Curtea apreciază că nu se justifică menţinerea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a fi dispusă o asemenea măsură, debitoarea nefiind în stare de dificult.financiară, sentinţa apelată fiind schim

Decizie 241 din 28.01.2016


Prin sentinţa civilă nr. 241 pronunţată la data de 28.01.2016 în dosarul nr. 3040/100/2015 al Tribunalului Maramureş s-a admis cererea formulată de creditoarea D.G.R.F.P. CN prin A.J.F.P. MM, împotriva debitoarei SC I SRL, şi, în consecinţă:

În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă s-a deschis procedura generală împotriva debitoarei SC I SRL.

A fost desemnat administrator judiciar provizoriu CII  B I S.

S-au stabilit următoarele termene limită:

 b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 15.03.2016;

c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 11.04.2016;

d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 05.05.2016;

e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 18.04.2016.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC I SRL, solicitând anularea acesteia şi rejudecând cauza, să se constate că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 punctul 72 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi ca atare respingerea cererii chemare în judecată.

Deliberând, curtea constată următoarele:

Prin sentinţa apelată, la solicitarea creditoarei-intimate AJFP MM, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei I SRL Baia Mare, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar CII  B I S.

În motivare s-a arătat că, prin probele administrate, s-a dovedit existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, în cuantum de peste 40.000 lei, care nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la scadenţă, iar achitarea unei sume de 10.000 lei, după data formulării cererii, nu atestă că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă.

De asemenea, s-a reţinut că debitoarea nu a formulat contestaţie, în interiorul termenului defipt de lege.

Prin apelul declarat împotriva acestei sentinţe, debitoarea a învederat că nu se află în stare de insolvenţă şi că a achitat creanţa invocată în susţinerea cererii, neavând alte datorii scadente, astfel încât se impune respingerea cererii.

In probaţiune, au fost depuse raportul întocmit de administratorul judiciar desemnat în procedură, care atestă achitarea integrală a creanţei bugetare şi inexistenţa altor debite, precum şi certificatul de atestare fiscală care confirmă plata sumei ce a făcut obiectul cererii (f. 10 şi 31).

În acest context, Curtea consideră că se impune admiterea apelului, cu consecinţa respingerii cererii, în condiţiile în care procedura insolvenţei a fost instituită în vederea urmăririi şi recuperării creanţelor unei debitoare, în cadrul unei proceduri concursuale şi colective.

Astfel, deşi creanţa a fost achitată ulterior deschiderii procedurii, nu trebuie uitat că debitoarea nu are alte datorii.

În plus, împrejurările noi intervenite până la soluţionarea apelului şi confirmate de înscrisurile depuse odată cu acesta, sunt de natură a infirma atât necesitatea derulării procedurii, cât şi, în ultimă instanţă, existenţa stării de insolvenţă, prin raportare la faptul că debitoarea a dovedit că este solvabilă, prin efectuarea plăţilor pentru plata debitelor bugetare.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că nu se justifică menţinerea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a fi dispusă o asemenea măsură, debitoarea nefiind în stare de dificultate financiară, sentinţa apelată fiind schimbată în sensul respingerii cererii.

Această soluţie a fost adoptată şi în considerarea caracterului echivoc al declaraţiei de renunţare la judecata apelului (f.38), precum şi a faptului că s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele de fond şi de formă pentru a se lua act de această manifestare de voinţă, cu atât mai mult cu cât apelanta indică că a adoptat o astfel de atitudine întrucât calea de atac ar fi lipsită de obiect, ceea ce nu se poate susţine cu temei.