Funcţionar public cu statut special.
Evaluarea performanţelor profesionale individuale.
Acordarea calificativelor.
Lipsa interviului de evaluare.
Reclamantului X, ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, i s-a întocmit Fişă de evaluare pentru perioada 01.12.2007-30.11.2008 acordându-i-se calificativul "bun" pentru activitatea desfăşurată în anul 2008, calificativ care a fost acordat de şeful nemijlocit al acestuia în urma analizării activităţilor desfăşurate în anul 2008. Reclamantul a contestat acest calificativ dar Comisia care a soluţionat contestaţia reclamantului a propus menţinerea calificativului acordat iniţial.
În cauză, instanţă constată că evaluarea reclamantului pentru anul 2008 s-a făcut incomplet, fără respectarea uneia din etapele esenţiale ale procedurii de evaluare, lipsa interviului. Acest aspect rezultă fără putinţă de tăgadă din nota raport a Comisiei de Cercetare a Contestaţiei în care se consemnează că: "Aprecierea a fost propusă de şeful nemijlocit al reclamantului care a refuzat să prezinte motivele care au stat la baza acordării calificativului, întocmind un raport formal în care a menţionat că îşi asumă întreaga responsabilitate. De asemenea s-a constatat că evaluatorul nu a respectat ordinul MAI nr.300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile MAI şi Dispoziţia DGMRU nr II în sensul că nu a realizat etapa de interviu de evaluare". Potrivit acestei metodologii acordarea punctajului pentru fiecare indicator de evaluare are loc numai după desfăşurarea de către şeful nemijlocit a interviului de evaluare, importanţa acestei etape fiind astfel esenţială. Conform art 16 interviul are ca obiective fundamentarea mai exactă a datelor privind performanţa profesională a personalului, în scopul sporirii acurateţei procesului de evaluare precum şi recunoaşterea rezultatelor activităţii desfăşurate, identificarea factorilor care au influenţat performanţa personalului, lămurirea unor aspecte de natură profesională insuficient cunoscute şi eliminarea potenţialelor surse de erori în apreciere. Ghidul de interviu cuprinde aproximativ 20 de întrebări care trebuie să fie adresate, ceea ce subliniază importanţa acestei etape şi faptul că aceasta nu trebuie să aibă un caracter pur formal , ci trebuie să i se acorde o atenţie deosebită.
Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că activitatea de evaluare prezintă o importanţă considerabilă având în vedere şi că în funcţie de aceste calificative sunt acordate gradele profesionale, salariile de merit şi pot fi ocupate funcţiile de conducere. Prin urmare acesta trebuie să se efectueze cu rigurozitate în contextul respectării tuturor etapelor esenţiale, lipsa uneia din acestea fiind de natura a afecta grav întregul proces de evaluare şi în consecinţă a lovi de nulitate evaluarea efectuată în atare condiţii. Lipsa interviului de evaluare este de natură a influenţa acurateţea procesului de evaluare, întrucât procedându-se astfel nu au fost clarificate aşteptările pe care le-a avut şeful nemijlocit faţă de modul de îndeplinire de către reclamant a atribuţiilor profesionale ce îi reveneau şi i s-a îngrădit acestuia posibilitatea de a argumenta eventualele obiecţii privind modul de apreciere şi de a prezenta aspectele pe care le considera relevante pentru activitatea sa, neexistând o fundamentarea exactă a datelor privind performanţa profesională a reclamantului.
Faţa de situaţia de fapt reţinută văzând in drept si disp.art. 109 din legea 188/1999 instanţa urmează să admită acţiunea formulată de reclamantul X şi să dispună anularea actului administrativ Fişă de evaluare pentru perioada 01.12.2007-30.11.2008 privind pe reclamantul X întocmită de I.P.J. IAŞI, urmând ca pârâta să procedeze la o nouă evaluare cu respectarea corespunzătore a întregii proceduri prevăzută de ordinul MAI nr.300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile MAI şi de Dispoziţia DGMRU nr II, inclusiv realizarea interviului de evaluare.
Tribunalul Iași
Prefectul poate solicita instantei de contencios administrativ anularea actelor administrative emise sau adoptate cu incalcarea prevederilor legale, in temeiul art 3 al 1 din Legea nr 554/2004
Tribunalul Galați
În cazul identificării unor lucrări realizate fără autorizaţie, descrierea acestora în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei trebuie să fie completă, prin menţionarea expresă a lucrărilor vizate şi a locului/părţii din imobil
Tribunalul Bihor
Anulare act administrativ. Acordare de despăgubiri
Tribunalul Iași
Contencios administrativ. Anulare act administrativ. Anulare decizie AFIR.
Tribunalul Buzău
Contencios administrativ şi fiscal. Anulare act administrativ. Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art.85 din Legea nr.188/1999