Revizuire. Cazul prevăzut de art. 394 alin.1 lit. a şi alin. 2 Cod procedură penală
Prin sentinţa penală nr. 194/29.08.2005 Tribunalul Braşov a respins cererea formulată de condamnata Franţ Julieta Tatiana privind revizuirea sentinţei penale nr. 72/2003 a Judecătoriei Zărneşti, ca nefondată.
In considerentele hotărârii s-a reţinut că petenta a arătat că a fost condamnată la trei ani închisoare pentru infracţiune de furt calificat insă nu s-au efectuat toate probele in cauză. S-au ridicat amprente de la faţa locului şi acestea nu au fost valorificate intr-o expertiză judiciară.
Instanţa a respins cererea întrucât se invocă motive ce exced dispoziţiilor art. 394 Cod procedură penală. Revizuienta a solicitat administrarea unei probe nevalorificate de organele judiciare.
Împotriva hotărârii a declarat apel condamnata şi a solicitat admiterea cererii de revizuire pentru aceleaşi motive detaliate in faţa primei instanţe.
Prin decizia penală nr. 675/28.11.2005 Tribunalul Braşov a respins ca nefondat acest apel întrucât nu s-a invocat existenţa unor împrejurări noi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnata şi a solicitat admiterea in principiu a cererii de revizuire şi administrarea probei cu expertiză privind urmele papilare ridicate de la faţa locului.
Examinând hotărârea atacată, probele administrate in cauză, motivele de recurs invocate şi prevăzute de art. 385 indice 9 pct 17 indice 1 Cod procedură penală, dispoziţiile art. 385 indice 6 Cod procedură penală, se constată următoarele:
Nu este întemeiată admiterea cererii de revizuire formulată de condamnată întrucât nu s-a dovedit incidenţa cazului prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a şi alin. 2 Cod procedură penală. Era necesară descoperirea unor fapte sau împrejurări noi care să dovedească reţinerea de către hotărârea definitivă a unei stări de fapt eronate.
In consecinţă, noi trebuie să fie probele şi nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.
Instanţa a cunoscut apărarea petentei, iar din procesul verbal de cercetare la faţa locului rezultă că s-au ridicat urme papilare insă acestea au fost inapte cercetărilor dactiloscopice.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală. Procedura de judecată a acţiunii civile după disjungere
Curtea de Apel Oradea
Nemotivarea hotarârii sub aspectul laturii civile
Curtea de Apel Timișoara
Acţiunea în răspundere împotriva administratorului societăţii pentru prejudicii aduse acesteia. Exercitarea dreptului la acţiune de către adunarea generală a acţionarilor. Lipsa capacităţii de exerciţiu a acţiunii în justiţie în privinţa adunării gener
Judecătoria Făurei
Neîndeplinirea actelor procesuale stabilite de procuror în cazul desfiinţării rezoluţiei atacate şi restituirii cauzei organelor de cercetare penală pentru a continua cercetările
Tribunalul Bacău
Procedură penală