Competenţa materială în soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii de obligare a inculpatului de a nu părăsi ţara, cu măsura arestării preventive, după pronunţarea hotărârii de condamnare de către prima instanţă

Sentinţă penală 336 din 22.12.2009


Prin Rechizitoriul nr.458/P/2009 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului  AB pentru savârsirea infractiunii de trafic de influenta prev.si ped.de art.257 Cod penal comb. cu art.6 din Legea nr.78/2000 .

În actul de sesizare s-a retinut ca, în perioada iulie 2008 - 13.05.2009, în mod repetat, inculpatul a pretins si primit de la denuntatoarea CM, suma de 10.000 lei, promitând ca are influenta si ca poate interveni pe lânga functionarii publici din cadrul Administratiei Serviciilor Comunitare Ploiesti, care aveau competenta legala de a primi, gestiona si solutiona cererile privind acordarea unor locuinte sociale, în scopul solutionarii favorabile a cererii denuntatoarei de acordare a unui astfel de spatiu locativ  inculpatul fiind prins în flagrant în timp ce primea de la denuntatoare suma de 1.000 lei în scopul precizat anterior.

Începând cu luna iulie 2008 pâna la data de 13.05.2009, în mod repetat, inculpatul a pretins si primit aproximativ 10.000 lei de la numita CM, pretinzând ca are influenta asupra functionarilor publici din cadrul Primariei municipiului Ploiesti, în special asupra numitului BG, sef al Serviciului Patrimoniu din cadrul Consiliului Local Ploiesti si ca poate interveni pe lânga acestia în scopul solutionarii favorabile a unei cereri formulate de denuntatoare, în sensul atribuirii unui spatiu locativ din cele apartinând domeniului social.

Astfel cum a reiesit din actele de urmarire penala efectuate în cauza de catre organele de urmarire penala, mama denuntatoarei a contractat un împrumut pentru a avea la dispozitie sumele de bani pe care fiica acesteia le-a dat în mod repetat inculpatului, în schimbul promisiunii ca va interveni pe lânga functionarii publici, în sensul solutionarii favorabile a cererii denuntatoarei.

La data de 11.05.2009, denuntatoarea s-a întâlnit cu inculpatul Barul Aladin de lânga Tribunalul Prahova si, în prezenta martorelor X,Y au discutat despre problema locativa a denuntatoarei, inculpatul angajându-se sa întreprinda demersuri în continuare pentru solutionarea favorabila a cererii denuntatoarei, convenind cu acea ocazie sa se întâlneasca din nou la data de 13.05.2009, pentru a stabili în detaliu modul de actiune pentru solutionarea cu succes a doleantei numitei CM.

Atât în faza de urmarire penala, cât si în fata instantei, inculpatul a avut o atitudine partial sincera, recunoscând primirea unor sume de bani de la denuntatoare, aratând însa ca erau doar împrumuturi si a recunoscut primirea sumei de 1000 lei de la aceasta pentru a interveni în favoarea obtinerii de catre denuntatoare a spatiului locativ promis.

Cu toate ca inculpatul a încercat sa diminueze cuantumul total al sumelor primite de la denuntatoare, declaratiile sale nu vor fi avute în vedere de catre instanta, întrucât nu se coroboreaza cu probatoriile administrate în prezenta cauza, martorii audiati confirmând faptul ca în perioada iulie 2008 - mai 2009, inculpatul a primit în total suma de 11.000 lei în scopul de a interveni în favoarea denuntatoarei

În raport de aceste considerente, instanta l-a condamnat pe inculpatul AB pentru  infractiunea de luare de mita, fapta din perioada  iulie 2008- 13.05.2009  la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei, instanta, având în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului care este tânara, infractor primar, modalitatea de savârsire a infractiunii si prejudiciul produs, a apresiat ca scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia în regim de detentie  si în baza art.86/1 C.pen. a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare conform disp. art.86/2 C.pen. de 5(cinci) ani si 6 (sase) luni.

În baza art.86/3 alin 1 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul  urmeaza sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune de pe lânga

Tribunalul Prahova;

- sa anunte în prealabil  orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasarea care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea;

- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;

- sa comunice informatii de natura a  putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

În baza art.86/1 alin.3 C.pen. pe durata suspendarii pedepsei sub supraveghere, inculpatul urmeaza sa respecte urmatoarele obligatii:

-sa nu-si schimbe domiciliul sau  resedinta avuta  si sa nu depaseasca

limita teritoriala stabilita, decât în conditiile stabilite de instanta.

În baza art.359 C.p.p. a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.86/4 C.pen., referitor la posibilitatea revocarii suspendari pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectarii masurilor de supraveghere si a obligatiilor stabilite de instanta prin prezenta sentinta.

În baza art.71 c.pen. a interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit.a,b,c C.pen. cu exceptia dreptului de a alege pe durata executarii pedepsei.

În baza art.71 alin.5 C.pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art.88 c.pen. a dedus perioada retinerii si arestarii preventive a inculpatului de la 13.05.2009  la  09.10.2009 inclusiv.

În baza art.6/1 alin.4 din Legea 78/2000, va obliga inculpatul la plata sumei de 11.000 lei, catre denuntatoarea  Dobre Maria Constanta.

În temeiul art.191 alin.1 c.pr.pen.a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1420 lei cheltuieli judiciare catre stat, din care 100 lei onorariu aparator din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, în contul Baroului Prahova.

Asa cum se poate observa inculpatul a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv, masura fiind mentinuta la mai multe termene de judecata, ulterior fiind înlocuita de Curtea de Apel Ploiesti cu masura obligarii de a nu parasi tara.

În momentul pronuntarii hotarârii, inculpatul se afla în libertate, iar în ziua  pronuntarii hotarârii a fost depistat la aeroportul Henri Coanda încercând sa paraseasca teritoriul tarii.

Organele de politie care aveau atributii în respectarea obligatiilor impuse de instanta inculpatului, au sesizat Curtea de Apel Ploiesti, în vederea înlocuirii masurii de obligare a inculpatului de a nu parasi tara, cu masura arestarii preventive.

Ulterior, pe cale administrativa, Curtea de Apel Ploiesti a înaintat la Tribunalul Prahova sesizarea organelor de politie, iar Tribunalul Prahova a dispus prin încheiere scoaterea de pe rol a cauzei si înaintarea acesteia la instanta ierarhic superioara, întrucât Tribunalul  s-a desesizat în momentul pronuntarii hotarârii de condamnare.

Problema de drept relevanta, în prezenta speta, ar putea -o reprezenta sub aspectul competentei materiale, care este instanta competenta sa se pronunte asupra sesizarii  referitoare la înlocuirea masurii preventive, iar pe fondul judecarii acestei sesizari, oportunitatea admiterii sesizarii în conditiile în care inculpatului i-a fost aplicata o pedeapsa cu suspendare sub supraveghere, care însa la momentul încalcarii obligatiei nu era definitiva.