Ucidere din culpă. Obligarea inculpatului şi a asigurătorului de răspundere civilă la despăgubiri către părţile civile, respectiv la o prestaţie periodică de întreţinere, când inculpatul are mai multe poliţe de asigurare.

Prin sentinţa penală nr.827/2011 Judecătoria Brăila a dispus condamnarea inculpatului DL la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă cu aplicarea art.320 ind.1 Cod penal.

A dispus suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.

A admis cererea de despăgubiri civile formulate de părţile civile ID, IV şi IG (moştenitori legali ai victimei IM) şi a obligat asiguratorul de răspundere civilă şi pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2.000 euro despăgubiri materiale şi 25.000 euro daune morale.

În fapt, inculpatul conducea un microbuz de transport persoane ce aparţinea SC…Brăila şi datorită carosabilului umed a derapat ajungând în şanţul de pe marginea drumului.

În microbuz se aflau mai multe persoane, iar în urma acestui eveniment rutier a rezultat decesul unei persoane respectiv a numitei IM, precum şi avarierea microbuzului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs părţile civile şi asiguratorul de răspundere civilă.

Părţile civile au apreciat hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică solicitând obligarea inculpatului, a părţii responsabile civilmente şi a asiguratorului de răspundere civilă la plata unei contribuţii de întreţinere pe o perioadă estimată de 30 de ani reprezentând contribuţia minimă a victimei IM faţă de părinţii săi pensionari, ID şi IV.

Asiguratorul de răspundere civilă a apreciat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală deoarece din actele dosarului rezultă că autovehiculul condus de inculpat  mai era asigurat la o altă societate de asigurări în ceea ce priveşte bunurile şi persoanele transportate, situaţie care impune casarea hotărârii şi trimiterea ei spre rejudecare în vederea introducerii în cauză şi a acestei societăţi de asigurare.

Prin decizia penală nr.192/R/2012 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul formulat de asiguratorul de răspundere civilă şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

De asemenea, a respins ca nefondate recursurile părţilor civile apreciind că, cuantumul despăgubirilor acordate sunt legale şi temeinice.

Pentru a se putea obliga inculpatul, partea responsabilă civilmente şi asiguratorul de răspundere civilă la despăgubiri către părţile civile, trebuie ca prejudiciul cauzat prin infracţiune să fie cert, determinat sau determinabil. Cererea părţilor civile nu se încadrează în aceste cerinţe, respectiv nu este determinabil, mai precis, nu poate fi calculat cu exactitate în viitor. Cererea acestora de acordare a unei despăgubiri viitoare, reprezintă un prejudiciu viitor cauzat prin fapta inculpatului şi acesta trebuie să fie determinat, respectiv cert sau cel puţin determinabil, adică să poată fi calculat. Cererea părţilor civile ar fi putut fi admisibilă dacă  prestaţia viitoare sau prejudiciul viitor solicitat ar fi fost prevăzut de lege (exemplu: pensia de întreţinere pentru un copil minor în cazul în care unul din părinţii săi decedează ca urmare a unui accident de circulaţie) sau prevăzut într-un contract al părţilor (exemplu: contractul de rentă viageră sau contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere). În aceste cazuri, se poate calcula prestaţia periodică viitoare şi pe cale de consecinţă, prejudiciul viitor este determinabil. În cazul în speţă, a cere o sumă de 72.000 lei ca prestaţie periodică pe o durată viitoare de 30 de ani, apare ca fiind un prejudiciu viitor care însă, este relativ, în sensul că nu poate fi nici determinat, nici determinabil.

De asemenea, conform probelor de la dosar, microbuzul cu numărul de înmatriculare BR … era închiriat în vederea efectuării de curse de transport călători pentru cadrele didactice de pe traseul Brăila – M. – C., pentru a efectua aceste curse trebuia eliberată o licenţă de transport persoane, licenţă ce nu putea fi emisă de către Autoritatea Rutieră Română (ARR) decât dacă erau îndeplinite cerinţele prevăzute de Ordinul Ministrului nr. 1892/2009 privind Normele de Organizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi activităţilor conexe, precum şi OUG nr. 109/2005 privind Transporturile Rutiere. Dat fiind activitatea care o presta, se apreciază că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere dacă era încheiată o asigurare (fapt necesar pentru obţinerea licenţei) pentru transportul de persoane şi bagaje. În această situaţie ar fi trebuit să introducă în  cauză şi societatea de asigurare respectivă pentru a răspunde alături de inculpat şi partea responsabilă civilmente  în limita sumei asigurate.

Decizia penală nr. 632 R/2.01.2012 a Curţii de Apel Galaţi

 Prin sentinţa penală nr. 827/2011 Judecătoria Brăila, s-a dispus în baza dispoziţiilor  art. 178 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alineat 7 Cod procedură penală, condamnarea inculpatului B.L. la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, fapta săvârşită la data de 16.01.2009.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; pe întreaga durata prevăzuta de art. 71 Cod penal.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cod penal.

În baza art.71 al. 5 Cod penal, s-a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii să se suspende şi pedeapsa accesorie privind drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal.

În baza art.359 Cod procedura penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţei nerespectării dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală si la art. 998-1000 Cod civil, s-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile I.D., I.V. şi I.G. (moştenitori legali ai victimei I.M., ascendenţi si colateral privilegiat) si a obligat asiguratorul de răspundere civilă SC G SA Bucureşti, în limita sumei asigurate, si inculpatul in solidar cu partea responsabilă civilmente pentru ce excede sumei asigurate, la plata despăgubirilor civile după cum urmează: 2000 Euro (in echivalent lei la cursul BNR la data plăţii  efective) cu titlul de despăgubiri materiale si 25.000 Euro (in echivalent lei la cursul BNR la data plăţii  efective) cu titlul de daune morale.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea reparaţiilor microbuzului cu nr. de înmatriculare BR… iar în baza dispoziţiilor art. 189 şi următoarele Cod procedura penală, a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 16.01.2009, ora 18,55, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila a fost sesizat despre faptul ca pe DN 23, între localităţile L. şi M., judeţul Brăila s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime.

Pe DN 23, la Km 5…m, în şanţul din dreapta sensului de mers L. – M., înclinat spre dreapta şi cu faţa către localitatea M., judeţul Brăila, a fost găsită - în poziţie de staţionare – microbuzul marca „Renault…” cu numărul de înmatriculare BR…

Lângă acesta a fost găsită o persoană decedată, ce a fost identificată în baza cărţii de identitate ca fiind I.M., ce a fost transportată la morgă în vederea efectuării autopsiei.

La Spitalul Judeţean - Corp A Brăila a fost identificat conducătorul microbuzului, inculpatul B.L., care a fost internat pentru investigaţii, precum si celelalte victime ale evenimentului si anume: H.B.G., B.R., G.A.M. şi D.I.

Inculpatului i s-a recoltat o proba biologica de sânge în vedere stabilirii alcoolemiei, iar din buletinul de analiza s-a constatat că, la momentul prelevării, acesta nu avea alcool în sânge.

Raportul de constatare medico legală (autopsie) nr. 20/A/2009 din data de 04.03.2009, evidenţiază că moartea numitei I.M. a fost violentă si s-a datorat şocului traumatic, consecinţa unui politraumatism cu echimoze si escoriaţii multiple, plaga sprâncenoasă, plesnita, nazorafagie postraumatică, infiltrate sanguine percicraniene, fracturi pluricostale si fractura de baza de craniu cu hemoragie meningee si otoragie.

S-a apreciat că leziunile constatate la autopsie s-au putut produce prin proiectare si lovire cu si de corpuri dure, in cadrul unui accident rutier.

Celelalte victime ale accidentului au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale după cum urmează: D.I. – 35-40 zile, fără punerea in primejdie a vieţii; B.R.– 5-7 zile, fără punerea în primejdie a vieţii; H. B.G. – 7-8 zile, fără punerea in primejdie a vieţii şi G.A.M. – 8-10 zile, fără punerea în primejdie a vieţii.

Conform raportului de constatare medico legala si inculpatul a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii.

Verificările efectuate au stabilit ca microbuzul BR… aparţinea SC „A…” SRL Brăila dar, a fost închiriat în baza unui contract SC „C…” SRL Brăila, în vederea efectuării de curse de transport călători. Între SC „C…” SRL şi Şcoala generală cu clasele I-VIII cu sediul în comuna S., exista un contract de prestări servicii pentru transportul cadrelor didactice pe traseul Brăila – M. – C.

Cercetările efectuate au stabilit ca la data de 16.01.2009, în jurul orelor 18,30, inculpatul B.L. conducea microbuzul marca „Renault …” cu numărul de înmatriculare BR…pe DN 23 dinspre M. înspre L., judeţul Brăila, cu o viteza de 80 Km/h (conform diagramei tahograf si raportului de expertiza). In microbuz pe scaunul din dreapta, lângă portiera dreapta, se afla victima I.M., ceilalţi pasageri ocupând alte scaune in microbuz. Carosabilul era acoperit cu zăpadă si apa, ningea si viscolea zăpada, vizibilitatea era redusă, fiind asigurată de lumina farurilor. In microbuzul destinat transportului de persoane se aflau numiţii I.M., H.B.G., B. R., G.A.M. şi D.I., cadre didactice la şcoala generală din localitatea C…, judeţul Brăila. In zona Km 5…m, datorită carosabilului acoperit cu zăpadă si apa, precum si datorită vitezei, microbuzul a derapat iar inculpatul a pierdut controlul direcţiei de deplasare. Microbuzul a părăsit carosabilul si a ajuns în şanţul de pe partea stângă, sens de referinţa M. – L., întors cu fata către M., adică rotit cu 180 grade.

Pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare auto şi prin concluziile raportului de expertiză s-a stabilit că microbuzul BR-25-AMG, in momentele premergătoare derapării, se deplasa cu o viteza de 80 Km/h, iar cauza accidentului a fost conducerea microbuzului cu o viteza neadaptata condiţiilor meteo – rutiere.

Expertul a precizat faptul că „dacă pasagerul de pe locul din dreapta faţă avea centura de siguranţa montată, corpul acestuia nu era proiectat in afara microbuzului si, cel mai posibil, nu suferea leziuni care sa provoace decesul”.

Având în vedere şi acest aspect, reprezentanta persoanei decedate, a contestat raportul de expertiza si a solicitat efectuarea unui supliment de expertiza.

Cu ocazia acestei activităţi, s-a efectuat o expertiză directă asupra microbuzului si s-a stabilit ca, în momentul accidentului, scaunul din dreapta faţă avea montat centura din partea dreapta pe stâlpul dreapta, dar nu era funcţională, deoarece nu se putea cupla la dispozitivul din zona şezutului din doua motive: exista o husă care acoperea zona dispozitivului si dispozitivul de cuplare era defect ori nefuncţional;

S-a apreciat că prin atitudinea sa, inculpatul a încălcat prevederile art.48 din OUG 195/2002, R.

Având în vedere că victima D.I. a suferit in urma accidentului, leziuni care au necesitat peste 10 zile de îngrijiri medicale, precum si opţiunea acestuia de a nu depune plângere penală împotriva inculpatului, pentru aceasta fapta, în temeiul art.228 alin.6 Cod procedură penală în referire la art.10 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin.1 si 3 Cod penal.

Având în vedere leziunile suferite de B.R., H.B.G. şi G.A.M., în temeiul art.228 alin.6 Cod procedură penală în referire la art.10 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.184 alin.1 si 3 Cod penal.

Reprezentantul legal al decedatului a luat la cunoştinţa de conţinutul suplimentului de expertiza si, întrucât nu a formulat alte obiecţiuni, s-a constatat că a fost de acord cu concluziile acestuia.

Deoarece inculpatul este plecat din ţară, atât raportul de expertiză cât şi suplimentul de expertiză au fost aduse la cunoştinţa apărătorului ales, acesta neformulând obiecţiuni.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B.L. care, la data de 16.01.2009, în calitate de conducător auto, ca urmare a nerespectării prevederilor legale, a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane (neadaptând viteza de deplasare la condiţiile meteo – rutiere), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute si pedepsite de art.178 alin.2 Cod penal.

Instanţa a apreciat că fapta, ca existenţă materială exteriorizată în planul relaţiilor sociale este un act, o activitate, o manifestare specific umana în complexul procesului sau dinamic si al aptitudinii sale cauzale. Or, în speţă, acţiunea ale cărei consecinţe sunt obiectivate în decesul victimei, atestat de raportul de constatare medico-legala-autopsie, este în relaţie cauzală directă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.

Potrivit dispoziţiilor art. 178 alin.2 Cod penal: uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 345 alin.1 şi 2 Cod procedură penală: „Instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat”.

Apreciind că fapta, astfel cum a fost mai sus descrisă, există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu vinovăţie de inculpat, instanţa a angajat răspunderea penală a acestuia prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

La individualizarea pe cale judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 Cod penal („La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”) precum si de orice alt element sau împrejurare de natura să conducă la o justă individualizare a pedepselor.

În contextul elementelor de individualizare prev. de art. 72 Cod penal s-a avut în vedere că prin infracţiunea săvârşită inculpatul a adus atingere relaţiilor sociale relative la integritatea fizica si sănătatea persoanei .

Referitor la persoana inculpatului, instanţa a reţinut că acesta este în vârstă de 27 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a răspuns tuturor chemărilor organelor judiciare, a fost sincer si si-a manifestat disponibilitatea de principiu pentru acoperirea prejudiciului cauzat.

În baza considerentelor mai sus expuse si făcând aplicarea dispoziţiilor art. 178 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă situată în limitele prevăzute de lege, apreciind că astfel va fi îndeplinită funcţia de exemplaritate si va fi atins scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal (Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni).

Potrivit dispoziţiilor art. 81 Cod penal: Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Instanţa a apreciat că, în raport de circumstanţele reale ale faptei si circumstanţele ce caracterizează persoana inculpatului si văzând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 alin.1 Cod penal raportat la art. 81 lit. b şi c Cod penal, inculpatul a dobândit vocaţia la suspendarea condiţionată a executării pedepsei si toate aceste elemente au fundamentat convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

S-a apreciat şi că pe perioada procesului penal, inculpatul a realizat gravitatea faptei săvârşite iar funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, cu luarea în considerare a persoanei căreia îi este destinată pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ei la cerinţele socio-etice impuse de societate.

În consecinţă, în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată unui termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prev. de art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Având în vedere hotărârea CEDO „Hirst contra Marii Britanii” din 06.10.2005, prin care s-a hotărât că interzicerea de drept a drepturilor electorale încalcă art. 3 Protocolul 1, s-a constatat că nu se mai poate face aplicarea direct, de drept şi fără vreo motivaţie a art. 71 - 64 lit. a şi b din Codul penal. Aşadar, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, s-a reţinut că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor infracţionale duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 lit. a şi b din Codul penal.

Astfel, în baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal de la rămânerea definitivă a hotărârii si până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Art. 346 alin.1 Cod procedură penală prevede că în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile. Prin funcţia sa reparatorie, răspunderea civilă are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate în situaţia anterioara, prin înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale faptei ilicite. Regulile pe care le pune la baza atât practica judiciară, cât şi literatura de specialitate, dar mai cu seama legea civilă, ca fiind principii de baza ale răspunderii civile se referă la obligaţia de reparare.

Pe latura civilă, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 14 Cod procedură penală potrivit căruia acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente si dispoziţiile alineatului 3 litera b Cod procedură penală care prevede că repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile (…) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă.

S-a apreciat că răspunderea civilă delictuală, ca o sancţiune specifică dreptului civil, aplicabilă pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii este angajată numai prin întrunirea cumulativă  a patru condiţii deduse de art. 998 şi 999 C. civ.  Potrivit art. 998 C. civ. „orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a  ocazionat , a-l repara”.

Aşadar, se cere dovedirea unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita şi prejudiciu precum şi existenta vinovatei celui care a cauzat prejudiciu (constând în intenţia, neglijentă sau imprudentă cu care s-a acţionat).

Prejudiciul este condiţia sine qua non a răspunderii civile delictuale în lipsa acestuia neputându-se angaja o asemenea răspundere. Existenţa faptei ilicite presupune în această materie o referire atât la încălcarea legii cât şi la prejudicierea  titularului unui drept subiectiv, lezat  prin încălcarea legii.

S-a apreciat că prin conduita sa culpabilă, inculpatul a cauzat părţilor civile I.D., I.V. şi I.G. (moştenitori legali ai victimei I.M., ascendenţi si colateral privilegiat) atât un prejudiciu material cat si un prejudiciu material.

Sub aspect material, s-a apreciat că prejudiciul rezidă din cheltuielile efectuate de familia victimei cu serviciul funerar si pomenirile defunctei potrivit tradiţiilor ortodoxe.

În acest context, s-a apreciat că suma de 2000 de Euro, solicitată de părţile civile cu titlul de daune materiale aferente cheltuielilor de înmormântare si pomenirilor tradiţionale are un caracter rezonabil si a fost dovedita cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Sub aspect moral, s-a apreciat că decesul unui membru al familiei, este de natură să cauzeze un prejudiciu de natură morală, astfel că, cererea de acordare a daunelor morale a fost admisă, instanţa oprindu-se asupra sumei solicitate în constituirea de parte civilă (25.000 Euro), aceasta fiind de natură să asigure un echilibru echitabil între dimensiunea punitivă si cea reparatoare a daunelor morale. S-a avut în vedere vârsta tânără a victimei, vârsta înaintata a părinţilor acesteia  si relaţiile de ataşament reciproc existente in cadrul familiei.

Părţile civile au mai solicitat, cu titlul de daune materiale, si suma de 16.881,99 Euro, reprezentând „impactul pecuniar pe termen lung” al decesului victimei asupra familiei. În concret, părţile civile au motivat cererea formulată arătând instanţei că suma solicitată reprezintă „contribuţia minimă aproximativă pe o perioadă estimată de 30 de ani a victimei I.M. faţă de părinţii pensionari conform prevederilor Codului familiei.

Faţă de acest capăt de cererea, instanţa a apreciat că este nefondat, întrucât nu există criterii rezonabile pe baza cărora să se aprecieze ce perioadă de timp ar fi contribuit victima la întreţinerea familiei sale.

Referitor la plata despăgubirilor examinate în cele ce preced s-a avut în vedere că potrivit deciziei nr.1 din 28 martie 2005 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.54 al.4 şi art.57 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, societăţile de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art.998 Cod civil, a celui care, prin fapta sa. Prin urmare, s-a apreciat că asigurătorul urmează a fi obligat să suporte aceste cheltuieli în limita plafonului de asigurare, după cum rezultă din conţinutul contractului de asigurare încheiat în condiţiile art.136/1995.

De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a săvârşit fapta în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, astfel că, a fost obligat la plata despăgubirilor în solidar cu partea responsabilă civilmente. De menţionat faptul că aceasta din urmă nu a contestat existenţa raportului de prepuşenie si si-a manifestat disponibilitatea de principiu in acoperirea daunelor.

La stabilirea în concret a modalităţii de plata a despăgubirilor s-a avut în vedere si art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România conform căruia:  Despăgubirea se stabileşte si se efectuează conform art. 43 si 49, iar in cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asiguratorului de răspundere civila, în limitele obligaţiei acestuia.

În baza considerentelor mai sus expuse si făcând aplicarea dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală şi la art. 998-1000 Cod civil si art. 54 din Legea nr. 136/1995, instanţa a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile I.D., I.V. şi I.G.  (moştenitori legali ai victimei I.M., ascendenţi şi colateral privilegiat) şi a obligat asiguratorul de răspundere civila „G A” S.A., în limita sumei asigurate, si inculpatul in solidar cu partea responsabilă civilmente pentru ce excede sumei asigurate, la plata despăgubirilor civile după cum urmează: 2000 Euro (in echivalent lei la cursul BNR la data plăţii  efective) cu titlul de despăgubiri materiale si 25.000 Euro (in echivalent lei la cursul BNR la data plăţii  efective) cu titlul de daune morale.

S-a respins ca inadmisibilă cererea de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea reparaţiilor microbuzului cu nr. de înmatriculare BR…

În baza dispoziţiilor art. 189 si următoarele Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs în termen legal părţile civile I.D., I.V. şi I.G. şi societatea de asigurări SC „G A” SA.

Părţile civile I.D., I.V. şi I.G. apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală, deoarece instanţa de fond nu a obligat inculpatul, partea responsabilă civilmente şi asigurător la plata sumei de 72.000 lei reprezentând contribuţie pe o perioadă estimată de 30 de ani a numitei I.M. faţă de părinţii săi.

Asigurătorul de răspundere civilă SC ”G” SA Bucureşti apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală, deoarece nu a fost introdusă în cauză şi celălalt asigurător de răspundere civilă, respectiv SC „E…Asigurare Reasigurare” SA Bucureşti, unde autovehiculul implicat în accident avea încheiată o poliţă de asigurare de persoane şi bagaje, pentru ca aceasta să răspundă alături de celelalte părţi în limita sumei asigurate.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu în limitele prev. de lege, Curtea a reţinut următoarele:

În mod judicios, instanţa de fond având în vedere acordul de voinţă al inculpatului a făcut aplicarea disp. art.3201 alin. 7 Cod procedură penală cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.

De asemenea, în mod judicios instanţa de fond, având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală a constatat săvârşirea faptei de către inculpat şi a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

În acest context, instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu respectarea criteriilor de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, şi a avut în vedere faptul că infracţiunea săvârşită a fost produsă din culpă, rezultatul acestei fapte ce a dus la decesul unei persoane şi vătămarea corporală a altora, precum şi persoana inculpatului care a fost sincer, regretând faptele comise, fiind la primul impact cu legea penală.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că despăgubirile materiale şi morale la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente şi asigurătorul de răspundere civilă, au fost în mod just comensurate şi apreciate de instanţa de fond pe baza analizei probelor administrate în cauză şi având în vedere în ceea ce priveşte dunele morale, suferinţa psihică produsă părţilor civile ca urmare a accidentului de circulaţie soldat cu vătămări şi victime omeneşti.

În acest context, recursul declarat de părţile civile I.D., I.V. şi I.G., care solicită obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente şi asiguratorul de răspundere civilă la plata unei prestaţii periodice viitoare pe o durată de 30 de ani, în cuantum total de 72.000 lei, este nefondat din următoarele considerente:

Pentru a se putea obliga inculpatul, partea responsabilă civilmente şi asiguratorul de răspundere civilă la despăgubiri către părţile civile, trebuie ca prejudiciul cauzat prin infracţiune să fie cert, determinat sau determinabil. Cererea părţilor civile nu se încadrează în aceste cerinţe, respectiv nu este determinabil, mai precis, nu poate fi calculat cu exactitate în viitor. Cererea acestora de acordare a unei despăgubiri viitoare, reprezintă un prejudiciu viitor cauzat prin fapta inculpatului şi acesta trebuie să fie determinat, respectiv cert sau cel puţin determinabil, adică să poată fi calculat. Cererea părţilor civile ar fi putut fi admisibilă dacă  prestaţia viitoare sau prejudiciul viitor solicitat ar fi fost prevăzut de lege (exemplu: pensia de întreţinere pentru un copil minor în cazul în care unul din părinţii săi decedează ca urmare a unui accident de circulaţie) sau prevăzut într-un contract al părţilor (exemplu: contractul de rentă viageră sau contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere). În aceste cazuri, se poate calcula prestaţia periodică viitoare şi pe cale de consecinţă, prejudiciul viitor este determinabil. În cazul în speţă, a cere o sumă de 72.000 lei ca prestaţie periodică pe o durată viitoare de 30 de ani, apare ca fiind un prejudiciu viitor care însă, este relativ, în sensul că nu poate fi nici determinat, nici determinabil.

În consecinţă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de părţile civile.

Verificând latura civilă a cauzei se constată totuşi că instanţa de fond nu a făcut în totalitate aplicarea dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, precum şi art. 28 din Ordinul CSA nr. 20/2008 în situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă – culpa comună  „în astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă”.

Faţă de cele mai sus menţionate, se impunea ca instanţa să diminueze în primul rând pretenţiile părţilor civile până la nivelul unor sume care să asigure o reparare reală şi justă a prejudiciului suferit, iar ulterior,  când a stabilit  efectiv despăgubirile pe care inculpatul urmează să le plătească, să ţină cont şi de „gradul de culpă” a victimei în producerea accidentului ce urmează a fi aplicat asupra acestor despăgubiri, fapt ce nu s-a întâmplat, instanţa de fond admiţând în tot pretenţiile formulate.

De asemenea, conform probelor de la dosar, microbuzul cu numărul de înmatriculare BR … era închiriat în vederea efectuării de curse de transport călători pentru cadrele didactice de pe traseul Brăila – M. – C., pentru a efectua aceste curse trebuia eliberată o licenţă de transport persoane, licenţă ce nu putea fi emisă de către Autoritatea Rutieră Română (ARR) decât dacă erau îndeplinite cerinţele prevăzute de Ordinul Ministrului nr. 1892/2009 privind Normele de Organizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi activităţilor conexe, precum şi OUG nr. 109/2005 privind Transporturile Rutiere. Dat fiind activitatea care o presta, se apreciază că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere dacă era încheiată o asigurare (fapt necesar pentru obţinerea licenţei) pentru transportul de persoane şi bagaje. În această situaţie ar fi trebuit să introducă în  cauză şi societatea de asigurare respectivă pentru a răspunde alături de inculpat şi partea responsabilă civilmente  în limita sumei asigurate.

Faţă de aceste considerente, se va casa hotărârea recurată numai cu privire la acest aspect, în sensul că se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în cauză a SC „E… Asigurare Reasigurare” SA Bucureşti care a emis poliţia de asigurare de persoane şi bagaje, pentru ca instanţa de fond să stabilească, în condiţiile în care despăgubirile civile au fost corect apreciate, răspunderea celor doi asiguratori de răspundere civilă, respectiv SC ”G” SA Bucureşti şi SC „E… România Asigurare Reasigurare” Sa Bucureşti, în sensul că fie vor răspunde în cote egale faţă de prejudiciul cauzat părţilor civile, sau dacă va răspunde doar una din societăţi, respectiv societatea de asigurare unde s-a încheiat poliţia de asigurare de persoane şi bagaje, în condiţiile în care accidentul de circulaţie a avut ca urmări decesul şi vătămarea corporală a persoanelor care se aflau ca pasageri în interiorul microbuzului acreditat să transporte persoane.

Domenii speta

Spete similare