PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULĂRII
CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITĂŢI ÎN
BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ.
Prin sentinţa civilă nr. 980/LM/2009, s-a admis contestaţia
formulată de reclamantul VFO, împotriva deciziei de pensie
nr.105021/2008, în contradictoriu cu pârâta CJP Hd. şi s-a dispus anularea
deciziei atacate, privind suspendarea plăţii drepturilor de pensie de
invaliditate şi instituirea unui debit în cuantum de 5796 lei, cu exonerarea
reclamantului de plata debitului.
S-a dispus de asemenea obligarea pârâtei să îi achite
reclamantului drepturile de pensie de invaliditate cuvenite pe perioada
suspendării acestora în baza deciziei nr.105021/2008.
Instanţa a constatat că raportat la dispoziţiile articolului 94 alin.1
din Legea nr.19/2000 cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul
este pensionat de invaliditate de gradul III şi face parte din categoria
persoanelor care pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate
profesională indiferent de nivelul veniturilor respective.
Potrivit disp.art.56 alin.1 din Legea nr.19/2000 „Încadrarea sau
neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de
medicul specializat în expertiza medicală şi recuperarea capacităţii de
muncă”
Faţă de aceste dispoziţii legale s-a reţinut că nu există nici un
temei legal care să interzică persoanei cu grad de invaliditate III prestarea
unei activităţi în condiţii normale de lucru pentru completarea veniturilor
salariale în vederea asigurării traiului de zi cu zi, fiind perfect valabil
principiul de drept „Ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”.
S-a reţinut că pârâta nu a făcut dovezi pertinente şi concludente
din care să rezulte că decizia emisă de medicul specializat în expertiză
medicală şi recuperarea capacităţii de muncă a fost contestată astfel încât
acest act îşi produce consecinţele juridice conferite de legiuitor, iar
susţinerile pârâtei potrivit cărora reclamantul a realizat venituri dintr-o
activitate profesională în baza unui contract de muncă cu timp normal de
muncă, în perioada aprilie 2001 – mai 2008, nu au fost dovedite cu nici un
fel de probe.
Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursului
declarat de pârâtă.
Curtea de Apel Iași
Pensia militară de stat. Neincluderea în baza de calcul a sumelor compensatorii prevăzute de lege ulterior perioadei alese pentru stabilirea pensiei
Tribunalul Dolj
Obligaţia de a face.Obligarea CJP să soluţioneze cererea de recalculare sau de revizuire a pensiei printr-o decizie motivată de admitere sau de respingere
Tribunalul Gorj
Art.530 c.civ. Pensie de întreţinere
Curtea de Apel Constanța
Îndeplinirea condiţiilor legale în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă. Reducerea vârstei standard de pensionare ca urmare a încadrării în grupa a II-a de muncă.
Curtea de Apel Constanța
Contestatie decizie de pensionare. Imposibilitatea înlăturării puterii doveditoare a documentelor eliberate de către lichidatorul judiciar al societăţii foste angajatoare, în prezent radiate din registrul comerţului.Neparcurgerea unei proceduri de predare