Controlor financiar. Pensie de serviciu. Revizuire

Controlor financiar. Pensie de serviciu. Revizuire.

Legea nr.119/2010: art.1 lit: a)-h);

O.U.G. nr.59/2011;

Deşi au vizat, în esenţă, acelaşi obiectiv, respectiv recalcularea pensiilor de serviciu conform principiului contributivităţii, Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2011 sunt acte normative distincte, procedurile instituite fiind, de asemenea, separate şi succesive.

  Prin urmare, Guvernul nu a intervenit pe cale legislativă pentru lipsirea de efect a unor hotărâri judecătoreşti, ci a instituit o nouă procedură ce a urmărit stabilirea cât mai echitabilă şi justă a pensiilor persoanelor menţionate în dispoziţiile art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010.

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr. 3107/10 septembrie 2012.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr. 14566/107/2011 reclamantul  S.N. a solicitat în contradictoriu cu  pârâta C.J.P. Alba, ca prin hotărâre judecătorească:- să fie anulată decizia de pensionare nr.179830/15.09.2011 emisă de pârâtă şi să fie menţinută decizia de pensie nr.179830/16.03.2009;- să se dispună suspendarea deciziei de pensionare nr.179830/15.09.2011; - să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii sale reclamantul a arătat că a lucrat în calitate de controlor financiar al Direcţiei de control financiar a Jud. Alba din cadrul Curţii de Conturi a României, fiind pensionat pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 94/1992.

În baza Legii nr.119/2010 şi HG nr. 737/2010 s-a emis decizia nr.179830 din data de 15.09.2010, prin care i-a fost diminuată pensia, ulterior în baza OUG. nr. 59/2011 s-a emis o nouă decizie, din iulie 2011, prin care i-a fost din nou redusă pensia iniţială. Această decizie este contrară înţelesului şi scopului în care s-a elaborat OUG. nr.59/2011. De asemenea nu putea viza o pensie stabilită prin hotărâre judecătorească şi contravine dispoziţiilor constituţionale, respectiv art.15 din Constituţia României, precum şi prevederilor art.1 din protocolul nr.1 CEDO.

Consideră că decizia contestată îi afectează drepturile patrimoniale stabilite potrivit legii anterioare adoptării legii nr. 119/2010, ceea ce contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Invocă în acest sens Deciziile Curţii Constituţionale nr.57/2006, 120/2007.

Mai arată reclamantul că prin dispoziţiile legale ce au instituit modalitatea de revizuire a pensiilor speciale au fost încălcate şi dispoziţiile CEDO care în art.14 interzic discriminarea.

Referitor la art.1 din Protocolul 1, CEDO a reţinut că noţiunea de „bun”  înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică astfel încât dreptul la pensiei este asimilat dreptului de proprietate.

Distinct, de exigenţele Convenţiei, Constituţia României prevede, în mod expres la art.47 alin.2 dreptul la pensie ca drept fundamental.

Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar.

Totodată, dificultăţile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat.

De asemenea, diminuarea dreptului la pensie a fost reţinută ca fiind inadmisibilă şi în jurisprudenţa altor curţi constituţionale.

Apreciază, reclamantul că în fapt aşa zisa revizuire a pensiei echivalează cu o recalculare a pensiei de serviciu deoarece cuantumul acesteia este identic cu suma stabilită urmare a recalculării pensiei de serviciu.

Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea cererii ca netemeinica si nelegala, arătând că prin revizuirea drepturilor la pensie s-au aplicat prevederile Legii nr.119/2010, care a fost supusă şi controlului de constituţionalitate, precum şi a OUG 59/2011.

Prin sentinţa civilă nr.158/25.01.2012 pronunţată de Tribunalul Alba în cauză acţiunea civilă a fost admisă, în parte, în sensul că: s-a anulat decizia de pensionare nr. 179830/15.09.2011 emisă de către pârâtă şi s-a dispus menţinerea în plată a deciziei de pensie nr. 179830/16.03.2009; s-a respins capătul de cerere privind suspendarea deciziei de pensie nr. 179830/15.09.2011.

Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul, a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că decizia contestată este contrară normelor prioritare şi imperative ale Convenţiei ; pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăşi substanţa dreptului la pensie (reducerea substanţială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate – Cauza Muller v. Austria), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactivă a legii de recalculare. Prin decizia de recalculare s-au încălcat grav dispoziţiile art.1 al primului Protocol adiţional ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, coroborate cu cele ale art.14 din Convenţie, dispoziţii dreptului internaţional fiind prioritare, iar instanţa naţională este obligată să interpreteze aceste norme în concordanţă cu reperele statuate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Această jurisprudenţă are o aplicare directă în dreptul intern şi, în virtutea principiului subsidiarităţii, interpretarea situaţiei europene se impune şi instanţelor interne.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. ALBA, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii civile formulată în cauză.

În expunerea de motive recurenta critică sentinţa atacată ca fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, deoarece Legea nr.119/2010 a fost declarată constituţională de Curtea Constituţională prin deciziile nr.871/2010 şi 873/2010, iar doctrina a menţionat caracterul obligatoriu al deciziilor prin care s-a respins excepţie de neconstituţionalitate. Se arată că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care se suportă din bugetul de stat. Acest supliment neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări de sănătate, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia; ca atare nu intră în sfera de protecţie  a dispoziţiilor art. 1 din protocolul nr.1.

Recurenta invocă decizia nr.29/2011 a Î.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.(2) Cod procedură civilă, a reţinut că recursul este fondat.

Intimatul reclamant a fost angajat în funcţia de controlor financiar al Direcţiei de control financiar a jud. Alba din cadrul Curţii de Conturi a României fiind pensionat pentru limită de vârstă, conform Legii nr.94/1992 prin decizia nr. 179830 din 16.03.2009.

Prin decizia nr.179830/15.09.2010 emisă de pârâta C.J.P. Alba,  în baza Legii nr. 119 din 30 iunie 2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în MO nr. 441/30.06.2010, pensia de serviciu a  contestatorului a fost supusă procedurii de recalculare.

Această decizie a fost supusă controlului judecătoresc, sub toate aspectele invocate de către reclamant şi în cadrul prezentului litigiu, fiind respinsă irevocabil contestaţia formulată de contestator împotriva deciziei de recalculare prin decizia civilă nr.  538/13.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr.9149/107/2010.

Ulterior prin Decizia nr. 179830 din 15.09.2011-care face obiectul prezentului litigiu - casa de pensii a procedat la revizuirea drepturilor de pensie cuvenite intimatului reclamant în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.59/2011.Dispoziţiile  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 nu fac trimitere şi nici nu urmăresc anularea ori lipsirea de efect a hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu prilejul recalculării pensiilor în temeiul Legii nr. 119/2010, ci  instituie o nouă procedură administrativă de calcul al pensiei, ce trebuie văzută ca o etapă distinctă, ulterioară recalculării.

Deşi au vizat, în esenţă, acelaşi obiectiv, respectiv recalcularea pensiilor de serviciu conform principiului contributivităţii, Hotărârea Guvernului nr. 737/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2011 sunt acte normative distincte, procedurile instituite fiind, de asemenea, separate şi succesive.

  Prin urmare, Guvernul nu a intervenit pe cale legislativă pentru lipsirea de efect a unor hotărâri judecătoreşti, ci a instituit o nouă procedură ce a urmărit stabilirea cât mai echitabilă şi justă a pensiilor persoanelor menţionate în dispoziţiile art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010.

Atât actul normativ care a stat la baza recalculării pensiei de serviciu, cât şi  ordonanţa de urgenţă care a stat la baza revizuirii drepturilor la pensie au  făcut obiectul controlului a priori de constituţionalitate, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţională pronunţând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 şi, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv Deciziile 704, 601, 533, 486, 214, 215/2012.   

Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt considerate valabile şi în analiza de constituţionalitate a O.U.G. nr.59/2011, Curtea a statuat  în esenţă, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială". Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, "ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia".   

Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. [... ] Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări.

De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita".   

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii".   

Analizând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la pensie şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a constatat, prin prisma celor statuate mai sus, că "aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat."        Este de asemenea de menţionat, că în cazul controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi (în baza art.10 alin.15 din Legea nr.94/1992 republicată la data de 29.04.2009 personalul de control financiar încadrat la Curtea de Conturi a dobândit calitatea de auditor public extern), prin Decizia nr.1283 din 29.09.2011 Curtea Constituţională a reţinut că îşi menţin pe deplin valabilitatea considerentele care au stat la baza Deciziei nr.871 din 25.05.2010.

 Observăm, aşadar, că, pe calea unei jurisprudenţe constante, instanţa de contencios constituţional a efectuat un examen de compatibilitate a dispoziţiilor Legii nr.119/2010, respectiv OUG. nr.59/2011 cu normele constituţionale şi, implicit, un examen de proporţionalitate a măsurii instituite cu scopul urmărit, concluzionând în sensul existenţei unui asemenea  raport şi a conformităţii sale cu garanţiile art. 6, art. 14 din Convenţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

Or, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor şi nu pot fi ignorate, instanţa fiind ţinută de cele stabilite de instanţa de contencios constituţional, potrivit dispoziţiilor art.147 alin. (4) din Constituţie. Aşa cum a reţinut constat în jurisprudenţa sa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se are în vedere faptul că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituţionalitatea unor norme, dar şi în ipoteza celor prin care se resping obiecţii sau excepţii de neconstituţionalitate (dec. 3/2011, 12/2011).

Toate aceste aspecte sunt reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în DECIZIA nr.29/12.12.2011 publicată în Monitorul Oficial nr.925 din 27 decembrie 2011 prin care s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art.20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie de asemenea obligatorie pentru instanţele inferioare potrivit art.330 indice 7 alin. (4) Cod procedură civilă.

Posibilitatea instanţelor judecătoreşti de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenţionalitate raportată la situaţia particulară din fiecare speţă în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, la care face referire instanţa de fond, nu poate conduce la o altă concluzie în cauză, deoarece în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut constant că „întrucât drepturile pecuniare ale reclamanţilor ce decurgeau din contribuţiile plătite la sistemul de asigurări sociale (partea contributivă a pensiei) au rămas neatinse, nu a existat o încălcare a art.1 din Primul Protocol adiţional la convenţie (cauza Rasmunssen vr. Polonia).

De altfel, un argument suplimentar în sensul convenţionalităţii măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, 45.587/11 şi nr. 45.588/11 - Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia Gheţu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeaşi convenţie, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menţionată, Curtea de la Strasbourg a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 şi 42) şi constituie o modalitate de a echilibra bugetul şi de a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 44).

Faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă coroborat cu art.304 punct 9 Cod procedură civilă a admis, ca fondat, recursul promovat de pârâtă, a modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulată în cauză.

Domenii speta

Spete similare