Recurs litigii cu profesionişti. procedura insolvenţei. încheiere de suspendare a judecăţii în baza art.244 (1) pct.1 cod procedură civilă. neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de acest text de lege. -art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

 RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI. ÎNCHEIERE DE SUSPENDARE A JUDECĂŢII ÎN BAZA ART.244 (1) PCT.1 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ACEST TEXT DE LEGE. 

-art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă.

Decizia nr.500/10.10.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea din 17 aprilie 2013, Tribunalul Satu Mare – judecătorul sindic a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură, până la finalizarea evaluării şi valorificării bunurilor societăţii debitoare.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, legal timbrat recurenţii H. C. şi H. M. N., solicitând instanţei modificarea în totalitate a acesteia, în sensul continuării judecării dosarului de insolvenţă nr.8167/83/2010, având ca obiect răspundere administrator.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii arată că, încheierea recurată este nelegală şi netemeinică, arătând că lichidatorul judiciar a solicitat în temeiul art.138 lit.”a şi d” din Legea nr.85/2006, antrenarea răspunderii recurenţilor pârâţi ca foşti administrator ai societăţii comerciale S.C. C. SRL, în prezent aflată în faliment, aşa cum aceasta rezultă din cadrul dosarului civil nr. 8167/83/2010 al Tribunalului Satu Mare, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Ca urmare a acestei solicitări au formulat o poziţie procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, în sensul respingerii acţiunii de antrenarea a răspunderii pârâţilor, solicitând judecătorului sindic în probaţiune o serie de înscrisuri precum şi o expertiză judiciară de evaluare a bunului imobil cu care am garantat creditele societăţii debitoare S.C. C. SRL.

Primul raport de expertiză dispus în cauză, prin care au solicitat evaluarea bunului debitoarei S.C. C. SRL, imobil garanţie a creditului ipotecar luat de societate a fost declarat nul absolut. Raportul a fost realizat de expertul judiciar M. I. M. În cauză s-a dispus de către judecătorul sindic la solicitarea pârâţilor o contraexpertiză având acelaşi obiectiv ca şi primul raport, de evaluarea a bunului imobil garanţie a creditului angajat de către societatea debitoare. Acest raport de expertiză a fost realizat de către expertul judiciar G. I. şi s-a constatat că acest raport este de asemenea nul absolut nefiind realizat cu respectarea standardelor europene de evaluare. Judecătorul sindic a revenit cu adresă la acest expert şi i-a solicitat să reface raportul de expertiză pe baza Standardelor Europene de Evaluare, precum şi pe baza standardelor agreate de către ANEVAR.

Expertul judiciar a refuzat să se conformeze dispoziţiilor imperative ale judecătorului sindic comunicând la dosar în loc de raport de expertiză judiciară refăcută un răspuns prin care învederează instanţei că e suficientă calitatea sa de expert tehnic judiciar pentru realizarea "Evaluării proprietăţii imobiliare" nefiind necesară deţinerea calităţii de expert evaluator ANEVAR.

În fapt, răspunsul acestui expert a însemnat o sfidare a dispoziţiilor imperative ale judecătorului sindic care a constatat nulitatea raportului de expertiză realizat de către acesta pe baza unor Hotărâri de Guvern care se aplică societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi nicidecum unor societăţi comerciale cu capital integral privat, cum era cazul societăţii debitoare ai căror administratori au fost recurenţii.

Înainte de a se pronunţa asupra răspunsului expertului judiciar G. I. I., judecătorul sindic din oficiu a pus în discuţie necesitatea suspendării prezentului litigiu în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la evaluarea şi valorificarea activelor debitoarei din cadrul dosarului de insolvenţă cu nr. 8167/83/2010, dosar în care pârâţii nu sunt părţi, apreciind că în speţă nu sunt întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol. În primul rând antrenarea răspunderii pârâţilor pe temeiul de drept invocat de lichidator în speţă, art. 138 lit. a şi d din Legea 85/2006 nu poate în mod valabil să depindă de evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei din dosarul de insolvenţă, întrucât pe de o parte potrivit Legii nr. 85/2006 răspunderea civilă a persoanelor avute în vedere de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere specială, care prezintă multe caracteristici ale răspunderii civile delictuale şi presupune îndeplinirea unei cerinţe esenţiale, respectiv aceea a existenţei unui raport de cauzalitate între fapta administratorului şi prejudiciul creat, cât şi împrejurarea că acesta ar fi lucrat cu rea credinţă în dauna creditorilor, iar pe de altă parte evaluarea bunurilor debitoarei a fost încuviinţată şi în cadrul acestui dosar în contradictoriu cu subsemnaţii pârâţi.

Este cel puţin discutabil raţionamentul judecătorului sindic care apreciază că evaluarea bunului imobil din cadrul dosarului de faliment în care pârâţii nu sunt părţi va putea fi opozabil pârâţilor din prezenta cauză, fără ca această evaluare să se facă în contradictoriu şi cu aceştia, în condiţiile în care în prezentul dosar aceştia au făcut eforturi financiare şi au plătit expertize pentru evaluarea acestui imobil, expertize constatate a fi nule absolut, dar nu din culpa acestora.

Prin urmare dacă judecătorul sindic a apreciat ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă această expertiză pentru soluţionarea prezentului dosar apreciază că se impunea revenirea cu o adresă sub sancţiunile procedurale aplicabile experţilor pentru atare situaţii şi nicidecum suspendarea acestui dosar până la efectuarea unui act de procedură, evaluare judiciară şi valorificare a bunului care face obiectul dosarului de faliment în care pârâţii nu sunt părţi. O gravă eroare de judecată face judecătorul sindic atunci când în cadrul dispozitivului susţine că judecata "reîncepe prin cererea de repunere pe rol a cauzei, la cererea uneia dintre părţi, înainte de împlinirea termenului de perimare", omiţând faptul că potrivit dispoziţiilor imperative ale alin. 2 al art. 244 Cod procedură civilă care se coroborează cu cele ale art. 244 alin.1 Cod procedură civilă: "Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.", aspect care întăreşte o dată în plus, dacă mai era necesar că, suspendarea unei judecăţi nu poate depinde de îndeplinirea unui act de procedură, evaluare sau valorificare a bunurilor debitoarei ci aceasta poate depinde doar de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Lichidatorul judiciar, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat instanţei respingerea ca neîntemeiat şi nefondat a recursului formulat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea în totalitate a dispoziţiilor primei instanţe privind suspendarea cauzei până la finalizarea valorificară bunurilor societăţii. Astfel se invocă în recursul formulat că evaluarea şi valorificarea bunurilor identificate în averea  debitoarei nu prezintă importanţă în dosarul asociat având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale, criticându-se totodată raţionamentul judecătorului sindic în aprecierea cauzei deduse judecaţii. Faţă de cele invocate, menţionează că bunul identificat în averea debitoarei a fost evaluat şi expus spre valorificare în condiţiile prevăzute de art. 116-120 din Legea 85/2006, coroborat cu art. 41- (2) din acelaşi act normativ. Dat fiind că actele întocmite de lichidatorul judiciar au fost aprobate de către Adunarea creditorilor în şedinţa din data de 21.01.2011, imobilul din averea debitoarei urmează a fi valorificat în condiţiile aprobate de către creditori.

Susţinerile recurenţilor că evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei în cadrul dosarului de faliment nu are efecte în prezenta cauză sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportat de persoanele responsabile. Astfel, dat fiind că, după valorificarea bunurilor din averea debitoarei există posibilitatea ca o parte din pasivul debitoarei să fie acoperit, petitul acţiunii în atragerea răspunderii urmează a fi modificat corespunzător, prin urmare ar fi nedrept, netemeinic şi nelegal să se ajungă la pronunţarea unei hotărâri prin care pârâţii să fie obligaţi la suportarea unui pasiv mai mare decât ar fi în realitate. Într-o asemenea situaţie, se impune suspendarea cauzei până la definitivarea pasivului debitoarei, prin urmare în mod legal i temeinic judecătorul sindic a dispus suspendarea prezentei cauze până la valorificarea bunului din averea debitoarei şi definitivarea pasivului. 

Mai mult, în mod corect s-a reţinut în încheierea de şedinţă recurată, orice expertiză tehnică este o opinie la evaluarea imobilelor, însă cuantumul acţiunii formulate va fi determinat de valoarea la care se vor valorifica efectiv bunurile debitoarei, valoarea cu care se va modifica în concret pasivul acesteia şi nicidecum de valoarea exprimata de expert, mai ales dat fiind că urmare a evaluării întocmite la solicitarea lichidatorului judiciar, expertul stabileşte o valoare de la care încep licitaţiile cu privire la bunul din averea debitoarei şi aprobată de către creditori, aceiaşi creditori care pe parcursul desfăşurării procedurii insolvenţei sunt îndreptăţiţi la aprobarea modificării unei strategii de vânzare cu privire la bun.

Prin urmare, nu recurenţii pârâţi stabilesc valoarea la care se valorifica un bun.

În drept au fost invocate prevederile art. 25, art. 41- (2), art. 116-120 şi art. 138 din Legea nr. 85/2006, art. 115 şi următoarele, art. 312 (1) din Codul de Procedură Civilă.

 Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele potrivit prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din17 aprilie 2013, judecătorul sindic a dispus suspendarea cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă până la finalizarea evaluării şi valorificării bunurilor societăţii debitoarei.

Încheierea judecătorului sindic este netemeinică şi nelegală.

Potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul altei judecăţi. Alin.2 al aceluiaşi articol reglementează că suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.

Aşadar, instanţa poate dispune suspendarea unei cauze în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă a pricinii care a motivat suspendarea.

În cauza de faţă însă, judecătorul sindic a suspendat soluţionarea cererii de antrenare a răspunderii materiale a recurenţilor, până după evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei.

În acest context, este clar că nu au fost respectate prevederile legale la care s-a făcut referire mai sus.

Deoarece, din perspectiva celor expuse, criticile recurenţilor sunt fondate, instanţa în baza art.312 alin.6 Cod procedură civilă, a admis recursul şi a casat încheierea, cauza urmând a fi trimisă la aceeaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Domenii speta

Spete similare