Contencios administrativ - operaţiune administrativă

Sentinţă civilă 176/CA din 07.05.2008


Dosar nr. 1090/83/2008

SENTINŢA CIVILĂ nr. 176/CA/ 7 mai 2008

Domeniu asociat: contencios administrativ; operaţiune administrativă.

Din punct de vedere juridic, „executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi

irevocabile” este un act de voinţă al debitorului obligaţiei în cazul în care executarea

silită se face de bunăvoie şi un act de voinţă, de putere al autorităţii judecătoreşti, în

cazul în care executarea se efectuează silit în conformitate cu dispoziţiile codului de

procedură civilă aplicabil în cazul titlurilor executorii emise în legătură cu creanţe

născute în baza unor raporturi juridice comerciale.

În consecinţă, deşi în concret executarea unui sentinţe se realizează prin

intermediul unor operaţiuni materiale/fapte materiale – de semnare a unui ordin de

plată, remiterea unei sume de bani, „executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive

şi irevocabile” nu este o operaţiune tehnico – administrativă astfel cum aceasta a fost

calificată de către reclamantă pentru ca pârâta, chiar dacă aceasta este o autoritate

publică, să poată fi obligată a o îndeplini în condiţiile şi cu sancţiunile prevăzute de

legea contenciosului administrativ.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.

de mai sus, reclamanta SC „KI” SRL  SATU MARE,  a chemat în judecată în judecată

în calitate pârâtă COMUNA SÂNMARTIN prin PRIMAR şi prin CONSILIUL LOCAL

solicitând instanţei ca, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 să oblige

pârâţii, autorităţi publice cu drept de soluţionare şi gestionare a treburilor publice ale

unităţii administrativ – teritoriale, la operaţiunea tehnico – administrativă de punere în

executare a Ordonanţei nr. 4454/03.08.2007 pronunţată de Judecătoria Satu Mare,

cu fixarea în sarcina pârâtei a obligaţiei de executare în termen de 30 de zile sub

sancţiunea amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii se arată că la data  de 03.08.2007 instanţa Judecătoriei

Satu Mare a  pronunţat Ordonanţa  numărul 154/03.08.2007 prin care obliga Unitatea

Administrativ Teritorială Comuna Sânmartin la plata sumelor datorate reclamantei,

precum şi la plata penalităţilor de întârziere stabilite de părţi prin contract.

Susamintita Ordonanţă este investită cu formulă executorie la data de

17.12.2007, ocazie cu care instanţa efectuează controlul de legalitate, hotărârea

rămânând definitivă şi irevocabilă prin respingerea acţiunii în anulare.

La data de 08.01.2008 reclamanta, efectuând procedura prealabilă impusă

prin lege, comunică reprezentanţilor legali ai Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna

Sânmartin solicitarea de punere în executare a hotărârii definitive şi irevocabile

depunând anexat copia investită a acesteia.

Întrucât autoritatea publică susamintită nu a înţeles să-i comunice nici un

răspuns şi nu a dat curs la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti

definitive şi irevocabile învederează următoarele:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat asupra nepunerii în

executare a hotărârilor definitive şi irevocabile de către autorităţi publice investite cu

forţa publică (Statul) statuând în cauza Ruxandra Trading S.R.L. împotriva României

- 2007, următoarele: "Curtea aminteşte că dreptul la un tribunal garantat de art. 6

alin. 1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant

ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână

inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe,

trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art. 6. Curtea a

recunoscut deja că protejarea efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică

obligaţia pentru administraţie de a se adapta la o sentinţă sau o hotărâre".

Curtea Europeană a statuat, de asemenea, (cauza Costin împotriva României,

2005): "Curtea aminteşte că executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri a oricărei

instanţe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6

din Convenţie. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui

stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să

rămână inoperantă, în detrimentul unei părţi (Cauza Immobiliare Saffi împotriva

Italiei[GC], nr. 22.774/1993, paragraful 63, CEDO 1999-V)".

În lumina celor două decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului,

apreciază că acţiunea cu exces de putere a celor două intimate privează reclamanta

de garanţiile prevăzute prin Convenţia pentru apărarea drepturilor si libertăţilor

fundamentale interesând dreptul la un proces echitabil, întrucât intimatele, autorităţi

publice reprezentanţi legali ai Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Sânmartin şi

învestite cu puterea Statului, în exercitarea atribuţiilor forţei publice ce îi sunt

încredinţate, refuză punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi

irevocabile.

În exercitarea discreţionară a forţei publice, cu care sunt învestite prin efectul

legii, intimatele înţeleg să nesocotească atât prevederile dreptului intern, cât şi cele

ale Convenţiei, violând prevederile art. 16 din Legea nr. 304/2004, precum şi

prevederile art. 44 alin. 1 din Constituţia României, refuzând să pună în executare

dispoziţii cu forţă de lege ale instanţei de judecată.

Astfel, Î.C.C.J. - Secţia Civilă, în Decizia nr. 5552/11.04.2004, a arătat că

"Potrivit art. 21 alin. (3) din instituţie „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la

soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", iar conform art. 123 (1) „justiţia se

înfăptuieşte în numele legii", astfel că hotărârea judecătorească executorie are

putere de lege şi instituie obligaţia imperativă de a fi executată de cel faţă de care s-a

pronunţat.

Dacă s-ar pune la îndoială caracterul absolut al acestei obligaţii ori s-ar lăsa

posibilitatea de a fi evitată executarea acestui tip de obligaţie, instituită judecătoreşte,

atunci s-ar încalcă grav principiul legalităţii, autoritatea de lucru judecat şi principiul

securităţii juridice - creaţie a jurisprudenţei CEDO, ceea ce ar anihila efectele unei

hotărâri judecătoreşti şi ar vida de conţinut dreptul subiectiv recunoscut pe cale

judiciară."

Faţă de cele ce preced, observând că reclamanta este grav lezată aflându-se

în imposibilitatea de a achita taxe cuvenite bugetului de stat şi venituri salariale,

solicită instanţei să oblige autorităţile publice locale Primarul Comunei Sânmartin şi

Consiliul Local al Comunei Sânmartin, la operaţiunea tehnico-administrativă de

punere în executare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile sub sancţiunea

amendării reprezentanţilor legali ai intimatei.

În drept, invocă prevederile art. 6 prgf. 1 din cadrul Convenţiei pentru apărarea

drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor

Omului din cauza Ruxandra Trading S.R.L. împotriva României - 2007, Hotărârea

Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Costin împotriva României - 2005,

prevederile art. 44 alin. 1 din Constituţia României, prevederile art. 16 din cadrul Legii

nr. 304/2004, prevederile art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 lit. a, b, f, n, o, art. 7 alin. 1, art. 8

alin. 1, art. 10 alin. 3, art. 11 alin. 1 lit. c, art. 16 indice 1, art. 18 alin. 1, art. 24 din 

Legea nr. 554/2004.

În probaţiune se depune copia Ordonanţei nr. 4454/03.08.2007 dată de

Judecătoria Satu Mare, înscrisul intitulat „Notificare  privind efectuarea operaţiunilor

tehnico–administrative de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi

irevocabile” din data de 07.01.2008, dovada comunicării acestei notificări cu pârâta.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

Prin prezenta acţiune în contencios administrativ societatea comercială

reclamantă solicită instanţei să oblige pârâta la efectuarea unei operaţiuni tehnico–

administrative, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Operaţiunea tehnico–administrativă a cărei îndeplinire se solicită, este

executarea unei ordonanţe cuprinzând somaţia de plată emisă de o instanţă de

judecată de drept comun, cu privire la o creanţă de natură comercială deţinută de

reclamantă faţă de pârâtă.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „persoana vătămată într-un drept

recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral,

nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun

răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de

contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a

actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru  daune morale. De

asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se

consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în

termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul

de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea

sau protejarea dreptului sau interesului legitim” , iar potrivit art. 18 alin. 1, „instanţa,

soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în

tot sau in parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publica să emită un act

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune

administrativă”.

Noţiunea de operaţiune tehnico–administrativă nu este definită în conţinutul

Legii contenciosului administrativ  fiind o creaţie a doctrinei de drept administrativ.

 În literatura juridică de specialitate, operaţiunile tehnico–administrative sunt

descrise prin prisma trăsăturilor acestora, în sensul că acestea sunt fapte materiale

ale organelor administraţiei publice şi nu manifestări exprese de voinţă de a da

naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii şi că aceste operaţiuni intervin de

regulă în legătură cu emiterea şi executarea actelor juridice ale organelor

administraţiei publice la stabilirea acestor trăsături reţinându-se accepţiunea tehnică,

specifică ştiinţei dreptului administrativ a noţiunii de fapt material şi nu cea filozofică

potrivit căreia orice acţiune umană are semnificaţia unui fapt material, mai exact a

unui fapt social.

Ca operaţiuni tehnico-administrative sunt date cu titlu de exemplu

multiplicarea unui act, aplicarea unei ştampile, efectuarea unei expertize, dărâmarea

unei clădiri, etc. şi, se reţine că, fără aceste operaţiuni este de neconceput realizarea

sarcinilor administraţiei publice, deoarece, cu ajutorul acestora se asigură

transpunerea în practică atât a actelor juridice ale organelor administraţiei publice (în

primul rând a actului administrativ), cât şi a legilor în baza cărora sunt emise actele

administrative respective sau, după caz, în limitele legii se prestează un anumit

serviciu public.

Astfel cum a arătat şi reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecată,

executarea unei hotărâri judecătoreşti căreia legea îi recunoaşte caracterul de titlu

executoriu este parte integrantă a procesului civil, caracter recunoscut în mod expres

în legislaţia internă prin dispoziţiile Cărţii a V – a a Codului de procedură civilă.

Potrivit art. 371 C.proc.civ., „obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau

printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu

execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare

silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel”.

Faţă de cele de mai sus, instanţa constată că, din punct de vedere juridic,

„executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile” este un act de voinţă

al debitorului obligaţiei în cazul în care executarea silită se face de bunăvoie şi un act

de voinţă, de putere al autorităţii judecătoreşti, în cazul în care executarea se

efectuează silit în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură civilă aplicabil în

cazul titlurilor executorii emise în legătură cu creanţe născute în baza unor raporturi

juridice comerciale.

În consecinţă, deşi în concret executarea unui sentinţe se realizează prin

intermediul unor operaţiuni materiale/fapte materiale – de semnare a unui ordin de

plată, remiterea unei sume de bani - instanţa apreciază că „executarea unei hotărâri

judecătoreşti definitive şi irevocabile” nu este o operaţiune tehnico – administrativă

astfel cum aceasta a fost calificată de către reclamantă pentru ca pârâta, chiar dacă

aceasta este o autoritate publică, să poată fi obligată a o îndeplini în condiţiile şi cu

sancţiunile prevăzute de legea contenciosului administrativ.

De asemenea, instanţa constată că pentru executarea unui titlu executoriu,

prin legislaţie specifică se prevede o altă procedură specială, cea a executării silite

astfel că speţei îi sunt aplicabile şi prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004,

potrivit căruia nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele

administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege

organică o altă procedură judiciară.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa a apreciat că acţiunea în

contencios administrativ înaintată de reclamantă împotriva pârâtei este nefondată

motiv pentru care, în temeiul art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 274 C.porc.civ

şi a textelor de lege anterior amintite a respins-o, conform dispozitivului sentinţei.