Viol

Sentinţă penală 336/D din 25.06.2008


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, înregistrat sub nr.925/P/2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, prevăzută de art.197 alin.3/2 şi art.192 alin.2 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. S-a reţinut că în seara zilei de 21.11.2007, în jurul orelor 23,00, a pătruns fără drept în locuinţa victimei C.R., cu care a întreţinut relaţii sexuale împotriva voinţei sale, în urma violului rezultând moartea acesteia.

Instanţa, analizând probele administrate atât la urmărirea penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, reţine următoarea situaţie de fapt:

In seara zilei de 21.11.2007 în jurul orelor 23,00, după ce a consumat băuturi alcoolice la mai multe persoane din sat şi la sora sa I.M. din aceeaşi localitate, inculpatul D.E. s-a hotărât să meargă la domiciliul numitei C.R. cu scopul de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta. Inculpatul o cunoştea pe victimă întrucât locuia în apropiere şi a ajutat-o de mai multe ori la treburile gospodăreşti. Victima avea o vârstă înaintată  - 78 de ani – şi datorită şi afecţiunilor pe care le avea, se deplasa anevoios, motiv pentru care vecina sa C.M., se ocupa de îngrijirea acesteia.

Pentru a pătrunde în locuinţă cunoscând că uşa de acces era asigurată cu un zăvor, a spart un geam din partea dreaptă a casei după care, a intrat în camera unde dormea victima. Inculpatul a început să o dezbrace pe aceasta, moment în care victima a început să-i ceară în mod insistent să părăsească locuinţa. In timp ce întreţinea raporturi sexuale cu aceasta, pentru a nu ţipa şi a nu-i mai cere să părăsească casa şi bănuind că a fost recunoscut de victimă din cauza luminii ce pătrundea prin fereastră, inculpatul i-a acoperit nasul şi gura, astfel că nu a mai auzit-o  strigând. După comiterea faptei, inculpatul a părăsit locuinţa victimei şi a mers din nou la sora sa, unde şi-a schimbat hainele care erau murdare, cu haine aparţinând cumnatului său, apoi a fugit fiind depistat de către organele de poliţie în ziua de 22.11.2007. In dimineaţa zilei de 22.11.2007, în jurul orei 6,45, martora C.M. a mers la locuinţa victimei pentru a o îngriji, a intrat în casă pe uşa descuiată şi a găsit-o pe aceasta în camera în care dormea, căzută pe podea şi sprijinită de canapea, complet dezbrăcată şi fără viaţă. S-a speriat şi a alertat-o pe vecina sa, D.D. (mama inculpatului), cu care a mers din nou la locuinţa victimei, apoi au fost sesizate organele de poliţie.

In raportul de constatare medico-legală (pe cadavru) eliberat de S.M.L.Bacău şi înregistrat sub nr.S142/109/A4/2007 se concluzionează că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute instalate după un sindrom anoxic-asfixic cu  hemoragie externă şi şoc hemoragic consecutive unei rupturi de col uterin prin viol şi asfixie mecanică prin obstrucţia căilor respiratorii superioare (nas, gură) – omucidere (filele 28-30 ds.urm.penală). Leziunile de violenţă s-au putut produce prin obstrucţia căilor respiratorii superioare (nas, gură) şi datorită unei agresiuni sexuale (viol cu ruptură de col uterin) şi perversiuni sexuale şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.

Situaţia de fapt mai sus reţinută, rezultă din procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării locului faptei şi planşele fotografice  anexate, concluziile preliminare, raportul de constatare medico-legală menţionat şi referatele medicale anexă, depoziţiile martorilor C.I., M.E., D.D., C.M., procesele-verbale de ridicare a probelor biologice şi a mijloacelor materiale de probă. Probele administrate se coroborează cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că nu a realizat consecinţele faptei din cauza consumului de băuturi alcoolice.

In ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei de viol, se reţine că prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de viol, în forma agravantă prevăzută la art.197 alin.3 teza a-II-a.

Potrivit textului de lege menţionat, agravanta se referă la producerea, în afară de urmarea specifică violului, a unui alt rezultat care constă în moartea victimei.

Din raportul de constatare medico-legală, rezultă că moartea victimei s-a datorat şocului hemoragic, determinat de ruptura de col uterin prin  viol şi asfixiei mecanice prin obstrucţia căilor respiratorii superioare (nas, gură).

Este de observat că fiecare din cele două cauze, luată separat, ar fi determinat decesul victimei.

In raport cu succesiunea momentelor survenite, inculpatul a acţionat în baza a două rezoluţii infracţionale distincte, care impun reţinerea a două infracţiuni concurente.

Astfel, intenţiei iniţiale a inculpatului de a întreţine relaţii sexuale cu victima prin constrângere şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa datorită vârstei şi stării de sănătate, concretizată în dezbrăcarea acesteia şi întreţinerea de relaţii sexuale  normale şi perversiuni, i-a succedat acoperirea de către el, a căilor respiratorii superioare (nas, gură), pentru ca aceasta să nu ţipe şi să nu-i mai ceară să părăsească locuinţa, bănuind că victima l-a şi recunoscut ceea ce ar fi condus la identificarea ulterioară a sa de către organele de poliţie.

Succesiunea acestora momente, demonstrează că inculpatul a depăşit intenţia iniţială, atunci când a „sufocat” victima, ceea ce evidenţiază că el a prevăzut şi acceptat posibilitatea ca rezultatul – decesul acesteia prin asfixie mecanică - să se producă.

Alta ar fi fost însă situaţia în care moartea victimei ar fi survenit doar ca urmare a şocului hemoragic datorat rupturii de col uterin prin viol, când încadrarea juridică a faptei reţinută în rechizitoriu ar fi fost pe deplin justificată.

Rezultă că inculpatul a ucis victima pentru a înlesni ori ascunde săvârşirea infracţiunii de viol, forma de vinovăţie fiind aceea prevăzută  de art.19 alin.1 lit.b Cod penal.

In acest condiţii, apreciem că inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol, în formă simplă, prevăzută de art.197 al.1 în concurs cu infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.174 – 175 lit.h Cod penal.

Având în vedere considerentele reţinute şi încadrarea juridică dată faptei de viol prin actul de sesizare a instanţei, se va dispune schimbarea încadrării juridice în mod corespunzător.

In drept, faptele inculpatului realizează conţinutul infracţiunilor de viol, de omor calificat şi de violare de domiciliu, prevăzute de art.197 alin.l, art.174-175 alin.l lit.h şi de art.192 alin.2 Cod penal,  pentru care acesta urmează să răspundă penal.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica, instanţa va ţine seama de gradul de pericol social sporit al faptelor şi făptuitorului, împrejurările concrete în care au fost săvârşite infracţiunile precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de l an închisoare (fila 46 ds.urm.penală), prin sentinţa penală nr.18/2004 a Tribunalului Militar Iaşi, condamnare în privinţa căreia s-a împlinit termenul de reabilitare.

Faţă de toate aceste date, instanţa apreciază că reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin executarea efectivă a unei pedepse, ce se va stabili în raport de limitele minime şi maxime prevăzute de textele de lege încriminatoare.

Se va aplica inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a şi lit.b, pe durata şi în condiţiile art.71 alin.2 Cod penal, precum şi pedeapsa complementară, obligatorie pentru infracţiunile de viol şi omor calificat, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a, b Cod penal în condiţiile stabilite de art.65 din acelaşi cod.

In baza art.350 alin.l Cod pr.penală, se va  menţine starea de arest a inculpatului, având în vedere că acesta este arestat în prezenta cauză, în baza mandatului nr.57 din 23.11.2007 emis de Tribunalul Bacău.

In baza art.88 Cod penal, se va deduce din pedeapsa de executat, perioada deja executată prin reţinere şi arest  preventiv, începând cu data de 22.11.2007 până la zi.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că în cursul cercetărilor a fost ascultat numitul B.I. – nepotul victimei – care a declarat că împreună cu soţia sa B.G. a suportat cheltuielile ocazionate de înhumarea victimei, cuantumul acestora urmând a-l preciza în faţa instanţei.

Pentru termenul de judecată din data de 26.02.2008, partea vătămată a depus la dosar un memoriu, însoţit de un act medical prin care justifică absenţa sa la instanţă, solicitând a se lua act că nu se constituie parte civilă în cauză.

In această situaţie, instanţa urmează a ţine seama de declaraţia părţii vătămate şi a se pronunţa în acest sens.

Se va face aplicarea art.109 Cod pr.penală, cu privire la probele biologice şi mijloacele materiale de probă, ce au fost înaintate instanţei cu adresa nr.925/P/2007 din 23.01.2008 şi aflate în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Se va dispune plata din fondurile M.J. a onorariilor pentru avocaţii desemnaţi din oficiu la urmărirea penală şi la instanţă ce se vor include în cheltuielile judiciare avansate de stat la plata cărora va fi obligat inculpatul.