Stabilire program vizitare minor

(Tribunalul Mehedinţi – d.c.176/24.09.2011)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju Mare sub nr. 1796/332/2011, reclamantul V.I.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.D.I., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să-i permită a avea legături personale cu minorul V.I.C.I., născut la data de 04.08.2003, care în prezent se află sub creşterea şi îngrijirea pârâtei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în fapt, din căsătoria cu pârâta a rezultat minorul  V.I.C.I., născut la data de 04.08.2003, iar prin SC nr. 815/11.05.2010 pronunţată de Judecătoria Vînju Mare în dosarul nr. 162/332/2010 s-a dispus desfacerea căsătoriei şi minorul i-a fost încredinţat pârâtei spre creştere şi educare. Din momentul în care minorul a mers în noua locuinţă a mamei, aceasta nu a făcut decât să-l îndepărteze  de tată şi să nu-i permită a-l vedea.

Astfel,  solicită ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată a-i permite  să ia minorul la domiciliul său în următoarea modalitate: în primul şi al treilea week-end din lună, de vineri orele 18,00 până duminică orele 18,00; două săptămâni pe perioada verii în timpul vacanţelor şcolare şi o zi la serbările legale. Totodată, dat fiind relaţiile tensionate dinte el, pârâta şi familia acesteia solicită obligarea pârâtei de a aduce minorul la Postul de Poliţie Vînători, la datele la care îl poate lua la domiciliul său.

În urma analizării  actelor şi lucrărilor dosarului, Judecătoria Vînju Mare a pronunţat sentinţa civilă nr. 1582/29.06.2011 prin care a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să permită reclamantului să-şi exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul V.I.C.I. în cadrul următorului program de vizitare, cu ridicare de la domiciliu astfel : de două ori pe lună de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 12,00;  două săptămâni în vacanţa de vară; câte o zi la sărbătorile legale de Paşti şi de Crăciun: S-a luat act că  nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele :

Dreptul de a avea legături personale cu minorul este consacrat de prevederile art.43 alin.3 din Codul Familiei, fiind reglementat dreptul părintelui căruia nu i s-a încredinţat minorul sa aibă posibilitatea de a întreţine legături permanente cu acesta pentru a-si îndeplini îndatorirea de creştere a minorului si a dreptului de îndrumare, asemeni celuilalt părinte.

Instanţa a apreciat că acest drept este unul personal şi legal. Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul  păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Pârâta a recunoscut acest drept, însă s-a opus ca acest program de vizitare să se facă cu ridicarea minorului de la domiciliul său, sau în caz de admitere, acest drept să fie cât mai mult limitat.

Instanţa a apreciat că minorului nu i se pot cauza traume sufleteşti fiindcă  în cadrul  programului solicitat de  tată, ar locui cu acesta, din probele administrate în cauză rezultând că tatăl  reclamant în cauză  s-a arătat interesat de creşterea şi educarea copilului, pe care l-a şi vizitat periodic de când  locuieşte cu mama .

Neexistând nici o probă care să convingă instanţa că pârâtul, prin comportamentul său ar crea traume copilului, ţinând cont că este şi în interesul minorului la crearea unei legături de afectivitate cu tatăl său, fiind în măsură să contribuie la echilibrul acestuia, legătură care nu se poate stabili în prezenţa mamei şi la domiciliul acesteia, tocmai datorită relaţiei conflictuale existente între părinţi,  în  temeiul art. 43 al.3 Cod fam.,instanţa,ţinând seama şi de vârsta fragedă a copilului care are mai multă nevoie de atenţia mamei, a apreciat că legăturile personale ale reclamantului cu minorul se pot  realiza  la domiciliul tatălui  prin luarea  minorului de două ori pe lună de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 12,00; două săptămâni în vacanţa de vară şi câte o zi la sărbătorile legale de Paşti şi de Crăciun.

 Împotriva soluţiei  adoptat de Judecătorie prin sentinţa  civilă nr.1582/29.06.2011, în termen legal a  declarat  apel pârâta  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din următoarele motive :

 Programul  în cadrul căruia instanţa a stabilit  legăturile personale ale reclamantului cu minorul , cel puţin în această perioadă  îi afectează normala  dezvoltate psiho-afectivă care urmare a traumelor prin care a trecut în perioada procesului de divorţ .

Astfel, minorul a fost  martor la presiunea executată de reclamant în perioada procesului de divorţ când a fost alungată din domiciliu , umilită faţă de copil  pe motivul că  nu are nivelul intelectual, profesional  şi financiar al reclamantului şi când  i s-a interzis  să-l viziteze pe copil.

 După divorţ şi încredinţarea minorului spre creştere şi educare apelantei, reclamantul  ameninţă că  de îndată ce îl va avea pe copil la domiciliul său  va şti cum să-l determine să nu se mai întoarcă la mamă , apreciind  apelanta că se teme că minorul va fi traumatizat.

Si după vizitele pe care  reclamantul le-a făcut minorului la domiciliul apelantei, acesta a încercat să o denigreze  pe apelantă în faţa minorului.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare  prin care a solicitat  respingerea apelului ca neîntemeiat  susţinând că motivele de apel nu se bazează pe realitate . În ceea ce priveşte programul stabilit de instanţă, susţine intimatul că  practica în materie a statuat că  stabilirea programului de vizitare al copilului se face potrivit principiului că dreptul părintelui trebuie exercitat în raport de interesele copilului  iar în exercitarea lui părintele nu trebuie să fie stânjenit de prezenţa celuilalt părinte .

Faţă de caracterul devolutiv al apelului  instanţa a admis cererea de suplimentare a probatoriului, sens în care s-au audiat martorii P.D. propus de  intimatul reclamant şi C. I.  propus de reclamantă . De asemenea, s-au depus următoarele  înscrisuri : referatul nr.30/08.09.2010 întocmit de Postul de Poliţie  Vrata, rezoluţia nr.709/P/2011 din 3.10.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi , adresa nr.8126/18.04.2011 emisă de DGASPC Mehedinţi , procesul verbal  întocmit la  8.04.2011 în dosarul de executare nr.26/E/2011 al BEJ Raicu Ion, caracterizarea dată de  învăţătorul minorului la data de 10.02.2012, fişa de transfer din  12.04.2011 şi adresa nr.1296/6.05.2011 a Primăriei Vînători .

Examinând  sentinţa apelantă în limitele criticilor aduse  conform art. 295 C.pr.civ., tribunalul constată  că apelul este neîntemeiat  din considerentele ce urmează :

Apelanta susţine că prin programul stabilit de instanţa de fond în exercitarea  legăturilor personale ale  reclamantului cu fiul său minor îi este afectată  normala dezvoltate psiho-afectivă a copilului  deoarece  cu puţin timp în urmă  minorul a asistat la presiunea  exercitată de reclamant asupra  apelantei în perioada divorţului când a alungat-o din domiciliu, a umilit-o  şi i-a interzis să-l mai vadă pe copil .

Această susţinere a apelantei  nu este  întărită de nici o probă administrată în cauză. Starea emoţională, tensionată a copilului  poate fi  constată doar de specialist în domeniu , constatare care în cauză nu a fost făcută, astfel că  simpla susţinere a apelantei nu este în măsură a convinge instanţa că minorul  ar fi afectat  psihic  de prezenta sa  la domiciliul tatălui  şi locuirea  împreună cu acesta în perioada stabilită de instanţa de fond .

În orice decizie  pe care o ia instanţa  de judecată cu privire la exercitarea legăturilor personale  între părintele căruia nu i s-a încredinţat minorul şi acesta, trebuie să existe un echilibru şi o proporţionalitate care să corespundă interesului superior al minorului . 

Aşa cum a decis şi  Curtea Europeană a Drepturilor Omului , referindu-se la relaţia tată - copil atunci când acesta a fost încredinţat mamei ,inexistenţa unei  relaţii personale sau a unui contract neîndestulător  este de natură să aducă atingere protecţiei stabilire prin art. 8  din  CEDO.

Pentru un părinte şi copilul său, a fi împreună este un element  esenţial al vieţii de familie ( cauza Ticli şi Mancuso c.Italiei- hotărârea CEDO din 23.03.1999).

În speţă, dat fiind şi faptul că  minorul nu are o vârstă care să nu-i permită separarea de mamă dar şi  relaţiile tensionate pe care părinţii înţeleg să le întreţină, se apreciază că programul stabilit de instanţa de fond în vederea realizării legăturilor personale cu minorul conform art. 43 al.3 C.Fam., respectă principiul superior al interesului copilului reglementat  atât de legislaţia internă cât şi de cea europeană.

Constatând că instanţa de fond a dat o interpretare corectă probelor administrate şi cum în apel  prin probele suplimentare nu s-a combătut starea de fapt reţinută de prima instanţă, tribunalul constată că soluţia adoptată de prima instanţă este temeinică şi legală, motiv pentru care  apreciind  neîntemeiate criticile aduse de apelantă, în temeiul art. 296 C.pr.civ. va pronunţa o decizie  prin care va respinge apelul ca neîntemeiat .

În temeiul art. 274 C.pr.civ., apelanta va fi obligată să plătească intimatului cheltuielile de judecată din apel.

Domenii speta

Spete similare