Exclusivitatea recunoscută de către recurenta pârâtă privind posibilitatea reclamantului de a-şi înmormânta membrii familiei sale în capela în litigiu. are o natură convenţională, reglementată din perspectiva art.969 şi urm. Cod civil, având un carac...

Superficie

Exclusivitatea recunoscută de către recurenta pârâtă privind posibilitatea

reclamantului de a-şi înmormânta membrii familiei sale în capela în litigiu. are o natură

convenţională, reglementată din perspectiva art.969 şi urm. Cod civil, având un caracter

intuitu personae fiind practic un drept personal  având caracterul juridic al unui drept

de creanţă, si nu are caracterul unui  drept real de folosinţă.

Dosar nr.4059/218/2009

Decizia civilă nr.494/R/20.09.2010

Prin sentinţa civilă nr.1027/10.05.2010 pronunţată de Judecătoria Carei în dosar

nr.4059/218/2009, a fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamantul O. G. împotriva

pârâtei PAROHIA ROMÂNĂ ORTODOXĂ  şi în consecinţă s-a constatat dreptul de

folosinţă gratuită a reclamantului asupra capelei ortodoxe amplasată pe nr.top.2333 din CF

nr.760 nedef. dispunându-se înscrierea în cartea funciară a dreptului real principal în cauză în

favoarea reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea

nr.17/04.08.1990 emisă de pârâtă s-a decis acordarea de spaţiu liber din cimitirul mare al

comunei pentru construirea unei capele. S-a mai reţinut că reclamantul s-a angajat să suporte

financiar şi material edificarea acestei capele, iar în schimb reclamantul şi familia acestuia să

aibă un drept de folosinţă gratuită asupra capelei, ulterior edificării sale.

Prima instanţă a constatat totodată că cimitirul şi implicit terenul pe care s-a construit

capela în litigiu constituie proprietatea tabulară a pârâtei, însă aceasta din urmă a recunoscut

la rândul său edificarea construcţiei în mod exclusiv de către reclamant şi prin efortul propriu

al acestuia, reţinându-se totodată şi încheierea unui proces verbal de conciliere între părţi.

Faţă de această stare de fapt şi reţinând poziţia procesuală a pârâtei instanţa de fond a

admis acţiunea reclamantului conform celor de mai sus.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs în termenul legal pârâta .

 Criticile recurentei  fiind fondate .

Sub aspectul stării de fapt prima instanţă a reţinut în mod corect că edificarea

construcţiei capelă s-a realizat în mod exclusiv de către intimatul reclamant, prin efortul

propriu al acestuia, însă pe terenul proprietatea tabulară a recurentei pârâte. Din ansamblul

materialului probator administrat în cauză, reţinându-se şi aspectul că întreaga lucrare de

construcţie a capelei pe  terenul recurentei pârâte s-a realizat strict cu îngăduinţa şi acceptul

acesteia, rezultă că dreptul de folosinţă dobândit de către intimatul reclamant şi recunoscut

prin procesul verbal incheiat intre parti are un conţinut şi natură juridică distinctă de dreptul

real principal de folosinţă solicitat în petitul acţiunii şi constatat de către prima instanţă, care a

şi dispus de altfel înscrierea acestuia în cartea funciară.

Astfel, din convenţia încheiată rezultă că dreptul reclamantului  de a-şi înmormânta

familia şi de a fi şi acesta personal înmormântat în capelă, inclusiv posibilitatea de a desfăşura

ritualul funerar precum şi slujbele ulterioare de comemorare a membrilor familiei sale care au

fost înmormântaţi în capelă, are o natură convenţională, reglementată din perspectiva art.969

şi urm. Cod civil, având un caracter intuitu personae fiind practic un drept personal şi având

caracterul juridic a unui drept de creanţă, în raporturile juridice dintre reclamant şi pârâtă. Mai

mult, faţă de conţinutul acestui drept, ar rezulta apartenenţa sa la categoria drepturilor

subiective nepatrimoniale.

În schimb dreptul de folosinţă invocat ca atare şi solicitat de către reclamant prin

petitul cererii introductive în instanţă are caracterul juridic al unui drept real principal

dezmembrământ al dreptului de proprietate, susceptibil de a fi înscris în cartea funciară şi care

aparţine categoriei drepturilor subiective patrimoniale, imobiliare. Practic, dreptul dobândit de

către reclamant a fost calificat impropriu de către acesta ca fiind un drept de „folosinţă”

(acesta având un conţinut mai larg decât o simplă deţinere a capelei), neavând caracterul unui

drept real şi în nici un caz un drept exclusiv în privinţa utilizării capelei şi de către alte

persoane. Eventuala exclusivitate care poate fi adusă în discuţie este strict cea recunoscută de

către recurenta pârâtă privind posibilitatea reclamantului de a-şi înmormânta membrii familiei

sale în capela în litigiu. Un asemenea drept astfel recunoscut nu este însă susceptibil de a fi

operat în evidenţele de carte funciară, aşa cum a solicitat reclamantul şi cum a dispus instanţa

de fond. Starea de fapt rezultată în cauză nu atrage nici incidenţa instituţiei juridice a

accesiunii imobiliare şi constituirea unui eventual drept de superficie în favoarea

reclamantului, atâta vreme cât întregul edificiu s-a realizat pe terenul proprietatea recurentei

pârâte cu acceptul şi prin îngăduinţa acesteia din urmă.

Din această perspectivă hotărârea primei instanţe se prezintă a fi nelegală, relevând o

greşită aplicare a legii în înţelesul art.304 pct.9 Cod de procedură civilă,  tribunalul va admite

recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului,

urmând totodată a-l obliga pe acesta din urmă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

recurentei pârâte

Domenii speta

Spete similare