Cumulul pensiei cu salariul

Sentinţă civilă 282/LM/2010 din 10.12.2010


CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL. OBLIGATIVITATEA OPTIUNII PREVAZUTE DE ART.  19 AL. 3 DIN LEGEA NR. 329/2009. ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA ÎN TEMEIUL ART. 55 LIT. B. LEGALITATEA DECIZIEI.

Prin actiunea înregistrata la Tribunalul Hunedoara sub nr.6228/97/2009, reclamantul C.M.D. a chemat în judecata pe pârâta S.C. "U.E." S.A., solicitând anularea deciziei de desfacere a contractului individual de munca nr. 139/9.12.2009, reintegrarea sa pe postul de inginer sef, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reactualizate, indexate, majorate, cuvenite pâna la data reintegrarii efective, precum si la plata de daune morale, în suma de 50.000 lei.

  S-au cerut si cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr.282/LM/2010, s-a respins actiunea în conflict de drepturi formulata de reclamant.

Pentru a hotarî astfel instanta de fond a retinut ca în conformitate cu  prevederile art.17 din Legea nr.329/2009, beneficiarii dreptului la pensie apartinând atât sistemului public de pensii cât si sistemelor neintegrate sistemului public, care realizeaza venituri salariale sau dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu, sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autoritatilor si institutiilor  publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si în cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat, ori de o unitate administrativ teritoriala, pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acestora nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

 În vederea aplicarii acestor prevederi legale, s-a emis Ordinul nr.1730/20.11.2009 de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, pentru aprobarea Instructiunilor din data de 20.11.2009, care la art. 4 pct. 3, prevad ca pentru anul 2009, salariul mediu brut este de 1693 lei.

 La art.19 alin.3 din Legea nr.329/2009, s-a prevazut ca în situatia în care nivelul venitului realizat din pensii nete cuvenite este mai mare decât nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, persoana are obligatia de a-si exprima optiunea în scris, în termen de 15 zile de la data intrarii în vigoare a prezentului capitol, cu privire la mentinerea în plata a pensiei fata de cuantumul careia potrivit art.17 este permis cumulul.

 Fata de aceste prevederi legale, instanta a constatat ca reclamantul a semnat o declaratie, prin care a optat pentru acordarea pensiei, iar pârâta, în baza declaratiei acestuia si a cererii sale de lichidare, în mod legal, a emis dispozitia nr.139/9.12.2009, prin care raporturile de munca dintre parti înceteaza începând cu data de 10.12.2009, în temeiul art.55 lit. b din Codul muncii si nu în baza art.56 lit. j din Codul muncii.

Sentinta a devenit irevocabila prin nerecurare.