Interesul superior al copilului

Interesul superior al copilului

Dosar nr. 1521/258/2008 – decizia civilă nr.40 din 31.03.2009

Promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, ca principiu primordial al respectării şi garantării drepturilor copilului, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art.6 lit.a din Legea nr.272/2004, este respectat prin încredinţarea ambilor fraţi la mama apelantă, care dispune de condiţii corespunzătoare pentru creşterea şi educarea acestora.

Prin Sentinţa civilă nr.1873/23.10.2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul AA, în contradictoriu cu pârâta AV, fiind admisă în parte şi acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă, şi în consecinţă s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambelor părţi, reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de „M”, încredinţarea minorului AI, născut în 2006 tatălui reclamant şi al minorei AV, născută în 2008 mamei pârâte, cu obligarea părţilor la plata pensiei de întreţinere în cuantum lunar de 105,25 lei, respectiv 125 lei pe seama minorilor.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că vinovaţi de desfacerea căsătoriei se fac ambii soţi aşa cum se poate observa din declaraţiile martorilor audiaţi precum şi din interogatoriul pârâtei-reclamante. Din acelaşi probatoriu rezultă că nici unul dintre cei doi  părinţi nu se poate ocupa singur de creşterea copiilor minori, ambii fiind sprijiniţi de propriile familii.

Ataşamentul faţă de cei doi copii îl manifestă atât mama, cât şi tatăl, în măsura priceperii şi a experienţei celor doi tineri. Vârsta  minorului AI şi ataşamentul familiei reclamantului şi a pârâtului însuşi determină instanţa să aprecieze că interesul superior al minorului este satisfăcut prin încredinţarea lui tatălui, în timp ce vârsta fragedă a minorei AV impune prezenţa permanentă şi supravegherea mamei, fapt care nu trebuie privit de cele două părţi ca o separare a celor doi fraţi, ci ca o soluţie de moment.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta-reclamantă reconvenţională, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, precum şi a admiterii acţiunii reconvenţionale, respectiv desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului; reluarea numelui purtat anterior căsătoriei, acela de M, încredinţarea minorilor spre creştere şi educare apelantei; obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere pe seama celor doi copii minori.

Apelanta a solicitat totodată obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în fond şi în apel.

În motivarea apelului se arată că din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond rezultă cu certitudine şi fără putinţă de tăgadă, că pentru destrămarea relaţiilor de căsătoriei se face vinovat în exclusivitate reclamantul care a avut un comportament provocat de consumul excesiv de băuturi alcoolice. Acesta în stare de ebrietate provoca scandal în familie, a agresat fizic şi verbal pe apelantă care a fost determinată să părăsească domiciliul conjugal la început cu minorul şi pe urmă cu cei doi copii minori.

În al doilea rând  instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cererea părţilor privind încredinţarea spre creştere şi educare a celor doi copii minori, adoptând o soluţie nelegală raportat la prevederile art.42 şi urm. Codul familiei la practica judiciară din domeniu. Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii în ceea ce priveşte aprecierea interesului minorilor, când a separat doi copii minori crescuţi în permanenţă de mama maternă.

Instanţa de fond la termenul din data de 16 oct.2008 a ascultat părinţii, ocazie cu care apelanta şi-a manifestat voinţa în sensul creşterii şi educării celor doi copii, în timp ce reclamantul a refuzat în mod categoric oferta instanţei privind creşterea şi educarea celor doi copii, dorind doar pe minorul AI, cel care are o vârstă fragedă de 1 an şi 11 luni.

Din probatoriul administrat în cauză apelanta are posibilităţi materiale şi morale de a creşte ambii copii, vârsta lor fragedă impune prezenţa permanentă a mamei, dânsa a fost cea care s-a ocupat de cei doi copii minori atât în timpul convieţuirii cât şi după despărţirea în fapt.

Reclamantul  nu s-a implicat niciodată în procesul de creştere şi educare a celor doi copii minori, obţinerea spre creştere şi educare a minorului I fiind o problemă de ambiţie a familiei reclamantului, care poate dăuna grav minorului pe viitor, cel care va fi despărţit de mama sa.

Un alt principiu încălcat prin dispoziţia instanţei de fond este acela al menţinerii fraţilor împreună. Acest principiu, deşi nu îşi găseşte o reglementare legală în legislaţie decât în materia plasamentului (art.60 alin.3 lit.b din Legea nr.272/2004) trebuie reţinut şi aplicat şi în materia încredinţării minorilor unuia dintre părinţi pentru identitate de raţiune.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină şi în practica judiciară, măsura separării minorilor fraţi trebuie să fie adoptată numai în situaţii excepţionale şi pentru cauze temeinic justificate ce nu se regăsesc în prezenta cauză.

În drept se invocă art.274, art.282 şi urm.C.pr.civ.

Prin întâmpinarea înaintată instanţei la data de 12.12.2008, intimatul solicită respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond, precum şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată (filele 21-24).

În motivarea întâmpinării se arată că cea care a părăsit domiciliul conjugal este pârâta, mai mult nu era prima ocazie în care era confuză atât în sentimentele ei faţă intimat, cât şi cu privire la apartenenţa sa la familia A.

Nedovedirea agresivităţii fizice a intimatului se datorează faptului că niciodată nu a lovit-o pe soţia sa.

Pârâta a recunoscut vina sa pentru destrămarea căsătoriei mai mult din interogatoriul administrat, recunoaşte că apela la ajutorul părinţilor pentru a-l convinge pe intimat în unele probleme, iar la următoarea întrebare recunoaşte  că era agresat fizic în această căsătorie intimatul.

Cu privire la încredinţarea minorilor se arată că în această materie nu există nici o prevedere legală care ar statua cum că minorii, fraţii nu pot fi crescuţi separat.

Inculpatul solicită ca la luarea hotărârii să se ţină cont de cele recunoscute de pârâtă, ea recunoscând că într-adevăr nu este un mediu favorabil minorilor actualul domiciliu, respectiv la părinţii ei.

Nu condiţiile materiale sunt cele necesare şi importante pentru aceşti copii minori ci un mediu liniştit, familial, sigur, cu nişte oameni care sunt în stare să asigure dragostea necesară creşterii normale şi echilibrate a unui copil.

În acest sens la întrebarea nr.20, chiar pârâta recunoaşte că pentru creşterea şi educarea în condiţii normale, dar şi pe plan material reclamantul este mai în măsură să se ocupe de copilul cel mare.

În probaţiune părţile au solicitat administrarea probei testimoniale cu câte un martor.

Instanţa constată că apelul a fost formulat în termen şi este legal timbrat.

În cauză a fost administrată proba cu acte, precum şi proba testimonială cu martorul BA.

Examinând apelul declarat de apelantă în raport de motivele de apel invocate, precum şi din oficiu conform art.295 teza a II-a Cod de procedură civilă, instanţa constată că acesta este întemeiat în parte, din următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul destrămării căsniciei, tribunalul apreciază că prima instanţă în mod corect a constatat în baza probelor testimoniale administrate că ambele părţi au contribuit prin comportamentul lor la deteriorarea relaţiilor de căsătorie (filele 52-55).

Din declaraţia martorului audiat în apel, numitul BA (fila 36)  de asemenea rezultă culpa comună, martorul relatând că părţile s-au certat frecvent, că apelanta l-a agresat fizic pe intimat, şi că intimatul este un consumator de băuturi alcoolice.

În ceea ce priveşte însă încredinţarea minorilor, tribunalul este de părere că prima instanţă nu a ţinut cont de probatoriul administrat şi a nesocotit principiul interesului superior al copiilor, care se realizează deopotrivă prin asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi îngrijirea acestora, precum şi prin menţinerea fraţilor împreună.

Prima instanţă a dispus încredinţarea minorului în vârstă de numai 2 ani şi 4 luni, respectiv a numitului AI, tatălui reclamant, deşi acesta se află în îngrijirea mamei sale, împreună cu minora AV.

Prin probele administrate nu s-a dovedit că pârâta nu ar fi capabilă de a-şi îngriji copiii, iar ancheta socială a concluzionat că pârâta dispune de condiţii corespunzătoare în vederea creşterii acestora, locuind într-o casă cu 3 camere, care are o suprafaţă de 70 mp. (fila 21 d.f.).

Nu s-a dovedit prin nici o probă că apelanta ar fi neglijat copiii, sau că ar fi avut o atitudine nepotrivită faţă de aceştia, iar vârsta fragedă a minorilor, de numai 2 ani şi 4 luni, respectiv de un an justifică pe deplin, chiar şi impune prezenţa permanentă a mamei în creşterea şi îngrijirea acestora.

Deşi dispoziţiile Codului familiei nu interzic separarea fraţilor, în practica judiciară s-a statuat în mod consecvent că măsura separării trebuie să fie adoptată numai în situaţii excepţionale şi pentru cauze temeinic justificate, ceea ce în speţă nu s-a dovedit, întrucât apelanta are posibilităţi şi dispune de condiţii pentru creşterea ambilor copii.

Pe de altă parte, tribunalul este de părere că în speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care reglementează prin art.6 lit.i că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează, printre altele,  conform principiului asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea acestuia, ceea ce până în prezent s-a realizat de mama apelantă, în ceea ce îi priveşte pe ambii copii.

Totodată, având în vedere dispoziţiile art.60 din aceeaşi lege, care reglementează în mod expres că la stabilirea măsurii de plasament se va urmări menţinerea fraţilor împreună, nu este mai puţin valabil nici în situaţia încredinţării copiilor în cadrul procesului de divorţ, dispoziţie legală care trebuie avută în vedere de instanţă prin analogie şi pentru identitate de raţiune.

În consecinţă, tribunalul apreciază că în speţa dedusă judecăţii promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, ca principiu primordial al respectării şi garantării drepturilor copilului, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art.6 lit.a din Legea nr.272/2004, este respectat prin încredinţarea ambilor fraţi la mama apelantă, care dispune de condiţii corespunzătoare pentru creşterea şi educarea acestora.

Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod de procedură civilă tribunalul va admite apelul, va schimba în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul că va dispune încredinţarea minorilor AI şi AV spre creştere şi educare mamei pârâte-reclamantă reconvenţională.

Având în vedere dispoziţiile art.42 alin.3 raportat la art.94 Codul familiei, tribunalul va obliga reclamantul-pârât reconvenţional la plata pensiei de întreţinere de câte 60 lei lunar în favoarea minorilor, începând cu data de 18.09.2008, data înaintării acţiunii reconvenţionale (fila 34 d.f.) şi până la majorat, sau alte dispoziţii ale instanţei.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţa a avut în vedere venitul mediu realizat de reclamant conform Adeverinţei nr.149/01.10.2008 emisă de SC M SRL, precum şi dispoziţiile art.94 alin.3 din Codul familiei care reglementează că întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o treime din câştigul său de muncă pentru 2 copii (373 lei : 2 = 124,3 lei : 2 = 61,16 lei). 

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei ca fiind legale şi temeinice.

În baza art.274 alin.1 Cod de procedură civilă intimatul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20,15 lei în favoarea apelantei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare