deplasare, iar accidentul nu a mai putut fi evitat.

A mai reţinut judecătorul fondului că aceste concluzii se coroborează cu declaraţiile martorilor S.D., S.M. şi M.M., care au  precizat că aflându-se  în faţa inculpatului, în prima maşină, nu au depăşit în drumul lor nici o căruţă sau vreun alt obstacol, dar şi cu declaraţiile inculpatului S.F. şi ale martorei S.G., care au precizat că  respectiva căruţă le-a apărut  în faţă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Pachetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, care a criticat-o pentru nelegalitate

În motivarea apelului, s-a arătat în esenţă că prima instanţă nu a reţinut corect situaţia de fapt întrucât impactul autovehiculului condus de inculpat s-a produs în  partea din spate a căruţei condusă de victimă.

Tribunalul a dispus efectuarea unui raport de expertiză criminalistică de către Laboratorul interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente :

Astfel, versiunea reţinută de către instanţa de fond, bazată pe primul raport de expertiză tehnico judiciară potrivit căruia accident ul de circulaţie a avut loc din cauza neasigurării căruţaşului P.P. la pătrunderea pe partea carosabilă pe care circula autoizoterma  condusă de inculpatul  S.F.,  nu este susţinută de unele probe administrate în cauză.

Din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 6 octombrie 2003 de I.P.J. Tulcea – Serviciul Poliţiei Rutiere alături de schiţa şi planşa foto realizate în cauză a reieşit că impactul a avut loc pe partea dreaptă a şoselei, având în vedere sensul de mers al celor două vehicule, ( autoizoterma Dacia 1304  şi căruţa  condusă de victimă, precum şi că la faţa locului nu s-au descoperit  urme de frânare.

Totodată, în procesul verbal, s-a consemnat de către agenţii poliţiei rutiere că inculpatul S.F. a relatat că, din cauza soarelui puternic ce apunea în faţa sa, nu a văzut o căruţă care se deplasa pe sensul său de mers în aceeaşi direcţie, intrând în coliziune faţă – spate cu aceasta, rezultând decesul unei persoane.

Deşi ulterior,  în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a revenit asupra declaraţiei, susţinând că vehiculul cu tracţiune animală a ieşit brusc în faţa sa din şanţul sau acostamentul din dreapta, în opinia tribunalului, această versiune nu este confirmată de probele ştiinţifice administrate în cauză.

Astfel, prima expertiză efectuată în cauză, are concluzii contradictorii, în sensul că, deşi iniţial expertul a reţinut că impactul s-a realizat cu partea frontală dreapta a autoutilitarei şi zona laterală stânga din spatele scaunului căruţei, ulterior, nu a fost exclusă ipoteza ca atelajul cu tracţiune animală să se fi aflat deja pe partea carosabilă, impactul realizându-se faţă-spate.

În opinia tribunalului, această ultimă versiune este cea mai plauzibilă, mai ales că susţinerea privind apariţia  intempestivă a căruţei pe partea carosabilă nu poate fi reţinută având în vedere viteza de deplasare a atelajului hipo, unghiul în care vehiculele s-au impactat, modul în care, „inima” căruţei s-a deformat.

Această ultimă versiune, este susţinută şi de  raportul de expertiză criminalistică nr. 314 din 16 octombrie 2007, întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, care a concluzionat că accidentul  putea fi prevenit în situaţia  în care conducătorul auto ar fi adaptat viteza autoutilitarei la condiţiile de drum existente la acel moment (conducătorul auto era deranjat de razele soarelui şi observarea căruţei pe şosea necesita o atenţie sporită din partea conducătorului auto).

Au mai concluzionat experţii I.N.E.C. că, în raport de avariile provocate vehiculelor, relevate de planşa foto şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului că, iniţial, atelajul a fost lovit în partea din stânga spate de partea din dreapta a planului frontal al autoutilitarei, fiind posibil ca la momentul respectiv, axele lor longitudinale să fi fost în poziţii aproximativ paralele ( impactarea roţii din stânga - spate prin forţa aplicată asupra punţii spate, în stânga acesteia, provocând un proces  de încovoiere a axului ce uneşte puntea din spate cu cea din faţă, rezultând ulterior îndoirea acesteia, la partea cea mai puţin rezistentă la încovoiere, respectiv cea din mijloc).

S-a mai precizat în raportul I.N.E.C. că, în situaţia în care căruţa ar fi fost lovită în partea laterală stânga, aşa cum susţine inculpatul, atelajul ar fi fost proiectat din impact în partea laterală dreapta a autovehiculului încă din momentele imediat ulterioare impactului, iar cadrul metalic al căruţei nu s-ar fi deplasat împreună cu autoutilitara până în locul în care aceasta a fost găsită.

Faţă de o atare situaţie, s-a concluzionat  în raportul de expertiză că, în momentele imediat anterioare producerii accidentului, atelajul hipo nu a pătruns pe partea carosabilă din afara acestuia.

La termenul din 5 februarie 2008, apărătorul inculpatului a invocat faptul că există o lipsă de procedură în faţa primei instanţe,  întrucât nu a fost citat asiguratorul, raportat la dispoziţiile art. 57 din Legea 136/1995 precum şi decizia nr. 1/2005 a I.C.C.J., care a soluţionat un recurs în interesul legii.

Tribunalul apreciază că susţinerea nu este fondată, întrucât partea civilă  nu a solicitat ca inculpatul să fie obligat alături de asigurător la plata despăgubirilor civile şi, în condiţiile în care acţiunea civilă a fost respinsă de Judecătoria Tulcea, iar partea civilă nu a declarat apel, instanţa nu poate modifica  în apel modul de soluţionare al acţiunii civile.

În plus, decizia nr. 1/2005 a I.C.C.J., stabileşte doar calitatea în care este citat în procesul penal asigurătorul de răspundere civilă şi nu obligativitatea ca asigurătorul să plătească alături de inculpat, în mod automat, despăgubirile pretinse de parte civilă.

Referitor la obiecţiunile ridicate de inculpat, în sensul că raportul de expertiză realizat de I.N.E.C.  nu a răspuns la toate obiectivele, tribunalul a respins cererea, ca nefondată, deoarece susţinerile inculpatului nu sunt conformate de raportul în cauză, acesta răspunzând la toate obiectivele.

Instanţa apreciază că, în aceste condiţii, este dovedită culpa inculpatului S.F., care nu a rulat cu o viteză optimă pentru ca orice manevră să se facă în condiţii de siguranţă, conform art. 48 din OUG 195/2002.

Astfel, manevra ce urma a fi executată de inculpat  era, fie frânarea, pentru că putea vizualiza căruţa aflată pe asfalt, fie o depăşire a căruţei.

În  opinia tribunalului, soluţia la care au ajuns experţii I.N.E.C. este logică, întrucât, dacă atelajul ar fi apărut pe şosea din partea dreaptă, aşa cum susţine inculpatul, acesta ar fi observat mai întâi calul, apoi partea din faţă a căruţei şi abia în final partea din spate ori, rulând cu o viteză adecvată, ar fi avut timpul şi posibilitatea efectuării manevrelor de evitare

Instanţa de apel consideră că depoziţiile martorilor, aflaţi  în autoturismul inculpatului şi în cel care îl preceda, nu pot duce la reţinerea unei alte situaţii de fapt, întrucât fie nu au fost atenţi în momentele premergătoare săvârşirii accidentului, fie au dat depoziţii pro parte, având în vedere relaţia de prietenie sau rudenie cu inculpatul,  întrucât depoziţiile acestora nu se coroborează cu probele ştiinţifice solide administrate în cauză, care relevă un alt unghi de impactare a vehiculelor implicate în accident.

Având în vedre cele expuse, tribunalul reţine că,  în mod greşit, s-a dispus achitarea inculpatului S.F., pe considerentul inexistenţei culpei acestuia, motiv  pentru care hotărârea va fi reformată.

Văzând şi dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală,  urmează să fie admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi să fie desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 1702 din 17 octombrie 2006 a Judecătoriei Tulcea cu privire la greşita achitare a inculpatului.

În rejudecare, tribunalul apreciază că fapta există, a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie a culpei, motiv pentru care va fi aplicată o pedeapsă.

Urmează ca, în baza art. 178 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c şi art.76 lit. c, să fie condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni  închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Instanţa consideră că această pedeapsă este necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului, în condiţiile în care ea a fost aplicată şi în primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 1765 din 3 octombrie 2005 a Judecătoriei Tulcea, în situaţia în care doar inculpatul a fost cel care a exercitat căile de atac ale apelului şi recursului, iar după casarea, cu trimitere spre rejudecare dispusă de Curtea de Apel Constanţa  prin decizia penală nr. 192/2006, nu se  poate încălca principiul non reformatio in pejus.

Totodată, în baza art. 81 Cod penal, va fi suspendată condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6  luni, calculat în  condiţiile art. 82 Cod penal.

Referitor la modul de soluţionare a acţiunii civile, soluţia de respingere a pretenţiilor materiale va fi menţinută,  întrucât partea civilă nu a înţeles să critice hotărârea atacată, iar un eventual apel al procurorului în ceea ce priveşte latura civilă, ar fi inadmisibil în  lipsa apelului formulat de partea civilă, în condiţiile  în care  acţiunea civilă nu a fost exercitată din oficiu.

Văzând şi dispoziţiilor art. 191 Cod pr. penală, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (judecata în fond).

Domenii speta

Spete similare