Contract de asigurare viaţă.Daune morale.

Contract de asigurare viaţă.Daune morale.

S-a reţinut că referitor la posibilitatea acordării de daune morale, dispoziţiile art.49 pct.1 lit.f) şi pct.2 lit.d) din Norme menţionează că „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:

1.în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;

2. în caz de deces:

d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.”

În speţă, instanţa a reţinut că ambele reclamante au suferit un prejudiciu nepatrimonial, afectiv ca urmare a vătămării fizice proprii şi pierderii fiicei, de către reclamanta C A, pe de o parte şi ca urmare a pierderii surorii, de către reclamanta CMC, pe de altă parte, ce constă în durerea fizică şi psihică provocată de săvârşirea faptei ilicite  de către CG, asigurat al pârâtei.

Fapta ilicită a fost descrisă în amănunţit de Rezoluţia Parchetului din 27.11.2009, nefiind reţinută vinovăţia celorlalţi conducători auto GM şi CC în producerea accidentului rutier şi implicit în vătămarea corporală a reclamantei şi decesul minorei CG.

Instanţa a constatat că efectele psihologice ale pierderii vieţii minorei CG se resimt şi în prezent în viaţa ambelor reclamante, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, aşa cum s-a descris anterior.

Referitor la evaluarea pecuniară a acestui prejudiciu, instanţa a constatat că limitele de despăgubire pentru anul 2008 sunt stabilite de art.24 alin.3) din Norme, acestea fiind de 750.000 Euro.

În cauză, instanţa a concluzionat că realizarea unei compensări echitabile pentru prejudiciul moral suferit se poate realiza prin acordarea unor daune morale în cuantum de câte 75.000 Euro, pentru fiecare reclamantă, care să le permită acestora să găsească o alinare în condiţii de viaţă normală, în toate actele vieţii cotidiene.

Sentinţa nr. 1839/CAF din 03 Noiembrie 2010 Tribunalul Vâlcea Tribunalul Vâlcea-Secţia comercială

La data de 03.06.2010 reclamantele CA, şi CMC au solicitat ]n contradictoriu cu pârâta pârâta EAR SA, cu sediul în Bucureşti obligarea acesteia la plata daunelor morale, în cuantum de 10.000 Euro pentru vătămare corporală a reclamantei CA, 200.000 Euro pentru suferinţa provocată de uciderea din culpă a fiicei acesteia, CGG şi suma de 100.000 Euro pentru suferinţa provocată reclamantei CMC, pentru uciderea din culpă a surorii acesteia.

În motivare se arată că la data de 5.06.2008 CG, beneficiar al Poliţei de asigurare RO/16/H16/DV nr.000031971 a provocat accidentul de circulaţie, ce a avut ca urmare decesul său, al fiicei sale GC şi rănirea soţiei sale, CA.

Se arată că referitor la vinovăţia producerii accidentului, în dosarul penal 1587/P/2008, prin Rezoluţia din 27.11.2009, s-a reţinut că „Din întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv din raportul de expertiză tehnică judiciară, reiese că starea de pericol în producerea accidentului, a fost creată de victima CG”.

În continuare, se menţionează că prin aceeaşi rezoluţie s-a reţinut că între leziunile traumatice ce au provocat decesul minorei şi leziunile suferite de reclamanta CA, pe de o parte, şi fapta asiguratului, pe de altă parte, există legătură de cauzalitate directă.

Prin urmare, se solicită aplicarea dispoziţiilor art.26 alin.1 şi 2 pct.4, art.46 pct.2, art.49 alin.1 lit.f şi art.49 alin.2 lit.d din Norma din 2.10.2007 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi art.998-999 Cod civil.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, se arată că prin aceste daune morale se urmăreşte asigurarea unei minime consolări în faţa pierderii vieţii unui copil la o vârstă fragedă, suma solicitată încadrându-se în limita de 750.000 Euro stabilită de legiuitor.

Au fost anexate cererii Poliţa de asigurare, certificatul de deces, Raportul medico-legal de necropsie, Rezoluţia din 27.11.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, Raportul de constatare medico-legală, biletul de ieşire din spital din 6.06.2008, secţia Chirurgie a reclamantei CA, certificate de concediu medical din 06.06.2008 pentru 21 de zile, din 07.07.2008 pentru 14 zile,  din 08.08.2008, pentru 10 zile şi din  9.09.2008 pentru 15 zile, însoţite de adeverinţă emisă de SC E SRL din 22.02.2010, de confirmare a zilelor de concediu medical şi înscrisuri referitoare la tratamentul aplicat pentru  depresie medie cu elemente de anxioase reclamantei.

Cererea a fost precizată la data de 6.10.2010, în sensul că reclamanta CMC, a formulat cererea asistată de mama sa C.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia netimbrării, a inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesual pasive şi active, solicitând introducerea în cauză a moştenitorilor lui CG, excepţii soluţionate motivat prin Încheierea din şedinţa publică din data de 6.10.2010.

Pe fond, se solicită respingerea cererii  ca neîntemeiată, deoarece prin Rezoluţia din data de 27.11.2009 nu s-a pronunţat nicio  măsură cu privire la CG, dispunându-se scoaterea de sub urmărirea penală a lui GM şi CC, în condiţiile în care reclamanta CA nu a înţeles să formuleze plângere penală împotriva celorlalţi şoferi implicaţi în accident.

Au fost audiate martorele MM şi CM, propuse de reclamante, care au declarat că ambele reclamante au fost afectate de moartea minorei G, stare care se prelungeşte şi în prezent, în sensul că acestea duc o viaţă izolată de restul comunităţii, mama minorei suferind de depresie, stare care a condus în final şi la pierderea locului de muncă.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu din 27.11.2009 s-a reţinut că la data de 5.06.2008, CG, în timp ce se deplasa pe DN67, în direcţia Rm.Vâlcea-Horezu, la volanul autoturismului Dacia Logan, fiind însoţit de soţia sa şi de fiica acestuia CG în vârstă de 5 ani, la km 161+400, în condiţii de carosabil uscat, a trecut cu roţile peste linia continuă ce marca axul drumului pătrunzând astfel pe banda de contrasens, moment în care din sens opus se apropia autoutilitara Mercedez Benz condusă de GM.

Acesta din urmă a acţionat sistemul de frânare şi a efectuat un viraj la dreapta în vederea evitării coliziunii, însă manevrele nu au reuşit, condiţii în care autoturismul condus de CG a fost proiectat pe sensul de mers Rm.Vâlcea Horezu, s-a rotit în sensul acelor de ceasornic 100°, după care a fost lovit în partea laterală dreapta de autoturismul Dacia Logan condus de CC.

În urma impactului şoferul CG şi minora CG au decedat, stabilindu-se prin Raportul de constatare medico-legală legătura de cauzalitate directă şi necondiţionată între leziunile suferite ca urmare a impactului şi decesul acestora.

De asemenea, s-a reţinut că reclamanta CA a suferit, în condiţiile accidentului rutier, leziuni ce au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În final, parchetul a reţinut că starea de pericol în producerea accidentului a fost creată de victima CG prin aceea că a trecut cu autoturismul parţial, cca 1,1 m, peste axul drumului marcat cu linie continuă, în momentul în care din sens opus se apropia autoutilitara condusă de GM, încălcând dispoziţiile art.41 alin.1, art.54 alin.1 din OUG nr.195/2202 şi art.77 alin.2 din Regulamentul de aplicare a ordonanţei.

Referitor la ceilalţi conducători auto, s-a reţinut că deşi aceştia conduceau autovehiculele cu o viteză de 77km/h, respectiv de 90 km/h, între această faptă şi producerea accidentului nu există legătură de cauzalitate, întrucât impactul nu ar fi putut fi evitat nici în condiţiile respectării limitei de 50 km/k în condiţiile efectuării manevrei imprudente de pătrundere pe contrasens de către CG.

În urma accidentului, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, atât soţia supravieţuitoare, cât şi cealaltă fiică a acesteia CC au suferit pe plan psihic, pierderea fiicei şi respectiv a surorii mai mici, conducând la o stare de autoizolare a celor două reclamante faţă de restul comunităţii în care locuiesc în prezent.

Instanţa a constatat că suferinţa produsă de pierderea minorei CG este resimţită şi în continuare de către ambele reclamante, aspect relevat de martorele audiate în cauză.

Mai mult, s-a reţinut că actele dosarului arată că reclamanta CA a fost internată în spital, în urma producerii accidentului, la secţia chirurgie, obţinând  un număr de 62 de zile de concediu medical, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

De asemenea, aceasta a fost diagnosticată cu depresie medie cu elemente anxioase, aflându-se sub tratament, aşa cum rezultă din actele aflate la  dosar.

Martora CM a relatat că toate acestea au condus chiar la pierderea locului de muncă de către reclamanta CA.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru considerentele următoare:

CG a avut calitatea de asigurat  al pârâtei, aşa cum rezultă din Poliţa de asigurare RCA depusă la fila 2 dosar, cu valabilitate în perioada 26.01.2008-25.01.2009.

În aceste condiţii, faţă de situaţia de fapt descrisă mai sus, rezultă că în speţă sun incidente dispoziţiile art.49 lit.a) din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, conform cărora „ Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

 a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare.”

Potrivit art.1 din ANEXA 1  ce  cuprinde  NORMELE privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din Ordinul nr.11/2.10.2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis de COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR „ (1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane. Nu intră sub incidenţa asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri sau persoane, efectuat cu titlu oneros.

(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi, prin intermediul vehiculului.

 (3) Condiţiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezentele norme.”

 Prin urmare, instanţa a conchis că ne aflăm în prezenţa situaţiei premise descrisă de textele sus-citate, reclamantele formulând acţiunea în calitate de terţe părţi(art.1 alin.2), iar nu în calitate de moştenitoare ale asiguratului, având în vedere că acestea nu solicită pârâtei plata indemnizaţiei de asigurare, ci despăgubiri în forma daunelor morale, potrivit dispoziţiilor  art.26 alin.2 pct.4  şi art.49 din  ANEXA 1  ce  cuprinde  NORMELE privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din Ordinul nr.11/2007.

S-a reţinut că textul invocat ca temei juridic al acţiunii este cel legal, deoarece evenimentul rutier s-a produs la data  de 5.06.2008, iar potrivit art.1 din Ordinul nr.11/2007 „ (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2008 se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

(2) Prevederile prezentului ordin se aplică şi pentru poliţele de asigurare RCA emise în cursul anului 2007, dar a căror valabilitate începe de la 1 ianuarie 2008.”

Prin urmare, conform art.26 alin.1 lit.a) şi alin.2 pct.4 din Norme „Asigurătorul are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

 (2) Indiferent de locul în care a fost produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare, pentru:

4. cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicul.”

S-a reţinut că referitor la posibilitatea acordării de daune morale, dispoziţiile art.49 pct.1 lit.f) şi pct.2 lit.d) din Norme menţionează că „La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele:

1.în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;

2. în caz de deces:

d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.”

În speţă, instanţa a reţinut că ambele reclamante au suferit un prejudiciu nepatrimonial, afectiv ca urmare a vătămării fizice proprii şi pierderii fiicei, de către reclamanta C A, pe de o parte şi ca urmare a pierderii surorii, de către reclamanta CMC, pe de altă parte, ce constă în durerea fizică şi psihică provocată de săvârşirea faptei ilicite  de către CG, asigurat al pârâtei.

Fapta ilicită a fost descrisă în amănunţit de Rezoluţia Parchetului din 27.11.2009, nefiind reţinută vinovăţia celorlalţi conducători auto GM şi CC în producerea accidentului rutier şi implicit în vătămarea corporală a reclamantei şi decesul minorei CG.

Instanţa a constatat că efectele psihologice ale pierderii vieţii minorei CG se resimt şi în prezent în viaţa ambelor reclamante, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, aşa cum s-a descris anterior.

Referitor la evaluarea pecuniară a acestui prejudiciu, instanţa a constatat că limitele de despăgubire pentru anul 2008 sunt stabilite de art.24 alin.3) din Norme, acestea fiind de 750.000 Euro.

În cauză, instanţa a concluzionat că realizarea unei compensări echitabile pentru prejudiciul moral suferit se poate realiza prin acordarea unor daune morale în cuantum de câte 75.000 Euro, pentru fiecare reclamantă, care să le permită acestora să găsească o alinare în condiţii de viaţă normală, în toate actele vieţii cotidiene.

Prin urmare, cererea reclamantelor a fost admisă, în sensul obligării pârâtei la plata sumelor de câte 75.000 Euro către fiecare reclamantă, cu titlu de daune morale.

Domenii speta

Spete similare