Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul

Sentinţă penală 30/2013 din 30.01.2013


Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul X trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen. prin rechizitoriul nr. ...../P/...... din ....... al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns inculpatul X, asistat de apărător ales, avocat Y.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, tribunalul a procedat la ascultarea inculpatului X, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Apărătorul ales, avocat Y pentru inculpat depune la dosar acte în circumstanţiere, respectiv o caracterizare înregistrată cu nr. .... din ..... la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Tg-Jiu întocmită de profesor diriginte al elevului X, o caracterizare întocmită de către numita I.O.L., o caracterizare întocmită de numitul B.G. şi o caracterizare întocmită de numita R.M.S.

În continuare, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pentru dezbateri:

Reprezentanta Ministerului Public, după expunerea succintă a stării de fapt din rechizitoriu, a arătat că inculpatul X a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în cursul lunii ........ 2012 a pretins şi a primit în data de ....... suma de 500 lei de la martorul denunţător W lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţiştilor pentru a-i determina să-l promoveze la examenul practic în vederea obţinerii permisului de conducere; a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă pentru infracţiunea de trafic de influenţă în limitele prevăzute de legea penală şi, ţinând cont la individualizarea pedepsei de modalitatea săvârşirii infracţiunii, de vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. 1 şi 7 C.pr.pen. cu consecinţa reducerii limitelor pedepsei cu 1/3; a arătat că inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti că a restituit suma de 500 lei martorului denunţător; a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărător ales, avocat Y a solicitat ca instanţa să dispună potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. 1 şi 7 C.pr.pen. având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a declarat şi la instanţă şi aplicarea unei pedepse inculpatului sub minimul special prevăzut de lege în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 74 şi 76 C.pen. şi, de asemenea, ţinând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei conform art. 72 C.pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia, lipsa antecedentelor penale, de faptul că prejudiciul a fost recuperat, iar scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C.pen., pedeapsa urmând a fi executată fără privare de libertate.

Inculpatul X, având ultimul cuvânt, şi-a însuşit concluziile apărătorului său ales şi a arătat că va face în aşa fel încât să nu mai săvârşească fapte penale.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul nr. ..../P/....... al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului X, fiul lui ..... şi ......, născut la data de ....., în mun. ....., judeţul ...., cu domiciliul în mun. ....., str. ....., nr. ..., bl. ..., sc. ...., ap. ...., judeţul ....., fără antecedente penale, C.N.P. ....., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă  prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen.

Ca stare de fapt s-a indicat că organele de urmărire penală au fost sesizate prin denunţul martorului W cu privire la faptul că în cursul lunii ..... 2012 inculpatul a pretins şi a primit suma de 500 lei de la martor lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Gorj pentru a-i determina să-l promoveze pe martor la examenul practic în vederea obţinerii permisului de conducere.

Inculpatul este student la Facultatea de Drept „Titu Mariorescu” din municipiul Tg-Jiu, iar pe martorul denunţător W îl cunoaşte de mai mult timp, cei doi fiind elevi ai Liceului de Muzică şi Arte Plastice din municipiul Tg-Jiu.

În toamna anului 2012 inculpatul a aflat că martorul denunţător urmase cursurile şcolii de şoferi în vederea dobândirii permisului de conducere şi promovase proba teoretică, urmând ca în luna ..... 2012 să susţină şi proba practică la traseu.

În luna ..... 2012 inculpatul s-a întâlnit cu martorul denunţător în Clubul ..... din municipiul Tg-Jiu, împrejurare în care a observat că acesta era interesat dacă există persoane care să-l ajute să promoveze proba practică în vederea dobândirii permisului de conducere. În aceste împrejurări, inculpatul a fost întrebat de martorul denunţător dacă cunoaşte pe cineva care poate să-l ajute să promoveze proba practică, inculpatul spunându-i că ar putea să-l ajute în acest sens.

Apropiindu-se data susţinerii examenului, cei doi s-au contactat telefonic, dar şi prin intermediul aplicaţiei Facebook, martorul denunţător solicitând sprijinul inculpatului în vederea facilitării promovării examenului respectiv, acesta asigurându-l că îi cunoaşte pe S.C. şi pe Ţ.Ş., lucrători în cadrul  Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Gorj aducându-i la cunoştinţă că suma care urma să ajungă la examinatori ar fi fost de 500 lei.

Pentru a întări martorului denunţător convingerea că ar avea influenţă faţă de cei doi funcţionari inculpatul i-a spus că părinţii săi îi cunosc pe examinatori. De asemenea, i-a spus că examinator la examenul practic din ...... pentru care fusese programat martorul denunţător o să fie „domnul ......”, fără însă ca în realitate să ştie acest lucru, tocmai pentru a-i da impresia martorului că a aranjat să promoveze examenul de traseu.

În luna ..... 2012, posibil în data de ......., cu ocazia balului bobocilor organizat la Casa de Cultură din Municipiul Tg Jiu, inculpatul s-a întâlnit cu martorul denunţător, ocazie cu care acesta i-a dat suma de 500 lei promiţându-i că o să-l ajute şi că toţi banii or să ajungă la examinatori şi o să promoveze proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere.

Între data  la care a primit banii şi data susţinerii examenului (.......) inculpatul a mai purtat discuţii cu martorul denunţător, spunându-i să stea liniştit deoarece o să promoveze proba practică întrucât banii au fost daţi „domnului .....”, cât şi „domnului .....”.

Pe parcursul cercetărilor inculpatul a declarat că i-ar fi spus martorului că suma de bani a ajuns la examinatori prin intermediul părinţilor săi, afirmând către martor că „...........” cu scopul de a întări convingerea martorului că are influenţă asupra examinatorilor, în realitate banii fiind în permanenţă asupra sa.

La data de ...... martorul denunţător s-a întâlnit cu inculpatul, acesta restituind primului suma de 500 lei, întâlnindu-se în acest scop în zona Castelului de Apă din Municipiul Tg-Jiu.

Procurorul a susţinut că săvârşirea faptei către inculpat este probată prin declaraţiile martorului – denunţător, care în mod constant a declarat că inculpatul a pretins şi primit suma de 500 lei lăsând să se înţeleagă că are influenţă faţă de funcţionarii din cadrul Serviciului Public  Comunitar Regim Permise de Conducere  şi Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Gorj, respectiv „................”.

La rândul său, martora S.C., instructoarea martorului denunţător  a declarat că, înainte de a fi examinat, acesta din urmă i-a spus că ar fi aranjat examenul, respectiv proba practică, că a dat bani unei persoane, respectiv 500 lei.

De asemenea, din declaraţiile martorilor S.F.C., S.C., D.O., C.C. şi C.L.A., precum şi din conţinutul convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei emise de instanţa de judecată şi a ordonanţei provizorii emisă de procuror rezultă că inculpatul a pretins şi primit suma de 500 lei de la martorul denunţător W lăsând să se înţeleagă că are influenţă  pe lângă funcţionari în vederea promovării de către martor a examenului practic în vederea dobândirii permisului de conducere.

Astfel, la data de ....., la ora ..... inculpatul a apelat de la postul telefonic cu numărul ......, postul telefonic cu nr. ..... atribuit utilizatorului C.L. cu domiciliul în mun. ....., Str. ....., Bl. ...., sc. ...., ap. .... şi a purtat următoarea discuţie cu o femeie:

„................”

La data de ......., la ora ...... de la postul telefonic cu numărul ....... aparţinând inculpatului s-a transmis la postul telefonic cu nr. ...... aparţinând martorului denunţător (PREPAID) următorul SMS: „........”.

În data de ......., la ora ..... de la postul telefonic cu numărul ...... aparţinând inculpatului s-a transmis la postul telefonic cu nr. ........ aparţinând martorului denunţător (PREPAID) următorul SMS: „.........”.

În data de ......., la ora .... inculpatul a fost apelat la postul telefonic cu numărul ......, de la postul telefonic cu nr. ...... (PREPAID) şi a purtat următoarea discuţie cu un bărbat:

„.....”

La data de ....., la ora .... inculpatul a fost apelat la postul telefonic cu numărul ......, de la postul telefonic cu nr. ..... atribuit utilizatorului C.L. cu domiciliul în mun. ..... Str. ....., Bl. ...., sc. ...., ap. .... şi a purtat următoarea discuţie cu o femeie:

„..........”

La data de ....., la ora ..... la postul telefonic cu nr. .... s-a primit de la postul telefonic cu nr. ..... (PREPAID) următorul SMS: „......”.

La data de ....., la ora .... la postul telefonic cu numărul ..... s-a primit de la postul telefonic cu nr. ....  (PREPAID) următorul SMS: ......”.

La data de ....., la ora ..... martorul denunţător a fost apelat la postul telefonic cu numărul ....., de la postul telefonic cu nr. ..... (PREPAID) şi a purtat următoarea discuţie cu o femeie:

„.........”

La data de ......, la ora ..... de la postul telefonic cu numărul .... s-a transmis la postul telefonic cu nr. ..... (PREPAID) următorul SMS: „.......”. 

La data de ....., la ora .... la postul telefonic cu numărul ..... s-a primit de la postul telefonic cu nr.  ....... (PREPAID) următorul SMS: „......”.

 La data de ...., la ora .... de la postul telefonic cu numărul ..... s-a transmis la postul telefonic cu nr. ...... (PREPAID) următorul SMS: „......”.

 La data de ....., la ora ..... martorul denunţător a fost apelat la postul telefonic cu numărul ....., de la postul telefonic cu nr.  ...... (PREPAID) şi a purtat discuţii cu inculpatul:

„...............”

La data de ....., la ora ..... la postul telefonic cu numărul ..... s-a primit de la postul telefonic cu nr. ..... (PREPAID) următorul SMS: „......”.

 La data de ....., la ora .... de la postul telefonic cu numărul ..... s-a transmis la postul telefonic cu nr. .... (PREPAID) următorul SMS: „....”.

La data de ...., la ora ..... inculpatul a fost apelat la postul telefonic cu numărul ....., de la postul telefonic cu nr. ..... şi a purtat discuţii cu C.L.:

„..................”

La data de ......, la ora ..... martorul denunţător a fost apelat la postul telefonic cu numărul ......, de postul telefonic cu nr. ..... aparţinând numitei C.L. şi a purtat următoarea discuţie cu inculpatul:

„.........”

La data de ......, la ora ..... martorul denunţător a apelat de la postul telefonic cu numărul ......, postul telefonic cu nr. ...... şi a purtat discuţii cu inculpatul:

„.........”.

La data de ......, la ora ..... martorul denunţător a apelat de la postul telefonic cu numărul ....., postul telefonic cu nr. ...... (PREPAID) şi a purtat discuţii cu o persoană „......”:

„........”

La data de ......, la ora ..... C.L. a fost apelată la postul telefonic cu numărul ..........., de la postul telefonic cu nr.  ......... şi a purtat discuţii cu  un bărbat:

„....................”

De asemenea, au fost indicate mesajele transmise prin intermediul aplicaţiei Facebook şi puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martorul denunţător din care rezultă că acesta din urmă a dat suma de 500 lei inculpatului care i-a lăsat să se înţeleagă că va interveni pe lângă examinatori şi că ar avea  influenţă faţă de aceştia pentru a facilita martorului denunţător promovarea examenului practic în vederea dobândirii permisului de conducere. 

Din adresa nr. ...../........ emisă de Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Gorj, rezultă că d-l. comisar Q este şeful Serviciului Public  Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj şi este atestat în vederea organizării şi desfăşurării examinării candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere din anul 2004, iar agentul şef S.N.C. este atestat lucrător examinator din anul ..... în cadrul compartimentului permise şi examinări.

 La data de ..... martorul denunţător M a susţinut examenul la proba practică cu agentul şef S.N.C., fiind declarat admis pentru categoria „B”, conform fişei de examinare.

Starea de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei este susţinută cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului - denunţător  M; declaraţiile inculpatului; declaraţiile martorilor S.F.C., S.C., D.O., C.C., C.L.A., S.C. şi T.I.; proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate, întocmit la data de ......; conţinutul mesajelor transmise prin intermediul aplicaţiei Facebook  puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către martorul denunţător  M; fişa de examinare; adresa nr. ..../..... emisă de Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Gorj; copie fişe şcolarizare pentru conducerea autovehiculelor; proces verbal privind conţinutul discuţiilor purtate între inculpat şi martorul denunţător M purtate pe reţeaua de socializare Facebook.

În drept, fapta inculpatului de a pretinde  în cursul lunii ..... 2012 şi de a primi în data de ......, suma de 500 lei de la martorul denunţător  M lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj pentru a-i determina să-l promoveze pe acesta din urmă la examenul practic în vederea dobândirii permisului de conducere a fost încadrată în dispoziţiile art. 257 alin.1 Cod penal privind infracţiunea de trafic de influenţă.

La termenul de judecată din ....., înainte de a se da citire actului de sesizare a instanţei, inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor strânse în cursul urmăririi penale, declarând că recunoaşte comiterea faptei astfel cum este reţinută prin actul de sesizare şi că îşi însuşeşte probatoriul administrat în cursul urmăririi penale.

Tribunalul, verificând cererea formulată de inculpat în raport de dispoziţiile art. 3201 C.pr.pen., precum şi prin prisma probelor administrate la urmărirea penală, constată că această cerere este admisibilă, pentru considerentele de fapt şi de drept ce urmează.

Astfel, cererea a fost formulată de către inculpat personal până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu a solicitat administrarea de probe, altele decât cele în circumstanţiere.

De asemenea, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale conduc la întrunirea condiţiilor referitoare la existenţa faptei, caracterul penal al acesteia şi săvârşirea faptei de către inculpat cu vinovăţie în forma cerută de legea penală.

Astfel, organele de urmărire penală au fost sesizate la data de ..... prin denunţul numitului M (filele 3-5 d.u.p.) în legătură cu faptul că într-o seară din luna ....... a anului 2012, în timp ce se afla într-un local public din municipiul Tg-Jiu, a purtat o discuţie cu C.C.A., cu care fusese coleg la Liceul de Muzică şi Arte Plastcie din Tg-Jiu, în cuprinsul căreia acesta i-a relatat despre faptul că a reuşit să promoveze proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere predând suma de 100 euro şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, oferindu-se să-i faciliteze şi denunţătorului promovarea acestui examen prin intermediul mamei inculpatului şi şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj; de asemenea, în cuprinsul denunţului s-a arătat că, în continuare, denunţătorul şi C.C.A. au comunicat prin intermediul aplicaţiei informatice Facebook cu privire la posibilitatea ca inculpatul să faciliteze denunţătorului promovarea examenului prin oferirea de bani funcţionarilor responsabili cu organizarea acestui examen, în concret şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, despre care C.C.A. afirma că ar primi banii prin intermediul surorii sale; s-a mai arătat de către denunţător că la data de ...... a predat lui C.C.A. suma de 500 lei, fiind asigurat de către acesta că deja a purtat discuţii cu şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, astfel încât denunţătorul nu va avea probleme, iar în ziua de ....... când a susţinut proba practică a fost întrebat în mod direct de către funcţionarul examinator dacă a predat vreo sumă de bani vreunei persoane care i-a promis facilitarea promovării examenului, fiind solicitat de acelaşi funcţionar să formuleze un denunţ.

Aspectele de fapt sesizate prin denunţ au fost reluate constant în declaraţiile date în calitate de martor de către denunţătorul M (filele 6-7, 8, 9-10 d.u.p.).

 Declaraţiile martorului – denunţător se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori, respectiv S.F.C. - sora denunţătorului (filele 21, 22-23 d.u.p.), S.C. - cumnatul denunţătorului (filele 24, 25-26 d.u.p.), D.O. - mama denunţătorului (filele 27, 28-29 d.u.p.), C.C. - tatăl inculpatului (filele 30-31 d.u.p.), C.L.A. - mama inculpatului (filele 32-33, 34-35 d.u.p.), S.C. – instructoarea auto a denunţătorului (filele 36, 37-38 d.u.p.) şi T.I. – persoana care a împrumutat denunţătorului banii predaţi inculpatului (filele 39, 40-41 d.u.p.) în sensul în care fac dovada că în luna ....... a anului 2012 între martorul denunţător, care era candidat la examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere şi inculpatul C.C.A. a existat înţelegerea ca martorul să predea inculpatului suma de 500 lei pentru ca acesta din urmă să o predea şefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj cu scopul de a promova pe denunţător, inculpatul asigurând martorul în mod constant că, prin intermediul mamei sale, are influenţă asupra acestui funcţionar.

Fiind ascultat în calitate de făptuitor la data de ..... (filele 11-13 d.u.p.) şi în continuare în calitate de învinuit la data de ...... (filele 18-20 d.u.p.), inculpatul C.C.A. a recunoscut că a dat a înţelege denunţătorului că are posibilitatea să determine, în schimbul unei sume de bani, doi funcţionari din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, respectiv pe angajaţii .... şi ......, să promoveze pe denunţător la proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere; de asemenea, inculpatul a recunoscut că a primit de la denunţător suma de 500 lei în acest scop, pe care însă nu a predat-o nici unui funcţionar, negând că ar fi avut, în realitate, vreo influenţă asupra acestora.

În cuprinsul declaraţiilor sale inculpatul a transferat în mod constant asupra denunţătorului culpa de a-l fi determinat să susţină şi să promită influenţa asupra funcţionarilor contra sumei de bani, afirmând că denunţătorul a fost foarte insistent.

Pe de altă parte, din procesul – verbal încheiat la data de ...... de către organele de urmărire penală cu ocazia cercetării echipamentelor informatice ale denunţătorului (filele 52-53 d.u.p.) şi din capturile de ecran tipărite şi depuse la dosarul cauzei cu acordul denunţătorului (filele 56-87 d.u.p.) rezultă că, cel puţin cu ocazia comunicărilor în sistem informatic prin intermediul aplicaţiei Facebook între denunţător (care utiliza ID-ul ......) şi inculpat (care utiliza ID-ul .......), inculpatul a prezentat denunţătorului ca certe, mai întâi posibilităţile familiei inculpatului de a determina pe funcţionarii din cadrul serviciului specializat de a asigura promovarea examenului, iar ulterior predarea banilor către aceşti funcţionari care ar fi urmat să asigure promovarea.

Astfel cum reiese din adresa nr. ..... din ...... eliberată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, numele indicate de către inculpat ca aparţinând funcţionarilor asupra cărora are influenţă, respectiv „......” şi „......”, corespund unor angajaţi din cadrul acestui serviciu, respectiv comisarului şef de poliţie ....... care este şeful serviciului şi agentului şef ........ ce funcţionează în cadrul acestui serviciu, ambii atestaţi ca lucrători examinatori.

Faptele inculpatului C.C.A. comise în luna noiembrie a anului 2012 cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, constând în pretinderea, urmată de primirea sumei de 500 lei de la martorul denunţător  M, lăsând să se creadă că are influenţă asupra comisarului şef de poliţie ...... şi agentului şef de poliţie ....... din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj pentru a-i determina să-l promoveze pe denunţător la examenul practic în vederea dobândirii permisului de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin.1 Cod penal.

În consecinţă, constatând că faptele deduse judecăţii există, că ele constituie infracţiune, precum şi că au fost comise de inculpat cu vinovăţie în forma prevăzută de lege, în temeiul art. 345 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

La individualizarea pedepsei ce se va stabili în sarcina inculpatului se vor avea în vedere cu prioritate dispoziţiile art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., care reduc limitele de pedeapsă cu 1/3, astfel încât minimul special este, în concret, de 1 an şi 4 luni închisoare, iar maximul special este de 6 ani şi 8 luni închisoare.

De asemenea, vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 74 alin. 1 lit. a şi c C.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen., în raport de care limitele de pedeapsă coboară sub minimul special atunci când instanţa reţine existenţa circumstanţelor atenuante, incidente în cauza dedusă judecăţii prin prisma faptului că inculpatul nu are antecedente penale, este relativ bine integrat social întrucât provine dintr-o familie organizată, urmează studii universitare şi a dezvoltat raporturi sociale echilibrate şi amiabile cu cunoscuţii şi cadrele didactice, iar în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată a avut o atitudine sinceră, a fost cooperant, a regretat comiterea faptei.

La toate aceste dispoziţii legale incidente în cauza de faţă şi care stabilesc criteriile speciale de individualizare a pedepsei, instanţa va adăuga şi prevederile art. 72 alin. 1 C.pen. care reglementează criteriile generale de individualizare, printre care sunt gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana infractorului.

În raport de toate aceste dispoziţii legale, ce se vor privi prin prisma situaţiei concrete din cauza dedusă judecăţii, instanţa va stabili o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. 1, 2 şi 3 C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art. 64 alin. 1 lit. a teza a IIa şi lit. b C.pen., întrucât prin comiterea infracţiunii dedusă judecăţii inculpatul a devenit nedemn să ocupe funcţii publice.

În ce priveşte individualizarea executării pedepsei de 1 an închisoare, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut şi regretat comiterea faptei, că este relativ bine integrat social instanţa constată că acesta prezintă garanţii suficiente în sensul că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executare, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 81 şi 82 C.pen. se va stabili un termen de 3 ani pe care va fi suspendată executarea pedepsei.

Obiectul material al traficului de influenţă, reprezentat prin suma de 500 lei ce a fost predată inculpatului, a fost restituită de către inculpat denunţătorului la data de ......, anterior începerii urmăririi penale în cauză.

Aşa fiind, dispoziţiile art. 257 alin. 2 combinat cu art. 256 alin. 2 C.pen. referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale nu mai pot fi aplicate, întrucât obiectul traficului nu se mai află la inculpat, dar nici nu este de negăsit, fiind restituit denunţătorului.

Văzând şi dispoziţiile art. 348 C.pr.pen. şi 191 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea inculpatului ......., fiul lui ...... şi ......, născut la data de ...... în municipiul ......, judeţul ...., cu domiciliul în municipiul ....., aleea ......, nr. ...., bl. ...., sc. ....., ap. ...., judeţul ...., CNP .....1 privind judecarea cauzei potrivit art. 3201 C.pr.pen.

În baza art. 257 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 3201 alin. 1 şi 7 C.pr.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi c C.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.pen.,

Condamnă inculpatul ........ la 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen.,

Interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 81 alin. 1 C.pen.,

Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de 3 ani, stabilit conform art. 82 alin. 1 C.pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen.,

Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 alin. 1 C.pr.pen.,

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei principale în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.

Constată că inculpatul a restituit denunţătorului suma de 500 lei reprezentând obiectul infracţiunii.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 600 lei, din care 500 lei reprezintă cheltuieli de urmărire penală.

Cu apel. 

Pronunţată în şedinţa publică azi, ...... la Tribunalul Gorj.