II.Procesul verbal de contravenţie care nu întruneşte condiţiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizată, va fi anulat.
Potrivit art. 19/1 din OG nr. 2/2001, reactualizată, procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiuni despre aceste împrejurări care trebuie confirmate de cel puţin un martor.
Secţia comercială şi contencios administrativ.
Decizia nr. 267/R/2005 a Tribunalului Hunedoara,
Prin sentinţa civilă nr. 1197/2004, pronunţată de Judecătoria Orăştie în dosarul nr. 1383/2004 s-a admis plângerea civilă formulată de petenta SC Maranatha SRL împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 0014138 încheiat de intimata Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara şi în consecinţă s-a constatat nulitatea procesului verbal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Orăştie a reţinut că procesul verbal atacat nu a fost semnat de contravenientă, deoarece lipsea şi cu privire la martor nu s-a făcut nici o precizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata, susţinând că petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa.
Recursul a fost respins ca nefondat.
S-a reţinut că dacă procesul verbal de contravenţie a fost încheiat la faţa locului unde se afla doar contravenientul, care a refuzat să semneze, aşa cum rezultă din motivele de recurs, agentul constatator trebuia să facă menţiunea despre acest refuz.
Judecătoria Bârlad
Acţiune în declararea simulaţiei
Tribunalul Brașov
Cheltuieli de judecată pe cale separată.
Judecătoria Sectorul 6 București
Acţiune în constatarea nulităţii contractului de împrumut cu garanţie imobiliară. Aplicarea de către instanţă a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imora...
Judecătoria Ineu
Constatare nulitate act juridic
Tribunalul Brăila
ACŢIUNE ÎN ANULARE– ANULARE LICITAŢIE PUBLICĂ DE ATRIBUIRE CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII