Ucidere din culpă - achitare- îndoieli cu privire la identitatea autorului faptei

Decizie 504/A din 20.11.2008


Prin sentinţa penală nr.569 din 19.03.2008, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.7813/180/2007, s-a dispus în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.p.p. şi art.10 lit.c C.p.p., achitarea inculpatului M.P.C., fiul lui P. şi C., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 al.2 Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpat.

În temeiul art.14 Cod pr. penală şi art.346 al.3 C.p.p., s-au respins pretenţiile părţilor civile D.A. şi D.M..

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 26.12.2006, martorul G.I., proprietarul autoturismului marca “VW GOLF 3”, , împreună cu inculpatul (potrivit declaraţiilor acestora – fila 133, fila 127 dosar), s-au deplasat din jud. Neamţ, cu destinaţia Buzău. Autovehiculul a fost condus de către martor (declaraţia inculpatului fila 127 dosar). La ieşirea din municipiul Bacău, potrivit declaraţiei martorului B.C.B., autoturismul s-a intersectat în trafic cu un alt autovehicul condus de acesta din urmă. Martorul afirmă că în interior se aflau inculpatul şi o altă persoană şi că la volan se afla G.I., căruia i se mai spune G-. Autoturismul şi-a continuat rularea. În zona localităţii Cleja, jud. Bacău, circulând cu o viteză de 111 km/h (potrivit raportului de expertiză tehnică auto), deşi a frânat şi a virat uşor stânga, a intrat în coliziune cu victima care se afla pe trecerea de pietoni angajată în traversare, a secerat-o şi a basculat-o pe capotă.

Autovehiculul s-a deplasat cu victima pe capotă pe o distanţă de 23 metri, până când aceasta s-a rostogolit pe partea dreaptă şi a căzut pe carosabil. Rularea a continuat aproximativ 37 metri (raportul de expertiză tehnică auto, declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor D.I., M.M., B.C., S.V.).

Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de urgenţă Bacău, unde a decedat în data de 27.12.2006, la aproximativ 26 ore de la internare. Din raportul de constatare medico-legală nr.343/2006 s-a reţinut că moartea victimei D.M. n-a a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism complex cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază, hemoragie meningiană, contuzie cerebrală, inundaţie ventriculară. S-a concluzionat că leziunile au fost sigur şi direct mortale şi s-au putut produce în cadrul unui accident de circulaţie prin lovire şi proiectare a victimei.

Din declaraţiile martorilor C.A., B.C., M.M. şi S.V., şi declaraţiile inculpatului, instanţa a mai reţinut că după oprire, din interiorul autoturismului a coborât G.I., a ajutat la urcarea victimei într-un alt autovehicul, după care s-a întors, a reocupat scaunul din stânga faţă, a început să plângă, implorând inculpatul “să facă schimb la volan”, întrucât permisul de conducere îi este anulat.

Imediat înaintea sosirii echipajului poliţiei rutiere, inculpatul a ocupat locul din stânga faţă (la volan), iar martorul locul din dreapta. Schimbarea locurilor a fost percepută direct de către martorul C.A.. Din declaraţiile părţii civile D.M. şi din declaraţiile martorilor D.I. şi S.V., instanţa a reţinut că martorul G.I. a participat la înmormântarea victimei, iar în data de 28.12.2006 a încheiat la BNP – M.D. (cu prilejul remiterii sumei de 3.000 lei, cu titlu de despăgubiri către D.A. şi D.M.).

La niciuna din aceste două ultime acţiuni nu a participat inculpatul.

Din declaraţiile martorului N.M., s-a reţinut că “cele mai multe demersuri” pentru angajarea ca apărător al inculpatului în faza de urmărire penală le-a făcut martorul G.I..

La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor B.C., N.M., M.M., S.V., D.I., D.A., Bortă C. Bogdan, declaraţiile părţii civile D.M., procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto aferentă, proces verbal de examinare a autovehiculului, planşa foto aferentă, proces verbal de verificare tehnică auto, raport de constatare medico-legal, raport de expertiză tehnică auto.

Instanţa a constatat că declaraţiile martorilor date în faza de urmărire penală sunt în neconcordanţă cu cele administrate potrivit principiului nemijlocirii, în faza de cercetare judecătorească şi că numai acestea din urmă satisfac criteriul probei apte să elimine “orice îndoială rezonabilă”, exigenţă impusă de jurisprudenţa CEDO şi regăsită printre altele în cauza nr.15473/89 Klaas C. Germania, hotărâre din 22.09.1993.

În consecinţă, având în vedere că din probele administrate nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi condus autovehiculul implicat în accident, în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.p.p. şi art.10 lit.c C.p.p., s-a dispus achitarea acestuia.

Întrucât potrivit art.346 al.3 C.p.p. “nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu a fost săvârşită de către inculpat”, în temeiul art.14 C.p.p., instanţa a respins pretenţiile părţilor civile.

Împotriva sentinţei penale menţionate, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi partea civilă D.A..

Se critică hotărârea atacată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru netemeinicie, întrucât în mod nejustificat, instanţa a dispus achitarea inculpatului , pe motiv că infracţiunea de ucidere din culpă nu a fost săvârşită de acesta.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale nu rezultă niciun indiciu care să ducă la concluzia că nu inculpatul se afla la volanul autoturismului în momentul accidentului rutier, ci martorul G.I.. Se susţine că declaraţiile inculpatului au valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat, condiţie care nu este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii. Prin declaraţiile date în faţa instanţei, inculpatul a urmărit să deruteze şi să îngreuneze desfăşurarea procesului penal şi să compromită activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a fi exonerat de răspunderea penală.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Partea civilă D.A. nu a precizat în cererea scrisă motivele de nelegalitate şi netemeinicie. Oral, în instanţă, partea civilă a arătat că autorul faptei nu este inculpatul, ci o altă persoană, care şi-a luat angajamentul că îl va despăgubi, însă nu s-a ţinut de cuvânt. A solicitat instanţei să nu dispună condamnarea inculpatului prezent, .

Tribunalul, examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor invocate, constată că apelurile declarate sunt nefondate.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Soluţia de achitare a inculpatului este legală şi temeinică, aceasta fiind consecinţa faptului că nu s-a stabilit că inculpatul este autorul faptei.

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a bazat pe declaraţia acestuia care, iniţial, a recunoscut săvârşirea infracţiunii. Declaraţia inculpatului nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cursul cercetărilor, astfel că nici instanţa de control judiciar nu poate avea în vedere la pronunţarea soluţiei doar evaluarea materialului probator existent la dosarul de urmărire penală.

Pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea pretinde ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatului şi să nu lase niciun dubiu cu privire la autorul faptei şi vinovăţia acestuia. În cauză, aceste exigenţe nu sunt realizate.

Pentru ca instanţa de apel să-şi formeze propria convingere în ceea ce priveşte stabilirea identităţii inculpatului, a socotit necesară readministrarea probelor, astfel că, a dispus reaudierea atât a inculpatului şi părţilor civile, cât şi a martorilor.

Aşa cum s-a arătat mai sus, există un singur element care îl acuză pe inculpat – recunoaşterea acestuia la urmărirea penală – dar care nu este confirmat de probele administrate.

În cauză, nu există discuţii sub aspectul dinamicii producerii accidentului a cărui victimă a fost minora D.M.na, ci doar asupra stabilirii identităţii inculpatului. Martorii, D.I., M.M., B.C., S.V., P.G., nu au relatat aspecte din care să rezulte dacă în seara zilei de 26.12.2006, la volanul autoturismului marca Golf 3 nr. B-34-NJT, era inculpatul  sau o altă persoană.

Inculpatul, la judecata în fond a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, susţinând că nu este autorul infracţiunii de ucidere din culpă, iar în apel nu a înţeles să declare cu privire la faptă, prevalându-se de dreptul la tăcere înscris în art.70 al.2 Cod pr. penală.

În susţinerea nevinovăţiei inculpatului, în sensul că nu el s-a aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului, există declaraţiile martorilor N.M., B.C.B. şi C.A..

Din declaraţia martorei C.A. (fila 74 dosar apel), se reţine că între inculpat şi şoferul autoturismului a avut loc un schimb de locuri, imediat după producerea accidentului şi oprirea maşinii. Aceasta a precizat că “în faţa porţii mele era o maşină de culoarea albă care staţiona. Am văzut că a ieşit un băiat înalt pe portiera din dreapta, s-a îndreptat spre portiera din stânga a şoferului, iar persoana aflată pe scaunul şoferului a trecut în partea dreaptă. Astăzi, am observat în sală (n.n. sala de judecată) pe martorul G. pe care îl recunosc ca fiind persoana care a coborât de pe locul şoferului şi s-a aşezat în partea dreaptă, în locul său aşezându-se inculpatul. Din momentul când am auzit bufnitura şi până când am ieşit pe poartă, şi am văzut schimbul de locuri dintre cei doi ocupanţi, a trecut puţin timp, respectiv, atât timp cât eu am aruncat apa din cele două găleţi pe care le aveam în mână şi am ieşit pe poartă. Nu am observat ca din momentul în care s-a auzit bufnitura şi până am ieşit la poartă maşina respectivă să fi oprit. Eu am observat maşina oprită în apropierea porţii mele când am ieşit din curte, aşa cum am şi relatat”. Aspectele precizate de martoră exclud posibilitatea ca de la locul impactului cu victima şi până la poarta acesteia să mai fi existat o oprire a maşinii şi o schimbare a locului şoferului cu celălalt ocupant din dreapta.

Împrejurarea că maşina a fost condusă de o altă persoană decât inculpatul rezultă şi din declaraţia martorului B.C.B. (fila 72 dosar apel).

Se poate constata că declaraţia de nerecunoaştere a comiterii faptei, întrucât la volanul maşinii se afla o altă persoană în momentul comiterii accidentului, se coroborează cu alte probe, respectiv declaraţiile martorilor nominalizaţi mai sus.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului G.I., audiat, de asemenea, în apel, instanţa nu va ţine seama la pronunţarea soluţiei, urmând a dispune înlăturarea acesteia, având în vedere interesul pe care îl are martorul în raport de o eventuală condamnare a inculpatului .

Aşadar, apărarea inculpatului în sensul că nu s-a aflat la volan în momentul accidentului, fapta fiind comisă de o altă persoană este confirmată de probe, în timp ce declaraţia iniţială de recunoaştere, nu are suport probator, situaţie în care, în lipsa unor alte dovezi, directe şi concludente, orice stare de îndoială profită inculpatului.

Apelul declarat de partea civilă este întemeiat, având în vedere considerentele expuse mai sus. Cu ocazia dezbaterilor, însăşi partea civilă – prejudiciată material şi moral în urma decesului fiicei sale – a solicitat a nu se dispune condamnarea inculpatului , pe care îl consideră nevinovat.

Instanţa de control judiciar însă, nu va ţine seama de solicitarea apelantului, având în vedere că soluţia dată în cauză nu îi este favorabilă, neputându-se încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, înscris în art.372 C.p.p., astfel că se va dispune respingerea apelului.

În consecinţă, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr. penală, se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi de partea civilă D.A..

Se va constata că intimatul-inculpat a fost asistat de un apărător angajat.

Văzând şi dispoziţiile art.192 al.2 şi ale art.192 alin.3 Cod pr. penală;