Sentinţă civilă

Sentinţă civilă 80 din 13.01.2011


Dosar nr. 3716/94/2010

JUDECATORIA BUFTEA –JUDETUL ILFOV

Sentinta civila nr.80/2011

Sedinta publica din 13.01.2011

Instanta constituita din:

Presedinte : Cojocaru Adrian

Grefier :  Dinca Florica

Pe rol judecarea cauzei civile – fond funciar -  privind pe  reclamanta TA cu pârâtele Comisia Locala de aplicare a Legii 18/1991 C si Comisia Judeteana de aplicare a Legii 18/1991 .

La apelul nominal facut în sedinta publica a lipsit  reclamanta prezenta pârâta Comisia Judeteana de aplicare a Legii 18/1991  prin consilier juridic SE, cu delegatie la dosar, prezenta pârâta Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 C prin avocat ZAD, cu delegatie la dosar.

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care:

Reprezentantii pârâtelor arata ca nu mai au alte cereri de formulat în cauza.

Instanta fata de actele si lucrarile dosarului, constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Reprezentantul Comisiei Locale de Fond Funciar C solicita respingerea actiunii ca neîntemeiata.

Reprezentantul Comisiei Judetene de Fond funciar , solicita respingerea actiunii.

Instanta retine dosarul în pronuntare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3716/94/2010,  reclamanta TA, a chemat în judecata pe pârâtele Comisia Locala de Aplicare a Legii 18/1991 C si Comisia Judeteana de Aplicare a Legii 18/1991, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta  sa dispuna: obligarea pârâtei Comisia Locala sa emita procesul verbal  de punere în posesie  pentru suprafata de 3,58 ha  si  a Comisiei Judetene, sa emita Titlu de Proprietate pentru suprafata de 3,85 ha ; anularea partiala a Hotarârii nr.... a Comisiei Judetene.

În motivarea actiunii  reclamanta  a aratata ca, în baza  legilor fondului funciar a formulat cerere  de reconstituire  a dreptului de proprietate, depusa la Comisia Locala C, înregistrata sub nr.... din ....

La data de 19.07.2007, prin adresa nr.8259, Comisia Locala C îi aduce la cunostinta  ca cererea formulata  de catre ea  a fost invalidata  prin hotarârea nr. ..... a Comisiei Judetene.

La data de 24.07.2007,  a depus la registratura Primariei C , contestatie împotriva hotarârii  prin care i s-a adus la cunostinta  invalidarea cererii  de reconstituire a dreptului de proprietate  de pe urma autorului sau II, iar pâna în momentul de fata nu a primit nici un raspuns la contestatie.

Cu toate ca a facut dovada dreptului de proprietate , precum si a calitatii sale de mostenitor, Comisia Locala C, i-a recunoscut dreptul, facând propunere  de înscriere în Anexa 29, însa Comisia Judeteana a considerat ca actele  depuse de catre ea  nu întrunesc conditiile  prevazute de legile fondului funciar, invalidându-i înscrierea în Anexa 29.

In drept  reclamanta si-a întemeiat cererea pe disp.Legii 18/1991, Legea 167/1997 , legea 1/2000 si Legea 247/2005 , solicitând judecarea cauzei în lipsa conform art. 242 pct. 2 c.pr.civ.

Pârâta Comisia Locala C, a depus întâmpinare  solicitând respingerea actiunii .

Pârâta Comisia Locala de Fond Funciar C a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active  a reclamantei , în sensul  ca aceasta nu face dovada  calitatii sale de mostenitor  sau împuternicit.

De asemenea aceasta nu depune  nici un fel de acte de stare civila din care sa rezulte  calitatea  sa de a solicita  suprafata de 3,58 ha.

In situatia in care nu se va retine exceptia invocata,  solicita respingerea actiunii . In anul  1998, aceasta a depus  Comisia de Fond Funciar  sub nr. 120 cerere de reconstituire  a suprafetei de teren  pe care ST a detinut-o  pe raza comunei C.

În urma verificarii  documentatiei  depuse de catre reclamanta , Comisia Locala  a aprobat  si înaintat  catre Comisia Judeteana cererea acesteia  si propunerea de înscriere a acesteia în Anexa 29 a legii 18/1991. Comisia Judeteana în urma analizarii documentatiei  a invalidat cererea  de reconstituire  a reclamantei  considerând ca nu face  dovada continuitatii  dreptului de proprietate.

Reclamantei i-a fost încuviintata proba cu acte.

Desi s-au acordat un numar de cinci termene , reclamanta asistata de aparator  nu a depus la dosar decât acte de stare civila.

În conditiile date , în temeiul disp. art.1169 cod civil , va fi respinsa ca neîntemeiata actiunea reclamantei , aceasta nefacând dovada  temeiniciei  sustinerilor sale , atitudinea sa pasiva  neputând fi suplinita  de un eventual rol activ  al judecatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge actiunea  formulata de reclamanta TA,  domiciliata în ..... , în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGII 18/1991 C si COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGII 18/1991 , cu sediul  în ... , ca  neîntemeiata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica astazi 13.01.2011.

Presedinte, Grefier,

Red.CA/DF/5 ex./28.01.2011

Domenii speta