Plângere contravenţională

Decizie 312 din 05.11.2008


Prin sentinta civila nr.2451/19 mai 2008 instanta a admis în parte cererea având ca obiect „actiune în daune” privind pe reclamanta C.N. CFR CF S.A. B., cu sediul ales la R. CF Iasi, si pe pârâtul M. S., a obligat pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 635,10 lei cu titlu de debit principal si suma de 635,10 lei cu titlu de penalitati de întârziere si a obligat pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 104,95 lei cheltuieli de judecata.

La stabilirea solutiei instanta a retinut ca între partile cauzei pendente s-a încheiat contractul nr. 6.3/1955/2004 în virtutea caruia reclamanta C.N. CFR CF S.A. B. prin Sucursala  R. CF Iasi, în calitate de prestator, s-a obligat sa furnizeze apa potabila pârâtului – beneficiar M. S. pentru perioada 01.07.2004 – 30.06.2007.

În executarea obligatiilor contractuale asumate, reclamanta a prestat lunar respectivele utilitati catre locuinta pârâtului, emitându-i acestuia facturi fiscale pentru plata contravalorii lor.

Astfel, pentru perioada de furnizare trimestrul I 2005 – trimestrul II 2007 reclamanta i-a emis facturile 162228/20.08.2005, 163635/24.11.2005, 1335621 / 08.05.2006, 4036076 / 34.08.2006, 4987166 / 06.11.2006, 4991019/20.02.2007, 4991884/19.04.2007 si 4993504/14.09.2007 în valoare totala de 635,10 lei.

Desi nu le-a refuzat la plata prin retransmiterea lor catre prestatoare în termen de 5 zile de la comunicare, conform clauzei contractuale (art. 3 pct. 6), totusi pârâtul nu le-a achitat nici la scadenta, nici ulterior.

Prin adresele 6.5/358/2007 si nr. 6.5/1439/2007, înaintate pârâtului cu confirmare de primire, a fost somat sa achite sus-mentionatul debit, însa acesta nu a dat curs solicitarii.

Or, conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante si trebuie executate cu buna credinta, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligatiei, în caz contrar având dreptul de dezdaunare.

În consecinta, întrucât reclamanta si-a îndeplinit întocmai obligatia, iar creanta corelativa rezulta din contractul încheiat si din facturile fiscale, nefiind contestata, în temeiul art. 969, art. 970, art. 1073, Cod civil, instanta a admis  în parte cererea si a obligat pârâtul sa-i plateasca reclamantei suma de 635,10 lei despagubiri civile.

Capatul de cerere privind penalitatile de întârziere s-a apreciat ca este admisibil doar în parte.

Conform clauzei contractuale (art. 23), neplata la termen a pretului atrage plata de penalitati în procent de 0,25%/zi de întârziere calculate începând cu a 11-a zi de la data predarii facturii.

Cu acest titlu pârâtul datoreaza pentru perioada cuprinsa între termenul stabilit conventional si 29.02.2008 suma de 553,02 lei la care se adauga penalitatile  curse în continuare, de la 01.03.2008 pâna la data achitarii efective.

Întrucât, însumate, acestea depasesc debitul, ele au fost limitate la acesta, în lipsa unei clauze în contract care sa stipuleze contrariul (art. 4 al. 3 Legea 469/2002 privind unele masuri pentru întarirea disciplinei contractuale).

Împotriva sentintei mentionate mai sus, a formulat recurs reclamantul CN CFR CF SA B.-R.CF Iasi,

În motivarea recursului a aratat ca instanta de fond  a obligat pârâtul M.S.la plata sumei de 635,10 lei, reprezentând utilitati restante si a plafonat penalitatile de întârziere la cuantumul debitului restant, respectiv 635 lei, invocând în cauza dispozitiile art.4, al.3 din Legea nr.469/2002 privind unele masuri pentru întarirea disciplinei contractuale. Conform acestui articol, totalul penalitatilor de întârziere în decontare nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Or, în contractul nr.6.3/1955/2004 este prevazut în mod expres, la art.23 al.1 ca neplata la termen a pretului pentru prestatii atrage plata de penalitati în valoare de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorata pâna la data platii efective.

În aceste conditii arata ca nu sunt incidente în cauza dispozitiile art.4, al.3 din Legea nr.469/2002 invocate de catre instanta de fond întrucât contractul încheiat între parti si semnat fara obiectiuni contin clauza expresa referitoare la cuantumul penalitatilor si anume acestea sunt calculate pâna la data platii efective.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat si nu a formulat întâmpinare.

Din analiza motivelor de recurs, a considerentelor sentintei recurate si a probelor administrate în cauza, prin prisma dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, instanta constata ca recursul este nefondat.

Astfel, în conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru întarirea disciplinei contractuale „totalul penalitatilor pentru întârziere în decontare (…) nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.”

Textul de lege citat se interpreteaza în sensul ca partile trebuie sa prevada în cuprinsul contractului o clauza prin care sa convina ca totalul penalitatilor sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate. Faptul ca partile au prevazut în contract faptul ca neplata la termen a pretului utilitatilor furnizate de catre reclamanta atrage plata de penalitati în valoare de 0,25 % pentru fiecare zi de întârziere calculate la suma datorata pâna la data platii efective nu reprezinta o clauza expresa derogatorie de la regula stabilita de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002.

În considerarea celor aratate, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.