Nerespectarea îndrumarului instanței superioare.Consecințe

Decizie 554/A din 16.11.2017


Potrivit art.480 alin 3CPC dezlegările date problemelor de drept de către instanţa de apel, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Analizând notele de şedinţă depuse la data de 23.03.2017 se constată că reclamanţii nu au solicitat introducerea Statului Român în proces.

Cererea de introducere a fost formulată însă, încă din primul ciclu procesual de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, la data de 11.09.2014 instanţa nepronunţându-se asupra acesteia. Mai mult, nici în rejudecare, după pronunţarea deciziei de casare prima instanţă nu a înţeles să clarifice, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, cadrul procesual sub aspectul introducerii în cauză a Statului Român.

Din acest punct de vedere sunt aplicabile prevederile art.480 alin 3 CPC care statuează: în cazul în care se constată că, în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Prin sentinţa civilă nr. 1131/20.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosar nr.58/307/2014*, s-a admis  acţiunea civilă intentată de reclamanţii H T şi H  obligându-se pârâţii I A şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Maramureş să lase în deplină proprietate reclamanţilor suprafaţa de 8000 mp.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a arătat că reclamanţii sunt proprietarii terenului de 8000 mp, dobândit de la numitul HT, iar potrivit art.563 NCC aceştia se bucură de protecţie legală în ceea ce priveşte exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

La data de 03.07.2017 s-a declarat apel de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Maramureş, solicitându-se admiterea acestei căi de atac, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii.

În motivarea apelului, s-a arătat că în cauză nu a fost introdus şi Statul Român deşi terenul ce face obiectul dosarului este proprietatea publică a Statului Român, acesta fiind înscris în amenajamentul silvic al Ocolului Silvic Sighetu Marmaţiei, UP III Runcu, ua 24 S, cu titlu de fond forestier. Ori, din fondul forestier face parte şi păstrăvăria, precum şi terenurile ocupate de construcţii şi curţile aferente. Mai mult, apelanta ar avea doar un drept de administrare a acestui fond.

La data de 03.07.2017 s-a declarat apel de către I A prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii.

Se critică, în esenţă, faptul că proprietar asupra terenului din litigiu este Statul Român, apelantul nu a deţinut terenul niciodată. Mai mult, şi în prezent RNP Romsilva, prin Direcţia Silvică Maramureş are contract de închiriere valabil cu o terţă persoană, care nu este parte în dosar şi care exploatează păstrăvăria Săpânţa.

La data de 24.07.2017 intimaţii H T şi H I au depus întâmpinare la apel prin care au solicitat respingerea apelurilor formulate.

În esenţă s-a relevat faptul că terenul de 8000 mp este proprietatea acestora şi trebuie să se bucure de protecţia legii având în vedere calitatea de proprietari, aspect dovedit cu extrasul de carte funciară, cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3145/06.11.2012 , precum şi copia din Registrul Agricol 2010-2014.

Cu privire la faptul că nu a fost introdus în proces Statul Român se reţine că acţiunea nu are ca obiect revendicarea unui teren proprietate publică ci terenul proprietatea lor privată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar reţine faptul că hotărârea atacată este nelegală, urmând a fi anulată.

Se constată că procesul a început la data de 07.01.2014 prin cererea introdusă de reclamanţii H T și H I, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I A respectarea atributelor dreptului de proprietate asupra terenului de 8000 mp, situat în Săpânţa, locul Vadu Poienii, identificat în CF 50290 Săpânţa nr.topo 50290.

S-a relevat de reclamanţii că, deşi ar fi proprietari asupra terenului, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare de la numitul HT, terenul ar fi fost folosit de pârât fiind concesionat de la Ocolul Silvic Sighetu Marmaţiei.

La data de 12.06.2014 se formulează o cerere de intervenţie în interes propriu de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Maramureş, prin care se relevă reclamanţii ar revendica o suprafaţă de teren forestier ce ar face parte din proprietatea publică a Statului Român, pe care este edificată o păstrăvărie.

Prin înscrisul de la fila nr. 84 dosar reclamanţii cheamă în judecată şi pe Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Maramureş.

La data de 11.09.2014 Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Maramureş a solicitat introducerea în cauză  a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cerere reiterată în şedinţa din data de 12.09.2014.

La data de 27.01.2016 se pronunţă Sentinţa Civilă nr.131 prin care se respinge acţiunea civilă, iar împotriva acesteia se formulează apel de către apelanţii H T şi H I, pronunţându-se Decizia Civilă nr.423/A/30.06.2016 prin care se admite apelul şi se constată că prima instanţă nu a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, sentinţa este anulată şi dosarul trimis spre rejudecare.

În rejudecare, la data de 06.10.2016 se fixează termen de judecată, iar la  şedinţa din data de 23.03.2017, reprezentanta reclamanţilor relevă că a chemat în judecată şi Statul Român, prin notele de şedinţe depuse la data de 07.10.2016.

La data 20.04.2017 se pronunţă sentinţa civilă nr.1131 atacată, dar fără ca în proces să fie introdus şi Statul Român.

Potrivit art.480 alin 3CPC dezlegările date problemelor de drept de către instanţa de apel, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Analizând notele de şedinţă depuse la data de 23.03.2017 se constată că reclamanţii nu au solicitat introducerea Statului Român în proces. Cererea de introducere a fost formulată însă, încă din primul ciclu procesual de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, la data de 11.09.2014 instanţa nepronunţându-se asupra acesteia. Mai mult, nici în rejudecare, după pronunţarea deciziei de casare prima instanţă nu a înţeles să clarifice, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, cadrul procesual sub aspectul introducerii în cauză a Statului Român.

Din acest punct de vedere sunt aplicabile prevederile art.480 alin 3 CPC care statuează: în cazul în care se constată că, în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.