Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 3179 din 01.06.2009 d-na E.G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării silite conform publicaţiei de vânzare din 25.05.2009 a executorului judecătoresc C.F., executarea silită având ca obiect imobilul din municipiul Bacău. În aceeaşi cerere, a arătat contestatoarea că nu obţine alte venituri înafara pensiei în cuantum de 565 lei lunar şi a depus la dosar înscrisuri în fotocopie – proces-verbal de vânzare imobiliară încheiat la 25.05.2009 de B.E.J. C.F. din Bacău în dosar 98, 99, 100, 101/2008, adresa nr. 16983/180/2008/27.05.2009 întocmită de Tribunalul Bacău, cupon pensie dosar 53294 al C.J.P. Bacău, alte înscrisuri (f. 3 - 22, 26, 27).
La termenul de judecată din 08.07.2009 contestatoarea, prin mandatarul său, a arătat că înţelege să se judece cu creditorul D.L.C., cu B.E.J. C.F. şi cu S.A. care a cumpărat imobilul (f. 28). La acelaşi termen, instanţa a pus în vedere contestatoarei să indice temeiul în drept al cererii sale, urmând ca în funcţie de acesta să pună în discuţia părţilor competenţa materială a tribunalului în soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.
La termenul de judecată din 10.08.2009, prin mandatarul său avocat, contestatoarea a precizat temeiul în drept al cererii sale, respectiv art. 399 şi următoarele, art. 408 cod procedură civilă.
Verificând dispoziţiile legale indicate, în verificarea propriei competenţe, în temeiul art. 158 c.p.c., instanţa constată că art. 408 a fost abrogat prin art. I pct. 163 din O.U.G. nr. 138/2000 iar art. 399 şi următoarele reglementează procedura contestaţiei la executare, art. 400 alin. (1) stabilind competenţa instanţei de executare de a soluţiona această contestaţie, cererea de suspendare a executării silite putând fi formulată până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, în condiţiile prevăzute de art. 403 c.p.c..
Cum prin prezenta cerere s-a solicitat suspendarea executării silite în dosarul 98, 99, 100, 101/2008 al B.E.J. C.F. din Bacău, faţă de dispoziţiile art. 373 alin. (2) C.p.c. potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instanţa urmează a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Curtea de Apel Galați
Terţii, deşi sunt protejaţi de principiul relativităţii efectelor unei hotărâri judecătoreşti (în sensul că hotărârea nu poate crea drepturi sau obligaţii în favoarea sau în sarcina lor), totuşi nu pot nega situaţia juridică născută din faptul existenţei
Curtea de Apel Cluj
Acţiune principală având ca obiect evacuare. Cerere reconvenţională având ca obiect obligarea reclamanţilor la plata sporului de valoare adus locuinţei. Respingerea acţiunii principale ca fiind rămasă fără obiect şi admiterea cererii reconvenţionale....
Curtea de Apel Galați
Invocarea tardivă a necompetenţei materiale de ordine publică. Efect
Curtea de Apel Târgu Mureș
Apel. Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare. Cazuri. Soluţia instanţei de recurs după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Neagravarea situaţiei în propriul recurs. Evitarea pronunţării a două hotărâri diferite pentru acelaşi fapt
Curtea de Apel București
Repunere în termen, invocarea propriei culpe.