Disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală. Procedura de judecată a acţiunii civile după disjungere

Disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală. Procedura de judecată a acţiunii civile după disjungere.

- C. proc. pen., art. 3201 alin. 5, art. 14 şi urm.

Procedând la disjungerea laturii civile de latura penală, după disjungere, cauza se judecă tot după procedura penală şi nu după regulile procedurii civile.

Prin Sentinţa civilă nr.816/21.10.2011 pronunţată de Judecătoria Luduş a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamanţii A.S.M.,  A.M.,  C.R.A., M.R.C., R.S.D., prin reprezentant A.S. M. şi SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TÂRGU MUREŞ – prin reprezentant legal, cu sediul în Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâţii B.A.M. şi S.C. „G.R.A.R.” S.A. – prin reprezentant legal, având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”, acţiune disjunsă din dosarul penal nr. 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş.

S-a constatat că, S.C. „G.R.A.R.” S.A. – prin reprezentant legal are calitatea de asigurator în cauză şi răspunde în limitele prevăzute în contractul de asigurare, conform art. 22 din Legea nr.136/2005, republicată  despăgubirile urmând a se stabili şi efectua conform art. 54 raportat la art. 43 şi art. 49 din Legea nr.136/2005, republicată.

S-a dispus obligarea pârâtei B.A.M.  la plata următoarelor sume:

1.reclamanţilor A.S.M. şi  A.M. daune materiale în cuantum de 6.191,83 lei şi daune morale în cuantum de 100.000 lei (câte 50.000 lei pentru fiecare);

2.reclamanţilor C.R.A. şi M.R.C. daune morale în cuantum de 100.000 lei (câte 50.000 lei pentru fiecare);

3.reclamantului R.S.D. prin reprezentant A.S.M., daune materiale în cuantum de 2.500 lei şi daune morale în cuantum de 60.000 lei ;

4.reclamantului Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Târgu Mureş – prin reprezentant legal suma de 8.769,97 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate pârâtului R.S.D..

Cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei B.A.M. în cuantum de 5.800 lei, reprezentând onorariu avocaţial defalcat după cum urmează: reclamanţilor A.S.M. şi A.M. suma de 1.500 lei şi reclamanţilor C.R.A. şi M.R.C.  câte 2.150 lei pentru fiecare în parte, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 pct. 1 lit. ”d” din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin acţiunea în răspundere delictuală înregistrată pe rolul Judecătoriei Luduş la data de 18 ianuarie 2011, reclamanţii A.S.M., A.M., C.R.A.,  M.R.C.,  R.S.D. - prin reprezentant A.S. M. şi Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Târgu Mureş – prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâţii B.A.M., şi S.C. „G.R.A.R.” S.A. – prin reprezentant legal,  au solicitat obligarea pârâtei şi a societăţii de asigurări la plata pretenţiilor civile disjunse din dosarul penal nr. 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş.

Reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Mureş s-a constituit parte civilă încă din timpul urmăririi penale cu suma de 8.769,97 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea reclamantului R.S.D.

La data de 10 martie 2011 reclamanta Spitalul Clinic Judeţean Mureş a depus la dosar o precizare la acţiunea civilă prin care a arătat că cererea de constituire de parte civilă în cuantum de 8.769,97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare  ale reclamantului R.S.D., au fost transmise către Poliţia Oraşului Luduş, însoţită de fişa calculului costului de spitalizare pentru pacienţi. Acest document era decontul privind cheltuielile cu tratamentul pacientului, întocmit în conformitate cu prevederile art. 1 din O.M.S. nr. 1100/2005.

În probaţiune a depus în copie: adresa către Poliţia Oraşului Luduş nr. 16371/22 octombrie 2010 şi fişa calculului costului de spitalizare pentru bolnavi.

La data de 16 decembrie 2010, reclamanţii C.A.R. şi M.R.C. s-au constituit părţi civile în dosarul penal nr. 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş.

Reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei B.A.M. şi a societăţii de asigurare SC G.A. SA la plata a echivalentului în lei de la data executării efective a plăţii a sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, respectiv câte 150.000 euro pentru fiecare din părţile civile, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 şi urm. din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din Codul civil.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt descendenţi, respectiv copii ai defuncţilor-victime C.R. şi C.C.

În ceea ce priveşte daunele materiale, au arătat că acestea au fost satisfăcute convenţional în faza urmăririi penale în forma înţelegerii tripartite dintre părţile civile, asigurătorul de răspundere civilă şi inculpatul.

Cu privire la daunele morale, au arătat că acestea s-au  concretizat şi se fundamentat pe principiul reparaţiei morale sub forma despăgubirilor băneşti, întrucât restabilirea situaţiei anterioare, ca şi regulă a laturii civile fiind imposibilă.

Au precizat că, pârâta B.A.M., cu ocazia evenimentului rutier din data de 28 martie 2010 de pe şoseaua DN15 - E60, a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 3 C. pen., constând în aceea că, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind depăşirea a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Daewoo Matiz, provocând moartea subită a patru persoane, două dintre acestea fiind părinţii lor. Sub aspectul culpei în conduita rutieră a pârâtei, s-a reţinut în actul de începere a urmăririi penale şi ulterior în actul de sesizare al instanţei culpa exclusivă a acesteia. De altfel, poziţia procesuală a pârâtei a fost aceea de asumare a vinei, atât în sensul declarativ, cât şi în sensul asumării prin semnătură a actelor ce stabilesc abaterea acesteia.

În ceea ce priveşte daunele morale, au arătat că acestea se regăsesc în prejudiciul nepatrimonial afectiv, respectiv pretium dolores, astfel modalitatea concretă de producere a accidentului, cu consecinţa curmării subite a vieţii celor doi părinţi ai lor,  le-a provocat în mod evident suferinţe de nedescris în sufletul lor. A considerat că în latura civilă, însăşi prezumţia judecătorească prevăzută de art. 1203 Cod civil era cea cu privire la care trebuia să se facă aplicare, durerea şi suferinţa încercată de cele două părţi civile fiind doar de imaginat de magistrat în raport de relaţia firească, de dragoste, de respect, de ataşament şi de gratitudine a copilului faţă de părintele său.

Au mai precizat că, în primul rând „datoria” copilului ar fi aceea de mulţumire o întreagă viaţă faţă de persoana care i-a dat viaţa. Ulterior, firescul dragostei copilului faţă de părinte se regăseşte în creşterea acestuia, în eforturile pe care le face un părinte pentru copilul său, eforturi de cele mai variate feluri, apoi, şcolarizarea acestuia (din nou cu eforturi şi străduinţe, şi mai împovărătoare financiar) şi în final satisfacţia copilului (şi a părintelui) pentru evoluţia sa şi ajungerea la maturitate. Acesta este momentul, al copilului ajuns adult, când relaţia dintre acesta şi părinte este conştientizată raţional şi logic, când copilul conştientizează retroactiv tot ce s-a făcut pentru el şi când dragostea acestuia pentru părinte este matură, conştientă, responsabilă, iar comunicarea dintre cele două generaţii este frumoasă şi deja fără ocolişuri. Acesta este momentul în care părinţii lor au murit.

Au mai arătat că, a pretinde cu titlu de daune morale suma de 75.000 euro pentru suferinţa cauzată de moartea unui părinte, sănătos şi în putere anterior infracţiunii, nu are nimic exagerat.

Prin cererea de constituire de parte civilă formulată la data de 17 decembrie 2010 disjunsă din dosarul penal nr. 2222/251/2010, reclamantul R.S.D., prin reprezentant legal A.S.M., a solicitat ca pârâta B.A.M. să fie obligată în solidar cu S.C. „G.A.” S.A. să-i plătească suma de 2.102.500 lei despăgubiri civile, care constau în: 2.500 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor necesare pentru vindecarea leziunilor suferite; 2.100.100 lei (contravaloarea a 500.000 euro), reprezentând daune morale; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul R.S.D. a arătat că la data de 28 martie 2010 a fost victima unui accident rutier produs din culpa pârâtei. Ca urmare, a acestui accident, i s-a cauzat, o vătămare corporală a sănătăţii. În urma accidentului a suferit leziuni corporale descrise în certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei. Pentru a se vindeca a urmat tratament medical, în legătură cu care a efectuat cheltuielile solicitate cu titlu de daune materiale şi pentru care are acte justificative.

A precizat că, urmare a accidentului, a suferit şi un prejudiciu moral. Cu toate că traumatismele provocate nu l-au dislocat în mod absolut necesar de la activităţile sociale curente, decât pentru perioada pentru care a fost internat în spital, a suferit prejudicii morale şi consideră că, cele mai sus arătate, s-ar constitui, atât ca un „pretium dolores”, cât şi ca un prejudiciu de agrement (necesitatea suplinirii unei vieţi şi activităţi normale), ambele criterii fiind suficiente şi necesare pentru acordarea daunelor morale, aşa cum au fost cristalizate de practica judiciară.

În probaţiune a depus copie după mai multe bonuri fiscale şi chitanţă nr. 0007664/20 aprilie 2010 emisă de I.M.L. Târgu Mureş.

Prin cererea de constituire de parte civilă formulată la data de 17 decembrie 2010 disjunsă din dosarul penal nr. 2222/251/2010, reclamanţii A.M. şi A.S.M. au solicitat ca pârâta B.A.M. să fie obligată în solidar cu S.C. „G.A.” S.A. să le plătească suma de 4.211.900 lei despăgubiri civile, care constau în: 10.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de înmormântare ale defuncţilor lor părinţi; 1.100 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de pomenire ale defuncţilor la 6 săptămâni; 800 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de pomenire ale defuncţilor la 6 luni; în total 11.900 lei – reprezentând daune materiale; 4.200.000 lei (contravaloarea a 1.000.000 euro) reprezentând daune morale; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii A.M. şi A.S.M. au arătat că, la data de 28 martie 2010 părinţii lor, A.A. şi A.M. au fost victima unui accident rutier produs din culpa pârâtei şi au decedat. Ca urmare, ei au suportat cheltuielile de înmormântare şi de pomenire a acestora.

Au arătat că, despăgubirile civile pretinse cu titlu de daune morale se impun a fi acordate, ca o reafirmare etic necesară a încălcării de către pârâtă a legii, ca o reparaţie, atât în ceea ce priveşte suferinţa pe care în mod indubitabil aceasta le-a  cauzat-o (pretium doloris), precum şi pentru a compensa prin mijlocul reparaţiei patrimoniale eliminarea lor pentru o perioadă de timp din normala viaţă socială şi de familie. Se constituie aşadar, atât ca un „pretium dolores”, cât şi ca un prejudiciu de agrement (necesitatea suplinirii unei vieţi şi activităţi normale), ambele criterii fiind suficiente şi necesare pentru acordarea daunelor morale, aşa cum au fost cristalizate de practica judiciară.

În probaţiune au depus copie după mai multe facturi fiscale, bon fiscal şi chitanţă emisă la data de 30 martie 2010 de Primăria Câmpia Turzii - Serviciul impozite şi taxe.

La data de 17 februarie 2011 S.C. „G.A.” S.A. a formulat note de şedinţă prin care, în esenţă, au arătat următoarele:

Referitor la pretenţiile civile formulate de A.M. şi A.S.M. a arătat ce cheltuieli s-au avut în vedere la acordarea de despăgubiri potrivit art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

Cu privire la solicitarea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 11.900 lei, a apreciat că pretenţiile acestea au putut fi admisibile numai în măsura în care efectuarea lor a fost probată cu documente justificative.

A arătat că, din documentele justificative depuse la dosar, a fost dovedită, suma de 6191,83 lei ca prejudiciu cert, solicitând respingerea pretenţiilor de acordare a daunelor materiale peste această sumă.

A mai arătat că factura nr. 00161/29 martie 2010 în sumă de 238 lei reprezentând „transport auto avariat” nu poate fi admisă ca daună materială în accepţiunea art. 49 pct. 2 din Normele R.C.A., care stabilesc exhaustiv categoriile de cheltuieli ce se despăgubesc de asigurător  în caz de deces. Mai arată că factura nr. 04412100010/30 martie 2010 a fost depusă în dublu exemplar.

Referitor la cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 4.200.000 lei (echivalentul a 1.000.000 euro), a considerat că aceste pretenţii depăşesc graniţa unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au este aceea de compensare pentru părţile civile, care, incontestabil au fost supuse unor suferinţe psihice majore prin pierderea unor rude apropiate, solicitând ca la cuantificarea prejudiciului moral instanţa să aibă în vedere legislaţia şi practica judiciară în materie.

Cu privire la pretenţiile civile formulate de R.S.D., prin mandatar, a arătat ce cheltuieli sunt prevăzute de art. 49 pct. 1 din Normele R.C.A. care se despăgubesc de asigurător  în caz de vătămare corporală.

Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 2.500 lei reprezentând cheltuieli necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de către R.S.D., a precizat că, din bonurile fiscale depuse în dovedirea acestor cheltuieli, rezultă că partea civilă a efectuat cheltuieli de transport în cuantum de 1836,69 lei, precum şi cheltuieli cu medicamente în sumă de 268,65 lei şi cheltuieli cu eliberarea certificatului medico-legal în sumă de 39 lei.

Pentru a fi admisibile, partea civilă trebuia să facă dovada că, cheltuielile de transport au fost efectuate pentru transportul propriei persoane şi nu a altora. În ceea ce priveşte cheltuielile cu medicamentele şi cu eliberarea certificatului medico-legal, a arătat că nu se opune admiterii acestora. În măsura în care partea civilă nu va putea proba efectuarea cheltuielilor de transport în intervalul 30 martie – 21 aprilie, solicită respingerea acestora ca neîntemeiate. Formulează concluzii de respingere şi faţă de diferenţa între suma reprezentând pretenţiile dovedite şi suma de 2.500 lei solicitată cu titlu de daune materiale.

Referitor la pretenţiile de acordare a daunelor morale în cuantum de 2.100.000 lei (echivalentul a 500.000 euro) cerute de către R.D.S. şi de  câte 150.000 euro formulată de către C.A.R. şi M.R.C. a solicitat instanţei cenzurarea cuantumului acestora şi acordarea de daune morale acestuia în cuantum rezonabil, în acord cu prejudiciul moral real suferit, precum şi raportat la jurisprudenţa instanţelor din România în materie.

Privitor la cererea de constituire de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în cuantum de 8769,97 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii civile R.S.D., a apreciat că singurul document justificativ cu privire la cheltuielile efectuate  cu tratamentul pacientului era decontul de cheltuieli şi a considerat că cererea de constituire de parte civilă a unităţii spitaliceşti poate fi admisibilă numai în măsura în care este probată.

În drept, asigurătorul a invocat dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2011, instanţa a admis solicitările formulate în probaţiune de către reclamanţii A.M., A.S. şi R.S., prin reprezentant şi a încuviinţat acestora proba cu martorii B.S. şi N.C. cu teza probatorie „dovedirea a o parte din daunele materiale solicitate”;

Pentru reclamanţii C.A. şi M.C., prin reprezentant; a fost încuviinţată, de asemenea, proba cu martorii Z.C.A. şi M.C. cu teza probatorie „ramuri diferite sub aspect testimonial cu privire la familia defuncţilor”;

În cauză s-a solicitat acvirarea, pe cale scurtă,  a dosarului numărul 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş.

Proba testimonială admisă a fost administrată la două termene de judecată, astfel, în data de 15 septembrie 2011 a fost audiat martorul Z.C.A., iar la data de 06 octombrie 2011 au fost ascultaţi martorii încuviinţaţi reclamanţilor de rând I-III, numiţii B.V.S., N.M.C. şi M.C.S. încuviinţată reclamanţilor de rând IV-V, cele declarate fiind consemnate în procese-verbale distincte, semnate şi ataşate la dosar.

În completarea materialului probator, în vederea susţinerii concluziilor pe fondul cauzei s-a depus un înscris provenind de la M.R., practică judiciară în materie penală, referitor la cuantumul daunelor materiale şi morale acordate părţilor civile în cauze penale având ca obiect infracţiuni de ucidere din culpă şi vătămări corporale grave, precum şi concluziile scrise formulate de către S.C. „G.A.” S.A.

Pe fondul cauzei, instanţa a analizat în individualitatea lor, fiecare cerere formulată de către reclamanţi, şi luând act de poziţia pârâtelor B.A. şi S.C. „G.A.” S.A., constată următoarele: 

La data de 14 ianuarie 2011, prin încheierea iniţială de amânare a pronunţării în dosarul penal nr. 2222/251/2010 s-a dispus disjungerea laturii civile de latura penală, iar prin sentinţa penală nr.18/2011 s-a soluţionat cauza penală privind pe inculpata B.A., hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 283/R/28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, inculpata fiind condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Prin acţiunea în răspundere delictuală înregistrată pe rolul Judecătoriei Luduş la data de 18 ianuarie 2011, sub nr. 74/251/2011, reclamanţii A.S.M., A.M., C.R.A.,  M.R.C.,  R.S.D. - prin reprezentant A.S. M. şi Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Târgu Mureş – prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâţii B.A.M., şi S.C. „G.R.A.R.” S.A. – prin reprezentant legal,  au solicitat obligarea pârâtei şi a societăţii de asigurări la plata pretenţiilor civile disjunse din dosarul penal nr. 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş.

Reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Mureş s-a constituit parte civilă încă din timpul urmăririi penale cu suma de 8.769,97 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea reclamantului R.S.D.

Reclamanţii C.A.R. şi M.R.C., descendenţi, respectiv copii ai defuncţilor-victime C.R. şi C.C. s-au constituit părţi civile în dosarul penal nr. 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş, solicitând obligarea pârâtei B.A.M. şi a societăţii de asigurare SC G.A. SA la plata a echivalentului în lei de la data executării efective a plăţii a sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, respectiv câte 150.000 euro pentru fiecare din părţile civile, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 şi urm. din C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. din Codul civil.

Reclamantul R.S.D., prin reprezentant legal A.S. M., a solicitat ca pârâta B.A.M. să fie obligată în solidar cu S.C. „G.A.” S.A. să-i plătească suma de 2.102.500 lei despăgubiri civile, care constau în: 2.500 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor necesare pentru vindecarea leziunilor suferite; 2.100.100 lei (contravaloarea a 500.000 euro), reprezentând daune morale; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii A.M. şi A.S.M. au solicitat ca pârâta B.A.M. să fie obligată în solidar cu S.C. „G.A.” S.A. să le plătească suma de 4.211.900 lei despăgubiri civile, care constau în: 10.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de înmormântare ale defuncţilor lor părinţi A.A. şi A.M.; 1.100 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de pomenire ale defuncţilor la 6 săptămâni; 800 lei reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de pomenire ale defuncţilor la 6 luni; în total 11.900 lei – reprezentând daune materiale; 4.200.000 lei (contravaloarea a 1.000.000 euro) reprezentând daune morale; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând materialul probator administrat, respectiv, proba cu înscrisuri şi proba testimonială, instanţa a reţinut că, probatoriul oferă suficiente elemente pentru a se putea stabili veridicitatea unor cheltuieli la care se face referire, chiar dacă nu se probează de o manieră concretă amploarea acestora.

Reclamanţii au făcut o centralizare a acestor cheltuieli, cuprinzând, atât sumele pentru care deţin documente justificative, cât şi cele pentru care aceste documente nu au fost obţinute ori nu s-au mai păstrat În dovedirea pretenţiilor formulate, în completarea probei cu înscrisuri s-a administrat şi proba testimonială în vederea dovedirii  a o parte din daunele materiale solicitate.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 şi urm. din C. proc. pen. în dosarul penal, raportat la art. 998 şi urm. din Codul civil.

Analizând cauza din punct de vedere teoretic şi legal, instanţa a făcut anumite precizări:

Autorul producerii accidentului de circulaţie rutieră răspunde penal, în cazul uciderii din culpa sau vătămării corporale grave a victimei. Obiectul răspunderii penale este sancţiunea penală pentru infracţiunea comisă.

De asemenea, autorul accidentului poartă şi o răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul (paguba) produsă victimei sau victimelor ca urmare a accidentului comis. Principiul reparării integrale a prejudiciului guvernează răspunderea civilă delictuală.

Când prin comiterea infracţiunii se produc şi anumite pagube materiale sau morale, se dă naştere şi unui raport juridic de drept civil, în baza căruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. Asemenea pretenţii se realizează tot pe calea unei acţiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect substanţial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă. Aceasta acţiune nu este specifică procesului penal, ci procesului civil, dar în anumite cazuri determinate, ea poate fi alăturată acţiunii penale şi se exercita deodată în cadrul procesului penal.

În consecinţă, în procesul penal, după legislaţia română procesual penală în vigoare, poate fi exercitata numai acţiunea civilă prin care se tinde să se recupereze pagubele produse prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Pentru exercitarea acţiunii civile, în procesul penal sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a)infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b)între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c)prejudiciul trebuie să fie cert;

d)prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplina de exerciţiu, să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal .

Instanţa a constatat în cauza penală din care s-a disjuns această acţiune în răspundere civilă delictuală, că sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate.

Potrivit art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedura penală, "acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente"; ea "poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă", iar "repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile".

Din aceasta ultimă dispoziţie a textului de lege menţionat rezultă că, repararea pagubei produse prin infracţiune, în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, şi ulterior disjunse, se face în conformitate cu prevederile din legea civilă.

Ori, prin dispoziţiile articolului 998 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat, a-l repara".

Tot astfel, potrivit art. 999 din Codul civil, prin care este reglementată răspunderea civilă în caz de cvasidelicte, "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa".

In aplicarea art. 14 din C. proc. pen. şi a art. 998 din Codul civil, instanţa penală investită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto, este investită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.

Prin acţiunea civilă iniţiată în cadrul procesului penal, inculpatul sau partea responsabila civilmente pot fi acţionaţi numai în raport de nerespectarea obligaţiilor civile care decurg din repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune - aşa-numitul delict civil. De aceea, obiectul acţiunii civile este tragerea la răspundere civilă delictuală.

 Răspunderea civilă delictuală are o funcţie reparatorie relativă, deoarece ea se realizează numai în raporturile dintre subiecţii activi şi pasivi ai acţiunii şi chiar în aceste raporturi, oricât de întinsă ar fi răspunderea, valorile deteriorate sau distruse, nu pot fi, întotdeauna, recuperate pe deplin, in materialitatea lor.

Analizând daunele materiale solicitate de către reclamanţi, instanţa a reţinut :

Referitor la pretenţiile civile formulate de A.M. şi A.S.M. cu privire la solicitarea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 11.900 lei, instanţa a apreciat că pretenţiile acestea pot fi admisibile numai în măsura în care efectuarea lor a fost probată cu documente justificative, considerând că, din aceste documentele justificative depuse la dosar a fost dovedită suma de 6191,83 lei ca prejudiciu cert, impunându-se respingerea pretenţiilor de acordare a daunelor materiale peste această sumă.

Referitor la factura nr. 00161/29 martie 2010 în sumă de 238 lei reprezentând „transport auto avariat” nu poate fi admisă ca daună materială în accepţiunea art. 49 pct. 2 din Normele R.C.A., care stabilesc exhaustiv categoriile de cheltuieli ce se despăgubesc de asigurător  în caz de deces, constatând şi faptul că, factura nr. 04412100010/30 martie 2010 a fost depusă în dublu exemplar.

Referitor la cererea de acordare a daunelor materiale în cuantum de 2.500 lei reprezentând cheltuieli necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de către R.S.D., a constatat că, din bonurile fiscale depuse în dovedirea acestor cheltuieli, a rezultat că partea civilă a efectuat cheltuieli de transport în cuantum de 1836,69 lei, precum şi cheltuieli cu medicamente în sumă de 268,65 lei şi cheltuieli cu eliberarea certificatului medico-legal în sumă de 39 lei.

Instanţa a apreciat că, partea civilă a făcut dovada prin proba testimonială că, cheltuielile de transport au fost efectuate pentru transportul propriei persoane şi nu a altora iar în ceea ce priveşte cheltuielile cu medicamentele şi cu eliberarea certificatului medico-legal, acestea fiind admise astfel cum au fost formulate.

Raportat la reclamantul Spitalul Clinic Judeţean Mureş s-a constatat faptul că,  s-a constituit parte civilă încă din timpul urmăririi penale cu suma de 8.769,97 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea reclamantului R.S.D., iar la data de 10 martie 2011 reclamanta Spitalul Clinic Judeţean Mureş a depus la dosar o precizare la acţiunea civilă prin care arată că cererea de constituire de parte civilă în cuantum de 8.769,97 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare  ale reclamantului R.S.D., au fost transmise către Poliţia Oraşului Luduş, însoţită de fişa calculului costului de spitalizare pentru pacienţi, acest document reprezentând decontul privind cheltuielile cu tratamentul pacientului, întocmit în conformitate cu prevederile art. 1 din O.M.S. nr. 1100/2005.

În probaţiune a depus în copie: adresa către Poliţia Oraşului Luduş nr. 16371/22 octombrie 2010 şi fişa calculului costului de spitalizare pentru bolnavi.

Dovedite fiind pretenţiile solicitate, instanţa a admis reclamantului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş acţiunea civilă pentru suma de 8.769,97 lei.

În ceea ce priveşte sumele pretinse cu titlu de daune morale, de către reclamanţii C.A.R. şi M.R.C. reprezentând echivalentului în lei de la data executării efective a plăţii a sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, respectiv câte 150.000 euro pentru fiecare din părţile civile; de către reclamantul R.S.D., prin reprezentant legal A.S. M., în cuantum de 2.100.100 lei (contravaloarea a 500.000 euro) şi de către reclamanţii A.M. şi A.S.M. care au solicitat 4.200.000 lei (contravaloarea a 1.000.000 euro), instanţa de fond, chiar dacă a remarcat cuantumul consistent al pretenţiilor, a constatat, în acelaşi timp şi faptul că, legiuitorul şi jurisprudenţa nu a oferit criterii clare de evaluare a prejudiciului de natură morală.

Instanţa de fond a avut în vedere împrejurarea că, pierderea intempestivă a unui membru al familiei generează o suferinţă psihică intensă, multiplicată, în speţă, prin decesul concomitent al ambilor părinţi în cazul reclamanţilor, iar impactul psihologic al deceselor produse în circumstanţe de natura celor deduse judecăţii, în cauza de faţă, este deosebit şi, practic, imposibil de cuantificat din punct de vedere material. Pierderea sufletească presupune înlăturarea unor relaţii de familie preexistente  şi modificarea unor percepţii de ordin psihologic.

Instanţa a stabilit un echivalent material al pierderii sufleteşti şi al suferinţei provocate prin decesul ambilor părinţi, în cazul reclamanţilor A.M., A.S. – M. şi C.R.A. şi M.R.C., precum şi a suferinţei fizice în cazul reclamantul R.S.D. Evident, acest demers a fost deosebit de dificil, neexistând vreun reper pe baza căruia să se poată aprecia că anumite pretenţii ar fi exagerate .

Singurul criteriu subiectiv care a putut reduce suma solicitată în cuantum de 4.200.000 lei (echivalentul a 1.000.000 euro), în cazul reclamanţilor A.M., A.S.M., a fost acela că, aceste pretenţii depăşeau graniţa unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au este aceea de compensare pentru părţile civile, care, incontestabil au fost supuse unor suferinţe psihice majore prin pierderea unor rude apropiate, dar la cuantificarea prejudiciului moral instanţa a avut în vedere şi legislaţia şi practica judiciară în materie.

Referitor la pretenţiile de acordare a daunelor morale în cuantum de 2.100.000 lei (echivalentul a 500.000 euro), solicitate de către reclamantul R.D.S. instanţa a procedat la  cenzurarea cuantumului acestora, cu atât mai mult cu cât partea civilă a necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, în urma cărora şi-a revenit din punct de vedere fizic, traumatismele suferite nu i-au produs un prejudiciu de agrement în viitor, viaţa socială nu i s-a schimbat definitoriu în urma accidentului suferit. Constatând că, R.S.D. suferă de o deficienţă gravă, existentă anterior accidentului, instanţa a acordat acestuia  daune morale în cuantum rezonabil, în acord cu prejudiciul moral real suferit, precum şi raportat la jurisprudenţa instanţelor din România în materie.

Cu privire la constituirea de parte civilă formulată de C.A.R. şi M.R.C. instanţa a luat act de faptul că, aceştia au deschis un dosar de daune la societatea asiguratoare, care a achitat amiabil cheltuielile materiale pretinse şi dovedite, conform dispoziţiilor Normelor R.C.A. invocate, fapt recunoscut de acestea. În ceea ce priveşte pretenţiile de daune morale în cuantum de câte 150.000 euro pentru fiecare, instanţa, de asemenea s-a  pronunţat în sensul acordării unor sume rezonabile, care să reprezinte o justă dezdăunare a prejudiciului moral, o compensaţie reală pentru suferinţa cauzată de pierderea unor rude apropiate, şi nu un motiv pentru îmbogăţire fără justă cauză în baza unei tragedii.

Referitor la pârâta S.C. „G.R.A.R. ” S.A., instanţa a constatat, în principal, calitatea acesteia de asigurator în cauză, care va  răspunde în limitele prevăzute în contractul de asigurare, conform art. 22 din Legea nr.136/2005, republicată  despăgubirile urmând a se stabili şi efectua conform art. 54 raportat la art. 43 si 49 din Legea nr.136/2005, republicată.

S-a impus astfel precizarea că,  Poliţa RCA sau Carte Verde este un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule. Prin acest contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă de asigurare Asigurătorului RCA pentru un anumit vehicul strict determinat, iar Asigurătorul se obligă ca, la producerea de către asiguratul său sau de către oricine altcineva, cu vehiculul asigurat şi cu consimţământul asiguratului, a unui prejudiciu (pagube) unui terţ, să despăgubească pe acest terţ în locul asiguratului său până la valoarea maximă de despăgubire stabilită expres în poliţa RCA.

Acest contract dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce – prin conţinutul său este de natură bilaterală, este un contract obligatoriu, consensual (într-o oarecare măsură, deoarece drepturile şi obligaţiile principale sunt prevăzute în lege şi norme), sinalagmatic, cu titlu oneros, aleatoriu, contract generator de drepturi de creanţă.

Contractul de asigurare RCA este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece esenţială este reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor şi interdependenţa acestora.

Obligaţiei asiguratului de a plăti prima de asigurare îi corespunde obligaţia asigurătorului de a despăgubi pe terţul păgubit, obligaţie izvorâtă din fapta ilicită a asiguratului său şi a prejudiciului produs de acesta terţului păgubit.

Păgubitul este îndreptăţit să primească despăgubirea de la Asigurătorul vehiculului asigurat cu care i s-a produs prejudiciul material şi moral şi, mai mult, asiguratul nu se poate opune despăgubirii.

Pe cale de consecinţă, apreciind ca întemeiate acţiunile civile formulate, în cauză fiind incidente dispoziţiile mai sus menţionate şi analizate, instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamanţii A.S.M., A.M., C.R.A., M.R.C., R.S.D. - prin reprezentant A.S. M. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâţii B.A.M., şi S.C. „G.R.A.R. ”S.A. – prin reprezentant legal, având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”, acţiune disjunsă din dosarul penal nr. 2222/251/2010 al Judecătoriei Luduş.

Astfel, s-a dispus obligarea pârâtei B.A.M.  la plata următoarelor sume:

5.reclamanţilor A.S.M. şi  A.M. daune materiale în cuantum de 6.191,83 lei şi daune morale în cuantum de 100.000 lei (câte 50.000 lei pentru fiecare);

6.reclamanţilor C.R.A. şi M.R.C.  daune morale în cuantum de 100.000 lei (câte 50.000 lei pentru fiecare);

7.reclamantului R.S.D. prin reprezentant A.S.M., daune materiale în cuantum de 2.500 lei şi daune morale în cuantum de 60.000 lei ;

8.reclamantului Spitalul Clinic Judeţean De Urgenţă Târgu Mureş – prin reprezentant legal suma de 8.769,97 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare acordate pârâtului R.S.D..

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de  art.3853  alin. 1 C. proc. pen., au declarat recurs părţile civile C.A.R. şi M.C.R. care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, admiterea acţiunii civile aşa cum a fost formulată.

De asemenea, împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat recurs şi părţile civile A.S. M., A.M. şi R.S.D., însă acestea sunt tardive, în raport de data comunicării hotărârii primei instanţe.

Prin Decizia civilă nr. 362 din 26 aprilie 2012 Tribunalul Mureş şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Tg. Mureş – secţia penală.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp. art.3856 alin.3 C. proc. pen., Curtea a apreciat că recursurile sunt  fondate, însă  pentru următoarele considerente:

La termenul de judecată din data de 27 iunie 2012 instanţa a invocat din oficiu nulitatea hotărârii atacate, întrucât la dezbaterea în fond a cauzei la Judecătoria Luduş a lipsit procurorul, excepţie care a fost pusă în discuţia părţilor.

Potrivit art.315 alin.1 C. proc. pen. procurorul este obligat să participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpaţi se află în stare de detenţie sau în vreuna dintre situaţiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii.

Conform art.197 alin. 2 C. pen., este sancţionată cu nulitatea dispoziţiile relative la participarea procurorului, nulitate care nu poate fi înlăturară în niciun fel şi care poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din  oficiu.

În speţă, prin încheierea din 14 ianuarie 2011 s-a disjuns latura civilă a procesului penal prin care inculpata B.A.M. a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin.1, 2 şi alin.5 C. pen. şi vătămarea corporală din culpă prev. de art.184 alin.1 şi 3 C. pen., deoarece inculpata a uzat de disp. art. 3201 C. proc. pen., iar pentru soluţionarea laturii civile era nevoie de administrarea de probe.

Procedând la disjungerea laturii civile de latura penală, cauza se judecă tot după procedura penală, părţile având calitatea de inculpaţi, părţi civile, părţi responsabile civilmente, etc. şi nu de reclamanţi sau pârâţi aşa cum a reţinut instanţa de judecată.

Prin urmare, având în vedere că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile Codului de procedură penală la soluţionarea cauzei disjunse, respectiv a lipsit procurorul, hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută.

În aceste condiţii, chiar dacă recursurile părţilor civile A.S. M., A.M. şi R.S.D. urmează să fie respinse ca tardive, în conformitate cu dis art. 3857 alin.1 C. proc. pen. urmează să extindem efectul recursurilor părţilor civile C.A.R. şi M.C.R. care au fost admise şi cu privire la părţile civile A.S. M., A.M. şi R.S.D. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş, pentru a se putea hotărî şi în privinţa lor.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, astfel că în conformitate cu disp.art.38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează să  respingă, ca tardive, recursurile declarate de părţile civile A.S. M., A.M. şi R.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 816 din 21 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Luduş, în dosarul nr. 74/251/2011.

În baza art. 3857 alin. 1 C. proc. pen., Curtea urmează să extindă efectele recursurilor şi cu privire la părţile civile A.S. M., A.M., R.S.D. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, care nu au declarat recurs sau a căror recursuri au fost respinse ca tardive.

În baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,  urmează să admită recursurile declarate de părţile civile C.A.R. şi M.C.R. împotriva aceleaşi hotărâri.

De asemenea, instanţa urmează să caseze integral hotărârea atacată şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv la Judecătoria Luduş.

Ultimul act valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul este încheierea din 14 ianuarie 2011, urmând să fie asigurată şi prezenţa procurorului la cercetarea judecătorească a cauzei.

Notă (judecător Mihaela Vasiescu): Într-adevăr. judecata acţiunii civile, după disjungerea ei de acţiunea penală, este guvernată de regulile procedurii penale şi nu de ale procedurii civile, întrucât legea procesual penală prevede expres cazurile în care acţiunea civilă se exercită în faţa instanţei civile, după dispoziţiile procesual penale civile, or situaţia analizată nu se încadrează între aceste cazuri. Astfel, judecata acţiunii civile va avea loc potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II al Codului de procedură penală cu referire la prevederile pertinente ale Părţii generale a aceluiaşi cod, şi nu după dispoziţiile Codului de procedură civilă. În acest sens, cu titlu particular, prezenţa procurorului la judecată este obligatorie, în cazurile prevăzute de art. 315 C. proc. pen., obligatorie este şi prezenţa la judecată a inculpatului aflat în stare de deţinere, cum obligatorie este şi asistenţa lui juridică în cazurile prevăzute de art. 171 C. proc. pen. Totodată, părţile păstrează calitatea de inculpaţi, părţi civile, părţi responsabile civilmente şi nu o dobândesc pe aceea de reclamanţi sau pârâţi, iar hotărârea prin care se soluţionează latura civilă a procesului este supusă căilor de atac, titularilor şi termenelor de exercitare a acestora, aşa cum sunt prevăzute de C. proc. pen..

Domenii speta

Spete similare