Transmiterea unor bunuri din proprietatea statului în proprietatea unităţilor cooperatiste. Aprecierea valabilităţii transmisiunii dreptului de proprietate .

Transmiterea unor bunuri din proprietatea statului

 în proprietatea unităţilor cooperatiste.

 Aprecierea valabilităţii transmisiunii dreptului de proprietate .

Dosar nr. 8266/296/2009

Decizia civilă nr.186/Ap/25.10.2010

Prin sentinţa civilă nr.2558/16.04.2010 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar

nr.8266/296/2009 a fost respinsă acţiunea civilă înaintată de reclamantul JUDEŢUL SATU

MARE împotriva pârâtei F. SATU MARE, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a

titlului de proprietate şi a înscrierii subsecvente din CF nr.4 Satu Mare, precum şi rectificarea

înscrierilor de carte funciară astfel realizate şi obligarea pârâtei la predarea imobilului în

litigiu, fără cheltuieli de judecată.

prima instanţă a apreciat că operaţiunea juridică prin care imobilul în litigiu a fost

transmis „din proprietatea statului şi administrarea directă a municipiului Satu Mare”, în

„proprietatea Uniunii judeţene a cooperativelor de consum Satu Mare” (pârâta prevalându-se

de calitatea sa de succesoare în drepturi a acesteia din urmă), prin Decretul prezidenţial

nr.20/1982 (filele nr.18-19), coroborat cu celelalte acte administrative emise în cursul

procedurii în cauză, se prezintă a fi în acord cu dispoziţiile art.3 din Decretul

nr.244/17.06.1955, concluzionându-se că transmiterea proprietăţii s-a realizat prin act

administrativ, în speţă în temeiul Decretului prezidenţial nr.20/1982 menţionat anterior, ce

constituie titlu de proprietate (fila nr.75, alin.antepenultim din dosarul primei instanţe) astfel

încât a apreciat acţiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a promovat apel  reclamantul JUDEŢUL SATU MARE

Apel  este nefondat.

Prin Decretul nr.244/17.06.1955 (Bul.Of.nr.18/30.06.1955) privind reglementarea

transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile cooperatiste se prevedea,

în art.1, că „terenurile proprietatea statului, aflate în administrarea comitetelor executive ale

sfaturilor populare, necesare pentru construcţii unităţilor cooperatiste, pot fi transmise fără

plată şi fără termen în folosinţa acestora, prin decizia comitetului executiv al sfatului popular

regional …”.

Prin art.3 al aceluiaşi act normativ se prevedea că „dacă pe terenurile în cauză se

găsesc şi construcţii, se va transmite că unităţile cooperatiste atât folosinţa fără termen cât şi

proprietatea construcţiilor, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri”. În alin.2 al aceleiaşi

norme juridice se prevedea că folosinţa fără termen a terenurilor se va transmite fără plată, iar

proprietatea construcţiilor se va transmite cu plată, pe baza evaluării construcţiilor ce se va

face potrivit instrucţiunilor Ministerului Finanţelor.

Faţă de aceste reglementări tribunalul apreciază că dispoziţiile din actul normativ

evocat, în speţă Decretul nr.244/1955 se prezintă ca un veritabil regim juridic derogatoriu de

la dreptul comun aplicabil, prevăzându-se încă din titlul acestui decret că vizează

„reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile

cooperatiste”.

Chiar dacă, după cum arată în mod just apelantul reclamant, la data realizării

operaţiunii juridice în cauză, proprietatea era clasificată, conform Constituţiei RSR din anul

1965, în mai multe categorii, iar proprietatea cooperatistă era evidenţiată în mod distinct de

proprietatea de stat, raportat la dispoziţiile Decretului nr.244/1955 anterior evocate, rezultă că

acest din urmă act normativ se aplica în mod prioritar, în virtutea principiului „specialia

generalibus derogant”, iar incidenţa Codului civil român ar fi survenit în mod cu totul

subsidiar.

Atâta vreme cât disp.art.3 alin.1 din Decretul nr.244/1955 prevăd în mod neechivoc

însă că, în ipoteza în care pe terenurile care formează obiectul de reglementare al acestui act

normativ se găsesc şi construcţii, transmisiunea dreptului de proprietate asupra acestora se va

realiza prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri” iar HCM nr.9/18.01.1982 (fila nr.17) supune

spre aprobare Preşedintelui Republicii Socialiste România „proiectul de decret privind

transmiterea unui imobil situat în judeţul Satu Mare, către Uniunea judeţeană a cooperativelor

de consum Satu Mare”, ulterior fiind emis Decretul rezidenţial nr.20/27.01.1982 (filele nr.18-

19 din dosarul primei instanţe), acesta din urmă prezentându-se ca fiind un act individual

vizând în mod direct şi distinct imobilul . Sunt nefondate criticile apelantului reclamant

structurate pe ideea inexistenţei unui titlu juridic. Criticile apelantului reclamant susţinute de

ideea aplicabilităţii în cauză a regulilor generale cuprinse în dreptul comun în materie, în speţă

dispoziţiile Codului civil român referitoare la vânzare-cumpărare, oricât de seducătoare prin

argumentaţie, urmează a fi astfel înlăturate, tribunalul reţinând în sprijinul acestei soluţii şi a

argumentului că Decretul nr.244/1955 a instituit un regim juridic derogator în această materie

şi disp.art.6 alin.5 din Decretul nr.409/08.09.1955 privind reglementarea transmiterii

bunurilor în proprietatea statului (Bul.Of.nr.26/23.09.1955), potrivit cărora „pentru cazurile de

transmitere a unor bunuri imobile către unităţile cooperatiste, reglementate prin Decretul

nr.244/1955, se va urma conform acelui Decret”. Prin urmare, interpretând în ansamblu

dispoziţiile legale de mai sus, ar rezulta că de la regimul general privind regulile de

transmisiune a proprietăţii, astfel cum erau acestea reglementate prin Codul civil român, chiar

şi după instaurarea regimului comunist în România, s-au instituit reguli speciale, derogatorii

de la dreptul comun, prin Decretul nr.409/08.09.1955, aplicabile în materia transmiterii unor

bunuri aflate în proprietatea statului către alte instituţii .În ce priveşte încadrarea imobilului în

litigiu în categoria imobilelor ce au constituit obiectul de reglementare al Decretului

nr.244/1955 tribunalul reţine că, raportat la disp.art.1 din acest din urmă decret şi

considerentele expuse în cuprinsul memoriului justificativ nr.12462/29.10.1981 al UJCCC

Satu Mare (filele nr.22-24) coroborat cu înscrierile din coala desfăşurată a CF nr.4 Satu Mare

(filele nr.9-16) şi cu argumentele prezentate în adresa nr.809/31.01.1980 (fila nr.21),

tribunalul apreciază că în mod corect s-a constatat ca fiindu-i aplicabil în cauză regimul

juridic cuprins în Decretul nr.244/1955.

Referitor la criticile apelantului fundamentate pe nerespectarea disp.art.43 alin.1 din

Decretul Lege nr.115/1938 cu ocazia înscrierii realizate prin încheierea nr.657/11.02.1982

c.f., în sensul că la data solicitării înscrierii de carte funciară nu s-a depus „înscrisul original”

ori actul juridic încheiat în formă autentică („expediţiile actelor notariale”), tribunalul reţine

că potrivit aceluiaşi articol de lege, în alin.2 se prevede că „hotărârea judecătorească sau a

autorităţii administrative se va dovedi prin copii legalizate” (s.n.), astfel încât în această

privinţă tribunalul apreciază că au fost respectate reglementările legale menţionate.

În acelaşi sens se reţine că potrivit art.17 alin.4 din Decretul Lege nr.115/1938, act

normativ aplicabil înscrierii de carte funciară în litigiu, „hotărârea judecătorească sa, în

cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorităţii administrative, vor înlocui acordul de

voinţă sau consimţământul” (s.n.).

În ce priveşte criticile apelantului întemeiate pe discordanţele din cuprinsul dispoziţiei

de plată invocate de către intimata pârâtă în susţinerea efectuării plăţii pentru construcţia în

litigiu, tribunalul reţine că eventuala neplată a sumei de mai sus, intitulată impropriu „preţ” ar

putea conduce la soluţia de rezoluţiune a unui contract pentru neexecutarea culpabilă a

obligaţiilor contractuale, însă nu determină nulitatea absolută a unui eventual acord de voinţe

preexistent. Din aceste motive instanţa de apel va înlătura criticile fundamentate pe

respectivul considerent, reţinând totodată că şi pentru această ipoteză Decretul nr.244/1955 a

prevăzut, în cuprinsul art.4 alin.1, consecinţele juridice care se produc în caz de neîndeplinire

de către unitatea cooperatistă a obligaţiilor sale (de plată, în cazul de faţă), consecinţe care

sunt însă distincte şi diferite de sancţiunea nulităţii absolute, invocată de către reclamant.

Asupra motivelor de apel vizând nulitatea înscrierii de carte funciară realizate prin

încheierea nr.657/1982 c.f. ca urmare a greşitei calificări a operaţiunii juridice în cauză drept

„cumpărare”, tribunalul constată că potrivit disp.art.34 din Decretul Lege nr.115/1938 o

asemenea împrejurare nu este în măsură să determine nulitatea şi rectificarea înscrierii de

carte funciară astfel operată.

Disp.art.34 pct.2 din Decretul Lege nr.115/1938 prevăd drept ipoteză de rectificare a

înscrierii de carte funciară situaţia în care „…prin înscriere, dreptul a fost greşit calificat”. În

speţă însă nu „dreptul” intimatei pârâte a fost cel greşit calificat, în speţă fiind incontestabil

vorba despre un drept de proprietate imobiliară asupra construcţiei în cauză, ci eventual

„titlul” acesteia, împrejurare care însă nu este de natură să determine, în opinia instanţei de

control judiciar, nulitatea absolută a înscrierii înseşi.

Domenii speta

Spete similare