Partaj

Dosar nr. 2370/258/2008 – decizia civilă nr. 6 din 27.01.2010

Prin Sentinţa civilă nr.1467 din data de 13 Iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul TB împotriva pârâtei TA.

S-a constat că imobilul compus din casă împreună cu terenul aferent de 9 ari, formează bunul propriu al reclamantului.

Prima instanţă a mai constatat masa bunurilor comune şi că părţile cu contribuţie egală au dobândit bunurile în valoare totală de 34.100 lei.

A dispus partajul bunurilor comune atribuind şi enumerând bunurile în valoare totală de 7.150 lei pe seama pârâtei. Pe seama reclamantului au fost atribuite bunuri în valoare totală de 26.950 lei.

În vederea egalizării loturilor, reclamantul a fost obligat la plata sultei în sumă de 9.900 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 1571 din data de 29 Septembrie 2008, a fost desfăcută căsătoria părţilor. Capătul de cerere referitor la împărţirea bunurilor comune a fost disjuns şi formează obiectul prezentei cauze.

În cea ce priveşte masa bunurilor comune între părţi au apărut divergenţe numai cu privire la dobândirea imobilului, împreună cu terenul aferent de 9 ari în valoare de 95.000 lei.

Cu privire la acest imobil prima instanţă a reţinut că nu intră în masa bunurilor comune întrucât a fost achiziţionat din banii obţinuţi în urma vânzării unui apartament cu trei camere. Acest apartament a fost achiziţionat din banii obţinuţi de reclamant cu titlu de moştenire după tatăl său.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta TA,  solicitând schimbarea sentinţei în sensul includerii imobilului casă, împreună cu terenul aferent de 9 ari,  în masa bunurilor comune, luând în considerare valoarea de 95.000 lei recunoscută de reclamant la interogator. Apelanta a solicitat ca imobilul să fie atribuit intimatului cu obligarea acestuia la plata sultei. A solicitat cheltuieli de judecată.

Referitor la calea de atac, a solicitat a se avea în vedere că valoarea bunurilor este peste 100.000 lei, aşa încât calea de atac este apelul.

În esenţă apelanta solicită a se avea în vedere că în cauza dedusă judecăţii nu s-a dovedit că imobilul a fost achiziţionat din banii dobândiţi de intimat în urma vânzării unor bunuri care au provenit din moştenire după tatăl lui.

Apelanta nu contestă faptul că intimatul a obţinut sume de bani ca urmare a vânzării unor bunuri din moştenire, dar, susţine că nu există nici o dovadă că banii au fost utilizaţi pentru cumpărarea apartamentului. În acest context arată că, într-adevăr au fost vândute  nişte oi, dar, nu s-a dovedit că banii au fost încasaţi înainte de 1 Februarie 1994, data cumpărării apartamentului. S-a mai vândut de asemenea o casă, care provenea din aceeaşi moştenire. Dar, suma obţinută nici în acest caz nu putea să fie folosită la cumpărarea apartamentului, pentru că înstrăinarea a avut loc în luna Iulie 1994, pe când apartamentul a fost cumpărat la data de 1 Februarie 1994.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Intimatul a mai arătat că împotriva sentinţei se poate exercita calea de atac a recursului, valoarea fiind sub 100.000 lei.

În motivare, intimatul arată că prima instanţă în mod întemeiat nu a cuprins imobilului casă, împreună cu terenul aferent de 9 ari, în masa bunurilor comune. Arată intimatul că acest imobil, a fost achiziţionat din banii obţinuţi în urma vânzării unui apartament cu trei camere. Acest apartament a fost achiziţionat din banii obţinuţi de el cu titlu de moştenire după tatăl său. A mai menţionat că a vândut o turmă de oi, după care a obţinut 2.300.000 lei, la vremea respectivă din această sumă putea cumpăra 3 apartamente, nu unul.

Intimatul a mai solicitat a se avea în vedere că tatăl lui a decedat în 1994 şi nu cu o zi înainte de cumpărarea apartamentului precum greşit încearcă să acrediteze apelanta.

Examinând sentinţa apelată sub aspectul motivelor invocate, Tribunalul reţine următoarele:

Înainte de toate Tribunalul stabileşte că în cauza dedusă judecăţii, calea de atac este apelul, valoarea totală a masei de împărţit este de 129.100 lei.

Referitor la modul dobândirii imobilului casă, împreună cu terenul aferent de 9 ari, Tribunalul va avea în vedere următoarele:

Este adevărat că bunurile dobândite prin moştenire, legat sau donaţie în timpul căsătoriei, devin bunuri proprii datorită caracterului personal al dobândirii lor. Valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare devin proprii în baza subrogaţiei reale.

În cele ce urmează, Tribunalul va analiza dacă această subrogaţie, în speţa dedusă judecăţii a operat.

Un prim aspect, care trebuie reţinut este acela că vânzarea oilor a avut loc, potrivit actului depus la fila 26, 27, în data de 29 Ianuarie 1994. Cererea pentru cumpărarea apartamentului a fost înregistrată sub nr. 1940 din data de 6 August 199, deci cu mult înainte  de încheierea efectivă a contractului. Prin urmare, cumpărătorii, deci soţii „T”, aveau în vedere că achiziţionarea locuinţei necesită sume de bani pentru plata avansului şi achitarea ratelor ori plata în întregime deodată. În concluzie, ar fi achiziţionat locuinţa, independent de intervenţia unui eveniment neprevăzut şi incert, cum a fost decesul tatălui reclamantului. Aşadar, nu se poate spune că fără suma de bani la care face referire reclamantul, ei nu ar fi reuşit să cumpere locuinţa.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că nu rezultă din nicio probă că banii au fost efectiv folosiţi pentru cumpărarea locuinţei. Dar, chiar dacă s-ar fi dovedit situaţia contrară, datorită faptului că locuinţa  a fost construită din fondurile statului, care avea un regim special – pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează – reclamantul ar fi putut avea cel mult un drept de creanţă faţă de pârâtă dacă ar fi achitat, c/v aşa cum susţine, din vânzarea bunurilor dobândite prin moştenire.

În aprecierea caracterului bunului din litigiu trebuie avut în vedere că apartamentul cu trei camere a fost dobândit în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990, la preţul de 132.999 lei, aşa cum rezultă din conţinutul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 35770 din data de 1 Februarie 1994.

Decretul-lege nr. 61/1990 a fost un act de protecţie socială, întrucât preţul locuinţelor vândute potrivit acestui act normativ este cu mult sub preţul lor de circulaţie, fiind astfel stabilit doar cu scopul de a se realiza o anumită protecţie socială a populaţiei.

În acest context, trebuie observat că intimatul chiar dacă ar fi avut resurse materiale suficiente, nu putea achiziţiona mai multe apartamente din categoria celor care intrau sub incidenţa Decretul-lege nr. 61/1990.

Conform art. 3 alin.1 din Decretul-lege nr.61/1990, locuinţele construite din fondurile statului se vând cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, cu achitarea integrală a preţului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către CEC.

Prin urmare, locuinţele ce fac obiectul de reglementare al actului normativ sus-menţionat, cum este cazul în speţă, se pot vinde fie cu plata integrală, situaţie în care se încheie numai contractul de vânzare-cumpărare, fie cu plata preţului rezultând din acordarea unui împrumut de către CEC. În speţă, imobilul a fost vândut cu plata integrală pe seama apelantei TA şi TB.

Potrivit art. 16 din Decretul-lege nr. 61/1990, locuinţele construite din fondurile statului, ocupate de chiriaşi, se vând numai acestora. Rezultă deci, că în situaţia în care titularul contractului de închiriere este căsătorit, de acest drept beneficiază şi membrii familiei, care potrivit legii au drepturi locative proprii.

Din conţinutul contractului menţionat mai sus, rezultă că apartamentul este ocupat de cumpărători, conform contractului de închiriere nr. 1987, din data de 11 Mai 1989. 

Conform art. 16 alin. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990, contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinţei şi, după caz, contractul de împrumut dovedesc dreptul de proprietate asupra locuinţei şi constituie titlu de proprietate.

Instanţa de apel nu neagă posibilitatea ca unul dintre soţi să aibă o cotă mai mare de contribuţie la dobândirea bunurilor comune ori să dobândească anumite bunuri proprii, dar în speţă, în condiţiile Decretului–lege 61/1990, intimatului nu i se poate recunoaşte dreptul de proprietate exclusiv, chiar dacă, aşa cum susţine, plata s-ar fi făcut exclusiv din banii dobândiţi din vânzarea bunurilor provenite din moştenire. Mai ales, pentru faptul că actul normativ menţionat a creat posibilitatea cumpărării în condiţii egale de către toţi chiriaşii a locuinţelor

construite din fondurile statului, prin urmare şi apelanta intra în categoria acestor persoane.

Dar, este important a se observa că, de altfel, apelanta figurează nu numai pe Contractul de vânzare-cumpărare nr. 35770 din data de 1 Februarie 1994 dar, şi pe contractul de vânzare cumpărare prin care au înstrăinat apartamentul, conform Încheierii de autentificare nr.1026 din data de 21 Noiembrie 2006.

Ambii au figurat şi în Cf. nr.856/C/XLV. Aşadar, prin faptul achitării preţului apartamentului, având în vedere că la data cumpărării ambii soţi au figurat pe contract în calitate de cumpărători operează prezumţia de contribuţie egală a soţilor.

Nu este de neglijat nici faptul că numele ambilor soţi figurează chiar şi pe chitanţa, care atestă achitarea c/v apartamentului.

În sensul celor expuse, s-a mai pronunţat Tribunalul Harghita, într-o cauză similară, prin Decizia civilă NR. 177 din data de 20 Septembrie 2006 în Dosar nr. 77/96/2006, care a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr.164/R/ din data de 15 Februarie 2007,  a Curţii de Apel Târgu Mureş.

În raport de cele expuse, prima instanţă în mod greşit a reţinut că în cauză a operat subrogaţia reală.

Cu ocazia interogatoriului ce i s-a luat, intimatul a recunoscut că valoarea imobilului din litigiu este de 95.000 lei. Intimatul şi în prezent locuieşte efectiv în imobil, prin urmare se va avea în vedere la sistarea comunităţii de bunuri, mai ales că apelanta nici nu a dorit atribuirea pe seama ei.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, Tribunalul urmează să admită apelul formulat de TA şi va schimba în parte sentinţa apelată şi prin urmare va constata că imobilul casă, împreună cu terenul aferent de 9 ari în valoare de 95.000 lei, constituie bun comun al soţilor.

Urmează să se atribuie  imobilul pe seama intimatului TB.

Intimatul urmează să fie obligat să plătească pe seama apelantei sultă în valoare de 47.500 lei.

Urmează să fie menţinute  celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Intimatul urmează să fie obligat la plata sumei de 1.492 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând din onorariu avocat în sumă de 700 lei, taxă de timbru şi timbru judiciar în sumă de 792 de lei.

Domenii speta

Spete similare