Procedura insolvenţei

Sentinţă comercială 342 din 15.09.2008


La data de 23 iunie 2008, lichidatorul a formulat  cerere de antrenare  a răspunderii patrimoniale a pârâtelor D A A, şi  F E pentru întregul pasiv al societăţii în cuantum de 1.330.223,51 lei Ron.

În motivarea cererii, lichidatorul judiciar arată că  potrivit dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană, dacă se constată că aceştia au contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Fapta pentru care a solicitat antrenarea  în solidar  a răspunderii patrimoniale a numitelor D A A şi F E este  expres prevăzută şi sancţionată de legiuitor în art.138 alin.1 lit.d din Legea insolvenţei, respectiv „au ţinut o contabilitate fictivă,  au făcut să dispară unele documente sau nu au ţinut o contabilitate în conformitate cu legea”.

În cazul de faţă, a menţionat faptul că  persoanele împotriva  cărora a formulat acţiunea , deşi conform Legii 85/2006, nu era obligatoriu, totuşi acestea au fost notificate cu privire la faptul că împotriva SC NDT  E SRL, a fost declanşată procedura insolvenţei şi conform  art.35 din lege „ în numele debitoarei , au obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar toate documentele solicitate, conform art. 28 din  Legea nr. 85/2006”, însă demersurile  au rămas fără finalitate.

Au mai menţionat faptul că în calitate de lichidator judiciar a notificat, atât prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3.322/28.12.2007 dar şi prin  publicare într-un ziar de largă circulaţie, respectiv Curierul Naţional, faptul că împotriva  SC NDT  E SRL s-a  declanşat procedura insolvenţei, în consecinţă toate persoanele împotriva cărora şi-au îndreptat acţiunea pentru angajarea răspunderii patrimoniale, nu se pot apăra sub nici o formă invocând ca şi argument faptul că  nu au avut la cunoştinţă de procedura insolvenţei declanşată împotriva debitoarei SC NDT  Electrice SRL Nanov şi de obligarea legală ce le incuba potrivit art. 35 din lege, având în vedere atât principiul de drept conform căruia „ nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii”, dar şi faptul că numita D A  A a primit notificarea prin care a fost informată cu privire  la obligaţia ce-i incuba conform  Legii nr. 85/2006.

Au mai precizat de asemenea că,  notificarea privind  deschiderea procedurii insolvenţei a fost făcută şi la ORC de pe lângă Tribunalul T, pe site-ul căreia în prezent debitoarea figurează ca fiind o societate aflată  sub incidenţa Legii nr. 85/2006.

În consecinţă, au considerat că orice apărări invocate de  pârâte referitor la necunoaşterea faptului  că împotriva societăţii s-a declanşat  procedura insolvenţei, rămâne fără finalitate, întrucât existau suficiente mijloace prin care, în special D-na F E singura care nu a primit notificarea, ca un bun administrator al societăţii, interesată de  bunul mers al  acesteia, putea lua la cunoştinţă, dacă depunea diligenţe minime, de  faptul că  în prezent societatea este o societate împotriva căreia s-a luat în temeiul Legii nr. 85/2006 măsura declanşării procedurii insolvenţei.

Pentru argumentele legale expuse, au considerat faptul că  se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor sus menţionate şi obligarea acestora, în solidar la suportarea în întregime a pasivului societăţii, motivat de faptul  că prin nedepunerea documentelor contabile solicitate, exista prezumţia ca aceste  documente fie nu au fost întocmite conform legii, fie nu mai există, fapta astfel săvârşită fiind ilicită şi sancţionată de legiuitor prin art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 138 alin.1 lit. d din  Legea nr. 85/2006.

În dovedirea acţiunii au fost depuse la dosar: certificat de furnizare informaţii  eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul T; notificare pentru predarea documentelor contabile; confirmare primire; extras BPI nr. 34/2008 – publicare sentinţă de deschidere a procedurii insolvenţei; dovadă notificare BPI notificare privind deschiderea procedurii insolvenţei;  dovada de publicare notificare deschiderea procedurii insolvenţei în Curierul Naţional; extras BPI nr. 3.322/28.12.2007 – publicare notificare  deschiderea procedurii insolvenţei.

Acţiunea este nefondată.

Răspunderea civilă întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege; existenţa prejudiciului, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei care răspunde.

În cauza de faţă, lichidatorul nu a făcut dovada relaţiei de la cauză la efect, între fapta ilicită şi prejudiciu. Conform art. 138 alin.1, răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căreia se exercită acţiunea  a „ cauzat starea de insolvenţă a debitoarei”.

Săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele  prevăzute limitativ de lege şi existenţa unui prejudiciu sunt două condiţii necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea  răspunderii  unei persoane în temeiul art. 138.

Or, în cauza de faţă nu s-a dovedit că insolvenţa a fost  determinată,  în tot sau în parte, de fapta ilicită a persoanelor împotriva  cărora este exercitată acţiunea în răspundere civilă.

Pentru aceste considerente, judecătorul sindic va respinge, ca nefondată cererea de  antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidator împotriva pârâtelor D  A A şi F E.

 Constatând că lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor debitoarei SC „NDT E” SRL.

Constatând că s-au întocmit notificările în condiţiile art. 61 din Legea nr. 85/2006.