Fara titlu

ROMÂNIA

DOSAR NR………………..

JUDECĂTORIA SECTOR 4 BUCUREŞTI – SECŢIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 1.04.2009

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN

PREŞEDINTE - ………………

GREFIER - …………………….

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta …………………. în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMARUL GENERAL, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, având ca obiect pretenţii.

La apelul făcut în şedinţă publică, au răspuns reclamanta, prin avocat, cu împuternicire avocaţială la dosar, lipsind pârâţii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare în 3 exemplare.

Apărătorul reclamantei  arată că a luat cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării  şi solicită cuvântul pe fondul cauzei.

Instanţa invocă din oficiu, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate art. 50 alin. 21 şi alin. 3, precum şi ale art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, astfel cu a fost  modificată prin Legea nr. 1/2009, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Constituţia României care instituie principiul egalităţii între cetăţeni şi interzice orice privilegiu sau discriminări. Apreciază că reglementarea instituită prin Legea nr. 1/2009 prevede un privilegiu în favoarea chiriaşilor evinşi pentru că aceştia, în loc să primească contravaloarea reală a preţului plătit şi care a fost mult inferior valorii de piaţă, din motive sociale şi politice, ar urma să primească valoarea de circulaţie a imobilului, ceea ce constituie o îmbogăţire fără justă cauză, ceea ce, la rândul său reprezintă o discriminare şi un privilegiu, atât în raport de restul cetăţenilor, cât şi în raport de foştii proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist, întrucât pentru aceştia  legea prevede o modalitate de reparaţie cu totul incertă şi ineficace.

În acelaşi sens şi pentru aceleaşi considerente, apreciază că noua reglementare contravine şi Protocolului nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), coroborat cu art. 20 din Constituţia României.

Apreciază ca fiind încălcate dispoziţiile art. 135 alin. 1 din Constituţia României care prevede că economia României este o economie de piaţă bazată pe libera concurenţă, ceea ce exclude favorizarea unor particulari prin alocarea preferenţială de resurse publice, fără a exista o justificare temeinică.

De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate vizează şi dispoziţiile art. 135 alin. 2 lit. b din aceeaşi Constituţie pentru că se încalcă un interes naţional în activitatea economică şi financiară, instituindu-se o sarcină excesivă şi nejustificată în sarcina statului. 

Apărătorul reclamantei solicită trimiterea dosarului la Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, dar învederează că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra acestor dispoziţii legale.

INSTANŢA

Deliberând, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 3266/4 la data de 8.04.2008, reclamanta …………….. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (actualmente Ministerul Finanţelor Publice) la plata contravalorii imobilului situat în Bucureşti, str. Gladiolelor nr. 8, apt. 1, sector 4.

În motivare, reclamanta a arătat în esenţă că este moştenitoarea defunctei ……………….., care a cumpărat imobilul menţionat în petitul cererii la data de 29.09.2000, în temeiul Legii nr. 112/1995. Reclamanta a fost evinsă prin admiterea acţiunii în revendicare a numitei …………….., prin dec.civ. nr. 616/26.03.2007 pron. de C.A. Bucureşti.

În drept, cererea este întemeiată pe Legea nr. 10/2001, art. 1337 C.civ.

La termenul din 4.03.2009, reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată (f. 163), solicitând obligarea şi a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în solidar cu ceilalţi pârâţi, la plata valorii de circulaţie a imobilului, în raport de dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.

II. Potrivit art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.

În condiţiile alin.2, 4 şi 5 ale aceluiaşi articol, excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.

III. Dispoziţiile legale considerate de instanţă contrare dispoziţiilor şi principiilor constituţionale sunt următoarele dispoziţii cuprinse în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în M.Of. nr. 63/3.02.2009:

Art. 50 (21) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.

    (3) Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

    Art. 501 - (1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

    (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză.

În esenţă, este considerată a fi neconstituţională soluţia normativă prevăzută în mod direct în art. 501 din Legea nr. 10/2001, modificată, însă celelalte articole menţionate se află în strânsă legătură cu această dispoziţie legală, motiv pentru care se impune extinderea controlului de constituţionalitate şi asupra lor (art. 31 alin.2 din Legea nr. 47/1992).

IV. Dispoziţiile constituţionale, respectiv cuprinse în tratate internaţionale cu privire la drepturile omului, considerate a fi încălcate, sunt următoarele:

i) art. 16 alin.1 din Constituţie: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

ii)  art. 20 din Constituţie, în combinaţie cu referire la Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale:

Art.20 „ (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

   (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 („Interzicerea generală a discriminării”):

„1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1.”

ii) art. 135 alin. 1 şi alin. 2 lit. b din Constituţie:

„ (1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”.

„(2) Statul trebuie să asigure:   b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;”

V. A. Consideraţii preliminare privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului:

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului face parte, împreună cu dispoziţiile Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare, „Convenţia”), din blocul de convenţionalitate la care face referire art. 20 din Constituţia României, care impune, pe de-o parte, interpretarea dispoziţiilor constituţionale în conformitate (şi) cu acest tratat la care România este parte, iar pe de altă parte, conferă prioritate reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale faţă de dreptul intern, cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă cuprinde dispoziţii mai favorabile.

Aşadar, urmează a se examina în ce măsură jurisprudenţa instanţei europene impune indemnizarea celor care au cumpărat imobile preluate de regimul comunist, la valoarea de circulaţie a imobilului, în situaţia în care aceştia sunt evinşi, prin admiterea acţiunilor formulate de vechii proprietari ai acelui imobil.

În cauza Raicu c. României, Curtea a obligat statul la restituirea valorii de circulaţie a imobilului către cumpărătorul evins, însă trebuie observată particularitatea esenţială a acestei cauze: Reclamanta din acea cauză, doamna Alexandrina Raicu,  câştigase deja irevocabil procesul cu evingătorii, fiind evinsă doar ca urmare a admiterii unui recurs în anulare. Prin urmare, cauza Raicu nu face altceva decât să reia principiile constant statuate de Curte începând cu cauza Brumărescu c. României, întrucât hotărârea judecătorească irevocabilă prin care reclamanta Alexandrina Raicu obţinuse câştig de cauză reprezenta un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1, lipsirea sa de proprietate ca urmare a admiterii recursului în anulare fiind o încălcare atât a acestui articol, cât şi a art. 6 par.1 din Convenţie, privitor la dreptul la un proces echitabil.

Prin urmare, această cauză se deosebeşte de alte situaţii, în care titlul chiriaşului cumpărător al imobilului, în temeiul Legii nr. 112/1995, nu a fost confirmat şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, de respingere a acţiunii intentate de fostul proprietar, fie în constatarea nulităţii contractului, fie în revendicare.

Pentru aceste din urmă situaţii, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu impune indemnizarea cumpărătorului evins cu întreaga valoare de circulaţie a imobilului, fiind considerată suficientă o indemnizare care reprezintă o parte din această valoare (Velikovi c. Bulgariei), ori contravaloarea preţului actualizat, plătit de cumpărătorul evins (Tudor Tudor c. României).

În cauza Velikovi şi alţii c. Bulgariei, Curtea a statuat la data de 15 martie 2007 printr-o hotărâre amplu argumentată, având valoare de principiu, că poate fi considerată suficientă, prin raportare la exigenţa proporţionalităţii dintre interesul general care a dus la privarea de bun (repararea nedreptăţilor comise de regimul comunist) şi interesul particular, al celui privat de bun, şi o despăgubire care nu se ridică la valoarea de circulaţie a bunului în cauză.

Curtea a decis asupra mai multor cauze în care cetăţeni bulgari achiziţionaseră, de regulă cu bună-credinţă, proprietăţi naţionalizate în decursul anilor 1950 – 60, contractele lor de vânzare-cumpărare fiind anulate, multe decenii mai târziu, în temeiul unui articol din legea bulgară a restituirii proprietăţilor imobiliare.

Analizând proporţionalitatea ingerinţei în dreptul de proprietate al reclamanţilor, Curtea a amintit întru început criteriile folosite într-o cauză de referinţă anterioară (Pincova şi Pinc c. Republicii Cehe):

a) dacă reclamanţii au cumpărat proprietatea cu bună-credinţă şi fără a putea influenţa termenii tranzacţiei;

b) valoarea compensaţiei, prin raportare la valoarea proprietăţii;

c) alţi factori sociali, cum ar fi disponibilitatea altei locuinţe, ori şansele de a cumpăra altă locuinţă.

În cauza Velikovi şi alţii c. Bulgariei, Curtea a întrebuinţat următoarele criterii:

a) în ce măsură cauzele care au determinat anularea contractelor reclamanţilor se încadrau în mod evident în scopul urmărit de reclamanţi (abuz de putere ori de poziţia în partidul comunist, încălcări substanţiale ale legii) ori se datorau unor omisiuni minore ale administraţiei, care nu erau imputabile reclamanţilor (cum ar fi semnarea contractului de către viceprimar, în loc de primar);

b) greutatea sarcinii suportate de reclamanţi, evaluată în special prin caracterul adecvat al compensaţiei primite, ori care putea fi primită conform procedurilor în vigoare, precum şi posibilitatea de a obţine o nouă locuinţă;

Astfel, în anumite cazuri, s-a reţinut că a existat abuz de putere (Velikovi, invocarea titlului de „luptător anti-fascist şi anticapitalist” pentru a exclude pe alţii de la beneficiul locuinţei vizate; Cholakovi), cu consecinţa că art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie nu a fost încălcat.

Într-o a doua categorie s-a reţinut încălcarea Convenţiei, întrucât anularea contractelor a fost determinată de omisiuni formale, imputabile exclusiv administraţiei, iar cumpărătorii au fost de bună-credinţă (Bogdanovi, Nikolovi). Curtea a reţinut încălcarea Convenţiei acolo unde compensaţia nu s-a apropiat, în mod rezonabil, de valoarea de circulaţie a bunului, reţinând însă că nu a fost încălcată Convenţia într-o situaţie în care compensaţia primită era doar sensibil inferioară valorii reale a bunului.

În fine, în alte cazuri (Wulpe; Stoyanova şi Ivanov) s-a reţinut că au existat încălcări substanţiale ale legii cum ar fi cumpărarea unui număr superior de camere celui permis de lege, astfel încât privarea de proprietate nu a dus la încălcarea Convenţiei, chiar dacă despăgubirea nu a depăşit 30 % din valoarea imobilului (Wulpe) ori nici nu a fost solicitată, dar indemnizaţia putea fi de cel mult 25 % din aceeaşi valoare (Stoyanova şi Ivanov).

Această grupă de cauze şi statuările Curţii sunt deosebit de relevante, întrucât se poate reţine că, în situaţia în care au existat încălcări esenţiale ale legii (iar nu doar simple erori formale, imputabile administraţiei), privarea de proprietate va fi socotită proporţională şi conformă Convenţiei, chiar dacă despăgubirea este net inferioară valorii actuale a imobilului.

Astfel, admiterea acţiunii în revendicare ori în constatarea nulităţii absolute semnifică în mod logic şi necesar că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, de unde rezultă că el nu intra în câmpul de aplicare al Legii nr. 112/1995, întrucât art. 1 dispune că această lege se aplică numai imobilelor preluate cu titlu valabil (în urma unei decizii de referinţă a Curţii Constituţionale, nr. 73/1995, publicată în M.Of. nr. 177/8.08.1995. Prin această decizie, Curtea a reţinut că „trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea sa în baza unor titluri conforme cu legislaţia existentă în momentul dobândirii dreptului său de proprietate” (….), dar că „alta este însă situaţia locuinţelor care au fost preluate de stat printr-un act administrativ ilegal, ori pur şi simplu în fapt, aşadar fără titlu, în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului. În asemenea cazuri, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal, astfel încât, statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cărei obiect este reglementarea situaţiei juridice a locuinţelor trecute în proprietatea statului.” (…) „A considera, într-o dispoziţie a legii, că şi imobilele preluate de stat, fără titlu, fac obiectul dreptului său de proprietate ar fi să se recunoască acestei legi un efect constitutiv de drept de proprietate al statului, ceea ce ar presupune fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietăţii persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituţia din 1991 nu îl cunoaşte şi care, de aceea, nu poate fi acceptat.”)

Totodată, în cauza Tudor Tudor c. României (hotărârea din 24.03.2009), Curtea Europeană a reţinut că reclamantul Tudor Tudor, care a cumpărat cu bună-credinţă un imobil în temeiul Legii nr. 112/1995, fiind ulterior evins prin admiterea unei acţiuni în revendicare, nu a epuizat toate remediile juridice interne, apte să asigure despăgubirea acestuia, în urma evicţiunii.

Raportându-se la art. 35 din Convenţie, Curtea a statuat că „Mai trebuie determinat dacă cuantumul compensaţiei care poate fi acordată de instanţele naţională este suficientă pentru a remedia încălcările susţinute (n.inst. – este vorba despre încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, evins prin admiterea acţiunii în revendicare). (…)

Jurisprudenţa indicată de Guvern relevă că persoane aflate în situaţia reclamantului ar fi primit cel puţin preţul de cumpărare actualizat, uneori chiar despăgubiri până la valoarea de piaţă actuală, ca şi restituirea costurilor rezonabile pentru întreţinerea imobilului. Curtea reţine că aceste despăgubiri sunt semnificativ mai  mari decât cele din cauza Pincová and Pinc, unde Curtea a reţinut încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, în care reclamanţii, aflaţi într-o situaţie similară reclamantului din prezenta cauză, au primit doar preţul de achiziţie, neactualizat ( a se vedea Pincová and Pinc, citată supra, §§ 61-64; de asemenea Velikovi şi Alţii, citată supra, §§ 140-141, şi Kalinova v. Bulgaria, no. 45116/98, § 76, 8 November 2007).”

Concluzia Curţii a fost că remediile juridice interne, care ofereau reclamantului posibilitatea obţinerii preţului actualizat, erau adecvate şi suficiente, astfel încât trebuiau epuizate, cererea privind încălcarea articolului 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie fiind respinsă ca inadmisibilă, pentru neepuizarea remediilor oferite de dreptul intern.

Rezultă prin urmare din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că soluţia legislativă anterioară Legii nr. 1/2009, de restituire a preţului actualizat cu rata inflaţiei, este conformă cu cerinţele art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, indemnizarea la valoarea de circulaţie actuală nefiind necesară.

Desigur, în aplicarea art. 20 alin. 2 teza finală din Constituţie, o astfel de soluţie, mai favorabilă cumpărătorului evins, poate fi adoptată, dar numai dacă respectă, la rândul ei, dispoziţiile şi principiile constituţiei, ceea ce nu este cazul în speţă.

B. Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate:

i) Dispoziţiile legale menţionate supra, pct. III, contravin art. 16 alin.1 din Constituţie sub un dublu aspect.

Este evident că preţul de cumpărare al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, stabilit de art. 16  din normele metodologice de aplicare a acestei legi, cu referire la Decretul-Lege nr. 61/1990, era mult inferior valorii de circulaţie a acestor imobile, la data edictării legii, precum şi în perioada cumpărării acestor imobile de către chiriaşi, începând cu anul 1996.

Această situaţie nu poate fi ignorată de Curtea Constituţională, întrucât orice raţionament juridic abstract, care nu ţine cont de o realitate economică esenţială, este specios şi, prin urmare, viciat.

În prezenta cauză, această împrejurare rezultă cu claritate din raportul de expertiză suplimentar întocmit de expert Ionescu Adrian, aflat la f. 129 şi urm., potrivit căruia valoarea de circulaţie a imobilului la data de 29.09.2000 (data cumpărării, potrivit Legii nr. 112/1995) era de 687.850.000 lei vechi, respectiv de 29.270 USD.

Din prevederile contractului de vânzare-cumpărare din 29.09.2000 rezultă că imobilul a fost cumpărat de autoarea reclamantei pentru numai 22.412.612 lei, aşadar pentru puţin peste 3 % din valoarea de circulaţie a imobilului.

Expertiza efectuată în cauză constituie atât o probă privind fondul cauzei, cât şi o dovadă pe care se întemeiază excepţia de neconstituţionalitate, în sensul art. 29 alin.4 din Legea nr. 47/1992.

Această situaţie nu este nicidecum una izolată, fiind de notorietate publică faptul că toate imobilele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost înstrăinate pentru preţuri mult inferioare valorii de circulaţie a imobilelor, la data înstrăinării.

Aşa fiind, indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de circulaţie actuală a imobilelor constituie, în mod vădit, o îmbogăţire fără justă cauză a acestora, care încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, sub un dublu aspect:

a) faţă de restul cetăţenilor, întrucât aceştia nu beneficiază de astfel de măsuri legislative, care alocă fonduri publice cu caracter preferenţial, pentru îmbogăţirea nejustificată a unui grup social, fiind instituit astfel un veritabil privilegiu, care prin el însuşi contravine egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fiind de neconceput şi de neacceptat  într-un stat de drept;

b) faţă de foştii proprietari, care deşi au fost deposedaţi abuziv de proprietăţile lor în timpul regimului comunist, aşadar mult anterior celor care au cumpărat imobile în temeiul Legii nr. 112/1995,  beneficiază, potrivit Legii nr. 247/2005, de măsuri reparatorii având ca obiect „titluri de participare” la Fondul Proprietatea, organism a cărui incapacitate reală de a asigura efectiv plata vreunei despăgubiri este cunoscută, fiind subliniată în mod repetat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, între multe altele, cauza Porţeanu c. României, 16.02.2006, dată de la care situaţia Fondului Proprietatea nu s-a modificat în mod semnificativ).

Aşadar, în timp ce foştii proprietari primesc „titluri de participare” la un fond nefuncţional şi nelistat până în prezent pe pieţele de valori mobiliare, perspectiva încasării efective a unei sume de bani fiind incertă (întrucât depinde şi de fluctuaţia valorii acţiunilor atribuite Fondului Proprietatea) şi în orice caz, situată undeva într-un viitor abstract, cumpărătorii evinşi au dreptul, potrivit dispoziţiilor legale contestate, la plata valorii de circulaţie actuală, în bani, fără a exista vreun termen suspensiv, acest drept fiind susceptibil de realizare imediată.

Totodată, în vreme ce foştii proprietari trebuie să aştepte derularea procedurilor administrative reglementate de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005, Titlul VII (Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv) pentru stabilirea despăgubirilor, având abia ulterior dreptul de a se adresa justiţiei pentru a contesta, eventual, cuantumul despăgubirilor stabilite de comisia îndrituită, cumpărătorii evinşi au dreptul de a se adresa imediat justiţiei cu o acţiune în pretenţii, constituindu-şi de îndată titluri executorii, care vor fi plătite cu prioritate de stat.

Trebuie observat şi că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, este admisibilă tratarea diferită a persoanelor aflate în situaţii diferite, dar numai dacă această distincţie se întemeiază pe un criteriu obiectiv şi rezonabil. În cauză, nu se vede care este criteriul care l-a determinat pe legiuitor să instituie o discriminare pozitivă (deci un privilegiu, în raport cu ceilalţi cetăţeni) în favoarea cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, discriminare care constă în plata unei despăgubiri cu mult superioare preţului plătit, chiar actualizat cu rata inflaţiei.

În orice caz, situaţia cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 este esenţial diferită de situaţia celor care cumpără un imobil potrivit preţurilor stabilite liber pe piaţă, aşadar, la valoarea de circulaţie. Aceştia au dreptul la restituirea sporului de valoare al imobilului, în caz de evicţiune totală, ca expresie a garanţiei pentru evicţiune a vânzătorului (art. 1344 C.civ.).

Dispoziţiile legale criticate sunt aşadar neconstituţionale, întrucât – după cum a reţinut în mod judicios şi Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa – aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor persoane aflate în situaţii esenţialmente diferite constituie, la rândul său, o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, instituit de art. 16 alin.1 din Constituţie.

iii) Pentru aceleaşi motive, expuse succint în cele ce preced, dispoziţiile legale menţionate contravin flagrant articolului nr. 20 din Constituţie, cu referire la Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor prevăzute de lege, legiuitorului însuşi fiindu-i interzis să reglementeze într-o manieră discriminatorie exerciţiul drepturilor recunoscute cetăţenilor.

iv) Dispoziţiile legale introduse prin Legea nr. 1/2009 contravin şi prevederilor art. 135 alin. 1 şi alin. 2 lit. b din Constituţie, întrucât:

a) Dispoziţiile art. 135 alin.1 din Constituţie impun statului adoptarea unei legislaţii echidistante sub aspect economic, care să asigure libertatea proceselor economice şi libera iniţiativă a întreprinderilor şi a indivizilor, în scopul realizării prosperităţii lor materiale şi, implicit, în scopul prosperităţii sociale generale.

Aşa fiind, statului îi este interzis să adopte reglementări prin care să realizeze o alocare preferenţială şi discreţionară de fonduri publice, pentru îmbogăţirea unei categorii sau a unui grup social, ori a unei întreprinderi economice – în condiţiile în care o astfel de alocare este discriminatorie, nefiind impusă de nici un considerent real de protecţie socială, ori de cerinţe economice de interes general – distorsionând astfel libera iniţiativă şi regulile economiei de piaţă.

b) Dispoziţiile art. 135 alin.2 lit.b din Constituţie sunt grav încălcate, întrucât statului i se impune, într-un termen relativ scurt, o sarcină financiară exorbitantă, fiind previzibilă şi iminentă o veritabilă avalanşă de acţiuni în justiţie pentru plata valorii de circulaţie a imobilelor, acţiuni introduse atât de cumpărătorii care au obţinut deja preţul actualizat, cât şi de către cei care nu au obţinut această reparaţie, prevăzută de legea anterioară.

Această sarcină financiară, impusă printr-o măsură legislativă profund discriminatorie, va greva bugetul de stat cu sume importante, care vor trebui plătite într-un termen relativ scurt, de unde rezultă limpede că prin adoptarea Legii nr. 1/2009 au fost nesocotite atât interesul general al contribuabililor, cât şi interesele statului însuşi în activitatea financiară, care vizează menţinerea unui echilibru bugetar, necesar bunei funcţionări a economiei şi realizării obligaţiilor sale, stabilite prin Constituţie şi prin legile în vigoare.

Instanţa consideră aşadar că se impune revizuirea soluţiei exprimate anterior prin Decizia nr. 1351/10.12.2008, în sensul considerentelor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

 DISPUNE:

În temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu de instanţă, privind dispoziţiile art. 50 alin. 21 şi alin. 3, precum şi ale art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, astfel cu a fost  modificată prin Legea nr. 1/2009, prin raportare la articolele 16 alin. 1 şi 20 din Constituţie, cu referire la Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi la articolul 135 alin. 1 şi alin. 2 lit. b din Constituţie.

Suspendă judecarea cauzei privind pe reclamanta …………………. domiciliată în Bucureşti, ………………….., sector 4 şi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, ………………………, sector 1 şi pe pârâţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în Bucureşti, ……………………….., sector 5, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5 şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, având ca obiect pretenţii, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1.04.2009.

PREŞEDINTE, GREFIER,

1

Domenii speta

Spete similare