Infracţiunea de trafic de influenţă, soluţie de condamnare

Sentinţă penală 657/S din 18.12.2006


R O M A N I A

TRIBUNALUL BRASOV

-sectia penala-

Infractiunea de trafic de influenta, solutie de condamnare. Sp. 657/S/18.12.2006

Prin sentinta penala …a Tribunalului Brasov, s-a dispus:

1.In  baza  art  257  CP  rap la  art 6 din Legea  nr  78/2000 condamna  pe  inculpata  TGA la  pedeapsa  de 2 ani  si  6  luni  inchisoare  pentru  savarsirea  infractiunii  de  trafic  de  influenta. (pc 1.1 Rechiz ).

In  baza  art  257 CP rap  la  art  6 din  Legea  nr 78/2000  condamna  aceeasi  inculpata  la  pedeapsa  de  2 ani  inchisoare  pentru  savarsirea  infractiunii  de  trafic  de  influenta .(pc  1.2 Rechiz )

In  baza  art  334,317 CPP  schimba  incadrarea  juridica din  infractiunea  prev  de  art  290 CP  in  infractiunea  prev  de  art  291  CP  cu  aplic  art  41  al  2  CP si  condamna  pe  aceeasi  inculpata  la  pedeapsa  de  6  luni  inchisoare  pentru  savarsirea  infractiunii  de  uz  de  fals  in  forma  continuata  -2 acte  materiale (pc 1.3 Rechiz ).

Respinge  cererea  de  schimbare  a  incadrarii  juridice  pentru  aceeasi  inculpata  din  infr  prev  de  art  25  rap  la  art  288  al  1si 2 CP cu  aplic  art 41  al  2 CP in  infr  prev de  art  31  rap  la  art  288  al 1si 2 CP cu aplic art  41  al  2  CP  si  din  infr  prev  de  art  25  rap  la  art  288  al  1 si 2  CP  in  infr  prev  de  art  31  rap  la  art  288  al  1 si  2 CP.

In  baza  art  25  rap  la  art  288  al  1 si 2 , cu  aplic  art 41  al  2 CP  condamna  pe  aceeasi  inculpata  la  pedeapsa  de  8  luni  inchisoare  pentru  savarsirea  infractiunii  de instigare la  fals  material  in  inscrisuri  oficiale  in  forma  continuata – 2 acte  materiale.

In  baza  art 25  rap  la  art 288 al  1si  2 CP condamna  aceeasi  inculpata  la  pedeapsa  de  6  luni  inchisoare pentru  savarsirea  infractiunii  de instigare la  fals  material  in  inscrisuri  oficiale .

In  baza  art  33  lit  a,34  lit b contopeste  pedepsele  aplicate inculpatei TGA , aceasta  executa  pedeapsa cea  mai  grea  de  2  ani  si  6 luni  inchisoare ,la  care se  adauga  un  spor  de  6 luni  inchisoare, inculpata executa  pedeapsa  rezultanta  de  3  ani  inchisoare.

Retine  dispoz  art  13  CP privind  neaplicarea  pedepsei  accesorii.

In  baza  art  86/1  CP  dispune suspendarea  sub  supraveghere  a  pedepsei  aplicate  inculpatei.  In  baza  art  86/2  CP  stabileste  termen  de  incercare  7  ani.In  baza  art 86/3 CP obliga  pe  inculpata  sa  respecte pe  durata  termenului  de  incercare  urmatoarele  masuri  de  supraveghere :

- sa  se  prezinte  ,la  datele  fixate  la  Serviciul  de  probatiune  de  pe  langa  Tribunalul  Brasov.

-sa  anunte  in  prealabil  orice  schimbare  de  domiciliu , resedinta  sau  locuinta si  orice  deplasare  care  depaseste  8  zile , precum  si  intoarcerea.

-sa  comunice  si  sa  justifice schimbarea  locului  de  munca .

-sa  comunice  informatii  de  natura  a  putea  fi  controlate  mijloacele  lui  de existenta .

Atrage  atentia  inculpatei  asupra  dispoz  art  86 /4  CP.

Constata  ca  inculpata  a  fost  retinuta si arestata preventiv de  la  data  de  13.05.2004  la  11.10.2004 inclusiv.

2.In  baza  art  288 al  1si 2  CP  cu  aplic  art.41 al.2 Cod penal

Condamna pe inculpata BDA la pedeapsa de 8 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in forma continuata – 2 acte materiale - .

In baza art.288 alin.1 si 2 Cod penal condamna pe aceeasi inculpata la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale .

In baza art.33 lit.a , 34 lit.b Cod penal contopeste pedepsele aplicate, inculpata BDA executa pedeapsa cea mai grea de 8 luni inchisoare .

Retine  dispoz  art  13 CP privind  neaplicarea  pedepsei  accesorii.

In  baza  art  81 CP dispune  suspendarea  conditionata  a  pedepsei. In  baza  art  82 CP stabileste  termen  de  incercare  2 ani  si  8  luni .Atrage  atentia  inculpatei  asupra  dispoz  art  83  CP.

3. In baza art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 lit.e Cpp, cu aplicarea art.51 Cp achita pe inculpatul ZI pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prev de art.257 Cp rap la art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.37 lit.a Cp .

Constata ca inculpatul a fost retinut in data de 14.05.2004 .

In baza art.348 Cpp anuleaza legitimatiile false intocmite pe numele martorilor PM Vasile ( 2 legitimatii ), OM ( 1 legitimatie ) si colonel SN ( 1 legitimatie ) aflate la filele 6 – 15 dosar de urmarire penala .

In baza art.6/1 al.3 din Legea 78/2000 si art.118 lit.c Cpp confisca de la inculpata TGA suma de 200 USD .

In baza art.6/1 al. 4 din Legea 78/2000 dispune restituirea sumei de 600 USD catre martorul PMV, suma ce este consemnata la caseta de valori a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov – SCCOA, sub sigiliul MPR 239, la dispozitia Tribunalului Brasov.

Constata ca sechestrul infiintat pe conturile inculpatei TGA la Banca Comerciala Ion Tiriac SA – Sucursala Brasov prin ordonanta din 18.05.2004 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov – SCCOA a ramas fara obiect. In baza art.191 alin.1, 2 Cpp obliga pe inculpata TGA sa plateasca statului suma de 1.100 RON iar pe inculpata BDA suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor ramanand in sarcina statului .

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare cu inculpata BDA si de la pronuntare cu ceilalti inculpati .

Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Constata ca prin Rechizitoriul parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov emis in dosarul nr.199/P/2004 la data de  7 iunie  2004 s-a dispus  trimiterea in judecata a inculpatei TGA  pentru savarsirea a doua infractiuni prev.de art. 257 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea  78/2000 si respectiv  prev.de art. 290 Cod penal, art. 25 al.1 raportat  la art. 286 Cod penal si art. 25 al.1 raportat la art. 287 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Prin acelasi act de sesizare s-a dispus  trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatului ZI pentru savarsirea  infractiunii prev.de art. 257 Cod penal raportat la art.6 din Legea  78/2000 cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal si art. 83 Cod penal cat si  punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in  judecata in stare  de  libertate a inculpatei BDA  pentru savarsirea infractiunilor prev.de art. 286  si art. 287 Cod penal cu aplicarea  art. 33 lit.b Cod penal.

S-a retinut prin actul de sesizare  ca in perioada  noiembrie 2003-13 mai 2004 inculpata TGA a  pretins  si primit sumele de  600 USD de la martorii PM Vasile si OM, lasand sa creada ca fiind angajata la  SRI are influenta asupra  unor  ofiteri superiori pentru a-i determina  sa aprobe angajarea martorilor  in functia de sofer la aceasta institutie publica.

S-a mai retinut ca in luna mai 2004, inculpata T a determinat-o pe inculpata BDA sa procedeze la  falsificarea  prin scanare, prelucrare electronica a stampilei apartinand SRI UN 0623 si respectiv sa foloseasca  stampila  falsificata, ce are  in continutul ei stema tarii.

Cu privire la  inculpatul ZI s-a retinut ca in perioada  12 mai 2004 – 13 mai 2004 , acesta a pretins si primit suma de  600 USD de la martorul PMV, lasandu-l sa creada ca fiind ofiter  superior la  SRI are influenta asupra unui coleg al sau pentru a-l determina sa suporte  angajarea martorului in functia de  sofer  la aceasta institutie publica.

In sarcina inculpatei BDA  s-a retinut ca in luna mai 2004,la solicitarea inculpatei T a procedat  la falsificarea  prin scanare  si prelucrare electronica a stampilei apartinand SRI si a folosit-o, aceasta stampila avand in continutul ei stema tarii.

Prin sentinta penala nr. 320/14.06.2005 pronuntata in dosarul penal 1489/2004 a Tribunalului Brasov a dispus:

I.-Pentru  inculpata TGA in baza art. 334 Cpp schimbarea incadrarii juridice din infractiunea  prev.de art.290 Cod penal in art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 3 acte materiale) si condamnarea la pedeapsa de 6 luni inchisoare ; din infractiunea  prev.de art.25 alin.1 rap.la art. 286 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ( 3 acte materiale) si condamnarea la pedeapsa de  9 luni inchisoare ; din infractiunea prev.de art.25 alin.1 Cod penal rap.la art. 287 Cod penal in art. 31 alin.1 Cod penal rap.la art. 287 Cod penal cu aplicarea art.  41 alin.2 Cod penal ( 3 acte materiale) si condamnarea la pedeapsa  de 9 luni inchisoare ; condamnarea la pedeapsa  de 2 ani inchisoare  pentru savarsirea  infractiunii prev.de art. 257 Cod penal rap.la art.6 din Legea 78/2000 ( martor PMV); condamnarea la pedeapsa de 2 ani inchisoare  pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 257 Cod penal rap.la art.6 din Legea 78/2000 (martor OM); in baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele, urmand ca  inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani inchisoare  pe care a sporit-o cu  6 luni inchisoare , deci o pedeapsa rezultanta de 2 ani si 6 luni inchisoare  cu art. 71,64 lit.a,b,c,e Cod penal. In baza art. 88 Cod penal s-a dedus perioada retinerii si arestarii preventive de la 13.05.2004 pana la 11.10.2004 inclusiv.

II.- In baza art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap.la art. 10 lit.e Cpp , cu aplicarea art.51 Cod penal s-a dispus achitarea inculpatului ZI pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 257 Cod penal rap.la art. 6 din Legea  78/00, cu aplicarea  art. 37 lit.a  Cod penal a constatat ca inculpatul a fost retinut la 14.05.2004;

III. - In baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala rap.la art. 10 lit.d Cpp achitarea inculpatei BDA pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 286, 287 alin.1 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 3 acte materiale).

Prin decizia penala nr.350/09.11.2005 a Curtii de Apel Brasov s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov si inculpata TGA, s-a desfiintat  sentinta penala nr. 320/14.06.2005 a Tribunalului Brasov si s-a trimis cauza spre rejudecare acestei instante. In considerentele deciziei penale se retine in esenta ca prima instanta s-a pronuntat cu privire la fapte pentru care  nu a fost sesizata prin  schimbarea  incadrarii juridice  dintr-o infractiune prev.de art. 290, 286, 287 Cod penal in infractiunea  prev.de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 3 acte materiale), art. 286 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ( 3 acte materiale) si art.287 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ( 3 acte materiale) in ceea ce o  priveste pe inculpata TGA si dintr-o infractiune prev.de art. 287 alin.1 Cod penal intr-una in  forma continuata prev.de art. 287 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 3 am). Se arata ca chiar daca s-ar accepta  ideea ca procurorul prin „fapta” s-a referit la toate activitatile infractionale ale inculpatelor, este de observat ca din starea de fapt rezulta ca a avut in vedere  numai faptele privind pe martorii PMV si OM, nicidecum si pe inculpatul ZI si mai mult ca rezolutia infractionala  de a se  intocmi legitimatie pentru inculpatul ZI pe numele „ col. S a fost luata dupa ce martorul PMV si-a exprimat  neincrederea cu privire la  calitatea acestuia. In concluzie, daca s-a apreciat  ca faptele referitoare  la inc. ZI constituie de asemenea infractiune instanta, la cererea  procurorului trebuia sa extinda procesul penal si pentru aceste fapte , fiind in stransa  legatura  cu cele  cu care  fusese sesizata si numai dupa aceea, eventual, sa schimbe incadrarea juridica.

In rejudecare dosarul a  fost inregistrat  cu  nr.6/62/2005.

Analizand actele si probatoriul complex administrat in cele doua cicluri procesuale instanta retine urmatoarea stare de fapt:

Inculpatul ZI este  unchiul inculpatei TGA din mediul familial afland ca inculpata T ar fi angajata in cadrul SRI si bine remunerata. In realitate insa inculpata TAG a fost  inscrisa la Facultatea de Drept  din cadrul  Universitatii „GB” Brasov, in anul 1998, inculpata  TGA nu a urmat  cursurile acestei facultati, insa ulterior, atat familia, rudele cat si prietenii cunosteau ca aceasta a urmat cursurile acestei facultati fiind licentiata si s-a angajat la SRI Brasov in calitate de  inspector de informatii – contrainformatii.

In data de 20 noiembrie  2003, mergand in vizita la  prietenii ei, martorii PMV si ILD, inculpata T i-a propus martorei I sa se angajeze la SRI ca secretara, spunand ca exista liber  un astfel de post. In acele imprejurari i-a propus  martorului P angajarea  pe un post de sofer  la aceeasi institutie, intrucat in februarie 2004 urma sa iasa la pensie  o persoana.

Intrucat martorul P lucra in strainatate si dorea sa se angajeze in tara, urmand a se casatori cu martora Iancu, ambii au fost de acord cu propunerea inculpatei T, care le-a solicitat  copii de  pe cartile de identitate, certificate de nastere, fise de cazier, diplome de studii, CV si respectiv dupa permisul auto al martorului P sustinand ca sunt necesare  in vederea angajarii lor.

La acel moment,martora  Iancu era insarcinata si daca initial inculpata  T a asigurat-o ca seful ei va intelege intrucat are si el copii si este un bun familist , ulterior, aceasta a incunostiintat-o ca seful ei nu este de acord  sa angajeze pe martora Iancu in aceste conditii, sfatuind-o sa intrerupa cursul sarcinii pentru a fi angajata pe acel post.

Intelegand ca numai in acest mod  poate fi angajata, martora a renuntat la sarcina si tot la indemnul inculpatei T a urmat  cursurile de  secretariat  la scoala „H”.

Dupa data de 20.11.2003, inculpata a revenit la martorul P  solicitandu-i un imprumut de 3.000 USD pentru a-si achizitiona  un apartament in Codlea, impreuna cu logodnicul ei.

Simtindu-se indatorat, martorul P i-a imprumutat  suma de bani solicitata, suma ce nu i-a mai fost restituita.

Incepand cu 14.12.2003, martorul P a plecat din tara, avand un contract de munca pe un vas de croaziera, insa a pastrat  legatura telefonic cu inculpata, iar aceasta a mai solicitat martorului P un imprumut de 1500 USD suma ce i-a trimis-o prin Western Union, aceasta motivand ca prietenul ei are niste probleme financiare la societatea la care era angajat.

La un moment dat, inculpata T l-a anuntat telefonic pe martorul P ca trebuie sa se  intoarca in tara, intrucat la 1 mai 2004 urma sa inceapa serviciul. Astfel, acesta a demisionat din postul pe care il ocupa pe vasul de croaziera si la data de 18 aprilie 2004 s-a intors in tara, inculpata  spunandu-i ca urmeaza  a-l intalni pe viitorul  lui sef pana la sfarsitul lunii aprilie. Aceasta intalnire  nu a mai avut loc intrucat din  sustinerile inculpatei T – colonelul C plecase intr-o misiune.

In data de  5 mai  2004 inculpata T s-a deplasat  la sediul SRI Brasov unde a sustras  din holul de la intrarea in institutie, programul de audienta, document pe care era aplicata stampila originala a unitatii militare si semnatura  autorizata  a sefului  acestei unitati.

In data de 06.05.2004 , inculpata  T s-a deplasat  la sediul SC M SRL unde i-a solicitat inculpatei BDA sa-i faca un ecuson pe numele martorului PMV pe care sa treaca mentiunea „sofer”. Cu aceasta ocazie inculpata T s-a prezentat  ca fiind angajata a Ministerului de  Interne fara a  prezenta vreo legitimatie, care de altfel nu i-a fost ceruta, desi conform atributiilor de serviciu ( adresa f. 99 dosar) inculpata B avea  obligatia de a cere toate datele de identificare ale persoanei ce  reprezenta o institutie publica si s-o legitimeze, urmand a inscrie denumirea institutiei, numele si prenumele  persoanei, functia, seria si nr. de buletin, dupa care sa purceada la  executarea practica a acestuia.

Inculpata B i-a aratat inculpatei T modele de carti de vizita facute de SC M SRL pentru Ministerul de Interne stocate in memoria calculatorului, iar aceasta din urma a mai solicitat inculpatei B sa-i faca o legitimatie pe numele ei, iar in loc  de „sofer” sa treaca „informatii/contrainformatii”. Inculpata T a mai solicitat inculpatei B ca pe legitimatie sa apara emblema Ministerului de Interne si sa  plastifieze cele doua ecusoane.

Pentru a fi credibila, inculpata T s-a prezentat la martorul P  inmanandu-i legitimatia  plastificata si o carte  despre  cazurile rezolvate de SRI. Intrucat martorul P i-a replicat ca o astfel de legitimatie o poate face si el pe calculator, a doua zi inculpata T i-a solicitat 2 fotografii spunandu-i ca prima legitimatie este provizorie, iar pe cea definitiva  o va primi cand va incepe serviciul.

Inculpata T l-a cunoscut pe martorul OM, prin intermediul verisoarei ei – martora TA, cu care  acesta era prieten.

La sfarsitul lunii martie 2004 inculpatul l-a vizitat  pe martorul O caruia i-a propus sa se angajeze la SRI pe postul de sofer, urmand ca ea sa faca demersurile necesare cu un salariu atractiv de 10-11 milioane lei/lunar, iar martorul O a fost de acord.

Inculpata T i-a solicitat in copie, mai multe documente necesare angajarii, respectiv buletin de identitate, permis, cazier judiciar, analiza de sange, documente pe care martorul i le-a remis. Cu acea ocazie, martorul O a intrebat-o pe inculpata T daca este necesar  sa dea vreo suma de bani  in vederea angajarii, iar aceasta l-a lasat  sa inteleaga ca ar trebui sa dea  300 USD unui sef din cadrul SRI – col. C. Ulterior, martorul O s-a intalnit  cu inculpata la Mc Donald’s pe str. Republicii ocazie cu care i-a dat  suma de  200 USD, restul de  100 USD urmand sa-i dea in momentul in care va  incepe serviciul. In saptamanile urmatoare inculpata  il tot amana invocand diferite motive. La un moment dat, inculpata i-a solicitat martorului O suma de 3000 USD cu titlu de  imprumut, insa acesta a  imprumutat-o doar cu suma de  500 USD, bani ce nu au legatura cu promisiunea  ei de a-l ajuta  sa se angajeze.

La inceputul lunii mai, inculpata T  a luat legatura  cu inculpatul Z  ce ai este  unchi si i-a solicitat ajutorul in organizarea  unui flagrant pentru a  fi prinsa o persoana care da mita in vederea angajarii la SRI, ca sofer. Inculpata T a mai spus inculpatului  Z  despre martorul P, ca ar detine  niste informatii secrete, iar in situatia in care  nu le va spune sa poata fi constrans pentru ca a dat mita in vederea angajarii.

In acest sens  inculpatul Z  ar fi trebuit sa se prezinte martorului P ca fiind colonelul  C. Initial, inculpatul Z a fost de acord, insa ulterior a refuzat, spunandu-i inculpatei T ca el nu poate juca acest rol, dar are un prieten care o poate ajuta,acesta fiind martorul BN, GF.

Cei doi inculpati au mers la locul de  munca al acestui martor ( in Busteni), inculpatul Z prezentand-o pe inculpata T ca fiind nepoata lui ce are de indeplinit o misiune in cadrul SRI. Pentru a putea merge si inculpatul Z la intalnirea cu martorul P, inculpata T a hotarit ca acesta sa se prezinte drept colonelul S.

Cu documentul pe care  l-a sustras in data de  5 mai 2004 de la sediul SRI Brasov, inculpata T s-a prezentat  la SC M SRL la data de  10.05.2005 si i-a solicitat inculpatei BD emiterea  a doua legitimatii, una pe numele  PM  Vasile (prezentand si fotografie), iar a doua pe numele OM.

Intrucat inculpata B era ocupata, a cerut ajutorul unei  colege, martorei MC, care a scanat de  pe documentul prezentat de  inculpata emblema SRI, semnatura sefului  unitatii si stampila ce continea stema Romaniei. Acestea au fost transferate  pe calculatorul inculpatei B care le-a folosit la intocmirea celor  doua legitimatii.

In cursul acelei zile, inculpata T i-a predat  martorului OM legitimatia ce o confectionase la SC M SRL.

Inculpta T a luat legatura telefonic cu martorul P si l-a anuntat  pe acesta despre intalnirea  ce o avea  in data de 11.05.2005 cu viitorul lui sef,  colonelul C si colonelul S. I-a sugerat acestuia sa aiba asupra lui 600 USD si sa vina imbracat corespunzator.

In data de  12.05.2004 inculpata T s-a deplasat cu autoturismul la Busteni de unde l-a luat  pe inculpatul Z  si martorul  B care urmau sa se intalneasca cu martorul P. In masina inculpata T i-a dat martorului B o hartie cu numele si locul de munca ale colonelului, pe care trebuia sa il „interpreteze” si alte  aspecte pe care trebuia sa le cunoasca acest martor (fila 121 dosar  urmarire penala).

Din surse neoficiale, martorul P aflase  ca la SRI, chiar lucreaza  coloneii S, C si O, acesta din  urma, - fiind din spusele inculpatei – seful ei. Pana sa-i intalneasca pe cei doi „colonei” C si S, acest  martor a fost incredintat ca inculpata T dorea  sa-l ajute sa se angajeze. Modul  in care s-au prezentat  cei doi la intalnirea  din Piata Sfatului, gesturile, vocabularul l-au convins pe martorul P ca sunt persoane oarecare aduse  de inculpata  intrucat tradau lipsa  unei  pregatiri profesionale pentru  functiile pe care  sustineau ca le au.

La acea intalnire, martorul B care se  prezentase drept colonelul  C i-a dat  martorului P legitimatia ce o confectionase inculpata B, la solicitarea inculpatei T. Aceasta prezenta stampila SRI  cu semnatura, nr. matricol, stema Romaniei, numele martorului si functia pe care  urma  sa o ocupe.

Martorul B l-a intrebat pe martorul  P daca a adus ce trebuia sa aduca, insa martorul P a motivat ca plecase in graba de acasa si uitase, rugandu-i sa astepte 15 minute pentru a putea  merge pana  acasa.

Plecand de  la restaurantul  Aurora, martorul P, a luat-o pe  prietena lui

(martora Iancu) ce il astepta pe o banca in Piata Sfatului si impreuna s-au dus la sediul SRI din Brasov unde au intrebat un subofiter de la poarta daca legitimatia ce o primise  de la „colonelul C” era  valabila.

Martorul P s-a intors la restaurantul Aurora  scuzandu-se  ca nu a  putut aduce banii intrucat trebuie sa mearga la banca sa-i ridice, lucru ce-l putea face numai a doua zi.

A doua zi dimineata, martorul P a mers la sediul  SRI si impreuna cu o persoana ce lucra  la acea institutie au mers la sediul Parchetului unde a sesizat  despre  cele intamplate.

Inculpata T l-a sunat  pe martorul P pentru a stabili intalnirea  cu inculpatul Z ce se prezentase drept  Col. S, propunandu-i martorului sa se  intalneasca la acesta din urma, acasa. Nefiind de acord martorul, au stabilit in final ca intalnirea sa aiba loc la Clubul Rosignol din str. Muresenilor.

Martorul B (col. C ) a refuzat sa mai vina la intalnirea din aceea zi simtind ca ceva nu este  in regula si l-a suna t pe martorul P pentru a-l anunta ca nu poate veni.

Martorul P stabilise  cu procurorul din cadrul PNA un flagrant si fusese instruit, echipa PNA urmand sa intervina in momentul cand dadea banii.

In aceeasi zi dimineata, inculpata T s-a deplasat din nou la sediul  SC M SRL unde  i-a solicitat inculpatei BD sa faca o legitimatie pe numele  Col. SN, legitimatie ce  prezenta stampila si semnatura sefului unitatii, emblema SRI si functia pe care o detinea acesta. Acestea erau salvate in calculatorul societatii din declaratia inculpatei B retinandu-se ca era obligata  sa salveze in calculator  tot ce lucra.

Intalnirea martorului P cu inculpatii T si Z a avut loc in jurul orelor 13,30.Inculpata T il „instruise” pe inculpatul Z asupra modului in care trebuie sa se poarte si sa vorbeasca cu martorul P, spunandu-i totodata ca ea va pleca  la toaleta cand martorul ii va  da banii. La un moment dat , inculpata T a plecat la toaleta si in acest timp, martorul a dat banii inculpatului Z, acesta din urma, indicandu-i sa-i introduca in  servieta, refuzand sa-i numere, la indicatia  inculpatei care i-ar fi spus ca banii vor ajunge la SRI ca un material compromitator.

Dupa ce martorul P a pus banii in servieta a intervenit  echipa PNA care a realizat  flagrantul. 

Starea de fapt astfel retinuta a fost dovedita cu urmatoarele mijloace de proba: denuntul si declaratiile martorului PV; procesul-verbal de flagrant si transcrierile convorbirilor purtate in 13.05.2004 la Club Rosignol de pe str. Muresenilor din Brasov; transcrierile convorbirilor telefonice purtate de  inculpata T cu diverse persoane (f. 34-47 dosar u.p.); procesul-verbal de  identificare si ridicare a probelor de la sediul SC M SRL; adresa nr. 148/09.10.2006 emisa de  SC M SRL privind sarcinile angajatilor la solicitarea de ecusoane, legitimatii, de catre  reprezentantul unei institutii publice  si fisa postului inculpatei BDA (f. 99-100 dosar); declaratia martorilor OM,  BN Gh. Fl, DOI, ILD, TAM, MC; legitimatiile si ecusoanele corp delict  aflate la dosarul de urmarire penala si declaratiile inculpatilor.

Astfel inculpata TA a avut o pozitie  procesuala sincera recunoscand faptele sale astfel cum au fost  retinute mai sus.

Inculpata BD nu a recunoscut savarsirea faptelor sustinand ca nu a avut intentia de a falsifica  vreun inscris, ca a intocmit intr-adevar cele trei legitimatii la solicitarea inculpatei T, care i-a relatat ca este  angajata a MI fara insa a o legitima datorita politicii firmei in sensul interzicerii angajatilor de a refuza vreo comanda. Inculpata a aratat ca desi lucra  de 1 an si 6 luni la societate,lucra doar de 2 luni la serviciul grafica, nu stia daca  era permis  efectuarea de legitimatii pentru institutiile publice , era un lucru  obisnuit pentru societatile comerciale sa se scaneze stampila cu semnatura  pentru a fi aplicata pentru legitimatii astfel incat a procedat  la fel si in acest caz.

Apararile inculpatei vor fi inlaturate ca nesincere si nereale, vazand fisa postului si adresa nr. 148/09.10.2006 eliberate de  SC M SRL din  care rezulta ca la  solicitarea de efectuare de ecusoane si legitimatii de catre reprezentantul unei institutii publice inculpata avea  obligatia  sa solicite  toate datele de identificare  a persoanei:nume, prenume, functie, seria si nr. de buletin si legitimatia de  serviciu dupa care  sa procedeze la executarea practica a  inscrisurilor. Executarea legitimatiilor nu avea aparenta de  autorizare din  partea unei institutii publice pentru ca inculpata B sa nu prevada caracterul fals al inscrisurilor iar in privinta antetului a avut o contributie esentiala folosindu-se  de modelul cartilor de vizita.

Inculpatul ZI nu a recunoscut savarsirea faptei, aratand  ca a avut convingerea  ferma ca face un lucru bun  incercand s-o ajute pe inculpata T despre care era convins ca de altfel intreaga familie ca este ofiter SRI intr-o misiune pe linie operativa, aflandu-se  intr-o reala eroare  de fapt, neavand posibilitatea  de a verifica  realitatea  sustinerilor nepoatei. Apararea  inculpatei se coroboreaza cu declaratia martorilor  cumparatori de influenta P si O, a martorului B, care au recunoscut ca inculpata T avea o putere  mare  de  persuasiune, dovada cea mai irefragrabila fiind determinarea viitoarei sotii a martorului P sa avorteze pentru ca „seful  ei nu e de acord s-o angajeze” in aceste conditii si sa urmeze cursuri de  secretariat  la scoala „ Hilda” si chiar cu declaratia data de inculpata T in rejudecare in sensul ca inculpatul Z a fost de acord s-o ajute in virtutea gradului de rudenie si a unei relatii afective puternice  si avand convingerea  ferma ca participa la o actiune operativa a  SRI, institutie in cadrul careia isi desfasura  activitatea  nepoata sa ca inspector, aceasta promitandu-i ca va fi remunerat din fondurile speciale.

In consecinta Tribunalul constata ca inculpatul Z a  avut o reprezentare  gresita a  realitatii pe parcursul celor aproximativ 10 zile in care a acceptat  si a efectuat diferite demersuri si intalniri pe care le-a avut impreuna cu nepoata sa  - inculpata T, necunoscand ca de fapt aceasta  savarseste infractiunea  de trafic de  influenta ci fiind convins ca participa la o actiune operativa a SRI existand deci o cauza care  inlatura caracterul penal al faptei acestui inculpat respectiv eroarea  de fapt prev. de art. 51 Cod penal. Nu putem  impartasi sustinerile acuzarii in sensul ca fiind recidivist acest inculpat trebuia sa cunoasca procedurile judiciare si sa realizeze ca nepoata sa savarseste o fapta penala in conditiile in care  acesta a fost condamnat  pentru fapte de natura economica respectiv  evaziune fiscala si fals  la legea contabilitatii, ca daca martorul BNF a renuntat  sa mearga la domiciliul martorului P  deoarece simtea  ca este ceva  in  neregula, inculpatul ar fi trebuit sa realizeze  si el acelasi lucru sau ca atitudinea  lui de la flagrant dupa ce martorul P a introdus banii in  servieta ( in timp ce  inculpata T se afla la toaleta, insa „regia” ii apartinea) de a-si aprinde satisfacut o tigara denota ca acest inculpat a actionat cu  intentia directa de a trafica „pretinsa influenta” pe care  inculpata T ar avea-o asupra  unor ofiteri superiori din cadrul SRI in scopul obtinerii unei sume de bani de la martorul PVM  promitandu-i ca nepoata poate determina (bineinteles in mod fals) aprobarea angajarii acestuia in functia de sofer la SRI, o instanta neputand dispune condamnarea unei persoane doar pe baza unor prezumtii ci doar pe baza unor probe certe si indubitabile.

Fata de aceste argumente Tribunalul va dispune in temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.e Cpp, cu aplicarea art. 51 Cod penal achitarea inculpatului  ZI pentru infractiunea  prev.de art. 257 Cod penal rap.la art.6 din Legea  78/00.

In drept, fapta inculpatei BDA, functionar la SC M SRL de a  scana de pe un inscris oficial programul de audienta sustras de inculpata T de la SRI, stampila si  semnatura  reprezentantului acestei institutii publice , prelucra electronic si aplica cu intentie indirecta la datele de  06.05., 10.05.2004 pe doua inscrisuri plasmuite respectiv legitimatii  pe numele PMV si OM ( ce  atestau ca sunt angajati ca soferi la  DGIPI- Serviciul de informatii si protectie interna din cadrul Ministerului de Interne) intruneste elementele  constitutive ale unei singure infractiuni de fals material in inscrisuri oficiale prev. de art. 288 al.1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 2 acte materiale), instanta  conform dispoz. art. 317 Cpp fiind sesizata cu starea de fapt si nu cu incadrarea juridica din actul de sesizare.

Astfel,la termenul de judecata din  09.11.2006 a dispus in temeiul art. 334, 317 Cpp schimbarea incadrarii juridice  din infractiunea prev.de art. 286 si 287 Cod penal intr-o infractiune  prev.de art. 286 si 287 Cod penal intr-o infractiune prev.de art. 288 al.1,2 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ( 2 acte materiale) avand in vedere  ca inculpata nu a falsificat efectiv o stampila in materialitatea ei, asa cum cere elementul material al infractiunii prev. de art. 2186 Cod penal, pe care s-o foloseasca ulterior  si s-o foloseasca ulterior si s-o aplice  pe suporturile plastifiate ci a procedat la alterarea unui inscris oficial prin orice mod respectiv scanarea impresiunii unei stampile si semnaturii , prelucrare  computerizata si aplicarea  pe suport de hartie la acelasi termen de judecata la cererea procurorului in temeiul art. 336 Cpp instanta a  extins procesul penal pentru inca o infractiune prev.de art. 288 al.1,2 Cod penal, dupa ce in prealabil procurorul a  declarat  ca pune in miscare actiunea  penala cu privire la fapta  inculpatei de a plasmui  la 13.05.2004 legitimatia  pe numele  col. SN – sef dep. contrainformatii in cadrul MI- DGIPI –Serviciul de  informatii si protectie interna, avand aplicata foto alb-negru a inculpatului Z Nicolae  prin apelare la memoria calculatorului, dupa ce in prealabil  scanase si prelucrase electronic un inscris  oficial „programul de audienta al  SRI”, aplicand pe noua legitimatie stampila si semnatura  sefului acestei institutii, infractiune care a fost dovedita a fi savarsita de catre  inculpat cu intentie directa, urmand  a-i fi aplicata o pedeapsa.

In drept, fapta inculpatei TGA de a  sustrage programul de audienta de la SRI si de a o determina in baza aceleiasi rezolutii infractionale, pe inculpata B Diana –functionar la SC M SRL- de a proceda la crearea a 2 legitimatii false  ce atestau nereal ca martorii P  si O sunt angajati ca soferi la SRI, legitimatii ce aveau aplicate stampila reala si semnatura reprezentantului  SRI-UM nr.0623 obtinute prin scanarea  si prelucrarea informatica a amprentei stampilei si semnaturii intruneste elementele constitutive ale infractiunii de  fals material in inscrisuri oficiale in forma  instigarii. Fata de  argumentele expuse ,la termenul de judecata din 09.11.2006 instanta  sesizata conform art. 317 Cpp cu starea  de fapt expusa in rechizitoriu a dispus ( pentru argumentele  invocate pentru inculpata B) in temeiul art. 334, 317 Cpp schimbarea incadrarii juridice  din infractiunile  prev.de art. 25 rap.la art. 286, art. 25 rap.la art. 287 Cod penal intr-o singura infractiune prev.de art. 25 rap.la art. 288 al.1,2 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 2 acte materiale).

La acelasi termen de judecata la cererea procurorului dupa  ce acesta a pus in miscare  actiunea penala instanta  a procedat  conform dispozitiilor art. 336 Cpp la extinderea procesului penal pornit fata de  inculpata TAG pentru inca o infractiune prev.de art. 25 rap.la art. 288 al.1,2 Cod penal. Astfel, in drept fapta acestei inculpate  de a o determina  in data de 13.05.12004 pe inculpata BD- functionar  la SC M SRL de a  plasmui  o legitimatie pe numele „colonel SN – sef departament contrainformatii in cadrul MI-DGIPI- Serviciul de  informatii si protectie interna” avand aplicata fotografia inculpatului Z,dupa ce in prealabil a determinat-o pe aceeasi inculpata sa-i scaneze un inscris oficial – programul de audienta SRI si sa aplice pe  legitimatia falsa amprenta stampilei si a semnaturii  sefului  SRI intruneste elementele constitutive ale  infractiunii de  instigare la fals in inscrisuri oficiale prev.de art. 25 rap.la art. 288 al.1,2 Cod penal.

Pe cale de consecinta avand in vedere  ca inculpata B a actionat  cu intentie  indirecta instanta va respinge cererea formulata de inculpata  B prin aparator ales de  schimbare  a incadrarii juridice  pentru infractiunea retinuta in sarcina inculpatei T din art. 25 rap.la art. 288 alin.1,2 cu aplicarea art. 41 alin.2 ( 2 acte materiale) in art. 31 (ambele teze respectiv ca inculpata B ar fi actionat fara vinovatie sau  teza subsidiara din culpa) rap. la art. 288 alin.1,2 cu aplicarea  art. 41 al.2 (2 acte materiale) si din infractiunea  extinsa prev.de art. 25 rap.la art. 288 alin.1,2 in art.31 rap.la art. 288 al.1,2 Cod penal .

In drept, fapta  inculpatei TGA  de a  pretinde  si primi de la martorul PM Vasile suma de 600 USD promitandu-i ca poate determina aprobarea  angajarii acestuia in functia de  sofer la SRI Brasov, lasandu-l sa creada ca este angajata la aceasta institutie publica si ca are influenta asupra unor ofiteri superiori  intruneste elementele constitutive ale infractiunii de trafic  de influenta prev.de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea  78/00.

Fapta aceleiasi inculpate de a pretinde  suma de 300 USD si de a primi suma de  200 USD de la martorul OM promitandu-i ca poate determina aprobarea angajarii acestuia in functia de sofer la SRI Brasov lasandu-l sa creada ca este angajata la aceasta institutie publica si c a are influenta asupra  unor ofiteri superiori  intruneste elementele  constitutive ale infractiunii de trafic de influenta prev.de art. 257 Cod penal rap.la art. 6 din Legea  78/00.

Fapta aceleiasi inculpate de a folosi cele doua legitimatii a caror falsificare a determinat-o anterior, respectiv de a le incredinta la date diferite dar in baza aceleiasi rezolutii infractionale celor doi martori: PMV si OM  in vederea producerii de consecinte juridice  ( de a le intari convingerea  ca este ofiter  SRI si le va putea facilita angajarea  ca soferi intrucat  are influenta asupra unor  ofiteri  superiori) intruneste elementele constitutive ale infractiunii de uz de fals  in forma continuata prev.de art. 291 cu aplicarea art. 41 al.2 ( 2 acte materiale).

Astfel, in temeiul art. 334,  317 Cpp instanta va admite ca intemeiata cererea  procurorului si va dispune schimbarea incadrarii juridice  a faptei retinuta in sarcina inculpatei TGA la pct.1.3 din rechizitoriu ( cu mentiunea ca ambele acte materiale sunt descrise  in expozitivul actului de sesizare fiind incidente  astfel dispozitiile art. 317 Cpp ) din infractiunea prev.de art. 290 Cod penal in infractiunea  prev.de art. 291 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ( 2 acte materiale).

La individualizarea judiciara a  pedepselor ce vor fi aplicate inculpatelor instanta va avea in vedere  natura si nr. infractiunilor retinute in sarcina fiecareia; rolul inculpatei T de  initiator si beneficiar  al demersului infractional; mijloacele de comitere  ale faptelor dar si circumstantele lor personale. Astfel inculpata T Andreea, in varsta de 25 ani, a avut o comportare relativ sincera in cursul procesului penal, nu are antecedente penale, in prezent este studenta anul II in cadrul Facultatii de  Economia Comertului, are loc de munca, aratand constientizat pe parcursul celor 6 luni de detentie preventiva si a procesului penal gravitatea  si consecintele faptelor sale pe care  le regreta.

Inculpata BD  era  in varsta de  21 ani la data savarsirii faptelor, este la prima confruntare cu legea penala, are loc de munca, in prezent insarcinata, aratand ca desi starea de fapt este corect retinuta nu a  prevazut si acceptat  consecintele faptelor sale, invocand ordinul sefului in sensul de a nu refuza vreo comanda.

Fata de aceste considerente, instanta va dispune condamnarea inculpatei TGA  la pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsire a infractiunii de trafic de  influenta ( pct.1.1 Rechizitoriu); la pedeapsa de 2 ani inchisoare  pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta ( pct.1.2 Rechizitoriu); la pedeapsa de 6 luni inchisoare  pentru savarsirea infractiunii de  fals  in forma continuata (pct.1.3 Rechizitoriu); la pedeapsa  de  8 luni inchisoare  pentru savarsirea infractiunii de  instigare la fals  material in inscrisuri oficiale in forma continuata si  la pedeapsa de 6 luni inchisoare  pentru savarsire a infractiunii de  instigare la fals material in inscrisuri oficiale. In baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal va contopi pedepsele aplicate la pedeapsa cea mai grea  de 2 ani si 6 luni inchisoare , va adauga un spor de  6 luni inchisoare  ( fata de perseverenta infractionala, de pericolul social ridicat al faptelor si nr. acestora  intr-un interval scurt de timp), inculpata va  executa pedeapsa rezultanta de  3 ani inchisoare.

Va retine dispozitiile art. 13 Cod penal privind aplicarea  pedepsei accesorii obligatorii in prezent conf. dispoz. art. 71 al.5 Cod penal ( astfel cum  a fost modificat  prin Legea  278/2006).

Apreciind, raportat la circumstantele personale ale inculpatei expuse mai sus si la lipsa  antecedentelor penale ca scopul pedepsei poate fi atins  si fara executarea  in regim de detentie. In baza art. 86/1 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere  a pedepsei aplicate inculpatei pe o durata de 7 ani. In baza art. 86/3 Cod penal va obliga inculpata sa respecte pe durata termenului de incercare  urmatoarele masuri de supraveghere :

- sa se  prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Brasov;

-  sa anunte in prealabil orice schimbare  de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea;

- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

-  sa comunice  informatii de natura a putea fi controlate mijloacele ei de existenta;

Va atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 86/4 Cod penal privind revocarea suspendarii in situatia in care nu va  respecta masurile de supraveghere  sau va savarsi o alta infractiune intentionata in cursul termenului de incercare.

Va constata ca inculpata TG a fost  retinuta si arestata preventiv de la 13.05.2004 la 11.10.2004 inclusiv.

Va dispune condamnarea inculpatei BD la pedeapsa  de 8 luni inchisoare  pentru savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in forma continuata si la 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii  de fals  material in inscrisuri oficiale. In baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal va contopi pedepsele ; inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 8 luni inchisoare.

In baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii acestei pedepse apreciind ca, raportat la circumstantele personale ale inculpatei, la lipsa antecedentelor penale, scopul pedepsei poate fi atins  si fara executarea efectiva a acesteia  in detentie. In baza art. 82 Cod penal va  stabili termen de incercare  2 ani si 8 luni. Va atrage atentia inculpatei asupra  dispozitiilor art. 83 Cod penal privind revocarea  suspendarii in situatia in care  in cursul termenului de incercare  va savarsi o noua  infractiune intentionata.

In baza art. 348 Cpp va anula legitimatiile false  aflate la f.6-15 dosar urmarire penala.

In baza art. 6/1 al.3 din Legea  78/00 si art. 118 lit.c Cpp va dispune confiscarea  de la inculpata TG a sumei  de 200 USD.

In baza art.6/1 al.4 din Legea 78/00 va dispune restituirea catre  martorul PM Vasile a sumei de 600  USD, suma ce este consemnata la Caseta  de Valori a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov –SCCOA.

Va constata ca sechestrul infiintat pe  conturile  inculpatei TG la BCIT –Sucursala Brasov prin ordonanta procurorului din  18.05.2004 a  ramas fara obiect.

Vazand si dispozitiile art. 191 al.1,2, 192 al.3 Cod procedura penala.

 

1