Partaj. Lipsa dispoziţiei de atribuire în natură a imobilului şi arătarea modalităţii concrete de partajare, conform solicitării reclamantului

Partaj. Lipsa dispoziţiei de atribuire în natură a imobilului şi arătarea modalităţii concrete de partajare, conform solicitării reclamantului

Dosar nr. 3123/258/2007 – decizia civilă nr. 65/R din 03.02.2009

Instanţa de fond a obligat pârâta LV la plata către pârâtul LI, a sumei de 23.437,5 lei cu titlu de sultă, din care suma de 23.300 lei a fost indisponibilizată în favoarea reclamantului MF, însă nu a statuat cu privire la atribuirea în natură a imobilului, deşi reclamantul a solicitat stabilirea loturilor ce revin coproprietarilor şi arătarea modalităţii concrete de partajare, conform solicitării acestora.

Prin sentinţa civilă nr.1484 din 18.09.2008, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în dosarul nr. 3123/258/2007, s-a admis  cererea formulată de reclamantul MF,  în contradictoriu cu pârâţii LI ş.a., constatându-se că pârâtul LI a dobândit împreună cu soţia sa LV, în proprietate comună în devălmăşie, cota de 20/32 parte din imobilul identificat prin CF nr. 2981, nr.top.366/2, 367/1, 367/2, compus din curte şi grădină în suprafaţă de 395 mp şi casă de locuit, grajd şi şură din cărămidă, stabilindu-se la 10/32 parte cota ce revine pârâtului LI din imobilul anterior menţionat.

Pârâta LV a fost obligată la plata către pârâtul LI a sumei de 23.437,5 lei cu titlu de sultă, din care suma de 23.300 lei a fost indisponibilizată în favoarea reclamantului MF.

De asemenea, pârâţii LI şi LV, au fost obligaţi la plata către reclamant a sumei de 19,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Contractul de împrumut autentificat sub nr.225 din 20.04.2007 de către BNP, între reclamantul MF, pe de o parte în calitate de împrumutător şi pârâtul LI, în calitate de împrumutat, pe de altă parte, a intervenit contractul de împrumut de consumaţie având ca obiect suma de 23.300 lei, împrumutatul obligându-se la restituire în rate lunare şi la rambursare înainte de scadenţă în cazul nerespectării termenelor de restituire.

Pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată, reclamantul a solicitat punerea în executare silită a contractului anterior menţionat, constituindu-se dosarul execuţional nr. E-112/2007.

Faţă de extrasul de carte funciară aflat la fila nr.6 în dosar, coroborat cu Certificatul de moştenitor nr.117 din 09.03.1983 şi Contractul de întreţinere autentificat sub nr.3296 din 09.10.1990 de către Notariatul de Stat Judeţean Harghita, instanţa de fond a mai reţinut că asupra imobilului identificat în CF nr.2981, sub nr.top 366/2, 367/1, 367/2, coexistă un drept de proprietate în codevălmăşie pentru 20/32 parte, subiecţi activi ai acestui drept fiind soţii LI şi LV şi un drept de proprietate pe cote părţi, 6/32 parte aparţinând pârâtei LV, iar câte 3/32 parte pârâţilor V (fostă S) M şi SI.

Faţă de adresa nr.7460 din 30.04.2008 din partea D.G.F.P. Harghita, se mai reţine că, pârâtul LI nu mai figurează cu alte venituri impozabile.

În drept, potrivit art.33 din Codul familiei, bunurile comune pot fi urmărite de către creditorii personali ai unuia dintre soţi, numai după urmărirea bunurilor proprii, iar împărţirea bunurilor comune se poate cere numai în măsura necesară acoperii creanţei.

Aplicând aceste dispoziţii cauzei de faţă, instanţa de fond a  apreciat cererea formulată de către reclamant ca fiind întemeiată, din probele administrate în cauză rezultând că împrumutul a fost contractat de către pârâtul LI, fiind o datorie proprie, nefiind contactat în condiţiile prev. de art.32 din Codul familiei, respectiv pentru administrarea bunurilor comune sau pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei ori împreună de către cei doi soţi, împrejurare ce rezultă şi din răspunsul la interogatoriu al pârâtei LV.

S-a mai reţinut că faţă de dispoziţiile art. 33 din Codul familiei, împărţirea bunurilor comune la cererea creditorilor personali, în cauză reclamantul MF, poate fi exercitată prin valorificarea unui drept propriu de către această categorie de creditor pe calea unei acţiuni directe, dreptul fiind oferit direct de către lege şi putând fi exercitat în condiţiile şi măsura dispoziţiilor anterior menţionate.

Sub aspectul existenţei acestui drept propriu, faţă de încheierea contractului de împrumut autentificat coroborată cu împrejurările arătate în precedent, instanţa a apreciat că reclamantul are calitatea de creditor propriu al pârâtului LI, acesta fiind proprietar în codevălmăşie asupra cotei de 10/32 parte din imobilului identificat în CF nr.2981, nr. top 366/2, 367/1, 367/2.

De asemenea, faţă de adresa de la fila nr.43 din dosar, din care rezultă că pârâtul LI nu deţine alte bunuri şi nu realizează alte venituri impozabile, se constată caracterul admisibil al partajării bunurilor comune pe calea acţiunii directe formulate de către un creditor propriu.

În stabilirea cotelor celor doi soţi, instanţa de fond  a avut în vedere o contribuţie egală la dobândirea bunului, în lipsa unei dovezi contrare, aplicându-se prezumţia de comunitate.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de fond a dispus ieşirea din indiviziune asupra acestei părţi prin atribuirea cotei de 20/32 parte către pârâta LV, sub acest aspect reţinând că aceasta a fost singura care a solicitat în cauză atribuirea bunului, cât şi faptul că aceasta mai are o cotă de 6/32 parte din imobil în coproprietate, imobil ce i-a fost transmis prin moştenire de la mama sa.

Instanţa nu a dispus ieşirea din indiviziune pentru toţi coproprietarii, reţinându-se că faţă de modul cum a fost formulată prezenta cerere, nu s-a solicitat de către reclamant în situaţia în care bunul va fi atribuit altui proprietar decât propriul debitor, pe calea unei acţiuni oblice, ieşirea din indiviziune şi cu privire la cel căruia i se va atribui bunul.

Urmare atribuirii cotei de 20/32 către pârâta LV, reţinând că valoarea de 75.000 de lei stabilită de reclamant nu a fost contestată de către părţi,  aceasta a fost obligată să achite către pârâtul LI suma de 23.437,5 lei, cu titlu de sultă, din care suma de 23.300 lei, valoarea împrumutului, va fi indisponibilizată în favoarea reclamantului.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că faţă de caracterul direct al acţiunii reglementate de art.33 din Codul familiei, formularea prezentei valorează poprire, iar bunurile ce revin propriului debitor devin indisponibile, acesta neputând încasa sumele ce i se cuvin în urma partajului.

Faţă de cererea de cheltuieli de judecată formulată de către reclamant, reţinând dispoziţiile art.274 Cod pr.civilă, pârâţii LI şi LV au fost obligaţi la plata sumei de 19,3 lei, reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar.

Sub acest aspect, s-a avut  în vedere faptul că în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile 275 Cod pr.civilă, aceşti pârâţi nerecunoscând pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare.

De asemenea, reţinând că dovada cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat a fost depusă după închiderea dezbaterilor, s-a reţinut că nu poate fi avută în vedere de către instanţă la soluţionarea cauzei, o raportare la înscrisurile depuse după rămânerea în pronunţare încălcând principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, garanţii ale respectării dreptului la un proces echitabil astfel cum rezultă şi din art. 6 din CEDO.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii LV şi LI, solicitând admiterea recursului, în baza art.304 pct.6 Cod pr.civilă, modificarea sentinţei atacate, prin eliminarea din dispozitivul hotărârii atacate a sintagmei conform căreia suma de 23.300 lei este indisponibilizată în favoarea reclamantului MF, ca nelegală, şi să se insereze în dispozitivul hotărârii menţiunea potrivit căreia, cota de 10/32 parte ce a aparţinut pârâtului LI din imobilul identificat prin CF 2981, sub nr.top.366/2, 367/1, 367/2, să fie intabulată pe seama pârâtei LV, ca bun propriu alături de cota de 16/32. Totodată, au solicitat obligarea intimatului MF la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

În motivarea recursului, se arată că, motivul de recurs vizează un plus petita, oferit de instanţă reclamantului prin introducerea unei aserţiuni de tipul celei arătate în dispozitivul hotărârii şi prin neremiterea către recurentă a cotei de 10/32 din bunul imobil primit prin partaj de la LI.

Recurenţii relevă că, prin acţiunea înaintată, reclamantul MF nu a solicitat nici un fel de indisponibilizare a sumei de 23.300 lei  în favoarea sa, nici nu ar fi putut solicita, acţiunea fiind o acţiune oblică (indirectă sau subrogatorie). Astfel, ca efect, acţiunea readuce bunul în patrimoniul numitului LI şi nu în acela al creditorului său MF. Reclamantul a invocat ca temei legal art.493 alin.1 C.pr.civ., iar instanţa de fond a folosit ca temei legal art.33 din Codul familiei, temei nesolicitat de reclamant, depăşind cu acesta principiul rolului activ al instanţei şi denaturând principiul disponibilităţii procesului civil român. Mai mult, instanţa, deşi nu arată nicăieri temeiul legal, consideră acţiunea ca fiind o acţiune directă (fila 4 alin.6 din sentinţă), deşi acţiunea este evident una indirectă (oblică), având temeiul în art. 974, pentru că se tinde la valorificarea unui drept pe care debitorul LI îl neglijează.

Recurenţii relevă că, prin acţiunea aflată la fila 1 din dosarul de fond, reclamantul a solicitat: 1. să se constate că debitorul LI a dobândit împreună cu LV, în devălmăşie cota de (20732) 20/732 parte din imobilul identificat în CF; 2. să se constatate cota ce revine fiecăruia;

3. să se dispună ieşirea din indiviziune;4. să se dispună obligarea pârâtului LI la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, instanţa nu putea să dispună şi o poprire asupra unei sume de bani pentru că, în primul rând nu s-a cerut, iar în al doilea rând nu a fost timbrat un asemenea capăt de cerere.

Mai mult, instanţa nu a observat modul în care cei doi soţi au ajuns în proprietate comună asupra bunului în cauză, pentru că bunul nu este dobândit în devălmăşie, fiind dobândit în urma unui contract de întreţinere în parte care îl priveşte pe LI şi în baza a două moşteniri legale, precum şi a unui contract de întreţinere în ceea ce o priveşte pe LV, neobservând că nu s-a dezbătut o succesiune, respectiv aceea a numitei SE decedată în anul 1992, această succesiune o dezbate în mod nelegal, deşi nu se ceruse prin acţiune.

Recurenţii mai critică hotărârea în sensul că, instanţa de fond a reţinut pentru această plus petita un temei legal prevăzut în opinia sa de art.33 din Codul familiei, spunând că formularea prezentei acţiuni valorează poprire, aspect pe care ei nu-l împărtăşesc. Formularea prezentei acţiuni nu valorează poprire pentru că, nu s-a cerut, apoi în caz de poprire suma se popreşte şi nu se indisponibilizează, aşa cum a arătat instanţa. Mai mult, aşa cum a arătat, suma nici nu se putea poprii pentru că bunul nu se află în posesia lui LV, ci în posesia lui LI (10/32), iar suma de bani ce reprezintă contravaloarea acestei cote revine în patrimoniul lui LI. Conform art.453 Cod pr.civilă, poprirea se înfiinţează de executor şi nu de creditor, validarea se poate cere însă şi de creditor, fiind instituţii de drept separate.

Mai mult, arată recurenta că, instanţa o obligă la plata cheltuielilor de judecată, neţinând cont de propunerea de partajare cerută de coproprietarii VM şi SI, deşi nu s-a opus şi nu avea cum să se opună acţiunii promovate de MF, şi, deşi este obligată la plata unei sume de bani de 23.437,5 lei, nu i se atribuie nimic în schimb, în sensul că nu rezultă din dispozitiv că i s-ar fi atribuit cota de 10/32 parte din imobilul în cauză pe care a deţinut-o pârâtul LI.

Faţă de cele de mai sus, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În drept se invocă dispoziţiile art.453, 454 Cod pr.civilă, art.304 pct.6, art.312 Cod pr.civilă, art.974 Cod pr.civilă şi art.33 din Codul familiei.

Intimatul MF, prin întâmpinare, a solicitat, respingerea recursului declarat de recurenta LV, în principal, ca fiind formulat de o persoană fără interes, iar în subsidiar ca neîntemeiat, respingerea recursului formulat de LI ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În principal solicită a se constata că, recurenta nu justifică un interes în promovarea căii de atac, pentru următoarele considerente:

În faţa primei instanţe nu a formulat întâmpinare şi nici nu a contestat valoarea indicată în cererea introductivă, neformulând cereri care să-i fi fost respinse, iar hotărârea pronunţată îi este în totalitate favorabilă.

Indisponibilizarea sultei în favoarea sa, arată intimatul, nu-i aduce recurentei nici un prejudiciu, singurul care are interes să critice soluţia sub acest aspect este soţul acesteia, debitorul LI. Plata pe care LV o va efectua faţă de intimat va fi liberatoare şi faţă de soţul ei, acesteia fiindu-i indiferent cui îi va preda suma respectivă.

De asemenea, în ceea ce priveşte intabularea, conform dispoziţiilor Legii nr.7/1996, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, în cazul în care dreptul real ce urmează a fi înscris în cartea funciară, s-a dobândit în urma unei hotărâri judecătoreşti, în baza căreia se va realiza şi intabularea, fiind o procedură administrativă ce nu implică o dispoziţie expresă a instanţei în acest sens.

În altă ordine de idei, inserarea unei asemenea menţiuni în hotărârea judecătorească nu a fost solicitată de recurentă în faţa primei instanţe, cererea ei devenind inadmisibilă în baza art.316 raportat la art.294 Cod pr.civilă, potrivit cărora în calea de atac a recursului nu se pot formula cereri noi.

În subsidiar, arată intimatul, în cazul în care se va constatat că recurenta are interes în promovarea căii de atac, solicită să se constate netemeinicia criticilor formulate, urmând a respinge atât recursul declarat  de recurenta LV cât şi de soţul acesteia,pentru următoarele considerente:

Nu corespunde adevărului faptul că el, intimatul, nu ar fi solicitat indisponibilizarea sumelor datorate lui de către debitorul LI, această cerere fiind formulată în şedinţa publică din 11.09.2008 şi consemnată în încheierea de şedinţă, dată la care recurenţii şi-au exprimat pentru prima dată solicitarea de a le fi atribuit imobilul din litigiu.

Cu ocazia administrării interogatoriului, la cererea intimatului, în şedinţa din 13.03.2008, recurenţii-pârâţi au arătat că nu sunt de acord cu admiterea acţiunii. Ulterior, fiind întrebaţi din nou de către instanţă, aceştia şi-au schimbat poziţia, arătând că sunt de acord cu partajarea imobilului, cu solicitarea de a le fi atribuit acesta în natură.

Această atitudine, evident şi intenţionat duplicitară, l-a împiedicat pe intimat să formuleze anterior cererea de indisponibilizare, aspect pe care încercă acum recurenţii să-l folosească pentru a-i frauda interesele.

În ceea ce priveşte discuţia privind calificarea acţiunii ca fiind una directă sau indirectă, intimatul consideră că în mod corect instanţa de fond a stabilit că el a avut la dispoziţie o acţiune directă, bazată pe dispoziţiile art.493 alin.1 Cod pr.civilă şi art.33 din Codul familiei. Invocarea acestui ultim text de lege reprezintă o aplicare corectă a principiului rolului activ al instanţei, care are obligaţia ca în limitele sesizării, să analizeze relaţiile dintre părţi şi să dispună în consecinţă. Mai mult, soluţionarea cererii ar fi fost imposibilă fără a se analiza, din prisma dreptului familiei, natura debitului precum şi natura bunului supus partajării.

Referitor la invocarea unei succesiuni nedezbătute şi stabilirea modului în care cei doi soţi au dobândit proprietatea, consideră că acestea sunt neavenite, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a administrat probe în acest sens, fiind depuse atât extrasul de carte funciară cât şi contractul de întreţinere, înscrisuri din care nu reiese că ar fi în prezenţa unei succesiuni nedezbătute, fiind înscrişi în cartea funciară toţi proprietarii actuali.

La fel de lipsite de temei sunt şi criticile privind obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că recurenţii şi-au exprimat opoziţia faţă de această acţiune la termenul de judecată din 13.03.2008, spre deosebire de ceilalţi coproprietari care, la primul termen de judecată au depus întâmpinare, arătând că sunt de acord cu admiterea ei. Astfel, în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art.274 şi 275 din Codul de pr.civilă, partea care a căzut în pretenţii având obligaţia de a achita cheltuielile de judecată.

Tribunalul, analizând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art. 304/1 C.pr.civ., constată următoarele:

Intimatul MF a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei LV, solicitând în principal, respingerea recursului declarat de aceasta, ca fiind formulat de o persoană fără interes, având în vedere că, indisponibilizarea sultei în favoarea sa, nu-i aduce recurentei nici un prejudiciu, singurul care are interes să critice soluţia sub acest aspect este soţul acesteia, debitorul LI.

Instanţa de recurs apreciază că, excepţia lipsei de interes a recurentei LV în promovarea căii de atac, invocată de intimatul MF, nu este întemeiată, urmând a fi respinsă. Recurenta LV, deţine dreptul de proprietate comună în devălmăşie, împreună cu recurentul LI, asupra cotei de 20/32 parte din imobilul identificat prin CF nr. 2981, nr.top.366/2, 367/1, 367/2, compus din curte şi grădină în suprafaţă de 395 mp şi casă de locuit, grajd şi şură din cărămidă, iar potrivit hotărârii instanţei de fond, pârâta LV a fost obligată la plata către pârâtul LI a sumei de 23.437,5 lei cu titlu de sultă, din care suma de 23.300 lei a fost indisponibilizată în favoarea reclamantului MF. Totodată căzând în pretenţii, pârâţii LI şi LV, au fost obligaţi la plata către reclamant a sumei de 19,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În aceste condiţii, recurenta-pârâtă în mod evident are interes procesual în promovarea recursului.

Prima critică formulată de recurenţi LV şi LI, întemeiată pe art.304 pct.6 Cod pr.civilă, vizează modificarea sentinţei atacate, prin eliminarea din dispozitivul hotărârii atacate a sintagmei conform căreia suma de 23.300 lei este indisponibilizată în favoarea reclamantului MF, ca nelegală, solicitând să se insereze în dispozitivul hotărârii menţiunea în sensul că, cota de 10/32 parte ce a aparţinut pârâtului LI din imobilul identificat prin CF 2981, sub nr.top.366/2, 367/1, 367/2, să fie intabulată pe seama pârâtei LV, ca bun propriu alături de cota de 16/32.

Motivul de recurs invocat este fondat, deoarece, instanţa de fond nu a fost investită de reclamantul MF, prin acţiunea introductivă,  cu o cerere vizând indisponibilizarea sumei de 23.300 lei în favoarea sa, această cerere fiind formulată doar cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, în şedinţa publică din 11.09.2008 şi consemnată în încheierea de şedinţă.

Instanţa de recurs reţine că, reclamantul prin acţiunea introductivă, a solicitat primei instanţe să constate că debitorul LI a dobândit  împreună cu LV, în devălmăşie cota de (20732) 20/732 parte din imobil, să constatate cota ce revine fiecăruia şi să dispună ieşirea din indiviziune cu obligarea pârâtului LI la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, se reţine că, în cauză este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ., în sensul că, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Instanţa de fond a constatat că pârâtul LI a dobândit împreună cu soţia sa LV, în proprietate comună în devălmăşie, cota de 20/32 parte din imobilul din imobilul identificat prin CF nr. 2981, nr.top.366/2, 367/1, 367/2, compus din curte şi grădină în suprafaţă de 395 mp şi casă de locuit, grajd şi şură din cărămidă, stabilindu-se la 10/32 parte cota ce revine pârâtului LI din imobilul anterior menţionat. Pârâta LV a solicitat atribuirea în natură a imobilului în valoare de 75.000 lei (fila 81, dosar fond), iar celelalte părţi nu s-au opus. Instanţa de fond a obligat pârâta LV la plata către pârâtul LI, a sumei de 23.437,5 lei cu titlu de sultă, din care suma de 23.300 lei a fost indisponibilizată în favoarea reclamantului MF, însă nu a statuat cu privire la atribuirea în natură a imobilului, deşi reclamantul a solicitat stabilirea loturilor ce revin coproprietarilor şi arătarea modalităţii concrete de partajare, conform solicitării acestora.

În acest context, raportat considerentelor arătate, se constată că, recursul declarat de recurenta LV, împotriva sentinţei civile nr.1484 din 18.09.2008, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, în dosarul nr. 3123/258/2007, este întemeiat, urmând a fi admis în baza art. 312 alin.1 C.pr.civ.

În consecinţă, hotărârea atacată va fi modificată în parte, în baza art. 304 pct.6 C.pr.civ., raportat la art. 304/1 C.pr.civ., în sensul că, se va elimina dispoziţia privind indisponibilizarea sumei de 23 300 lei în favoarea reclamantului MF, se va constata că pârâtul LI a dobândit împreună cu pârâta LV, în proprietate comună în devălmăşie, cota de 20/32 parte din imobilul identificat prin CF nr. 2981, nr. top 366/2, 367/1, 367/2, compus din curte şi grădină în suprafaţă de 395 mp şi casă de locuit, grajd şi şură din cărămidă. Se va constata că părţile au o cotă de câte 1/2 parte din cota de 20/32 parte privind acest imobil, urmând ca imobilul să fie atribuit  pe seama pârâtei LV. În ceea ce priveşte cererea recurentei cu privire la intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit, aceasta nu  a fost solicitată de recurentă în faţa primei instanţe, fiind o cerere nouă în recurs, inadmisibilă în baza art.316 raportat la art.294 Cod pr.civilă, însă din moment ce imobilul a fost atribuit pe seama acesteia în urma unei hotărâri judecătoreşti, intabularea se va realiza printr-o procedură administrativă, conform dispoziţiilor Legii nr.7/1996, privind cadastrul şi publicităţii imobiliare, ceea nu implică o dispoziţie expresă a instanţei în acest sens.

În ce priveşte critica formulată cu privire la obligarea recurenţilor-pârâţi  la plata cheltuielilor de judecată, aceasta va fi înlăturată, deoarece  aceştia s-au opus admiterii acţiunii, au căzut în pretenţii, iar ceilalţi coproprietari, chemaţi în judecată în calitate de pârâţi care, la primul termen de judecată au depus întâmpinare, arătând că sunt de acord cu admiterea ei. Astfel, instanţa de fond în mod corect a aplicat dispoziţiile art.274 şi 275 din Codul de procedură civilă.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind legale şi temeinice.

În baza art.274 C.pr.civ., va obliga intimatul MF, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 29,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar pe seama recurenţilor, contravaloarea onorariului de avocat achitat de recurenţi nefiind dovedită.

Domenii speta

Spete similare