Personal din învăţământul preuniversitar. Calculul drepturilor salariale. Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010

Sentinţă civilă 21 din 13.01.2009


Prin sentinţa civilă nr.427 din 25 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr.269/102/2008, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, s-a acţiunea civilă formulată de reclamanţii C I, G D, K H, P E, O I, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Generală Suplac, Consiliul Local al comunei Suplac, Primarul comunei Suplac, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, au fost obligaţi pârâţii să recalculeze toate drepturile salariale ale reclamanţilor cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 şi au fost pârâţii la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de drepturi salariale rezultate dintre drepturile salariale cuvenite reclamanţilor (calculate în funcţie de salariul de bază minim brut 880 lei) şi drepturile salariale plătite efectiv acestora, începând cu data de 01.01.2007 şi în continuare, până la data la care salariul de bază al reclamanţilor atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus ca sumele mai sus menţionate să fie reactualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculate începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului şi s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii C M, K C, D I, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, în contradictoriu cu pârâţii  Şcoala Generală Suplac, Consiliul Local al comunei Suplac, Primarul comunei Suplac, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale şi în ceea ce îi priveşte pe membrii săi de sindicat C M, K C şi D I.

Prin decizia civilă nr.1395/R/29 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, s-a admis recursul formulat de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 427 din 25 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr.269/102/2008, s-a casat integral hotărârea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Mureş.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Mureş sub nr.169./102/2008.

Astfel, se constată că prin cererea înregistrată la data de 05.02.2008, reclamanţii C I, G D, K H, P E, O I, C M, K C, D I, B E, prin reprezentantul legal Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Generală Suplac, Consiliul Local al comunei Suplac, Primarul comunei Suplac şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, ca prin hotărâre judecătorească :

- să fie obligaţi pârâţii la  recalcularea tuturor drepturilor salariale cu respectarea prevederilor art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010;

- să fie obligaţi pârâţii la plata diferenţelor salariale rezultate dintre suma datorată conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010 şi suma efectiv plătită, începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi până la data la care salariile de bază avute vor atinge nivelul salariului de bază prevăzut de art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010  , actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii.

În motivarea acţiunii, s-au invocat prevederile: art. 41alin. 2 şi alin. 5  din Constituţia României; art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010; art. 236, art. 241, art. 243 din  Codul muncii ; art. 11 şi art. 30 din Legea 130/1996;  art. 7-8 , art. 48, art. 50 alin. 12 din  Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, arătându-se faptul dreptul la salariul minim nu poate fi încălcat .

Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a invocat lipsa calităţii sale  procesuale pasive.

În probaţiune, la dosarul cauzei au fost depuse în copie actele care dovedesc nivelul salariului de bază şi actele de studii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază acţiunea dedusă judecăţii ca întemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr.84/1995, art. 33 alin. 7 şi art. 38 alin. 5 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Învăţământ, art. 2 art. 31 alin. 2 şi art. 54 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură de Învăţământ Preuniversitar de Stat pe judeţul Mureş, deoarece acest pârât are atribuţii specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plăţii drepturilor băneşti ale personalului didactic.

Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă , conform art. 19  din Legea nr. 273/2006, art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr.32/2001, art. 16 din Normele aprobate prin H.G. nr. 2192/2004 şi art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare păţii drepturilor băneşti solicitate prin acţiune.

Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 63 alin. 1 lit. c şi alin. 4 din Legea nr. 215/2001 şi art. 20 alin. 1 şi alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplineşte de ordonator de credite în privinţa sumelor solicitate prin acţiune.

În primul rând, potrivit art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010 publicat în Monitorul Oficial Partea  a V-a 2007, rezultă următoarele salarii de bază minim brute pentru un program  de lucru complet: muncitori necalificaţi  -440 lei; muncitori calificaţi -528 lei; personal administrativ încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este liceală -528 lei; personal administrativ încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este postliceală -550 lei; personal de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este şcoala de maiştri -572 lei;  personal de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este studii superioare de scurtă durată este -660 lei; personal încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de studii superioare  -880 lei.

Potrivit art. 41 alin. 2 şi alin. 5 din Constituţie, dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, inclusiv sub aspectul stabilirii salariului minim brut pe ţară.

Totodată, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 şi art. 243 alin. 1 din Codul muncii prevăd  că „ executarea contractului de muncă este obligatoriu pentru părţi” .

 De asemenea conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, ”neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta”.

Potrivit art. 11 alin (1) lit. d din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă la nivel naţional  îşi produce efectele pentru toate persoanele juridice sau fizice autorizate potrivit legii, care administrează, utilizează capital, indiferent de natura acestuia  şi care folosesc forţă de muncă salariată (deci inclusiv unităţile de învăţământ ).

În al treilea rând, potrivit art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii  contractul  colectiv de muncă la nivel naţional produce efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară.

În al patrulea rând, conform dispoziţiilor art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic beneficiază de premii şi de alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.

Faţă ce de cele ce preced , devine evident faptul că dispoziţiile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007-2010 raportate la cele ale art. 41 alin.  2 şi 5 din Constituţie, sunt aplicabile şi personalului din învăţământ, dreptul acestora la salariul minim fiind garantat. În speţă, salariul de bază al reclamanţilor este sub nivelul prevăzut de contractul colectiv la nivel naţional.

În consecinţă, instanţa urmează să admită acţiunea dedusă judecăţii astfel cum aceasta a fost formulată.