Angajare răspundere personală patrimonială. Predarea documentelor contabile ale debitoarei – cu excepția ultimului bilanț și a ultimei balanțe care, de altfel, trebuiau depuse după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii generale a ins

Angajare răspundere personală patrimonială. Predarea documentelor contabile ale debitoarei – cu excepția ultimului bilanț și a ultimei balanțe care, de altfel, trebuiau depuse după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenței -, urmată de analizarea, de către lichidatorul judiciar, a situației economico-financiare a debitoarei (din care rezulta starea de  insolvență), fără precizarea concretă a actelor contabile care, în opinia lichidatorului judiciar, ar mai fi trebuit întocmite de debitoare şi depuse la dosar pentru a se identifica sumele (creanţele) de încasat, precum și fără precizarea unor motive concrete de recurs.

-Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. 1 lit. c, d, art. 28

-Legea nr. 82/1992, rep., art. 11, 12, 37

-Legea nr. 31/1990, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 şi art. 185 alin. 1

Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o formă specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin dispoziţiile art. 998 Cod civ. (text de lege aplicabil raportului juridic dedus judecăţii) – actualmente această instituţie juridică fiind prevăzută de art. 1357 Cod civ. Antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei – ca element esenţial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală.

Lichidatorul judiciar nu a dovedit omisiunea îndeplinirii, de către fostul administrator statutar al debitoarei, a obligaţiilor prevăzute de normele speciale cuprinse în dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 82/1992, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 şi art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rep., art. 11, 12 din Legea nr. 82/1991, rep., cu referire la organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu prevederile acestor norme legale. De asemenea, lichidatorul judiciar nu a propus și prezentat dovezi în sensul că lipsa unor acte contabile ar fi dus la inexistenţa unei evidenţe a bunurilor debitoarei, a creanţelor şi a datoriilor acesteia – cu evoluţia lor în timp -, împrejurări care să fi determinat apariţia stării de insolvenţă.

După ce lichidatorul judiciar a expus motive cu caracter de generalitate referitoare la responsabilitatea civilă a administratorilor statutari şi la obligaţia de gestionare cu atenţie a patrimoniului debitoarei, respectiv la încălcarea contractului de mandat prin acţiuni sau inacţiuni, privite ca fapte ilicite, a invocat art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep. continuând, apoi, cu enunțarea, tot în termeni generali și cu trimitere la procedura insolvenței, a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Prin Sentinţa nr. 866/13 martie 2014, Tribunalul Harghita a respins acţiunea formulată de M. R. L. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC N. S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul S. I..

În considerentele Sentinţei, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• pârâtului i se impută săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 alin. 1 lit. c, d din Legea nr. 85/2006; natura juridică a acestei răspunderi împrumută cele mai multe din caracteristicile generale ale răspunderii civile delictuale, dar, cu toate acestea, este vorba despre o răspundere specială; asumarea, de către o persoană, a responsabilităţii de a gestiona o activitate sistematică ce presupune cunoştinţe de natură profesională şi prin desfăşurarea căreia pot fi afectate mai multe persoane, din punct de vedere patrimonial, nu poate rămâne fără consecinţe în planul angajării răspunderii;

• în speţă, nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi săvârşit faptele care i se impută, respectiv că ar fi dispus, „în interes personal”, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăţi şi că ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau că nu ar fi ţinut contabilitatea debitoarei în conformitate cu legea; lichidatorul judiciar nu a invocat şi instanţa nu a identificat, din oficiu, motive care să facă posibilă prezumarea săvârşirii, de către pârât, a faptelor care i se impută, în condiţiile în care acesta a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva Sentinţei nr. 866/13 martie 2014 a declarat recurs reclamantul M. R. L. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC N. S. SRL, invocând dispoziţiile art. 3041 Cod proc. civ., art. 138 alin. 1 lit. d, art. 27 din Legea nr. 85/2006, art. 73 din Legea nr. 31/1990, rep., art.10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii personale a pârâtului. În esenţă, recurentul a susţinut următoarele motive: încălcarea culpabilă a unei obligaţii din contractul de mandat conferit administratorilor statutari ai societăţii atrage, în mod indubitabil, răspunderea lor patrimonială, inclusiv în cazul inacţiunilor care constituie fapte ilicite, cum este cazul nerespectării, prin inacţiune a disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep., cu referire la răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii; în concluzie, recurentul a apreciat că intimatul se face vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c, d din Legea nr. 85/2006, prejudiciul creat prin acestea constând în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, astfel cum este definită de art. 3 din Legea nr. 85/2006; vinovăţia persoanelor învinuite de producerea stării de insolvenţă rezultă fără echivoc din faptele săvârşite în desfăşurarea activităţii în cadrul societăţii, întrucât, deşi aveau obligaţia de a se comporta ca buni profesionişti, trebuind să prevadă semnificaţia faptelor şi urmările acestora, faţă de gradul de îndatorare a societăţii, administratorii şi asociaţii societăţii au dat dovadă de o conduită pasivă, din situaţiile financiare rezultând lipsa oricăror eforturi în redresarea societăţii; legătura de cauzalitate este motivată de împrejurarea că faptele săvârşite au condus la necunoaşterea situaţiei economice şi financiare şi la intrarea societăţii în insolvenţă, raportul de cauzalitate prezumându-se atâta timp cât există încetarea de plăţi şi una dintre faptele enumerate la art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a  reţinut următoarele aspecte:

Curtea a reţinut că răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o formă specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin disp. art. 998 Cod civ. (text de lege aplicabil raportului juridic dedus judecăţii) – actualmente această instituţie juridică fiind prevăzută de art. 1357 Cod civ. Însă, antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei – ca element esenţial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală. Or, în speţă, susţinerile lichidatorului judiciar cu privire la culpa pârâtului F. B. nu au fost probate.

Referitor la faptele prevăzute de disp. art. 138 alin.1 lit. c, d din Legea nr. 85/2006, Curtea a reţinut, în primul rând, faptul că intimatul a avut calitatea de administrator al debitoarei SC N. S. SRL, începând cu data de 31 august 1993, astfel cum rezultă din Certificatul constatator emis de O.N.R.C. – prin Sentinţa nr. 4409/22 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2703/96/2012 dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind desemnat, în calitate de administrator judiciar, practicianul în insolvenţă M. R. L. I. SPRL, iar prin Sentinţa nr. 173/24 ianuarie 2013 dispunându-se, la propunerea administratorului judiciar, deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC N. S. SRL, practicianul în insolvență M. R. L. I. SPRL fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar.

Curtea a constatat că în completarea la Raportul de activitate nr. 705/29 martie 2013, administratorul judiciar a menţionat expres că, la data de 16 ianuarie 2013, reprezentantul societății debitoare i-a predat o parte din documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fiind încheiat, în acest sens, procesul verbal nr. 120/2013, fostul administrator statutar al debitoarei declarând, pe propria răspundere, că societatea nu are șanse de reorganizare și solicitând deschiderea procedurii simplificate a falimentului, adresa fiind înregistrată de administratorul judiciar sub nr. 97/14 ianuarie 2013. În Raportul de activitate nr. 705/29 martie 2013 s-a precizat și că, pe baza actelor contabile predate de administratorul debitoarei, M. R. L. I. SPRL urmează să completeze Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.

Referitor la obligația depunerii actelor contabile ale debitoarei, conform dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din completarea la Raportul de activitate nr. 270/14 februarie 2014, administratorul statutar al debitoarei a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale SC N. S. SRL, pe baza cărora M. R. L. I. SPRL a procedat la analiza situaţiei financiar-contabile a societăţii debitoare, prin adresa nr. 992/29 aprilie 2013, lichidatorul judiciar solicitând predarea a încă două documente, și anume bilanțul aferent anului 2012 și balanța contabilă la data de 31 decembrie 2012. După ce s-a menționat, în Raport, că aceste două documente contabile nu au fost predate, s-a făcut următoarea mențiune (fără explicații suplimentare): lichidatorul judiciar a apreciat, astfel, că ajungerea societății în stare de insolvență este imputabilă administratorilor statutari, încadrându-se în condițiile de atragere a răspunderii personale prevăzute de art. 138 alin. 1lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006.

Curtea a constatat că lichidatorul judiciar nu și-a justificat, în mod concret, concluzia, în condițiile predării documentelor contabile, de către fostul administrator statutar, cu excepția bilanțului aferent anului 2012 și a balanței contabile la data de 31 decembrie 2012, cu atât mai mult cu cât, la data la care aceste din urmă acte trebuiau întocmite, procedura generală a insolvenței fusese deja deschisă (prin Sentinţa nr. 4409/22 noiembrie 2012 – hotărâre definitivă, conform disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006), în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei menționându-se expres că data declanșării procedurii a fost 22.11.2012, bilanțurile aferente anilor 2008, 2010 și 2011 fiind analizate în Raport - iar, ulterior, administratorul statutar al debitoarei predând actele contabile.

În contextul punctual relevat, Curtea a constatat că lichidatorul judiciar nu a dovedit omisiunea îndeplinirii, de către fostul administrator statutar al debitoarei, a obligaţiilor prevăzute de normele speciale cuprinse în disp. art. 37 din Legea nr. 82/1992, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 şi art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rep., art. 11, 12 din Legea nr. 82/1991, rep., cu referire la organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu prevederile acestor norme legale.

Aşadar, în condițiile în care analiza economico-financiară realizată de lichidatorul judiciar cuprinde şi cuantumul creanţelor SC N. S. SRL (cu evoluţia acestora în perioada 31 decembrie 2008 – 31 decembrie 2011), fără precizarea concretă a actelor contabile care, în opinia recurentului, ar mai fi trebuit întocmite de debitoare şi depuse la dosar pentru a se identifica sumele (creanţele) de încasat – cu atât mai mult cu cât a reținut că disponibilitățile bănești ale debitoarei erau de 65 lei, la data de 31 decembrie 2011, aceasta apărând, deci, ca fiind data ajungerii debitoarei în stare de insolvență, Curtea a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada încălcării disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.

Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, referitor la această faptă, în cererea de recurs sunt cuprinse doar motive de ordin general, fără ca lichidatorul judiciar să formuleze vreo critică punctuală cu privire la hotărârea primei instanţe, prin raportare la fapta vizând neorganizarea şi neţinerea contabilităţii, în conformitate cu normele legale speciale.

De asemenea, Curtea a constatat că lichidatorul judiciar nu a propus și prezentat dovezi în sensul că lipsa unor acte contabile ar fi dus la inexistenţa unei evidenţe a bunurilor debitoarei, a creanţelor şi a datoriilor acesteia – cu evoluţia lor în timp -, împrejurări care să fi determinat apariţia stării de insolvenţă.

În ce priveşte fapta cuprinsă în art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că, astfel cum a reţinut prima instanţă, lichidatorul judiciar nu face trimitere, în cererea de angajare a răspunderii, la un motiv concret care să fi putut constitui fundamentul analizei instanţei cu privire la dovedirea, în speţă, a continuării activității societăţii „în interes personal” şi că, pe de altă parte, prin cererea de recurs nu s-a formulat nicio critică vizând reţinerea neîndeplinirii acestei condiţii, de către prima instanţă şi cu referire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

În acest sens, Curtea a constatat că, după ce lichidatorul judiciar a expus motive cu caracter de generalitate referitoare la responsabilitatea civilă a administratorilor statutari şi la obligaţia de gestionare cu atenţie a patrimoniului debitoarei, respectiv la încălcarea contractului de mandat prin acţiuni sau inacţiuni, privite ca fapte ilicite, a invocat art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep. (cu referire la răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii), arătând că în concluzie, putem aprecia că administratorul societăţii se face vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute la art. 138 lit. c şi d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (f.3, dos. Curţii de Apel Târgu-Mureş) – continuând, apoi, cu enunțarea, tot în termeni generali și cu trimitere la procedura insolvenței, a condițiilor răspunderii civile delictuale.

În consecinţă, Curtea a respins recursul reclamantului - art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ.

Domenii speta

Spete similare