Pensie de intretinere

Aspectul că pârâta s-a accidentat la locul de muncă din Italia, nu are nici o relevanţă întrucât textul art. 41 alin. 2 C. fam. nu face nici o distincţie după cum boala este datorată vârstei, este ereditară, profesională sau accidentală, singura condiţie fiind ca boala să fi survenit înainte sau în timpul căsătoriei şi astfel soţul, aflat în ţară, poate fi obligat la pensie de întreţinere în favoarea pârâtei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 14.02.2007, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâta C.L, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi, din vina pârâtei şi pârâta să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 12.05.1985, din relaţia de căsătorie nu au rezultat copii minori şi sunt despărţiţi în fapt din data de 20.06.2002.

La data de 07.05.2007, pârâta a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant, iar pe cale reconvenţională, în eventualitatea admiterii acţiunii, a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului şi să fie obligat reclamantul să-i plătească pensie de întreţinere în funcţie de veniturile acestuia.

În motivarea cererii reconvenţionale, pârâta a arătat că din relaţia de căsătorie au rezultat doi copii, care în prezent sunt majori şi că se află în nevoie din pricina incapacităţii de muncă survenită în timpul căsătoriei.

Pârâta a arătat că în perioada căsătoriei a suferit o operaţie la coloana vertebrală care i-a afectat grav starea de sănătate şi, după prescripţiile medicilor, are foarte puţine şanse ca pe viitor să mai poată face efort fizic în scopul asigurării existenţei sale.

La termenul din data de 04.06.2007, reclamantul şi pârâta au solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul lor, iar reclamantul a fost de acord ca pârâta să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei, însă nu a fost de acord să plătească pensie de întreţinere pârâtei, instanţa luând în acest sens o declaraţie soţilor care s-a consemnat şi s-a ataşat la dosar.

La data de 02.07.2007, reclamantul a revenit asupra declaraţiei sale, învederând că nu este de acord ca pârâta să păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei, solicitând ca pârâta să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, instanţa luând în acest sens o declaraţie reclamantului care s-a consemnat şi s-a ataşat la dosar.

La data de 02.07.2007, pârâta a depus la dosar precizare la cererea reconvenţională, prin care a mai solicitat să-i fie atribuit beneficiul contractului de închiriere privitor la locuinţă.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că, prin contractul de închiriere nr. X a fost închiriat o parte din apartament, contract care a fost prelungit până în anul 2009, iar în prezent, reclamantul este cel care locuieşte în acest apartament.

Pârâta a susţinut că, din cauza sănătăţii, este nevoită să locuiască la copiii săi în Italia, nu mai poate desfăşura nici un fel de activitate care presupune efort fizic, iar la momentul terminării tratamentului de recuperare va fi nevoită să se întoarcă în ţară, posibilităţile sale financiare sunt foarte mici, astfel că acordarea beneficiului contractului de închiriere ar fi de natură să o ajute, prin asigurarea unei locuinţe când se va întoarce în ţară.

Prin sentinţa civilă nr. 14828 din 05.11.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamant.

 S-a admis în parte cererea reconvenţională precizată formulată de pârâtă.

 S-a desfăcut căsătoria încheiată între părţi, prin acordul soţilor.

S-a încuviinţat pârâtei păstrarea numelui dobândit la încheierea căsătoriei.

S-au respins capetele de cerere din cererea reconvenţională precizată privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere şi atribuirea beneficiului contractului de închiriere.

S-a respins cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul şi pârâta s-au căsătorit la data de 12.05.1985, iar din relaţia de căsătorie a părţilor au rezultat doi copii care în prezent sunt majori.

Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. 2 C.fam., întrucât până la data cererii de divorţ a trecut mai mult de un an de la încheierea căsătoriei şi nu există copii minori rezultaţi din căsătorie.

Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. 2 C.fam. şi art. 617 alin. 3 C.proc.civ, instanţa a desfăcut căsătoria prin acordul soţilor.

Art. 40 alin. 2 din Codul familiei, prevede posibilitatea ca, la desfacerea căsătoriei prin divorţ, unul dintre soţi să poarte numele din timpul căsătoriei, pentru motive temeinice, chiar în lipsa unei învoieli între soţi, instanţa urmând să încuviinţeze acest drept.

Revenirea la numele avut înainte de încheierea căsătoriei poate aduce, în unele cazuri, prejudicii soţului respectiv, considerente pentru care instanţa, pentru motive temeinice, poate încuviinţa, chiar fără acordul celuilalt soţ, păstrarea numelui din timpul căsătoriei.

Prin noţiunea de motive temeinice se înţelege orice interes care ar fi vătămat prin schimbarea numelui purtat de soţ în timpul căsătoriei, interes care poate să fie nu numai moral, ci şi material.

Instanţa a apreciat că schimbarea numelui din căsătorie presupune pentru pârâtă un efort fizic, psihic şi material, având în vedere că pârâta a prezentat o serie de acte medicale din care rezultă că aceasta trebuie să se prezinte la controale medicale în Italia, pentru examinări periodice.

Obţinerea altor înscrisuri de la autoritatea competentă presupun un efort fizic şi psihic, împrejurare care aduce pârâtei prejudicii morale şi materiale, iar cheltuielile inerente cu deplasările şi taxele practicate de autorităţi pentru schimbarea actelor de identitate, afectează major interesul material al pârâtei.

Astfel, potrivit art. 40 alin. 2 teza finală C.fam., instanţa a încuviinţat cererea pârâtei privind păstrarea numelui dobândit la încheierea căsătoriei.

Instanţa a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la pensie de întreţinere în favoarea sa, întrucât pârâta nu se află în incapacitate totală sau parţială de muncă, nefiind îndrituită să primească pensie de întreţinere în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. 3 din C.fam..

Pentru ca o persoană să poată cere întreţinere, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: starea de nevoie şi incapacitatea de a munci, iar în cazul soţilor, trebuie îndeplinită şi cerinţa specială prevăzută de art. 41 alin. 2 C.fam.

Este adevărat că pârâta a suferit în ianuarie 2007 o intervenţie chirurgicală, însă pârâta nu a suferit o incapacitate de muncă, recomandările medicale fiind de evitare a eforturilor fizice o anumită perioadă determinată de timp şi un regim de viaţă normal.

Reclamanta nu se află în stare de nevoie şi de asemenea, nu a făcut dovada că veniturile sale sunt insuficiente pentru satisfacerea nevoilor sale de întreţinere, iar veniturile pârâtului sunt modeste, potrivit adeverinţei depusă la dosar.

Din fişa clinică aflată la dosar, tradusă din limba italiană, s-a reţinut că pârâta este angajată în muncă, iar la interogatoriu, pârâta a declarat că cererea de solicitare a pensiei este justificată de încetarea contractului de muncă, însă, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile legale care să justifice acordarea pensiei de întreţinere.

Instanţa a respins cererea pârâtei privind atribuirea beneficiului contractului de închiriere, întrucât pârâta nu mai locuieşte în imobil de peste 5 ani, la revenirea în ţară a locuit la părinţii săi, urma să plece din nou în Italia unde are stabilită reşedinţa, potrivit permisului de şedere pentru străini depus la dosar, astfel că pârâta nu îşi exercită dreptul locativ. Pârâta a recunoscut la interogatoriu că din data de 20.06.2002 a locuit efectiv în Italia şi în prezent locuieşte la părinţii săi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Chelan Lenuţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în ceea ce priveşte cele două capete din cererea reconvenţională, respectiv cel referitor la obligarea intimatului-reclamant la pensie de întreţinere şi cel cu privire  la acordarea beneficiului  contractului de închiriere privind locuinţa comună.

În motivarea apelului, s-a arătat că, din probele administrate în cauză, reiese că apelanta-pârâtă este căsătorită cu intimatul reclamant din anul 1985, iar în anul 2002 datorită situaţiei financiare precare în care se afla familia acesteia, cu acordul soţului, a plecat în străinătate, respectiv în Italia, pentru a munci. La sfârşitul anului 2006, apelanta pârâta s-a îmbolnăvit, iar în luna ianuarie 2007, aceasta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fapt ce reiese din actele medicale depuse la dosar.

Din luna ianuarie 2007, apelanta-pârâtă nu a mai putut efectua nici un fel de activitate, iar contractul de muncă a expirat la data de 28.02.2007 şi, datorită afecţiunii de care suferă, aceasta nu a mai putut să-1 prelungească. Aşa cum rezultă din acte pârâta se află într-un program destul de lung de recuperare, perioadă în care trebuie să facă faţă unor cheltuieli foarte mari întrucât toate controalele şi întregul program de recuperare se efectuează în clinica unde a fost operată, respectiv în Italia, iar starea de sănătate nu îi mai permite să muncească, motiv pentru care în prezent singurii care o ajută din punct de vedere financiar şi moral sunt copiii, însă aceste cheltuieli sunt foarte mari.

Se mai arată că apelanta nu a muncit cu carte de muncă în ţară decât 4 ani, iar pentru a beneficia de pensie pe caz de boală, trebuie să aibă munciţi cel puţin 7 ani, iar în Italia pentru a putea beneficia de pensie pentru caz de boală trebuie, de asemenea, să muncească legal cel puţin 5 ani, însă apelanta nu îndeplineşte nici această condiţie, în prezent nu poate beneficia de o pensie pentru caz de boală nici în ţară şi nici în străinătate.

S-a mai arătat că la termenul din data de 08.10.2007 apelanta a solicitat să fie încuviinţată proba cu expertiză medicală în vederea stabilirii incapacităţii totale sau parţiale de muncă a acesteia, însă instanţa de fond în mod nejustificat a respins această cerere.

Cu privire la starea de nevoie în care se află apelanta, acest lucru a fost dovedit cu probele care au fost administrate în cauză, respectiv cu răspunsurile la interogatorii, de unde reiese că aceasta nu mai realizează venituri întrucât contractul de muncă a expirat din luna februarie 2007 şi nu a mai putut fi prelungit datorită afecţiunii de care suferă. De asemenea, din declaraţia martorei B.I. reiese faptul că apelanta nu mai poate munci în prezent, iar singurii care o ajută atât din punct de vedere financiar, cât şi moral sunt copii acesteia.

Cu privire la atribuirea beneficiului contractului de închiriere, s-a arătat că instanţa de fond a respins această cerere motivat de faptul că apelanta nu a mai locuit în acest apartament de aproximativ 5 ani, că în prezent are reşedinţa în Italia, iar în momentul revenirii în ţară apelanta a locuit la părinţii acesteia.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit probele administrate în cauză având în vedere următoarele aspecte:

Instanţa de fond a apreciat că apelanta, prin răspunsurile date la interogatoriu a recunoscut că din anul 2002 nu mai locuieşte în acest apartament, însă instanţa nu a avut în vedere faptul că din acel an apelanta a plecat cu acordul soţului în Italia, unde a muncit, a trimis bani pentru a achita datoriile restante pentru acest apartament, iar în momentul în care revenea în ţară aceasta venea în acest apartament (fiind locuinţa comună).

Mai mult, în cursul anului 2007, după intervenţia chirurgicală suferită de apelantă, intimatul a fost în Italia şi a locuit împreună cu apelanta.

Motivul pentru care apelanta nu a mai venit ultima dată în domiciliul comun, respectiv în toamna acestui an, a fost acela că intimatul a intrat în relaţii de concubinaj cu o altă persoană şi locuia împreună cu această concubină în apartament, fapt pentru care apelanta a fost nevoită să stea la părinţii acesteia, însă părinţii acesteia au un imobil foarte mic, compus din 3 camere unde locuiesc 6 persoane, fapt pentru care apelanta nu poate locui decât perioade foarte scurte de timp.

Având în vedere aspectele menţionate mai sus, cât şi faptul că apelanta nu mai poate desfăşura nici un fel de activitate care implică efectuarea efortului fizic, iar în momentul terminării tratamentului de recuperare, aceasta trebuie să se întoarcă în ţară, posibilităţile financiare ale acesteia fiind foarte mici, acordarea beneficiului contractului de închiriere menţionat mai sus ar fi de natură să o ajute pe aceasta să treacă mult mai uşor peste această perioadă dificilă şi să aibă asigurată locuinţa necesară.

Trecând la soluţionarea apelului, instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu expertiza medico-legală, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu martorii P.I. şi F.M.M.

Prin decizia civilă nr. 167/16.09.2008, Tribunalul Dolj-Secţia pentru Minori şi Familie, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa apelată,  în sensul că a admis capătul de cerere din cererea reconvenţională precizată privind obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere şi astfel, l-a obligat pe reclamant către pârâtă la plata sumei de 100 lei lunar reprezentând pensie de întreţinere, începând cu data de 16.09.2008 şi până la intervenirea  unei cauze de modificare sau încetare a obligaţiei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În motivarea deciziei, s-a arătat:

Critica apelantei cu privire la acordarea beneficiului contractului de închiriere, este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Pârâta nu mai locuieşte în acest apartament de când a plecat în străinătate, reclamantul fiind cel care a locuit permanent în acesta şi astfel nu s-ar impune ca reclamantul să părăsească acest apartament, cu atât mai mult cu cât acesta este salariat al unei unităţi din Craiova şi deci are mai multă nevoie de el decât pârâta, care nu lucrează şi căreia i-ar fi mai uşoară mutarea în altă localitate.

Aspectul invocat de pârâtă, că reclamantul ar putea să locuiască împreună cu părinţii săi, nu poate fi avut în vedere întrucât părinţii reclamantului locuiesc în altă localitate în mediu rural şi deci reclamantul ar fi pus în postura de a face naveta zilnic la serviciu, ceea ce presupune un efort şi cheltuieli financiare mari, care nu ar putea fi suportate întrucât acesta realizează venituri doar de 528 lei lunar, aşa cum reiese din adeverinţa nr. X emisă de SC Y, depusă la dosar. Ori, pârâta, chiar dacă revine în ţară, nu este nevoită să se deplaseze zilnic din localitatea unde se va stabili în altă localitate pentru că aceasta nu mai are un loc de muncă în ţară.

Nici cealaltă variantă, că reclamantul ar putea locui în imobilul concubinei, nu poate fi relevantă, întrucât, în principiu, aceste relaţii de concubinaj nu oferă o foarte mare stabilitate, putând înceta oricând şi astfel reclamantul ar ajunge în aceeaşi situaţie de a locui cu părinţii săi şi de a face naveta la serviciu.

Apelul pârâtei este însă întemeiat cu privire la cealaltă critică, referitoare la obligarea reclamantului la pensie de întreţinere.

Aceasta, deoarece, potrivit art. 41 alin. 2 din Codul familiei, soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei.

Ori, în speţa de faţă, sunt întrunite aceste condiţii.

Astfel, din raportul de expertiză medico-legală reiese că pârâta prezintă diagnosticul „Hernie discală L4-L5, L5-S1 pe fond de fracturi-tasare corp vertebral L4-L5. Artrodeză corp vertebral L5-S1 cu heterogrefă osoasă de omoplat” şi are capacitatea de muncă scăzută corespunzător gradului III de invaliditate, prezentând o incapacitate adaptivă în procent de 60%. 

Această boală a intervenit în timpul căsătoriei, apelanta fiind operată la data de 16.01.2007, părţile divorţând definitiv şi irevocabil prin acord după această dată, respectiv la data de 05.11.2007.

Aspectul invocat de reclamant, cum că pârâta s-a accidentat la locul de muncă din Italia, nu are nici o relevanţă întrucât textul art. 41 alin. 2 C. fam. nu face nici o distincţie după cum boala este datorată vârstei, este ereditară, profesională sau accidentală, singura condiţie fiind ca boala să fi survenit înainte sau în timpul căsătoriei.

Starea de nevoie a apelantei este dovedită atât cu actele medicale italiene, din care reiese că  apelanta nu poate depune eforturi fizice şi deci nu poate munci pentru a se întreţine, trebuind chiar să urmeze un program de recuperare, cât şi cu martorii B.I. şi F.M.M., care au arătat că pârâta nu are nici un fel de venituri şi trăieşte din ajutorul copiilor, care muncesc în Italia.

Ca atare, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 41 alin. 2 C. fam., instanţa urmează a-l obliga pe reclamant la plata către pârâtă a unei pensii de întreţinere lunare.

Cu privire la cuantumul acestei pensii, având în vedere veniturile lunare ale reclamantului, care sunt de 528 lei, precum şi dispoziţiile art. 41 alin. 3 C. Fam., în care se arată că întreţinerea poate fi stabilită până la o treime din venitul net din muncă al soţului obligat la plata ei, se constată că acest cuantum ar fi de până la 176 lei. Cum însă, din raportul de expertiză medico-legală reiese că pârâta  prezintă o incapacitate adaptivă în procent de 60%, instanţa constată că apelanta este îndreptăţită să primească pensie de până la 105,6 lei.

Ca atare, instanţa a considerat că suma de 100 lei lunar este îndestulătoare, fiind foarte aproape de acest plafon maxim.

Domenii speta

Spete similare