Act administrativ . Hotărârea Consiliu local privind încetarea de drept a mandatului de consilier local pentru excluderea din partidul politic pe a cărui listă a fost ales. Inadmisibilitatea cererii pentru repunerea în funcţia de viceprimar.

Sentinţă civilă 429 din 01.03.2010


Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3824/87/2009  reclamantul Celeapcă Gheorghe a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al comunei Traian, judeţul Teleorman, solicitând  instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa  să se constate că la data de 2.11.2009, în temeiul art. 3 al.3 din  Legea nr. 554/2004, s-a suspendat de drept  executarea Hotărârii  nr. 19/15.06.2009, emisă de pârât prin care s-a hotărât schimbarea sa din funcţia de viceprimar precum şi a Hotărârii nr. 20/15.06.2009 prin care s-a aprobat  delegarea în funcţia de  viceprimar a  consilierului Cristea  Gabriel, ca urmare a atacării acestor  acte administrative de către Instituţia Prefectului.

De asemenea,  reclamantul a solicitat  instanţei să dispună reluarea funcţiei  de viceprimar al comunei Traian, precum şi  obligarea pârâtului la plata despăgubirilor  materiale echivalente indemnizaţiei  lunare de viceprimar  de care a fost lipsit  începând cu  data de 02.11.2009,  data suspendării de drept a hotărârilor.

In motivarea acţiunii, reclamantul a  arătat că prin Hotărârea nr. 19/15.06.2009, Consiliul local al comunei Traian a  aprobat  schimbarea sa din  funcţia de viceprimar,  iar  prin Hotărârea  nr. 20 din 15.06.2009 s-a aprobat  alegerea în  funcţia de viceprimar  a  consilierului Cristea Gabriel.

La data de 02.11.2009, Prefectul judeţului Teleorman a atacat în faţa  instanţei de contencios  cele două  acte administrative, iar  cu adresa nr. 11/6802 din 3 noiembrie 2009 pârâtul  a fost înştiinţat despre această împrejurare.

Prin cererile înregistrate sub nr. 1845/03.12.2009, nr.1854/04.12.2009, nr. 1973/07.12.2009, nr.1879/08.12.2009 şi 1882/09.12.2009, a solicitat pârâtului să dispună măsurile legale care se impun pentru reluarea  activităţii dată fiind suspendarea  de drept a hotărârii  prin care a fost schimbat din funcţia de viceprimar, însă nu a primit nici un  răspuns.

În drept, au fost  invocate prevederile art.3 al.3 din Legea 554/2004 şi art. 18 al.3 din aceeaşi lege, iar în dovedirea acţiunii  au fost depuse la dosarul cauzei  adresele  cu nr. II/6802/03.11.2009 şi II/10500/30.10.2009 emise de Instituţia Prefectului , certificatul nr. 3466/87/02.12.2009 eliberat de Tribunalul Teleorman  precum şi cererile înregistrate sub nr.  1845/03.12.2009, nr. 1854/04.12.2009, nr.1873/07.12.2009, nr.1879/08.12.2009 şi 1882/09.12.2009.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea acţiunii susţinând în esenţă, că  Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman  urmare exercitării controlului de  legalitate potrivit art. 19 al.1 lit.e din  Legea nr. 340/2004, prin adresa nr. II/6806/ 29.06.2009 a comunicat că nu au fost identificate  elemente care să conducă la declanşarea  procedurii prealabile  de anulare  a Hotărârilor  nr. 19 şi 20 din 15.06.2009 emise de Consiliul local, iar după  adoptarea HCL nr. 19/15.06.2009, reclamantul a primit indemnizaţia  aferentă  aleşilor locali, respectiv  indemnizaţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Traian.

În drept, au fost invocate prevederile art.57 al.2, 3 şi 4 din Legea nr. 215/2001, iar în dovedire au fost depuse la dosarul  cauzei , în copie; Hotărârile Consiliului local nr. 19 şi 20 din 15.06.2009, adresa nr. II/6806/29.06.2009 emisă de Instituţia Prefectului  judeţului Teleorman, adresa  nr. 1923/21.12.2009, reprezentând  răspunsul  comunicat reclamantului precum  şi  Hotărârea nr.1/28.01.2010 emisă de  Consiliul Local al comunei Traian, privind  încetarea de drept a mandatului de consilier local al reclamantului.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa  constată că prin  Hotărârea  nr. 19/15.06.2009 şi nr. 20/15.06.2009 emise de  Consiliul Local al comunei Traian  s-a decis schimbarea  reclamantului  din funcţia de  viceprimar al comunei Traian şi respectiv  alegerea în această funcţie a consilierului Cristea Gabriel.

Prin adresa nr. II/6806/29.06.2009, Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman a comunicat pârâtului  că în privinţa celor  două hotărâri  nu au  fost  identificate elemente care să conducă  la declanşarea  procedurii prealabile de anulare şi prin  urmare nu au fost atacate la  instanţa de  contencios administrativ .

Ulterior, prin  adresa nr. ii/6802/03.11.2009 , aceiaşi instituţie comunică pârâtului că  în urma  reanalizării  Hotărârilor cu nr. 19 şi 20/15.06.2009 au fost identificate motive ce au  determinat atacarea acestora, acţiunea  având ca obiect  anularea acestora fiind înregistrată sub nr. 3466/87/2009, astfel  cum rezultă din certificatul de grefă  depus la dosar.

Urmare faptului că prin adresa  nr. ii/10500/30.10.2009, Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman a  comunicat reclamantului că în temeiul prevederilor art. 3 al.3 din Legea 554/2004,  actul administrativ este suspendat  de drept, reclamantul , prin cererile  înregistrate sub  nr. 1845/03.12.2009, nr.1854/04.12.2009, nr. 1873/07.12.2009, nr. 1879/08.12.2009 şi nr. 1882/09.12.2009 a solicitat pârâtului  reluarea funcţiei de viceprimar, iar la data de 14 decembrie 2009 a procedat  la promovarea prezentei acţiuni  având  ca obiect  solicitarea de a se constata intervenită suspendarea de drept a executării Hotărârilor  nr.19 şi 20/15.06.2009.

Pe parcursul  soluţionării cauzei , pârâtul  Consiliul local al comunei Traian a depus  la dosarul  cauzei Hotărârea nr. 1/28.01.2010 (fila 28) prin care s-a luat  act de încetarea  de drept a mandatului de  consilier local al reclamantului; urmare pierderii calităţii  de membru al partidului  politic  pe a cărui listă a fost ales şi a  invocat excepţia  inadmisibilităţii acţiunii, excepţie găsită  întemeiată pentru considerentele :

Potrivit art. 57 din Legea nr. 215/2001 viceprimarul este ales în mod indirect, respectiv de către  consiliul local, cu votul majorităţii  consilierilor în funcţie;  din rândul membrilor  acestuia.

Prin urmare, poate fi ales în funcţia de viceprimar numai un consilier local, membru  al consiliului local, motiv pentru care  durata  mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului de consilier .

În cauză mandatul de consilier local în cadrul  Consiliului local al comunei  Traian al reclamantului a încetat de  drept, conform HCL nr. 1/28.01.2010, astfel  că această împrejurare constituie prin ea  însăşi o cauză de pierdere a funcţiei de viceprimar, situaţie în care  cererea  de reluare a acestei funcţii este inadmisibilă .

Pe de altă parte, acţiunea având ca obiect  constatarea intervenirii suspendării  de drept  a Hotărârilor Consiliului Local  al comunei Traian, este inadmisibilă , întrucât  în cauză nu s-a contestat  un act administrativ , nu s-a  invocat  un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri  şi nici nu s-a solicitat constatarea  nesoluţionării în termen legal  a unei cereri.

Ca atare, în raport de dispoziţiile art.1  din Legea  554/2004 şi art. 57 al.3 din Legea  nr. 215/2001, se va admite excepţia  inadmisibilităţii  invocată de pârât, iar  acţiunea  va fi respinsă  ca fiind inadmisibilă.