Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001

Sentinţă civilă 206 din 27.02.2008


Inaplicabilitatea dispoziţiilor  art. 35 din Legea nr. 33/1994 după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.

Secţia Civilă – Sentinţă Civilă nr. 206/27.02.2008

Prin acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii F.C.şi F.D.P. înregistrată la această instanţă sub dos. nr. 2710/57/2006 s-a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. SA Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului A. prin hotărâre judecătorească să se dispună :

- să se constate caducitatea parţială a decretului de expropriere nr. 70/1971 emis de Consiliul de Stat al R.S.R.

- să se constate că reclamanţii sunt unicii moştenitori ai defunctului M. L., decedat la data de 22.07.1984, în calitate de nepoţi.

- să se dispună obligarea pârâtei de ordinul 1 să le recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra cotei de 3/8 părţi din teren adică 264 mp şi retrocedarea acestei suprafeţe

În motivarea acţiunii se arată că actul de expropriere s-a aplicat abuziv în ceea ce priveşte cota de proprietate a antecesorului reclamanţilor, acesta fiind şi în prezent proprietar tabular. Aceasta deoarece deşi a fost expropriată suprafaţa de 704 m.p.de la M. F., cota de 3/8 părţi aparţinea defunctului M. L., care nu a fost expropriat şi care a donat prin contractul autentificat 1903/13 iulie 1979 în favoarea antecesorului reclamanţilor F. I. .Cu toate acestea, în anul 1996, pârâta de ordinul 1 s-a întabulat în cartea funciară în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza dispoziţiilor H.G.834/1991, asupra întregii suprafeţe deşi cota de 3/8 părţi nu a fost trecută în proprietatea statului prin expropriere.

Prin sentinţa civilă nr. 759/21.06.2006. Tribunalul Alba a respins acţiunea, reţinând în esenţă că terenul a fost expropriat în scopul realizării autogării din A., obiectiv realizat efectiv, şi întrucât exproprierea a avut loc anterior anului 1989, retrocedarea imobilelor poate fi cerută în condiţiile Legii 10/2001, iar potrivit art. 22 alin. 5 din această lege nerespectarea termenului de depunere a notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie, măsuri reparatorii.

Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat recurs, care a fost recalificat de instanţă, în apel şi în urma judecării acestei căi de atac , Curtea de Apel prin decizia civilă nr. 338/A/2006 pronunţată în dosar nr. 2710/57/2006 a  admis apelul reclamanţilor, desfiinţând hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei fondului.

Analizând actele şi lucrările dosarului în rejudecare, după casarea cu trimitere, instanţa reţine următoarele :

Constituţia României a reglementat principiul neretroactivităţii legii, prevăzând, la art. 15 alin. (2), că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

 În deplină concordanţă cu această reglementare constituţională, Codul civil prevede, în art. 1, că "legea dispune numai pentru viitor" şi că "ea n-are putere retroactivă", instituind astfel principiul neretroactivităţii legii civile.

 Acest principiu de bază, consacrat şi în jurisprudenţa C.E.D.O., afirmă că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, în sensul că legea nouă nu poate desfiinţa sau modifica reglementarea juridică anterioară, iar legea veche să admită, la rândul ei, aplicarea imediată şi fără rezerve a legii noi, în sensul că acţiunea noii legi se întinde atât asupra faptelor pendinte, cât şi asupra efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.

Normele legale aflate în conflict în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv dispoziţiile Codului civil şi cele ale Legii nr. 10/2001, vizează situaţii născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp, prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de preluare.

 Deşi avantajos, prin posibilitatea părţilor de a avea acces direct la instanţele judecătoreşti, dreptul comun, fiind rigid şi conservator în câmpul său de aplicare, a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, care cuprinde atât norme speciale de drept substanţial, cât şi reglementarea unei proceduri administrative, obligatorie, prealabilă sesizării instanţei.

 Prin dispoziţiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacităţii actelor de preluare a imobilelor naţionalizate şi, fără să diminueze accesul la justiţie, a adus perfecţionări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.

 Potrivit art. 44 alin. (1) faza a II-a din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a recunoscut că "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării", care va fi exercitată "după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor prezentei legi". Drept urmare, decizia sau hotărârea judecătorească de restituire implică parcurgerea procedurii speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001, cu excluderea procedurii de drept comun. 

În acest cadru legislativ, deci, nu-şi mai pot găsi aplicarea dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Aceste aspecte au fost statuate de către  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 53/4 iunie 2007  pronunţată în cadrul recursului în interesul legii care arată că : dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că:

„  Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.”

Reclamanţii de altfel au formulat o notificare la data de 20.09.2005, soluţionată prin Dispoziţia nr. 891/2005 emisă de Primarul Municipiului .A., urmând ca aceasta să urmeze procedura prevăzută de Legea 10/2001, tocmai pentru a se asigura un acces liber la justiţie.

Urmarea a acestor aspecte se constată că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, cu consecinţa obligării acestora în baza art.274 Cod proc. civilă în favoarea pârâtei S.C. A. S.A., la suma de 1500 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.