Plangere contraventionala.Prezumtia de adevar si legalitate a procesului verbal de contraventie. Rasturnarea acestei prezumtii.

Decizie 169R din 26.02.2007


Prin sentinţa  civilă nr.1804 din 7  decembrie 2006, Judecătoria Urziceni a respins  plângerea contravenţională formulată de petentul D.C.S, împotriva procesului – verbal de contravenţie seria IL nr.0015268, încheiat la data de 3 octombrie 2006,  de I.P.J.  Ialomiţa .

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut  că  procesul – verbal a fost  întocmit  în  sistem  automat, consemnând  contravenţia  petent,  constând  în  depăşirea  vitezei  legale, înregistrată  cu  un aparat  radar dotat  cu  sistem de înregistrare  video .

Instanţa de fond a respins apărările  făcute de petent, care a susţinut  că  nu el a condus  autoturismul în  trafic  şi care a fost  înregistrat  cu aparatul radar, circulând  cu o  viteză  peste  limita  legală, aplicând  principiul prezumţiei  simple  de adevăr  şi  legalitate  a  procesului – verbal de contravenţie .

Împotriva  acestei  soluţii, în  termen  legal,  motivat, a declarat recurs  petentul – contravenient .

Recursul formulat  a  fost  admis, pentru  considerentele  de  mai jos :

Procesul – verbal de contravenţie,  fiind  un  act  administrativ  şi  întocmit  de autorităţile  competente se bucură de prezumţia  simplă de adevăr  şi  legalitate .

Această  prezumţie  poate fi  răsturnată  prin  orice  mijloace  legale  de probă .

Cum  petentul  a  depus  la  dosarul  cauzei  un  înscris  din  care  rezultă  că  autoturismul  în  discuţie  a  fost  înstrăinat la  data de 19 septembrie 2005 altei  persoane  căreia  i l-a  predat  efectiv  împreună  cu  cheile  şi  cartea de identitate,  în  baza acestei  probe,  prezumţia  de adevăr  şi  legalitate  a procesului -  verbal este  răsturnată,  situaţie  în care  recursul este  fondat,  soluţia  instanţei  de fond  urmand a fi  modificată  în  tot, în  sensul  admiterii plangerii  contravenţionale .

Secţia  Civilă,  Decizia  nr.169 R  din 26 februarie 2007 .