Modificarea deciziei de pensionare

Prin sentinta civila nr. 768 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata în dosar nr. 813/108/2010, s-a admis actiunea formulata de reclamanta împotriva pârâtei, având ca obiect modificarea deciziei de pensionare emisa de pârâta, în sensul de a se lua în calcul, la stabilirea punctajului si a pensiei, si veniturile realizate de aceasta în perioada 16.09.1977 - 16.09.1981, ca profesor detasat în Maroc, adica salariul concret primit în Maroc în dirhami, moneda marocana, prin transformarea acestuia în lei, în conditii legale, obligarea intimatei la recalcularea pensiei în acest sens.

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca nu prezinta relevanta, în sensul preconizat de catre pârâta împrejurarea ca înscrierile din carnetul de munca al reclamantei nu au fost rectificate în conditiile Decretului nr. 92/1976 pentru perioada 1977 – 1981, ori aceea ca adeverinta de care s-a prevalat reclamanta nu atesta o alta stare de fapt decât cea rezultata din carnetul sau de munca, deoarece aspectul esential de natura a dezlega pricina este cel legat de afirmatiile reclamantei referitoare la faptul ca pentru perioada pentru care a desfasurat activitate în Maroc i s-au retinut contributiile de asigurari sociale si prin urmare, pârâta casa de pensii ar fi trebuit sa ia în considerare întreaga perioada pentru care s-au platit aceste contributii.

Sub acest aspect, este de subliniat ca, potrivit art. 8 din Legea nr. 19/2000, constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele care au platit contributii de asigurari sociale în sistemul public din România, precum si în alte tari, în conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale în care România este parte.

În acest context, este important a se retine ca si anterior intrarii în vigoare a dispozitiilor în materie ale Legii nr. 19/2000 situatia celor detasati în strainatate era reglementata de legiuitor prin Decretul nr. 233/1974 si HG nr. 547/1990, dar si prin Legea nr. 3/1977, esential fiind aspectul legat de plata contributiilor sociale si nicidecum mentiunile realizate în carnetul de munca, ori potrivit art. 7 din decretul nr. 233/1974 cetatenii români detasati în una din tarile cu care România avea încheiata o conventie în domeniul politicii sociale, nu erau tinuti sa faca dovada platii contributiilor sociale fiindca retinerea acestora se facea în virtutea legii, în acelasi decret stipulându-se la art. 3 alin. 1 ca dupa deducerea contributiei la fondul pentru pregatirea si perfectionarea personalului suma în valuta ramasa la dispozitia salariatului se plateste în lei pentru întretinerea familiei si acoperirea celorlalte obligatii.

Mai este de precizat faptul ca, potrivit Protocolului de colaborare si cooperare între Ministerul Învatamântului Primar si Secundar al regatului Maroc si Ministerul Educatiei si Învatamântului al Republicii Socialiste România, prin care a fost reglementat regimul prestatiilor de asigurari sociale generate de persoanele care realizau venituri pe teritoriul unuia din cele doua state contractante art. 5 alin. 1 a prevazut ca în cazul detasarii unei persoane angajate pe teritoriul celuilalt stat contractant, aceasta persoana va continua sa fie supusa legislatiei aplicabile în statul al carui cetatean este ca si cum ar fi înca angajat pe teritoriul acestui stat, iar potrivit art. 8 perioadele de asigurare si perioadele asimilate efectuate sub legislatia uneia dintre cele doua parti contractante si cele realizate sub legislatia celeilalte parti contractante pot fi totalizate, daca este necesar, cu conditia ca aceste stagii sa nu se suprapuna.

În raport cu cele deja enuntate, este dincolo de orice îndoiala ca probatiunea administrata în cauza, respectiv înscrisurile depuse la dosar de catre reclamanta, dovedesc starea de fapt evidentiata în motivarea actiunii, respectiv ca între 16.09.1977 si pâna la 16.09.1981 aceasta a fost detasata ca profesor în regatul Maroc, cu un salariu lunar de 3960 dirhami si întrucât prin chiar contractul de angajare depus la dosarul cauzei s-a facut trimitere la protocolul din 4 iulie 1973, cu privire la colaborarea si cooperarea dintre Ministerul Învatamântului Primar si Secundar al regatului Maroc si Ministerul Educatiei si Învatamântului al Republicii Socialiste România, se impune cu necesitate concluzia exprimata de catre reclamanta pe parcursul judecatii, aceea ca aceasta nu mai era obligata sa faca alte dovezi cu privire la achitarea contributiilor sociale pentru perioada detasarii pentru motivul ca acestea se achitau potrivit legii, contrar sustinerilor pârâtei din întâmpinare.

De altfel, nici nu exista vreo dovada din care sa reiasa ca în perioada la care a facut referire reclamanta prin actiunea sa nu au fost achitate asigurari sociale si nici nu exista vreo ratiune pentru care sa se concluzioneze în acest sens, devreme ce conform contractului de angajare, contestatorul a beneficiat de toate serviciile ce implicau platile unor astfel de contributii (respectiv concedii de odihna, de boala, ajutor de deces, de repatriere, etc), iar conform anexei la protocolul de colaborare deja amintit, salariul acordat reclamantei a fost unul impozabil, partea marocana fiind obligata sa trimita celeilalte parti contractante baremul în vigoare privind calculul impozitului.

Domenii speta

Spete similare