Pedeapsa accesorie. Omisiunea aplicării
Prin sentinţa penală nr. 540 din 27 martie 2007 , Judecătoria Vaslui l-a condamnat pe inculpatul B.C. la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2,4 cod penal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81-83 cod penal şi conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, b cod penal.
Prin decizia penală nr. 253/A din 6 sept. 2007 s-a desfiinţat în parte această sentinţă, iar în rejudecare, s-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71, 64 lit. a-c cod penal şi conform art. 191 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru judecata la fond. S-a reţinut că prima instanţă a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a-c cod penal –deşi a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii –şi nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 191 cod procedură penală privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru judecata la fond.
Curtea de Apel Suceava
Natura juridică a înştiinţării de plată atunci când nu există act anterior de individualizare a creanţei
Curtea de Apel Galați
Aplicarea disp. art.2821 Cod proc.civ.
Tribunalul Maramureș
Cheltuieli de judecată. Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Curtea de Apel Ploiești
Nemotivarea deciziei pronunţată de instanţa de apel. Încălcarea dispoziţiilor deciziei de casare. Nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Recurs. Pronunţarea unei soluţii de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, la aceeaşi instanţă, pe...
Tribunalul Satu Mare
Pretenţii (malpraxis) - Recurs-admite recursurile, casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe