Neagravarea situaţiei în propria cale de atac; reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art.76 Cod penal

Prin decizia penala nr.352/23.06.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova au fost admise apelurile declarate de inculpatii V.C. si V.D. împotriva sentintei penale nr.92/28.04.2009 a Judecatoriei Sinaia, fiind desfiintata, în parte, în latura penala sentinta apelata, iar, în temeiul art.88 cod penal, au fost deduse din pedepsele aplicate celor doi inculpati, perioada retinerii preventive, din data de 10.02.2009.

Instanta de apel a mentinut în rest dispozitiile sentintei, precum si arestarea preventiva a celor doi inculpati si deduce preventia cu începere de la 10.02.2009 si pâna la zi, cheltuielile judiciare avansate de stat ramânând în sarcina acestuia, urmând ca onorariul aparatorului din oficiu,de 600 lei sa fie avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

 Tribunalul, examinând materialul probator prin prisma criticilor formulate de ambii inculpati, dar si din oficiu potrivit disp. art.371 alin.2 cod pr.penala, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, constata ca apelurile declarate sunt fondate, dar pentru alte motive decât cele invocate, dupa cum se va arata în continuare :

 În data de 10.02.2009, în jurul orelor 20,30, V.C.si fratele sau V.D.  s-au urcat în trenul rapid 370 din statia CFR Ploiesti Vest ce circula  pe ruta Bucuresti Nord - Curtici, fara a poseda bilete de calatorie.

 Fiind descoperiti fara bilet de calatorie, însotitorii trenului le-au solicitat celor doi inculpati sa coboare în statia Câmpina, lucru pe care l-au facut, numai ca înainte ca trenul sa se puna în miscare, s-au urcat din nou în tren.

 În compartimentul trenului în care se aflau si alte persoane, inculpatii s-au manifestat zgomotos, deranjând linistea acestor persoane.

 Înainte ca trenul sa ajunga în statia CF Sinaia, desi nu aveau asupra lor nici un fel de bagaje, chiar daca inculpatii au sustinut ca au plecat din comuna Dumbrava cu o geanta asupra lor, dar pe care au pierdut-o pe drum, , fara a-si aminti daca o mai aveau asupra lor când s-u urcat în tren în gara Ploiesti Vest, cei doi inculpati au observat în compartiment un rucsac de dimensiuni mari în care se aflau echipamente de alpinism ce apartinea partii vatamate Gal Ana Corina care se afla în acelasi compartiment.

 Profitând de lipsa de neatentie a partii vatamate, de faptul ca afara începuse sa se întunece,  de faptul ca, compartimentul era slab iluminat, dar si de faptul ca pentru câteva momente proprietarul rucsacului a atipit, cei doi inculpati au luat hotarârea de a sustrage rucsacul si a coborî în gara Sinaia.

 Partea vatamata sustine ca, înainte ca trenul sa ajunga în statia CF  Câmpina, a adormit datorita oboselii si s-a trezit din somn înainte ca acesta sa ajunga în statia CF Sinaia si când s-a uitat la locul unde se afla rucsacul, as constatat ca acesta lipseste.

 Partea vatamata a întrebat pe ceilalti calatori si a aflat ca rucsacul îi fusese luat de doi barbati care au coborât în repezeala în Statia Sinaia.

 Între timp, trenul s-a pus în miscare astfel ca a tras semnalul de alarma înainte ca acesta sa paraseasca statia si imediat a observat pe peron un lucrator de politie careia i-a spus ce sa-a întâmplat si care a pornit în urmarirea inculpatilor.

 Din procesul-verbal încheiat de catre lucratorul de politie la 10.02.2009, rezulta ca a fost prezent la oparirea trenului prin tragerea semnalului de alarma, în nurul orei 21,40 si aflând de la partea vatamata de sustragerea rucsacului a pornit în urmarirea celor doi inculpati care au fost gasiti pe raza orasului Sinaia, având asupra lor rucsacul respectiv.

 V.C., cu ocazia prinderii, a declarat ca a calatorit cu rapidul 370, fara a avea bilet de calatorie si fiind surprins de catre conductorul de tren i s-a cerut sa coboare în statia Câmpina, lucru pe care nu l-a facut, iar când s-a apropiat de statia Sinaia a observat rucsacul partii vatamate si crezând ca nu are proprietar l-a luat împreuna cu fratele sau si a coborât în statia Sinaia.

 Ulterior, s-au deplasat pe raza acestui oras cu rucsacul asupra lui pentru a merge la o ruda, numai ca au fost retinuti de catre organele de politie.

 Aceeasi declaratie este facuta si de Vasile Damian, în sensul ca a discutat cu fratele sau si ulterior au convenit ca acesta din urma sa ia rucsacul si sa coboare în statia CFR Sinaia.

 Declaratiile ulterioare date de inculpat sunt nerelevante în ceea ce priveste pozitia procesuala a acestora.

 Inculpatii au încercat sa se apere într-o modalitate în care sa le fie înlaturata raspunderea penala, în sensul ca au avut asupra lor o geanta pe care au asezat-o la compartimentul de bagaje si când au coborât din tren în loc sa ia aceasta geanta, au luat rucsacul partii vatamate care se afla în apropiere.

 În realitate, versiunile expuse de catre ambii inculpati nu au nici un suport probatoriu, mai ales ca au sustinut ca nici nu-si mai aminteau daca aveau asupra lor o geanta, iar cei doi însotitori de tren, respectiv martorii Olteanu Marian si Dobre Paulica au declarat ca, cei doi inculpati nu aveau asupra lor nici un fel de bagaj, astfel ca nu era posibila nici o confuzie cu rucsacul partii vatamate.

 De altfel, declaratiile initiale ale celor doi inculpati se coroboreaza cu declaratiile partii vatamate, referitor la împrejurarile în care inculpatii au calatorit cu trenul pâna în statia CFR Sinaia si împrejurarile în care rucsacul partii vatamate aflat la compartimentul de bagaje a disparut în timp ce trenul se apropia de statia CFR Sinaia, ca urmare a sustragerii acestuia de catre inculpati.

 De asemenea, declaratiile ulterioare ale inculpatilor referitoare la lipsa gentii pe care o avea inculpatul V.D.la momentul urcarii în tren, în statia CFR Ploiesti Vest, se coroboreaza cu declaratiile celor doi martori mai sus-mentionati.

 Dupa cum rezulta din acelasi proces-verbal de constatare încheiat de catre organele de politie, cei doi inculpati au fost gasiti pe raza orasului Sinaia si nicidecum în apropierea peronului Garii Sinaia, asa cum au declarat acestia.

 Acest aspect dovedeste faptul ca inculpatii au urmarit sa-si însuseasca rucsacul respectiv întrucât, daca l-ar fi luat din greseala, s-ar fi deplasat imediat la biroul sefului de statie sau la biroul de politie ce exista de regula, în incinta statiilor CFR, cum este si cazul statiei CFR Sinaia.

 Apararea inculpatilor în sensul ca, au avut credinta ca bunul respectiv nu are nici un fel de proprietar pentru a justifica actiunea de sustragere, nu poate fi însusita de catre instanta, având în vedere împrejurarile în care a fost luat rucsacul din compartimentul de tren.

 Astfel, partea vatamata a sustinut ca avea asupra sa doi rucsaci, dintre care unul mai mic si altul mai mare, iar în acesta din urma se afla echipamentul de alpinism.

 Dupa ce s-a urcat în tren în Gara Bucuresti Nord, s-a asezat pe locul înscris pe biletul de calatorie si a asezat cei doi rucsaci în suportul pentru bagaje.

 Prin urmare, bagajele se aflau în apropierea locului în care statea partea vatamata, iar inculpatii puteau sa-si dea seama cu usurinta ca aceste bagaje apartin acesteia sau unui alt calator din compartimentul respectiv.

 Ca atare, versiunea expusa de catre inculpati, nu poate fi luata în considerare si pentru faptul ca, bunurile se aflau în sfera de stapânire a partii vatamate.

 În mod corect a fost retinuta vinovatia celor doi inculpati, numai ca încadrarea juridica data faptei retinuta în sarcina inculpatului Vasile Damian, în complicitate la furt calificat, nu este legala, deoarece contributia acestuia este specifica coautoratului.

 Astfel, cei doi inculpati sunt coautori la fapta de furt calificat, întrucât s-au înteles în prealabil sa sustraga rucsacul partii vatamate, chiar daca actiunea de luare a fost comisa numai de catre inculpatul Vasile Constantin.

 Aceasta sustinere rezulta si din faptul ca cei doi inculpati au coborât în statia Sinaia împreuna, s-au deplasat împreuna având asupra lor rucsacul si se aflau tot împreuna când au fost retinuti de catre lucratorul de politie.

 Însa, în apelul declarat de catre acest inculpat nu se poate schimba încadrarea juridica din complicitate la furt calificat în coautorat, întrucât acest lucru ar presupune aplicarea unei pedepse mai mari acestui inculpat,  încalcându-se principiul neagravarii situatiei inculpatului în propria cale de atac prev.de art.372 cod pr.penala.

 Aceasta chestiune putea fi rezolvata de catre instanta de fond chiar din oficiu, conform art.334 c.pr.p. sau de catre instanta de apel, însa numai daca procurorul declara apel din acest motiv.

 Pedepsele aplicate fiecarui inculpat au fost just individualizate potrivit disp. art.72 cod penal, tinându-se seama atât de împrejurarile în care fapta a fost comisa, de scopul urmarit, de urmarire faptei, dar si de circumstantele care caracterizeaza persoana acestora.

 Astfel, inculpatul V.C .a mai fost condamnat anterior de trei ori la pedepse cu închisoarea pentru savârsirea unor infractiuni de furt calificat (sentinta penala nr.196/2003 a Judecatoriei Urziceni) si tâlharie (sentinta penala nr.147/1999 a Tribunalului Prahova).

 Ultima condamnare de 11 ani închisoare pentru fapta de tâlharie a fost executata de la 27.04.1999 si pâna la 31.07.2007, când s-a liberat conditionat, având un rest ramas neexecutat de 1000 de zile.

 În raport de aceasta condamnare, fapta dedusa judecatii a fost comisa în stare de recidiva postcondamnatorie.

 La stabilirea pedepsei de 4 ani închisoare, prima instanta a tinut seama si de aceasta stare de agravare a pedepsei, dar si de celelalte doua condamnari anterioare.

 Cu toate acestea, a stabilit o pedeapsa orientata catre minimul special prevazut de lege, situatie în care nu se justifica în nici un fel reducerea pedepsei, mai ales ca inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, având o pozitie nesincera.

 În ceea ce-l priveste pe inculpatul Vasile Damian, instanta de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsa de 3 ani închisoare, tinând seama ca a retinut fapta de complicitate, adica minimul special prevazut de lege, în conditiile în care aceasta fapta a fost comisa în stare de recidiva postexecutorie prev.de art.37 lit.b cod pr.penala.

 Din fisa de cazier judiciar a acestui inculpat, rezulta ca a suferit condamnari anterioare la câte 2 ani, respectiv 3 ani închisoare pentru furt calificat (sentinta penala nr.959/2002 a Judecatoriei Ploiesti si sentinta penala nr.301/2005 a aceleiasi instante), dar si pentru infractiuni de distrugere, vatamare corporala (sentinta penala nr.31/1989 a Tribunalului Prahova si sentinta penala nr.77/2000 a Judecatoriei Ploiesti), inclusiv pentru o infractiune de tentativa la omor, ultraj si ultraj contra bunelor moravuri si furt calificat - prin sentinta penala nr.31/1989 mai sus-mentionata).

 Având în vedere aceste aspecte, prima instanta a stabilit o pedeapsa minima, desi pozitia procesuala a acestui inculpat este identica cu a celuilalt inculpat, însa a dat eficienta si altor elemente personale, cum ar fi situatia familiala a inculpatului, care are în întretinere mai multi copii minori si este singura persoana din familie care obtine venituri.

 Cu toate acestea, nu se justifica coborârea pedepsei sub minimul special prevazut de lege, chiar daca prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor.

 Acest element singular este insuficient pentru a retine circumstante atenuante în favoarea celor doi inculpati si pentru a coborî pedeapsa sub minimul special prevazut de lege, potrivit art.76 cod pr.penala, mai ales ca coborârea pedepsei nu este obligatorie daca se retin astfel de circumstante, în cazul în care exista si recidiva.

 Însa, din oficiu, tribunalul constata ca prima instanta a omis sa deduca din pedepsele aplicate celor doi inculpati arestati preventiv, perioada retinerii de 24 de ore din data de 10.02.2009, data la care acestia au fost retinuti de catre organele de politie, dupa cum rezulta din cele doua ordonante aflate la dosar, încalcând astfel disp. art.357 c.pr.p. si art.88 cod penal.

 Ca atare, cele doua apeluri sunt întemeiate numai cu privire la acest motiv, astfel ca, în temeiul art.379 pct.2 lit.a c.pr.p., constatând ca prima instanta a facut o gresita aplicare a legii cu privire la deducerea preventiei, va admite apelurile declarate, va desfiinta numai în parte în latura penala sentinta apelata si va deduce retinerea preventiva din 10.02.2009.

 Potrivit art.383 rap. la art.381 c.pr.p., va mentine starea de arest preventiv a inculpatilor si va deduce preventia de la 10.02.2009, la zi.

 Având în vedere ca celelalte dispozitii ale hotarârii sunt legale, tribunalul le va mentine.

2

Domenii speta

Spete similare