Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi

Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi.

  Cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se determină în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, însă aceasta trebuie înţeleasă nu în sensul de contribuţie la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuţie a soţilor la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar în lipsa probei că unul dintre soţi a avut o contribuţie mai mare decât celălalt la dobândirea universalităţii de bunuri comune, se presupune că ambii au avut aceeaşi contribuţie, situaţie în care împărţirea bunurilor se face în părţi egale.

Prin sentinţa civilă nr. 9704/26 noiembrie 2010, Judecătoria Piteşti a admis în principiu acţiunea principală formulată de reclamanta M.G.G. în contradictoriu cu pârâtul M.N., a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârât şi, drept consecinţă:

- a omologat RET în varianta 1 expert M.M. fila 177 dosar, după cum urmează:

„Lotul nr. 1 M.G. primeşte bunuri în valoare de 112.335 lei şi cuprinde următoarele : şifonier cu patru uşi = 600 lei; pat suprapus =160 lei, apartament =111.575 lei.

  Lotul nr. 2 M.N. primeşte bunuri în valoare de 20.475 lei  şi cuprinde următoarele : şifonier cu şapte uşi = 700 lei; mobilă de bucătărie 900 lei; aragaz cu 4 ochiuri = 280 lei; maşină de spălat =195 lei; autoturism 18.400 lei.

  În această variantă, M.G. îl va despăgubi pe M.N. , cu o sultă în sumă de 45.930 lei ( 112.335 – 66.405 ), iar M.N. primeşte sultă în sumă de 45.930 lei (66.405 – 20.475)”

- a compensat cheltuielile de judecată.

În adoptarea acestei soluţii, judecătoria a reţinut că reclamanta l-a chemat în judecată pe pârât pentru a se dispune partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei încote egale: apartament situat în Piteşti, Calea Bucureşti, un autoturism marca Opel ; bunuri mobile – şifonier colţ cu 4 uşi; un pat suprapus; un şifonier cu 7 uşi; o mobilă de bucătărie; un aragaz cu 4 ochiuri marca Zanussi; o maşină de spălat automată.

Pârâtul a formulat acţiune reconvenţională, solicitând să se constate că are o contribuţie de 80% la dobândirea apartamentului şi a autoturismului, însă instanţa a apreciat că probele administrate în cauză – respectiv acte, martori şi interogatoriu, relevă că părţile au cote egale la dobândirea tuturor bunurilor comune, în sensul prevederilor art. 30 din Codul familiei, astfel că a admis în parte acţiunea reconvenţională.

Prin urmare, în baza art. 673 ind. 5 – 10 Cod procedură civilă, raportat la art. 36 Codul familiei şi având în vedere expertiza tehnică efectuată şi cele trei variante de lotizare propuse, judecătoria a omologat raportul de expertiză în varianta nr. 1, considerând că aceasta răspunde cerinţei unei repartizări judicioase a bunurilor care formează obiectul împărţelii.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 276 Cod procedură civilă, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Împotriva soluţiei anterior descrise a declarat apel pârâtul, cale de atac admisă de Tribunalul Argeş prin decizia civilă nr. 110/27 aprilie 2011, în sensul schimbării în parte a sentinţei atacate şi omologării variantei nr. 1 a raportului de expertiză tehnică aflat la fila 190 din dosarul primei instanţe, după cum urmează:

„Lotul nr. 1  M.G., primeşte bunuri în valoare de 112.335 lei şi cuprinde următoarele : şifonier cu patru uşi = 600 lei; pat suprapus = 160 lei, apartament = 143.820 lei.

Lotul nr. 2 M.N., primeşte bunuri  în valoare de 20.475 lei şi cuprinde următoarele : şifonier cu şapte uşi = 700 lei; mobilă de bucătărie = 900 lei; aragaz cu 4 ochiuri = 280 lei; maşină de spălat = 195 lei, autoturism 18.400 lei.

În această variantă, M.G. îl va despăgubi pe M.N., cu o sultă în sumă de 62.052 lei (144.580 – 82.528), iar M.N. primeşte sultă în sumă de 62.052 lei (82.528-20.475)”.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide în sensul arătat, instanţa de apel a apreciat că este fondată doar critica referitoare la modalitatea în care instanţa de fond a dispus omologarea raportului de expertiză, deoarece lucrarea întocmită de către expertul C.O. nu calculează din punct de vedere tehnic coeficientul de uzură, deşi îl indică în cuprinsul lucrării, iar expertul G.G. îl calculează ca şi coeficient distinct în raport de normativul P 135/95 – 99, perioadă 46 ani,faţă de care valoarea imobilului apartament este de 143.820 lei.

Prin urmare, tribunalul a dispus ca la omologarea raportului de expertiză să se aibă în vedere varianta nr. 1 întocmită de expert M.M., aflată la fila 190 dosar fond, situaţie în care suma datorată de către reclamantă cu titlu de sultă este de 62.052 lei.

În ceea ce priveşte criticile aduse de pârât încheierii de admitere în principiu, tribunalul a reţinut că acestea sunt nefondate, având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod corect contribuţia egală a soţilor la dobândirea tuturor bunurilor comune, contribuţie care nu poate fi apreciată cu privire la fiecare bun în parte.

Cu privire la acelaşi aspect, s-a reţinut că la stabilirea masei bunurilor partajabile, precum şi la determinarea cotelor fiecărei părţi, s-au avut în vedere răspunsurile la interogatoriu ale părţilor, coroborate cu declaraţiile martorilor propuşi şi înscrisurile administrate, pârâtul recunoscând că reclamanta a obţinut permanent venituri în timpul căsătoriei.

De asemenea, s-a apreciat că este nefondată critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată, deoarece s-a stabilit  şi s-a avut în vedere o contribuţie de 50% din partea fiecărei părţi la masa bunurilor de împărţit, iar faţă de cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de acestea, instanţa a aplicat în mod corect dispoziţiile art.276 Cod procedură civilă.

Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul omologării variantei nr. 1 din raportul de expertiză aflat la fila 190 din dosarul de fond, menţinând în rest sentinţa.

Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei soluţii, criticând-o pentru nelegalitate prin invocarea motivului reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:

1. Tribunalul nu a analizat primul motiv de apel, care se referea la faptul că, deşi prin încheierea de admitere în principiu i-a fost admisă în parte acţiunea reconvenţională, aceasta a fost în realitate respinsă, deoarece a solicitat să se constate că are o contribuţie proprie de 80% la dobândirea apartamentului şi a autoturismului, ceea ce nu a fost admis, astfel că există o contradicţie flagrantă între dispozitivul hotărârii şi considerentele acesteia, instanţa de apel nerăspunzând în niciun fel acestei critici.

2. În mod nelegal nu a fost reţinută contribuţia proprie majoritară la dobândirea bunurilor menţionate, în contextul în care prin probele administrate a dovedit că acestea au fost achiziţionate din veniturile realizate prin munca depusă în Germania ani de zile, anterior căsătoriei.

3. Faţă de soluţia admiterii apelului, în mod greşit nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată efectuate şi dovedite prin chitanţele depuse la dosar.

4. Tribunalul a soluţionat greşit şi critica referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată în primă instanţă, neobservând că el a efectuat cheltuieli mai mari decât reclamanta.

5. Soluţia este greşită şi sub aspectul omologării raportului de expertiză în varianta nr. 1, prin care i-au fost atribuite aproape toate bunurile mobile (obiecte esenţiale de uz casnic), deşi copiii au fost încredinţaţi reclamantei, astfel că solicită omologarea variantei nr. 2.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea recursului, susţinând că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la acţiunea reconvenţională, în sensul în care a reţinut că aprecierea contribuţiei soţilor se raportează la totalitatea bunurilor comune, iar pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada unei contribuţii mai mari a pârâtului la dobândirea acestora.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reclamanta a susţinut că în mod corect s-a procedat la compensarea acestora în primă instanţă, deoarece pârâtul a achitat o taxă de timbru mai mare pentru contribuţia de 80% solicitată prin acţiunea reconvenţională, însă această pretenţie nu i-a fost admisă.

Cu referire la modalitatea de partajare a bunurilor comune, reclamanta a arătat că interesul de a-i fi atribuite ei toate bunurile mobile nu poate fi apreciat de către pârât, mai ales că acestea nu-i sunt strict şi obligatoriu necesare pentru creşterea şi îngrijirea copiilor.

La solicitarea pârâtului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus – prin încheierea nr. 6356/22 sept. 2011, strămutarea pricinii de la Curtea de Apel  Piteşti la Curtea de Apel Târgu Mureş, instanţă care, procedând la examinarea recursului prin raportare la motivele invocate, reţine următoarele:

Prevederile art. 30 alin. 1 şi 3 din Codul familiei dispun în sensul că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor, iar această calitate nu trebuie să fie dovedită.

În ceea ce priveşte stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi cu privire la bunurile comune, literatura şi practica judiciară în materie au stabilit în mod constant că, în lipsa unei învoieli a soţilor în acest sens, cota – parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se determină în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, însă aceasta trebuie înţeleasă nu în sensul de contribuţie la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuţie a soţilor la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar în lipsa probei că unul dintre soţi a avut o contribuţie mai mare decât celălalt la dobândirea universalităţii de bunuri comune, se presupune că ambii au avut aceeaşi contribuţie, situaţie în care împărţirea bunurilor se face în părţi egale (Prof. univ. dr. docent Ion P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Editura ALL, Bucureşti 1993, pag. 256 – 258).

În speţă, însă - astfel cum în mod corect au observat şi primele două instanţe, pârâtul a solicitat să se constate că are o contribuţie de 80% la dobândirea a două dintre bunurile comune - respectiv apartament şi autoturism, susţinând că acestea ar fi fost achiziţionate în mare parte din banii obţinuţi de el înainte de încheierea căsătoriei, când a lucrat mai mulţi ani în Germania, precum şi cu ajutorul financiar al fratelui său, care i-a dăruit suma de 3.000 euro la cumpărarea autoturismului (al cărui preţ total a fost de 8.000 euro).

Prin urmare, Curtea a constat că sub aspectul menţionat, critica de nelegalitate invocată de către pârât este nefondată, acesta putând solicita, eventual, valorificarea unui drept de creanţă reprezentând o contribuţie proprie la dobândirea respectivelor bunuri  - în sensul prevederilor art. 31 lit. b) şi f) din Codul familiei, ceea ce nu formează, însă, obiectul prezentei judecăţi.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia ar exista o contradicţie între dispozitivul şi considerentele hotărârii primei instanţe - cu referire la modalitatea de soluţionare a acţiunii reconvenţionale, critică a cărei examinare ar fi fost omisă de către instanţa de apel, Curtea a apreciat că argumentele invocate de către pârât nu sunt întemeiate, deoarece prin acţiunea reconvenţională a solicitat şi partajarea în cote egale a celorlalte bunuri comune (pe lângă constatarea contribuţiei de 80% la dobândirea apartamentului şi a autoturismului), astfel că în mod corect s-a dispus admiterea acesteia în parte, iar instanţa de apel şi-a argumentat soluţia reţinerii contribuţiei egale a soţilor la dobândirea masei bunurilor supuse împărţelii.

De asemenea, Curtea a constat că nu este justificată nici critica referitoare la omologarea variantei nr. 1 din expertiza tehnică prin care s-a propus componenţa loturilor formate în vederea realizării împărţelii judiciare, observându-se că sub acest aspect au fost respectate prevederile art. 6735 şi 6739 Cod procedură civilă, în sensul apropierii valorice a celor două loturi – dată fiind atribuirea în favoarea reclamantei a apartamentului în valoare de 143.820 lei. Prin urmare, în mod corect nu a fost agreată varianta de lotizare nr. 2, care presupunea atribuirea în favoarea reclamantei, pe lângă apartament, a mai multor bunuri mobile decât în varianta nr. 1, împrejurare care ar fi condus la creşterea valorică a lotului atribuit acesteia şi, implicit, a sultei datorate pârâtului.

Sunt apreciate, însă, ca întemeiate criticile invocate de către pârât cu privire la soluţia compensării cheltuielilor de judecată în primă instanţă, deoarece acesta a suportat în plus faţă de reclamantă onorariul avocaţial în sumă de 1.000 lei şi contravaloarea expertizei tehnice de reevaluare a apartamentului din litigiu – în sumă de 702,10 lei, lucrare efectuată de expert tehnic G.G. şi avută în vedere de către instanţa de apel la adoptarea deciziei atacate cu recursul supus examinării.

În schimb, s-a constat ca fiind corectă nereţinerea contribuţiei suplimentare a pârâtului sub aspectul taxei de timbru achitate în primă instanţă, deoarece aceasta a fost stabilită pentru pretenţia având ca obiect constatarea contribuţiei sale de 80% la dobândirea apartamentului şi a autoturismului, iar în contextul în care o atare solicitare a fost respinsă, reclamanta nu a căzut sub acest aspect în pretenţii, în sensul prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.

De asemenea, raportat la soluţia admiterii apelului declarat de pârât, Curtea a constat că este întemeiată şi critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată suportate în calea de atac – reprezentând 20,15 lei taxă de timbru (parţial, fără suma aferentă contribuţiei de 80%) şi 1.000 lei onorariu avocaţial, sub acest aspect fiind încălcate dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a reţinut incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că s-a admis recursul dedus judecăţii şi va modifica în parte decizia atacată, în sensul că, făcând compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în primă instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 276 Cod procedură civilă, a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtului a sumei de 851 lei cu acest titlu (jumătate din cheltuielile de judecată efectuate în plus faţă de reclamantă, dată fiind reţinerea contribuţiei egale a părţilor la dobândirea bunurilor comune supuse împărţelii).

De asemenea, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate, iar în aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de către pârât în apel, deoarece faţă de soluţia admiterii căii de atac, aceasta a căzut în pretenţii.

Domenii speta

Spete similare