PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULĂRII
CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITĂŢI ÎN
BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ.
Prin sentinţa civilă nr. 980/LM/2009, s-a admis contestaţia
formulată de reclamantul VFO, împotriva deciziei de pensie
nr.105021/2008, în contradictoriu cu pârâta CJP Hd. şi s-a dispus anularea
deciziei atacate, privind suspendarea plăţii drepturilor de pensie de
invaliditate şi instituirea unui debit în cuantum de 5796 lei, cu exonerarea
reclamantului de plata debitului.
S-a dispus de asemenea obligarea pârâtei să îi achite
reclamantului drepturile de pensie de invaliditate cuvenite pe perioada
suspendării acestora în baza deciziei nr.105021/2008.
Instanţa a constatat că raportat la dispoziţiile articolului 94 alin.1
din Legea nr.19/2000 cu modificările şi completările ulterioare, reclamantul
este pensionat de invaliditate de gradul III şi face parte din categoria
persoanelor care pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate
profesională indiferent de nivelul veniturilor respective.
Potrivit disp.art.56 alin.1 din Legea nr.19/2000 „Încadrarea sau
neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de
medicul specializat în expertiza medicală şi recuperarea capacităţii de
muncă”
Faţă de aceste dispoziţii legale s-a reţinut că nu există nici un
temei legal care să interzică persoanei cu grad de invaliditate III prestarea
unei activităţi în condiţii normale de lucru pentru completarea veniturilor
salariale în vederea asigurării traiului de zi cu zi, fiind perfect valabil
principiul de drept „Ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus”.
S-a reţinut că pârâta nu a făcut dovezi pertinente şi concludente
din care să rezulte că decizia emisă de medicul specializat în expertiză
medicală şi recuperarea capacităţii de muncă a fost contestată astfel încât
acest act îşi produce consecinţele juridice conferite de legiuitor, iar
susţinerile pârâtei potrivit cărora reclamantul a realizat venituri dintr-o
activitate profesională în baza unui contract de muncă cu timp normal de
muncă, în perioada aprilie 2001 – mai 2008, nu au fost dovedite cu nici un
fel de probe.
Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursului
declarat de pârâtă.
Judecătoria Alexandria
PENSIE INTRETINERE
Tribunalul Bacău
Pensii
Curtea de Apel Alba Iulia
Decizie de pensie. Răspunderea pentru menţiunile cuprinse în adeverinţele eliberate de angajator aparţine acestuia
Curtea de Apel Suceava
Decizie de pensionare. Contestaţie. Nelegalitate a sentinţei instanţei de fond care a apreciat că nu se poate lua în calculul pensiei activitatea desfăşurată de contestator în perioada 1964-1977 ca şi cooperator în sectorul zootehnic dintr-o unitat...
Tribunalul Dolj
Indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din legea 263/2010 se acordă pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a legii 263/2010