Constatare clauze abuzive

Dosar nr. 11175/288/2012

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 4246

SENTINŢA CIVILA Nr.

Şedinţa publică din  24 Aprilie 2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE  V F

GREFIER G T

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii T B , T I şi T M,  domiciliaţi în  Mun Rm Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta  BANCA,  având ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive - pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2013 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când a fost amânată pronunţarea pentru astăzi, 24 aprilie 2013, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub număr unic 11175/288/2012 reclamanţii T B, T I, T M au chemat în judecată pe pârâta Banca prin Sucursala Rm.Vâlcea, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la pct. 5 lit. a) şi c) din convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, Condiţiile Speciale ale convenţiei „Comisioane, alte costuri aferente contului curent” astfel cum au fost modificate prin art. 2 din actul adiţional nr. 2/28.10.2010 la convenţie, respectiv prin art. 2 şi 3 din actul adiţional nr. 1/28.10.2010 la convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, astfel cum a fost modificat punctul 4”Penalizări” respectiv punctul 5 „Comisioane” din Condiţiile speciale ale convenţiei, care prevăd perceperea comisionului de administrare credit asimilat fostului comision de risc eliminat prin OUG nr. 50/2010, şi comisionul de rambursare anticipată şi, în consecinţă să se dispună constatarea nulităţii absolute a acestor clauze şi înlăturarea lor din contract  precum şi obligarea pârâtei la restituirea către reclamantul T B a contravalorii sumelor percepute cu titlu de comision de risc/administrare, în sumă de 4903,64 CHF, pe perioada decembrie 2007-septembrie 2012, calculată până la această dată,precum şi în continuare  până la momentul executării efective a hotărârii ce va fi pronunţată în prezenta cauză, cu cheltuieli de judecată.

Motivând cererea se arată de reclamanţi, că au încheiat cu pârâta convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007 pentru suma de 58.500 CHF.

Menţionează reclamanţii că,  prin clauza inserată la art. 5 lit. a) s-a stabilit un comision de risc în cuantum de 0,19%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, astfel cum reiese şi din graficul de rambursare.

Reclamanţii mai arată că,  după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010,  care a anulat aplicarea comisionului de risc, pârâta a continuat să perceapă comisionul de risc întocmind unilateral actele adiţionale nr. 1 şi 2 din 28.10.2010, de 0,10% pe lună, aplicabil la soldul creditului, pe care l-a redenumit comision de administrare.

 Precizează că, astfel cum rezultă din conţinutul clauzei inserată la pct. 5  a) din convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, modificată prin Actul adiţional nr. 1 şi 2 din 28.10.2010, comisionul de administrare este identic ca natură juridică cu cel de risc, fiind doar o modificare de denumire, iar nu de conţinut, în condiţiile în care comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat în situaţii anume reglementate, ce vizează printre altele, riscul de urmărire, riscul de piaţă ş.a.

În urma acestor stări de fapt, se arată de reclamanţi că, au depus la sediul pârâtei adresa nr. 4245/03.95.2010, prin care  au solicitat reanalizarea şi renegocierea unor clauze din contractul menţionat, pe care le consideră abuzive, printre care şi comisionul de risc de 0,19% aplicabil la soldul creditului, însă prin adresa nr. 4346/04.06.2010 pârâta nu a dat curs solicitării, invocând imposibilitatea rezolvării amiabile a situaţiei reclamate.

Mai mult, la data de 28.10.2010, pârâta, în mod unilateral le-a impus semnarea actelor adiţionale 1 şi 2 prin care comisionul de risc se redenumea comision de administrare, menţionându-se în continuare în mod nelegal comisionul de rambursare anticipată.

Reclamanţii mai arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. 3 şi art. 4 din Legea nr. 193/2000 precum şi de art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13 pentru calificarea drept abuzivă a clauzei inserată la pct. 5 lit. a) din convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2004, privind comisionul de risc, respectiv de administrare credit întrucât această clauză nu a fost negociată, este contrară bunei credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul lor, în calitate de consumatori. 

Reclamanţii precizează că nu poate fi reţinută motivarea pârâtei pentru perceperea comisionului de risc, exprimată la pct. 3.5 din condiţiile generale ale convenţiei de credit, respectiv „pentru punerea la dispoziţie a creditului” având în vedere că riscul a fost asigurat prin ipoteca constituită în favoarea băncii pentru garantarea creditului asupra imobilului proprietatea garanţilor ipotecari T I şi T M, aşa cum este identificat la art. 7 lit. a din Condiţiile Speciale ale convenţiei

Pentru aceste considerente reclamantul arată că perceperea şi încasarea comisionului de risc/de administrare credit ca o nouă taxă care să acopere riscul, având aceeaşi finalitate ca şi asigurarea şi ipoteca, este nejustificată şi abuzivă, şi relevă existenţa unei practici comerciale incorecte în sensul art. 2 pct. 22 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; în plus, pârâta nu a făcut dovada că perceperea comisionului de risc este rezultatul analizării situaţiei financiare a fiecărui client, astfel ca în raport de capacitatea fiecărui client de rambursare a creditului avansat la scadenţă şi de criteriile interne adoptate să fie perceput în mod nuanţat comisionul de risc; altfel spus, clauza privind comisionul de risc nu apare ca fiind o clauză particulară şi negociată în funcţie de situaţia economică a fiecărui consumator, împrejurare în care ar fi trebuit să se regăsească şi o clauză cu privire la restituirea comisionului de risc încasat pentru situaţia în care rambursarea creditului s-a făcut integral şi la termenele stabilite în graficul de rambursare; or, această clauză nu există.

În final, reclamanţii invocă dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 care a eliminat comisionul de risc din rândul comisioanelor ce pot fi percepute în convenţiile de credit şi arată că pârâta, în mod nelegal, a procedat la transformarea acestuia în comision de administrare, astfel cum se poate observa prin compararea graficului de rambursare emis la încheierea actului adiţional cu cel eliberat la încheierea contractului. 

De asemenea, se susţine că perceperea şi încasarea comisionului de risc cât şi a comisionului de rambursare anticipată se face în mod abuziv în condiţiile în care în convenţia de credit nu există o clauză cu privire la restituirea comisionului de risc încasat pentru situaţia în care în rambursarea creditului s-a făcut integral şi  la termenele stabilite în graficul de rambursare.

Pentru aceste motive reclamanţii solicită admiterea acţiunii.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

În dovedirea cererii s-au depus acte la dosar.

În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori şi ale O.U.G. nr. 50/2010.

În temeiul art. 115 C.pr.civ. pârâta  a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă şi neîntemeiată.

Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a reclamanţilor , apreciază pârâta, că poate fi reţinută din prisma omisiunii acestora de a notifica banca în vederea concilierii directe.

O parte din petitul acţiunii reprezintă cereri evaluabile în bani, iar faţă de acestea menţionează pârâta că s-ar fi impus obligaţia reclamanţilor de a parcurge procedura instituită  de art. 720 ind.1 c.pr.civ.

În cuprinsul întâmpinării se arată că reclamanţii  au obligaţia să  precizeze acţiunea în sensul de a clarifica temeiul de drept în baza căruia aceasta ar trebui solicitată.

Pârâta arată că  nu este admisibilă soluţia pe care reclamanţii o pretind, respectiv continuarea contractului însă cu modificarea clauzelor contractuale ci cu anularea acestora.

Ca atare, având în vedere că prin cerere se solicită instanţei să pronunţa o soluţie care nu este prevăzută de lege, iar modificarea cererii nu mai este posibilă, apreciază pârâta că, acţiunea ar trebui a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că, referitor la clauza inserată la art. 5 lit. a) din convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007 cu privire la comisionul de risc aceasta nu se mai regăseşte în convenţia de credit şi a încetat să producă efecte juridice întrucât a fost modificată prin intrarea în vigoare a Actului adiţional nr. 1 şi 2 /28.10.2010 încheiat în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010.

Pârâta precizează că redactarea contractului de credit s-a făcut în acord cu dispoziţiile Directivelor Comunităţii Europene, respectiv Directiva 87/102/CE şi ulterior Directiva 2008/48/CE, şi adaptate cerinţelor O.U.G. nr. 50/2010, astfel a procedat la modificarea convenţiei de credit prin Actele adiţionale nr. 1 şi 2/28.10.2010, operaţiune obligatorie atât pentru bancă cât şi pentru reclamanţi, în calitate de clienţi, ceea ce înseamnă că  părţile au fost de acord cu conţinutul acestuia.  De altfel, art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 prevede în mod expres că „nesemnarea actului adiţional echivalează cu acceptarea tacită”.

Faţă de această împrejurare pârâta arată că, în cauză, nu poate fi reţinută susţinerea reclamantului cu privire la existenţa clauzelor abuzive şi că, în realitate, prin promovarea prezentei acţiuni acesta  urmăreşte o reducere a contraprestaţiei  ce îi revine.

Pârâta mai arată că potrivit literei b) din Anexa la Legea nr. 193/2000 este considerată abuzivă clauza care obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului; or, comisionul de risc a fost cunoscut de reclamanţi în momentul încheierii convenţiei, fiind prevăzut în mod expres atât cuantumul procentual de 0,19% cât şi suma totală pe care reclamanţii ar fi trebuit să o achite pe parcursul perioadei contractuale, comisionul de risc ca parte a preţului contractului fiind evidenţiat în mod clar şi distinct în conţinutul Planului de rambursare care face integrantă din contractul de credit, însuşit prin semnătură de către reclamant.

Totodată pârâta arată că plata comisionului de risc efectuată de reclamant fără nici un fel de obiecţie pe toată perioada, reprezintă o acceptare tacită a modului în care aceştia au înţeles să execute contractul, iar în situaţia în care nu ar fi fost de acord cu această clauză aveau posibilitatea să refuze plata în luna imediat următoare când acest aspect ar fi fost constatat şi, implicit, să solicite rezilierea contractului, cu consecinţa returnării sumei de bani.

Pârâta mai arată că nu trebuie confundată imposibilitatea materială de achitare a sumei împrumutate într-un moment de criză economică cu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

În final pârâta arată că în situaţia în care instanţa va aprecia că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 193/2000 urmează ca instanţa în temeiul art. 13 din acelaşi act normativ să dispună, modificarea clauzelor, şi nu anularea lor, astfel cum au solicitat reclamanţii şi să respingă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, întrucât posibilitatea conferită de legiuitor instanţei este doar de a modifica clauza abuzivă, nicidecum de a dispune anularea acesteia, anularea fiind permisă de către legiuitor doar în privinţa întregului contract; or, instanţa nu a fost învestită asupra acestui aspect.

Pentru aceste considerente pârâta solicită respingerea acţiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

În dovedirea susţinerilor sale pârâta  a depus acte la dosar şi a solicitat proba cu înscrisuri .

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Analizând actele aflate la dosar instanţa reţine următoarele:

În fapt, între pârâta petentă, prin Sucursala Rm.Vâlcea, în calitate de Bancă, şi reclamantul TB, în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007 privind acordarea unui credit bancar în valoare de 58.500 CHF. Reclamantul a garantat împrumutul acordat de bancă prin instituirea unei garanţii reale imobiliare asupra imobilului  adus în garanţie, proprietatea (codebitorilor) garanţilor ipotecari T I şi T M , aşa cum este el identificat la art. 9 lit a din Condiţiile speciale ale convenţiei.

Prin clauza inserată la pct. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit menţionate s-a stipulat perceperea unui comision de risc „de 0,195% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit”.

În scopul armonizării convenţiei de credit cu dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori pârâta a modificat convenţia de credit încheiată cu reclamantul împrumutat referitor la clauza comisionului de risc în sensul redenumirii acestuia în „comision de administrare credit” prin clauza inserată la  art.2  şi 3  din Actul adiţional nr. 1/28.10.2010 la Convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007 şi art. 2 din Actul adiţional nr.2/28.10.2010 la Convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007 în care se arată că acest comision reprezintă costul pentru administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate de către bancă prin punerea la dispoziţie a creditului şi vizează administrarea riscului de credit şi a riscului de piaţă, urmând ca acesta să fie datorat în continuare pe durata încheierii convenţiei, în aceeaşi valoare procentuală de 0,19% pe lună,şi apoi de 0,10%  pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat şi plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadenţă stabilită la pct. 4 „penalizări „ respectiv pct.5„Comisioane ” din Condiţiile speciale ale convenţiei, privind comisionul de risc/administrare credit şi comisionul de rambursare anticipată.

Astfel, din cuprinsul clauzei inserat la pct. 5-5.1 lit. b) din Actul adiţional reiese că reclamantul împrumutat datorează acest comision „pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziţia împrumutatului, în termenii şi condiţiile prevăzute în convenţie.

Comisionul de administrare credit (i) vizează administrarea riscului de credit (implicat în situaţii precum: comportamentul contractual al împrumutatului /codebitorilor/garanţilor pe toată durata convenţiei; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanţi, întocmai şi la timp, pe toată durata convenţiei, a tuturor obligaţiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire şi de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanţie, în orice moment pe toată durata convenţiei; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin poliţa de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) şi a riscului de piaţă (implicat în situaţii precum: variaţia condiţiilor de piaţă privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanţei şi la valorificarea acestora în orice moment pe toată durat convenţiei, dacă va fi cazul; variaţii ale condiţiilor pieţei valutare) şi (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile, utilizând următoarea formulă (soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.”

Examinând conţinutul Actului adiţional nr. 1şi 2/28.10.2010  la convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007se reţine de instanţă că acesta nu este semnat de reclamantul împrumutat care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei să constate existenţa clauzelor abuzive cu privire la comisionul de risc şi de administrare credit, să dispună înlăturarea acestora şi restituirea sumelor încasate cu acest titlu , pe perioada decembrie 2007-septembrie 2012 şi până la data înlăturării acestora, respectiv până la momentul executării efective a hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Conform planului de rambursare a creditului ce face parte integrantă din contractul de credit, depus de pârâtă la filele 34-40 dosar, reiese că pentru creditul acordat reclamanţii  aveau  obligaţia de plată a comisionului de risc în valoare totală de 10212,72 CHF, iar potrivit extrasului de cont depus la dosar rezultă contravaloarea sumelor percepute reclamantului cu titlu de comision de risc/administrare, pe perioada decembrie 2007-septembrie 2012, la suma de 4903,64 CHF, respectiv  echivalentul sumei în lei, sumă de altfel necontestată de către pârâtă.

Se reţine, că prin Planul rambursare credit din 20.09.2010 Banca învederează că, comisionul de administrare credit ce apare în acest  document a purtat anterior denumirea comision de risc,  până la implementarea OUG 50/2010.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii de conciliere directă potrivit dispoziţiilor art. 7201 C.pr.civ., în şedinţa publică din 27 februarie 2013, s-a învederat de către pârâtă că înţelege să renunţa la excepţie, situaţie faţă de care instanţa a luat act.

Pe fondul cauzei instanţa reţine următoarele:

Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor stipulate în convenţia de credit încheiată de pârâtă şi reclamantul împrumutat, invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, instanţa se va raporta la dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori care transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Analizând condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 se reţine de instanţă că pentru incidenţa actului normativ menţionat şi constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existente într-un contract  intervenit între un comerciant şi un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii, şi anume: clauza respectivă să fie conţinută într-un contract intervenit între un comerciant şi un consumator, în accepţiunea dată de lege acestor termeni; clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înţelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv); clauza respectivă să creeze în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În speţă, convenţia de credit încheiată între pârâtă, care în calitate de comerciant a acţionat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, şi împrumutaţii reclamanţi, persoane fizice care au acţionat în scopuri personale (necomerciale), intră sub incidenţa dispoziţiilor legii nr. 193/2000.

Convenţia de credit încheiată de pârâtă cu împrumutaţii reclamanţi are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare a voinţei părţilor, întrucât clauzele acesteia nu au fost negociate direct cu împrumutaţii, ci au fost preformulate de către bancă. Convenţia de credit încheiată între părţi nu este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părţile discută şi negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziţie contractuală. Aflat pe poziţie diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parţial în întregime numai de către una din părţile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.

Împrejurarea invocată de pârâtă în sensul că reclamanţii au avut cunoştinţă de existenţa clauzelor inserate atât în condiţiile generale cât şi în condiţiile speciale ale convenţiei de credit, astfel că din momentul însuşirii şi semnării acestora convenţia de credit a devenit obligatorie pentru împrumutaţi, este lipsită de relevanţă deoarece simpla cunoaştere a clauzelor contractuale fără posibilitatea modificării acestora de către împrumutaţi nu echivalează cu negocierea lor.

Procedând la analizarea clauzelor invocate de reclamanţi, instanţa reţine următoarele:

Prima clauză contractuală criticată ca fiind abuzivă de reclamanţi este cuprinsă în pct. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0134127/20.11.2007 şi vizează comisionul de risc, în conţinutul său fiind prevăzut dreptul băncii de a percepe „un comision de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit”.

Ulterior, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010,  care a anulat aplicarea comisionului de risc, pârâta a continuat să perceapă comisionul de risc întocmind unilateral actele adiţionale nr. 1 şi 2 din 28.10.2010, de o,19 % pe lună ,respectiv de 0,10% pe lună, aplicabil la soldul creditului, pe care l-a redenumit comision de administrare.

 Aşa cum rezultă din conţinutul clauzei inserată la pct. 5  a) din Convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, modificată prin Actul adiţional nr. 1 şi 2 din 28.10.2010, comisionul de administrare este identic ca natură juridică cu cel de risc, fiind doar o modificare de denumire, iar nu de conţinut, în condiţiile în care „comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat în situaţii precum: comportamentul contractual al împrumutatului /codebitorilor/garanţilor pe toată durata convenţiei; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanţi, întocmai şi la timp, pe toată durata convenţiei, a tuturor obligaţiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire şi de degradare/uzura bunurilor aduse în garanţie, în orice moment pe toată durata convenţiei; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin poliţa de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) şi a riscului de piaţă (implicat în situaţii precum: variaţia condiţiilor de piaţă privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanţie şi la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenţiei, dacă va fi cazul; variaţii ale condiţiilor pieţei valutare)”.

În urma acestor stări de fapt, se reţine că reclamanţii , au depus la sediul pârâtei adresa nr. 4245/03.95.2010, prin care  au solicitat reanalizarea şi renegocierea unor clauze din contractul menţionat , pe care le consideră abuzive, printre care şi comisionul de risc de 0,19% aplicabil la soldul creditului, şi comisionul de rambursare anticipată ,însă prin adresa nr. 4346/04.06.2010 pârâta nu a dat curs solicitării, invocând imposibilitatea rezolvării amiabile a situaţiei reclamate.

Mai mult, la data de 28.10.2010, pârâta, în mod unilateral le-a impus semnarea actelor adiţionale 1 şi 2 prin care comisionul de risc se redenumea comision de administrare, menţionându-se în continuare, în mod nelegal, după cum, aceeaşi situaţie operând şi cu privire la comisionul de rambursare anticipată.

Convenţia de credit intervenită între părţi fiind un contract standard, preformulat, existenţa şi cuantumul comisionului de risc, cât şi a comisionului de rambursare anticipată, sunt expresia voinţei unilaterale a băncii, iar clauza comisionului de risc a fost inserată în contractul preformulat fără a fi negociată direct cu reclamantul împrumutat şi fără ca acesta să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere şi să influenţeze în vreun fel acest comision.

Având în vedere că din punct de vedere juridic, convenţia de credit intervenită între părţi reprezintă un contract comutativ, instanţa constată că părţile nu urmăresc un câştig eventual, în funcţie de un eveniment viitor şi incert, ci întinderea obligaţiilor este cunoscută încă de la semnarea convenţiei. În aceste condiţii, comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestaţie a pârâtei petente (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situaţie în care dezechilibrul creat în detrimentul reclamanţilor împrumutaţi este evident deoarece li s-a perceput lunar echivalentul a 0,10% din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu şi fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestaţii pe parcursul derulării creditului. 

În situaţia în care banca aprecia că putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea ipotecii asupra imobilului compus din teren şi construcţie avea posibilitatea să pretindă garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în nici caz un putea dubla această garanţie cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă fără nicio problemă, deoarece garantarea obligaţiei constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia, care nu se poate transforma într-o obligaţie de plată suplimentară.

Examinând extrasul de cont aferent convenţiei de credit, depus la dosar, rezultă că totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă dacă se achită integral creditul conform ratelor lunare scadente şi dacă nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, dacă creditul s-ar fi achitat integral la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi, atunci comisionul de risc trebuia rambursat de bancă; or, nefiind stipulată nicio clauză în acest sens în contract, banca se îmbogăţeşte fără justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru reclamanţilor împrumutaţi prin plata unor sume mari şi nejustificate.

Pentru aceste considerente clauza stipulată la pct. 5 lit. a) şi cea de la pct.5 lit.c) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit privind comisionul de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul reclamanţilor împrumutaţi deoarece această clauză nu este dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutaţi, odată cu plata integrală a ratelor de către aceştia.

Având în vedere conţinutul clauzei inserate la pct. 5 lit. a)  din Convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007 astfel cum a fost modificat prin Actele adiţionale ulterioare  se reţine de instanţă că pârâta a modificat doar denumirea comisionului de risc în comision „de administrare credit”, acesta fiind în continuare un comision de risc în condiţiile în care vizează tot riscul de credit, astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 35 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Astfel, potrivit doctrinei şi practicii în materie, perceperea şi încasarea  comisionului de risc cât şi a comisionului de rambursare anticipată se face în mod abuziv în condiţiile în care în convenţia de credit nu există şi o clauză cu privire la restituirea comisionului de risc încasat pentru situaţia în care rambursarea creditului s-a făcut integral şi la termenele stabilite în graficul de rambursare.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse instanţa apreciază caracter abuziv al clauzelor analizate anterior, fiind contrare normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru încheierea valabilă a actului dintre comerciant şi consumator, astfel încât acţiunea formulată de reclamant este întemeiată şi urmează să o admită , astfel cum a fost formulată.

În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 instanţa va constata existenţa  caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la pct. 5 lit. a) şi c) din convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, Condiţiile Speciale ale convenţiei „Comisioane, alte costuri aferente contului curent” astfel cum au fost modificate prin art. 2 din actul adiţional nr. 2/28.10.2010 la convenţie, respectiv prin art. 2 şi 3 din actul adiţional nr. 1/28.10.2010 la convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, astfel cum a fost modificat punctul 4”Penalizări” respectiv punctul 5 „Comisioane” din Condiţiile speciale ale convenţiei, care prevăd perceperea comisionului de administrare credit asimilat fostului comision de risc eliminat prin OUG NR. 50/2010, şi comisionul de rambursare anticipată şi, în consecinţă  se va dispune constatarea nulităţii absolute a acestor clauze şi înlăturarea lor din contract .

Se va constata astfel, nulitatea absolută a clauzelor contractuale care prevăd perceperea comisionului de administrare credit(asimilat fostului comision de risc eliminat prin OUG nr.50/2010), cât şi a comisionului de rambursare anticipată, urmând ca pârâta să modifice convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007  încheiată cu reclamantul prin înlăturarea clauzelor apreciate ca fiind abuzive, menţionate anterior.

Ţinând seama de prevederile art. 6 din legea nr. 193/2000, rezultă că legiuitorul a prevăzut o sancţiune specifică pentru clauzele abuzive stipulate în contractele încheiate de comerciant cu consumatorii, şi anume aceea că respectivele clauze nu produc efecte faţă de consumator; acest efect se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului (instanţa doar constatând acest lucru).

Prin urmare, se reţine de instanţă că, odată cu constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, redenumit comision de administrare credit, sumele plătite de reclamanţii împrumutaţi în temeiul acestor clauze contractuale rămân fără suport contractual, iar plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii conform art. 1092 C.civ.

În consecinţă, având în vedere că reclamantul solicită restituirea sumelor percepute şi încasate de bancă în temeiul  clauzei abuzive, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare credit(asimilat fostului comision de risc eliminat prin OUG 50/2010), instanţa va obliga pârâta să restituie către reclamantul TB sumele încasate cu titlu de comision de risc şi respectiv comision de administrare credit perceput de către acestea pentru perioada decembrie 2007-septembrie 2012  (până la momentul introducerii acţiunii), calculate în sumă de 4908,64 CHF (respectiv echivalentul în lei la data plăţii) precum  şi, în continuare, până la data executării efective a prezentei sentinţe, astfel cum s-a solicitat, prin cererea introductivă, sumă de altfel necontestată, sub aspectul cuantumului ei, de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanţii T B, T I şi T M, în contradictoriu cu pârâta .

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute în cuprinsul punctului 5 lit. a) şi c) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei de Credit nr. 0134127/20.11.2007, astfel cum au fost modificate prin art. 2 din Actul  adiţional nr. 2/28.10.2010 la convenţia de credit nr. 0134127/20.11.2007, respectiv prin art. 2şi 3 din actul adiţional nr. 1/28.10.2010 la convenţia de credit, astfel cum a fost modificat punctul 4 ,, Penalizări” respectiv punctul 5,, Comisioane” din Condiţiile speciale ale Convenţiei, privind comisionul de risc/comision de administrare credit şi comisionul de rambursare anticipată.

Dispune modificarea Convenţiei de Credit nr. 0134127/20.11.2007, astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive.

Obligă pârâta să restituie reclamantului  T B contravaloarea sumelor percepute cu titlu de comision de risc, ulterior redenumit comision de administrare, în perioada decembrie 2007 – septembrie 2012, calculate în sumă de 4903, 64 CHF( respectiv echivalentul în lei la data plăţii), precum şi în continuare, până la executarea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică,astăzi, 24 Aprilie 2013 .

Preşedinte,

Grefier,

Domenii speta

Spete similare