Constata ca prin contestatia formulata de Kadar Elena a fost chemata în judecata Casa Judeteana de Pensii Sibiu pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Deciziei 30880/5 februarie 2009 si recunoasterea dreptului la pensia de urmas începând cu 1 martie 2009.
În motivarea contestatiei se arata ca reclamanta a depus o cerere de acordare a pensiei de urmas la Casa Locala de Pensii Medias, cerere urmata de emiterea Deciziei 30880/20.08.2009 prin care cererea a fost respinsa.
Pentru ca motivele respingerii cererii sunt nefondate contestatoarea a atacat în instanta decizia si a solicitat sa se constate pe de-o parte, ca a fost casatorita cu defunctul Kadar Ianos iar acesta are un stagiu de cotizare în munca de 32 ani.
În drept este invocat art.65 Lg.19/2000.
În dovedirea contestatiei au fost depuse la dosar decizia atacata, copie certificat de deces, a certificatului de casatorie si certificatul de încadrare într-un grad de handicap.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestatiei ca neîntemeiata.
În motivarea întâmpinarii se arata ca :
Contestatoarea a solicitat Casei Locale de Pensii Medias acordarea pensiei de urmas, (cererea nr.30880/5.02.2009), urmare a decesului sotului Kadar Ianos. Au fost anexate acte de stare civila, Carnetul de muncitor calificat nr.562 privind pe sotul Kadar Ianos, Decizia nr.20607 privind pe Kadar Ianos, emisa de directia pentru Probleme de Munca si Ocrotiri Sociale Botosani în data de 04.11.1975.
Prin decizia nr.30880/20.08.2009 ( Dosar nr.1805), cererea formulata a fost respinsa, iar contestatoarea a solicitat instantei de judecata anularea acestei decizii si recunoasterea dreptului la pensie de urmas începând cu data de 01.03.2009.
Raportat la actele depuse de catre contestatoare, solicitarea de a beneficia de pensie de urmas este neîntemeiata, întrucât nu sunt îndeplinite conditiile prevazute de Lg.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
În drept se invoca Codul de procedura civila si Lg.19/2000.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta a gasit nefondata contestatia si urmeaza sa o respinga cu aceasta motivare în considerarea urmatoarelor:
Prin Decizia nr.30880/20.08.2009 intimata a respins cererea contestatoarei de acordare a pensiei de urmas.
Împotriva acestei decizii contestatoare a formulat contestatie.
Contestatia este nefondata :
Potrivit art.67 alin.1 din actul normativ mentionat, sotul supravietuitor are dreptul la pensie de urmas pe tot timpul vietii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, daca durata casatoriei a fost de cel putin 15 ani. Conform alin.2 al aceluiasi articol, se cuvine pensie de urmas sotului supravietuitor daca durata casatoriei este mai mica de 15 ani, dar cel putin 10 ani, situatie în care cuantumul pensiei de urmas se diminueaza cu 0,5% pentru fiecare lunca, respectiv 6% pentru fiecare an de casatorie în minus.
Potrivit Certificatului de casatorie seria C 8 nr.029711, casatoria dintre Kadar Ianos si contestatoare a fost încheiata în data de 23.02.1988, iar decesul sotului a survenit în data de 02.08.1994 ( certificat de deces seria D 9 nr.804129). Prin urmare, durata casatoriei a fost de 6 ani, 5 luni, 9 zile, sub minimul legal de 10 ani, care ar fi permis acordarea dreptului reprezentând pensie de urmas.
Cum în cauza, contestatoarea nu a facut dovada ca s-ar încadra în alte situatii prevazute de lege pentru acordarea pensiei de urmas, în considerarea starii de fapt dovedita si în baza art.67 alin.1 din Lg.19/2000 contestatia a fost respinsa.
Judecătoria Moreni
MAJORARE PENSIE COPIL MAJOR
Curtea de Apel Timișoara
Pensie de serviciu. Personal auxiliar de specialitate al fostelor notariate de stat. Momentul naşterii dreptului la pensie de serviciu
Curtea de Apel București
Recalculare drepturi de pensie. Aplicabilitatea art. 2 lit. e, art. 78 si art. 155 din Legea nr. 19/2000. Dovada existentei identitatii între persoana recurentului si persoana mentionata în adeverinta eliberata de angajator sub un alt nume, avut în p...
Curtea de Apel Oradea
Calitatea procesuală pasivă a Casei Judeţene de Pensii urmare a faptului că fostul angajator a fost radiat din Registrul Comerţului, în cadrul unui litigiu în care se solicitase a se constata grupa de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea reclamantul
Curtea de Apel Iași
Contestaţie împotriva deciziei privind acordarea pensiei anticipate; dovada vechimii în muncă; dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării